Era o liniște deplină pe Crocus Way, nr.5. Casele erau destul de apropiate, de multe ori distanța dintre ele era minimă. Brândușele autumnale erau aproape înflorite, culoarea lor trezea la viață în fiecare dimineață aleea pustie. În mijlocul străzii, se afla o casă decentă, casa cu numărul 27, casa care marca centrul aleei. Casa cu numărul 27 era sub o pelerină de liniște, dimineața mângâia geamurile camerelor din mansardă. Aici, locuia familia Wredley, o familie obișnuită, dar care ascundea multe.
Capul casei era domnul Wredley, un bărbat înalt, puteai spune că are vreo doi metri, ochii mici și negri îi erau ascunși sub sprâncenele stufoase de culoarea ochilor. Părul îi era mereu aranjat, avea grijă să nu plece la servici fără a avea sacoul maro, pe care soția lui i-l aranja în fiecare dimineață. Purta mereu aceeași cravată de culoare purpurie, care se asorta perfect cu cămașa lui preferată de culoarea bleumarin. Doamna Wredley era o doamnă destul de mică de statură, cu un corp foarte bine proporționat. Avea părul lăsat pe spate, ajungându-i până la talie. Culoarea blondă a acestuia îi scoatea în evidență ochii de un albastru pur și simplu fermecător. Era casnică, avea grijă de casă ca de ochii din cap.
Ei bine, povestea noastră începe într-o zi de marți. Domnul Wredley se trezi alarmat, căci ceasul nu sună în dimineața aceea. Era la un pas de a întârzia la servici. Doamna Wredley îi pregăti repede micul dejun.
- Nu te îngrijora, Bill, vei ajunge!
- Sper să ai dreptate, Vicky! spuse acesta puțin agitat, în timp ce își încheia nasturii cămășii sale favorite.
Domnul Wredley părea mai agitat ca niciodată. Se gândea și la faptul că în după-amiaza aceea avea o aniversare, la prietenul său cel mai bun.
- Vicky, voi pleca!
- Bine, dragule!
Doamna Wredley avea să rămână singură acasă în ziua aceea. Domnul Wredley se repezise înspre mașină. Ceva nu îi părea în regulă. Cerul se întunecase deodată. Văzu multe pisici care veneau fugind, din direcții aleatorii. Se urcă în mașină încercând să nu bage în seamă evenimentele văzute. Ceva nu era deloc bine. Întârziase la servici. Abia ajuns la servici, avu de a face cu multe evenimente stranii. Biroul lui arăta groaznic. Toate hârtiile îi erau împrăștiate pe podea. Și nu doar asta! Întreaga podea îi era înghețată!
Soția lui stătu acasă singură întreaga zi. Nimic nu era straniu. Se așeză lângă foc, începând o carte destul de groasă. Avea totuși o presimțire ciudată, se uita pe geam la cerul extrem de întunecat. Ceva nu era bine, nici chiar acasă! Citise vreo 20 de pagini, când sesiză o pâlpâire ciudată în foc. Ridică privirea din rândurile cărții, uitându-se la vatra din fața ei. Pâlpâirile deveneau din ce în ce mai evidente. Deodată, întreaga cameră se lumină. În doar câteva secunde, doamna Wredley se trezi înconjurată de flăcări! Nu putu să își înnăbușe un chiot. Își aruncă privirile în toate colțurile camerei care ardea la propriu! Deodată, zări o scrisoare care zbura lucind prin cameră, în jurul unei pături albastre, în caroruri. De îndată ce doamna Wredley zări pătura albastră, focul dispăru, lăsând în urmă camera exact așa cum era ea în urmă cu câteva minute. Doamna se apropie de acea pătură. Când se aplecă deasupra ei, zări chipul unui copil care dormea. Avea părul răvășit, de culoarea castanei, fața rotundă, și o privire de îngeraș! Doamna Wredley nu putu să nu rămână uimită, însă văzu că de gâtul acestuia atârna un lănțișor pe care era gravat AW. Recunoscu îndată inițialele, și se uită la copil într-un mod uimitor de suspicios.
- Chiar ești copilul lor? Nu e de bine!
Însă bebelușul dormea în continuare. Avu grijă să îi ia lănțișorul fără să-l trezească, și îl puse în buzunarul ei. Luă copilul cu grijă și îl așeză lângă ea, pe canapea.
Trecură două ore de la eveniment. Domnul Wredley putea să intre pe ușa casei în orice moment. Doamna Wredley își pregătise deja un discurs, trebuia să îi explice cumva domnului Wredley cele întâmplate. Nu avea șanse prea mari să ocolească adevărul, dar putea încerca.
Ușa casei se deschise brusc. Pe ea, intrase Bill obosit peste măsură.
- Vicky, sunt terminat! Am dansat până la epuizare!
- Bill..
- Și Michael...of...câte farse a făcut!
- Bill..
- Sunt epuizat!
- Bill..
Domnul Wredley și ignoră soția pentru a treia oară în ultimul minut. Mersese înspre canapea, când dădu și el peste acea pătură.
- Vicky...cine e el?
- Bill... El e Anthony! spuse doamna Wredley indicând înspre scrisoarea ce era deschisă pe birou.
- Tu vezi cu cine seamănă? Spuse Bill ridicând vocea. Chiar nu îți dai seama?
- Bill... era în pragul casei noastre! spuse Vicky calmă.
- Atât de mult și-au iubit copilul încât l-au trântit în fața casei noastre? Nu! Nu rămâne aici!
- Dar, Bill...nu are unde să se ducă! Te rog!
- În nici un caz, Vicky! Dacă e ca mama lui?
- Nu e, Bill!
- Îl ducem la orfelinat!
- Te dau în judecată dacă faci așa ceva! spuse doamna Wredley nevenindu-i să creadă că a spus asta.
- De fapt...poate chiar ai dreptate! spuse bărbatul zâmbind malefic. Poate că nu e ca mama lui. Rămâne de văzut. Însă, dacă descopăr ceva dubios, te voi pedepsi!
CITEȘTI
Taramul De Peste Veacuri - Măștile De Argint Vol 1
Vampir- Descriere care nu e bătută în cuie- El: Băiatul care crede că totul e normal până când află că de fapt e moștenitorul regelui Arvaletei, moștenitorul regelui Dermoniei, adolescent prins între 2 destine. Ea: Fata ironică, care încearcă să își desco...
