Taramul De Peste Veacuri - Măștile De Argint Vol 1

Capitolul XVI - Cotropitorul

O dimineață la fel ca toate celelalte răsări peste ținutul Verdiniei. Soarele răsări peste întreaga capitală, lăsând impresia că totul avea să fie ca înainte. Doar păsarelele erau cele care întrețineau atmosfera, lăsând parcă nostalgie în urma fâlfâitului aripilor acestora. În jurul palatului, se aflau mai mulți vampiri care priveau cu ochii în patru după orice mișcare suspectă. Totul era într-o deplină liniște, ceea ce nu se întâmpla de regulă pe bulevardul principal al capitalei. Pătrunzând în interiorul palatului, era liniște, nimic nu era în neregulă. Se mai auzea doar sunetul unor săbii care se loveau unele de altele în sala de antrenament din interiorul palatului. Temnițele palatului erau pline de vampiri, proaspăt transformați pentru a putea fi înrolați în armată. Însă, un soldat păzitor primise un mesaj venit de la Căpetenia Gărzilor, mesaj care îi ordona să meargă să pregătească terenul pentru venirea Majestatii Sale în celula subterană. Când auzise asta, soldatul tresări, fiind speriat. Își luă însă inima în dinți și merseseră înspre scările care duceau înspre subsolul temnițelor. De îndată ce ajunse înspre mijlocul scărilor, se auzi un mârâit puternic care îl făcu pe soldat să tremure și să se oprească. Însă, își aduse imediat aminte că regele avea să viziteze această creatură din celula subterană, ceea ce îl facu imediat să se redreseze, coborând. De îndată ce ajunseră în capătul scărilor, în fața lui se iviră un grilaj fabricat din singurul tip de material care nu putea fi distrus de vampiri. Însă, acest grilaj era deja slăbit, cât de repede avea să se dărâme în pofida materialului. Soldatul privea creatura legată în lanțuri, cu privirea plecată înspre pământ, acea ființă care clocotea de foame și nervozitate.

- Regele va veni să te viziteze!

Creatura legată în lanțuri își ridică ochii roșii, pur și simplu nervoși și înfometați.

- Dacă vrea să își găsească moartea, eu îi voi oferi cu plăcere această satisfacție! Nu ar fi nici prima, nici ultima persoană pe care aș ucide-o! rânji vampirul.

Soldatul înghițise în sec, întorcându-și privirea. Însă, deodată, simți cum respirația i se taie, căzând lat pe pământ. Creatura aceea se ridică în picioare, trăgând de lanțuri în continuare pentru a avea o ocupație, iar când se sătură, se așezase din nou pe jos pentru a se preface că doarme.

Regele Verdiniei semna niște documente, când Căpitanul veniseră în fața lui.

- Soldatul pe care l-am trimis nu s-a mai întors.

Regele își ridicaseră privirea din documente, așezându-le pe acestea în colțul diametral opus al biroului său. Pusese pecetea regală pe ultimul document, iar mai apoi se ridică în picioare brusc.

- Să mergem!

Căpitanul vru să riposteze, însă regele se întoarse în momentul acela înspre el.

- Nu pot muri dintr-atâta, în cel mai rău caz voi leșina.

- Dar Majestatea Voastră...

- Problema cu care se confruntă poporul din cauza războiului acesta e mult mai gravă ca sănătatea mea.

Regele era de neînduplecat, astfel că acel Căpitan își plecă capul în semn de predare, însoțindu-l îndeaproape pe regele său. Odată ajunși la temniță, regele pași înainte fără teamă, deși se auziră niște mârâituri de protest din partea creaturii legate în lanțuri. Când ajunse regele în fața vampirului, acesta își ridicaseră privirea, privind fix în ochii regelui, lipsa aceasta de respect făcându-l pe Căpitanul Gărzilor să înghită în sec, chiar dacă era conștient că nu poate face nimic pentru a remedia această situație care îi cauza un disconfort imens.

- Am auzit că mă căutați, Majestate! a spus vampirul sarcastic, cu o voce mai mult ironică decât curioasă.

- Am nevoie de tine!