Taramul De Peste Veacuri - Măștile De Argint Vol 1

Capitolul X ~ Cine ești tu?

- Sunt bine.

- Vrei să îmi spui de ce îmi ascunzi?

- Ce vă ascund?

- Anthony, ai spus că ai încredere în mine. Spune-mi!

- De fapt, sunt nerăbdător să facem niște antrenamente.

- Plimbarea de dimineață?

- Nu, fără plimbare azi.

Andrew se uită la băiatul său care spunea cu atâta convingere că nu își dorește vreo plimbare.

- De ce?

Anthony stătea și privea podeaua nedumerit.

- Nu am un motiv anume.

Andrew se apropie de Anthony, ceea ce îl incomodă enorm pe băiat, iar tatăl lui sesizase asta.

- Ai ceva cu mine? se încruntă el. Miros ciudat? Sunt murdar? Am vreo boală contagioasă?

Anthony dădu repede din cap în semn negativ, dar asta nu îl făcu pe Andrew decât să se apropie mai tare de el și să își ridice o sprânceană.

- Simți? zise Andrew.

- Ce să simt?

Anthony știa exact ce simțea omul acela zâmbitor. Atunci, Andrew se repezi înspre piciorul lui, ridicându-i pantalonii până la nivelul genunchiului și văzându-i bandajul.

- Ce e asta? spuse el devenind serios, îngrijorat și cu un ton de ceartă, toate în același timp.

Anthony închise ochii și încercă să nu ia în seamă cearta.

- Cum poți să îmi ascunzi așa ceva? Anthony, tu îți dai seama ce rană gravă ai? Cum poți să îmi faci asta?

Andrew atinse piciorul băiatului, care începu să scrâșnească din dinți. Uitase că cel care îi atinse piciorul nu e om și putea auzi acest scrâșnet.

- Ce ai făcut?

Anthony încă stătea cu privirea în jos, neputând-o ridica. I-a promis că îi va spune tot, și tocmai asta nu a facut. Oricum, nu știa cine e domnul acesta, dar avea încredere în el. Se simțea nevoit să afle, dar, când vedea fața plină de furie acestuia, era atât de deprimat, încât nici măcar nu își putea explica starea.

- Spune-mi ce ai făcut! urlă Andrew, iar Anthony tresări puțin.

Băiatul își ridică privirea plină de sudoare și zâmbi. Ochii era sigur că aveau culoarea albastră, fiindcă simțea cum începea să îi fie frig, iar Andrew îl privi ciudat.

- Tu nu ești bine deloc!

Andrew scoase o batistă și șterse rapid fruntea băiatului, iar Anthony tresări când mâna cea blândă a bărbatului făcuse contact cu fruntea lui.

- Spune-mi unde ai pățit asta și cine te-a atacat! zise Andrew încercând să își calmeze îngrijorarea și furia.

- Am fost atacat de Întuneric în bucătărie! zise Anthony aproape șoptit din cauza durerii care se amplifica și evitând privirea celui care îl întrebase.

- Și de ce nu ai strigat? De ce nu ai zis nimic?

Anthony începea deja să respire mai greu.

- Nu sunt un plângăcios, domnule! zise Anthony ridicându-se în picioare, dar prăbușindu-se imediat după.

- Câteodată trebuie să fi.

- Dumneavoastră v-ați fi plâns? zise Anthony hotărât de data asta și ridicându-și privirea.