Familia Ambrose

Capitolul 32

— E în ordine, vorbise cu blândețe Cameron din spatele meu în timp ce îmi ținea părul în așa fel încât să nu-mi atingă fața.

—Mhm, am murmurat în timp ce îmi spălam fața pentru a zecea oară. Mă simțeam rău, aveam o greață oribilă și încercam să vomit, însă nu se concretiza în nimic.

— Ai mâncat ceva ce nu ți-a priit, sunt sigur! mă încuraja el în timp ce căsca somnoros. Era patru dimineața și la naiba, răul din mine nu se domolea nici măcar puțin. Închideam ochii și îl vedeam în fața ochilor pe James, adormeam puțin și îl visam pe Alexander. Nimic nu mă putea ține pe linia de plutire decât apa rece de la chiuvetă.

— Nu știu, Cameron. Mă doare și capul groaznic, am murmurat slăbită, lăsându-l să mă care în brațe până în dormitor. Practic, erau numai câțiva pași, însă eu nici pe aceia nu îi puteam face.

— Îți fac un ceai, vorbise îngrijorat în timp ce puse plapuma peste mine cu atenție. Am dat din cap aprobator și l-am privit leneșă cum dispare după ușa masivă din lemn. Speram doar să nu trezească pe nimeni, s-ar fi panicat prea tare și nu voiam să îngrijorez pe nimeni cu stările mele.

M-am întors către noptieră pentru a-mi luat telefonul. Eram curioasă dacă James mă mai căutase după ce ne despărțisem. Spre uimirea mea, aveam câteva mesaje de la el, însă le-am șters înainte ca acestea să îmi poată crea probleme. Nici măcar nu le-am citit pentru că orice era de la James îmi făcea greață.

— Te-a sunat cineva? vocea lui Cameron mă speriase atât de tare încât îmi scăpasem telefonul printre așternuturi. L-am privit cum îmi înmânează cana de ceai după care s-a așezat la marginea patului, la o distanță foarte mică.

— Nu, mă uitam aiurea! m-am scuzat ușor stingheră, în timp ce Cameron mă privea profund și parcă ușor încruntat.

— De ce ești așa tulburată, Raluca? Te uiți la tine măcar? Arăți de parcă ai fi stoarsă de viață, îmi mângâiase obrazul grijuliu în timp ce mă analiza milimetric cu privirea.

— Mă simt doar rău, Cam! i-am răspuns ușor ezitant, apucând cana de ceai cu grijă între degete. Băusem o gură rămânând surprins plăcută, era bun. Brunetul se pricepea la gătit, numai că nu voia să arate asta.

— Simt că nu-mi spui adevărul, contracarase încruntat, așezându-și una dintre mâini pe coapsa mea dreaptă. Am înghițit în sec, evitându-i privirea.

— Ți l-am spus deja, am adăugat simplu, așezând cana de ceai înapoi pe noptieră. Probabil mâine mă voi simți mai bine, am vorbit în șoaptă căutându-i ochii de data aceasta. Se schimbase deja, devenise suspicios și îmi arăta asta prin gesturile lui. Se ridicase leneș de lângă mine și își luase pachetul de țigări după care se retrase pe terase și începuse să fumeze.

Stătusem o vreme cu ochii pe pereți, sperând să vină și el ca să pot să adorm liniștită, însă se pare că somnul mă luase înainte ca brunetul meu să revină. Speram doar să nu-l fi pus atât de tare pe gânduri încât să suspecteze ceva și să treacă la fapte. Știam cât de pornit și pus pe fapte era atunci când îi dădeam motive.

Dimineața debutase într-un mod neobișnuit, aș fi spus. Pentru prima dată în câteva săptămâni întreaga familie Ambrose lua micul de jun împreună. Daisy și Serena făceau glume și îl enervau la culme pe Cameron în timp ce domnul William vorbea despre afaceri. Cameron ar fi trebuit să fie atent la el, însă ceea ce îl interesa pe Cameron era să mă atingă cu picioare pe sub masă. I-am aruncat câteva priviri nu prea frumoase pentru că nu stăteam lângă el, iar Lauren a început să râdă atât de zgomotos încât toată lumea era cu ochii pe noi.