Taramul De Peste Veacuri - Măștile De Argint Vol 1

Capitolul XXV - Regrete

Cei doi priviră apusul de soare fără ca vreunul să mai spună ceva. Însă, de îndată ce soarele se ascunse după dealul înzăpezit, Meghan își întoarse privirea înspre Căpitan, luându-i fața în mâna ei.

- Poți avea încredere în mine. Știu foarte bine că un Element Foc nu poate fi vampir, se contrazic. De fapt, doar din legende am auzit că regele care a întemeiat Arvaleta, acel rege care a deținut puterea apei a deținut și latura de vampir. Spune-mi, ce ești?

Anthony oftă, luându-i mâna fetei de pe fața lui. Trebuia doar să îi lase sentimentul că el este îndrăgostit de ea, însă nu acesta era adevărul. El doar se folosea de ea, folosea dragostea ei pentru a ajunge la ceea ce își dorea de fapt.

- Nu pot să îți dezvălui încă ce sunt, dar te asigur că îți vei aminti când va fi nevoie!

Anthony se ridică în picioare, întinzând mâna pentru a o ajuta și pe prințesă să se ridice.

- Ne vom întoarce pe aceeași cale pe care am venit!

Meghan nu pusese nicio întrebare cum se așteptase Anthony, iar asta îl făcu să scoată un mârâit. Însă, spre surprinderea ei, acesta o ridică rapid în stil mireasă.

- Ce... ce faci? spuse Meghan bâlbâindu-se.

- Nu e evident? Vă duc acasă, Majestatea Voastră!

Fără ca Anthony să mai fie nevoit să îi spună, Meghan închise ochii. Însă, nu doar atât, fata își cuibărise capul pe pieptul rigid al tânărului prinț. Eh, acum începea Anthony să regrete faptul că nu e un vampir în toată regula: îi bătea inima din când în când. Iar acum, era în unul din acele momente când inima nu doar că îi bătea, dar îi bătea ca și cum ar vrea să iasă din piept. Începea să își urască inima în acest moment, însă, cât timp el se gândea cum ar putea rezolva asta, prințesa adormise în brațele lui. Doar faptul că îi privea chipul măsliniu care era extraordinar de impunător și de fermecător chiar și în somn îi provoca acele palpitații. Oricum, își reveni repede și se teleportă direct în camera fetei. O așeză pe această în pat, având grijă să nu o trezească și o învelise cu una din plapumele care erau pe pat. Apoi, se apropie de ușă, pregătindu-se să părăsească camera, însă, simțea o forță care îl trăgea înapoi. Se folosi de viteza de vampir pentru a ajunge lângă patul ei, dându-i acesteia un sărut scurt și ușor pe frunte, iar prințesa începu să zâmbească în somn la această amprenta a buzelor lui pe fruntea sa. Anthony se teleportă în camera lui, aterizând direct în pat. Însă, fața lui nu era ca a unui om îndrăgostit așa cum s-ar fi presupus că e, ci ca a unui nervos. Se ridică din patul în care aterizase, începând să trântească tot ceea ce prindea la mână de pământ. Albert apăruse imediat în camera lui, nereușind nicicum să îl calmeze.

- Ce faci? Stai, regele tocmai a adormit...

Anthony nu mai rezista. Se teleportă în pădurea părții întunecate, simțind cum furia pune stăpânire pe el. Știa că nu avea cum să evite inevitabilul. Era în mijlocul pădurii, nu știa unde avea să se trezească din coșmar, ceea ce îl omora. Simțea cum sângele îi pulsa în corp mai repede, cum culoarea ochilor săi se schimba și cum nu își mai putea controla niciun simț...

Andrew se pregăti de antrenamentul de noapte, când simți un junghi în întregul corp. Știa că e inevitabil de la Anthony, așa că crease legătura aceea mintală care, în loc să funcționeze ca de obicei, îl împinse pe Andrew într-un perete. Atunci, încercă să se concentreze pentru a-l localiza. Ceva negru, ceva întunecat, niște copaci era tot ceea ce putuse Andrew să vadă. Se teleportase imediat, fără a sta pe gânduri în inima pădurii din partea întunecată a Verdiniei, unde își văzu fiul transformat în Vampir Elementar. Începuse să aibă sens de ce nu putea el să ia legătura cu mintea fiului său, nu mai era el.