Taramul De Peste Veacuri - Măștile De Argint Vol 1

Capitolul XI ~ Mi-aș fi dorit să știu mai mult...

Anthony se uită cum omul misterios oprea focul și se apropie chiar cum acel misterios îl stinse.

- Anthony, retrage-te de pe traiectorie!

Anthony făcu câțiva pași în lateral, iar domnul misterios opri legătura. Acele flăcări care mai rămăseseră, săriră în lung și în lat, explodând.

- Cine a fost? zise Meghan vizibil șocată.

- Vezi pe cineva aici? a zis Andrew zâmbind.

- Tu! Ce ai făcut și cum ai reușit?

Andrew pocni din deget, iar bruneta fusese închisă într-un glob uriaș de gheață subțire, însă pe care nu îl putea sparge oricât se strădui, nici măcar o tentativă de topire.

- Tu ești... Puterea Apei?!

- Ți-am mai zis că nu știi cu cine te pui.

Andrew își dădu jos gluga și se uită la brunetă.

- Nu... ești în viață?

- Cam proastă ești să nu îți dai seama cu cine te-ai pus.

Însă, chiar în clipa următoare, cineva apăru. Când se întoarse Andrew pentru a vedea cine e, avu marea surpriză de a-l vedea exact pe cel de care avea nevoie.

- Fă-o să uite pe această îngâmfată.

- Cum îndrăznești...

Însă, bruneta nu apucă să își termine propoziția, căci Peter tocmai o făcu să uite totul.

- Domnule..

- Anthony, vorbim mai târziu!

Adolescentul își închise ochii și se teleporta, dar Andrew nu era deloc uimit.

- Îi vei spune?

- Nu.

- Cum?! Oricum știe.

- Trebuie să aibă el curajul să mă întrebe.

- Andrew!

- Peter, liniștește-te! Ai grijă de fata asta!

Andrew se teleportă și el, chiar în clipa în care Meghan își deschise ochii în urma impactului cu uitarea întâmplării. Ajunseră în casă, iar Anthony îl aștepta pe canapea.

- Domnule, dețineți puterea apei?

Andrew se întoarse înspre el.

- Crezi exact ceea ce vrei.

La acest răspuns nu se aștepta băiatul. Cel care era de fapt tatăl lui își dăduse jos gluga, iar ochii de un verde strălucitor răspândeau raze pretutindeni, ceea ce îl făcu pe Anthony să clipească repetat.

- Ce se petrece?

- Asta se întâmplă când una din stările mele e diferită de cele pe care le am de obicei.

- Ce vă deranjează?

Era mult prea ciudat să spună prostia, deznădejdea și neinteligența ta. Așa că, hotărâse să nu răspundă, însă Anthony insistă:

- Vreau un răspuns.

Ca de obicei, Anthony era scurt si la obiect, fără pic de respect, ceea ce îl irită pe Andrew.

- Cum îndrăznești să vorbești așa?

- Foarte bine! zise Anthony ridicându-se în picioare. Doar pentru că m-ați salvat de foarte multe ori în care nu aveam nevoie, nu înseamnă că însemnați ceva pentru mine!