Taramul De Peste Veacuri - Măștile De Argint Vol 1

Capitolul XXVI - Un nou prieten

Anthony se încruntă când auzise cuvântul de gen feminin, însă încercă să nu își arate frustrarea.

- Acum, anuntați în tot regatul și peste tot să se știe de fiul meu!

Toți cei din Consiliu se ridicară în picioare, răsfirându-se. Doar Prim-Ministrul rămase.

- Nu ești Căpitanul Gărzilor verdiniene?

- Ba da, eu sunt.

- Cum de ai acceptat asta?

- Eu l-am trimis acolo! spuse regele întorcându-se înspre Prim-Ministru și zâmbind.

Prim-Ministrul zâmbi, părăsind încăperea. Anthony se așeză pe unul dintre scaunele apropiate tatălui său.

- Mă privesc într-o oglindă când te văd... zise Andrew melancolic.

- Îmi pare rău că te-am lăsat când ți-a fost mai greu. Îmi voi realiza toate îndatoririle de prinț și te voi face mândru!

- Eu voi abdica la un moment dat în favoarea ta, tu trebuie să convingi poporul că ești gata să îi conduci. Reputația ta ca și Cotropitor e de necontestat...

- În primul rând, voi profita de frica lor, iar apoi vom vedea cum voi mai rezolva altele.

- Te-ai întors atât de repede cu un motiv, iar eu am aflat care.

Anthony își mări involuntar pupilele și înghiți în sec.

- Nu trebuie să te simți rușinat, am fost în aceeași situație.

- I-am spus că a fost doar o jucărie pentru mine..

- Aveai altă cale să o părăsești? Prin această metodă îți impui și ție și îi impui și ei uitarea.

- Nu cred că o voi putea uita...

- Eu cred că nu vei putea sta departe de ea. Faptul că ai plecat de lângă ea îți impune să îți accepți statutul, dar acum, vă va fi din ce în ce mai greu să vă vedeți, iar Wilhelm nu ți-o va da niciodată fiindcă e singura lui fiică.

- Ție ți-a fost simplu, nimeni nu îți știa identitatea.

- Așa e. Însă, tu și cu ea niciodată nu veți fi împreună, așa că...

Un zgomot puternic se auzi, încât cei doi se teleportaseră în Marea Sala a ușilor. Aici, era regele Dermoniei și regele Verdiniei.

- Repede te-ai mișcat să ne anunți! spuse Wilhelm dându-și ochii peste cap.

- Vi-l prezint pe fiul meu, prințul Anthony!

Michael îl privea ciudat, iar Anthony era focusat pe ochii lui, pierzându-se acolo.

- Amintește-ți... mormăi Anthony când simți contactul dintre ei suficient de puternic, însă acest gest îi făcu pe toți cei prezenți să se uite la el.

- De ce mi-ai făcut asta? spuse Michael serios, iar Anthony începu să zâmbească.

- Datorie față de regele Verdiniei! Majestate, spuse Anthony și se întoarse înspre Wilhelm, care îl privea șocat.

- Datorie față de el? Tu ai fost acolo doar ca să observi mai îndeaproape situația Verdiniei și să o pârăști tatălui tău!

- Nu e adevărat! se grăbiră toți trei și reușiră să spună deodată aceasta replică, iar după asta urma un moment în care toți își aruncau priviri ciudate.

- Am fost acolo doar pentru a evidenția ce e de fapt evident. Statul Verdiniei e acum mai stabil datorită mie, iar regele e conștient de asta.

Fără să vrea, Wilhelm își plecă privirea aprobator.