Taramul De Peste Veacuri - Măștile De Argint Vol 1

Capitolul XXIV - Căința și Blestemul Întunecat

Anthony simți un junghi în abdomen, ceea ce îl făcu să se așeze înapoi în pat.

- Când te-ai născut, ai fost răpit! spuse Demetrius, considerând că dacă tot era momentul adevărului, să fie spus adevarul până în capăt.

- Răpit?! Cine m-a răpit?

- Așa a descoperit tatăl tău că tu deții de fapt puterea Apei. Vrăjitoarele Mirdereyen te-au rapit. Acestea vin și, de regulă, cer voie părinților pentru a lua copii din pătuțuri pentru a le vedea într-adevăr abilitățile. Una din ele, numită Yroyen, simțea nașterea fiecărui copil special, care se venea fie cu o putere nouă, fie că avea un viitor ori strălucit, ori foarte întunecat în față. Ei bine... ele te-au răpit din pătuț, ducându-te direct în fața lui Yroyen pentru a fi testat. Aceasta și-a așezat mâinile peste capul tău, însă, nu reuși să citească bine puterea ta, căci fusese răpusă la pământ, leșinând. Avea în jur de 10000 de ani. După aproximativ trei ore, se trezi, însă știa că avea să moară. Chemă după tatăl tău, care, datorită teleportării, ajunse repede. Ascultă-mă bine, Andrew! Voi muri, dar nu copilul tău e de vină, nu lăsa să se interpreteze asta! Anthony are în el o forță nemaiîntâlnită de mine până acum, e o forță ucigătoare. Are un viitor întunecat în față, trebuie să îl păzești. Nu te lăsa niciodată influențat de aparențe în ceea ce îl privește. Va avea o putere nemaivazută de nimeni, dar nu îl lasă să și-o dezvăluie. În momentul imediat următor, intrasem și eu în încăpere, Yroyen privindu-mă zâmbind. Tu, ai grijă și de el, și de copil, dar și de tine! Îndată ce spuse asta, ea își închise ochii, sub privirea mea...

Demetrius începu să lacrimeze, iar Albert se apropie de el.

- O personalitate atât de puternică, care a trecut prin atât de multe în viață, a ajuns la o astfel de vârstă, a fost ucisă de mine în doar o secundă? Eu, care nu aveam nici măcar câteva ore de viață?

Demetrius înghiți în sec, Albert apropiindu-se de Anthony.

- A fost mama mea! spuse Demetrius, iar o lacrimă îi scăpă din ochii incredibil de îndurerați.

Acum, Anthony se simțea mai vinovat ca niciodată. Cauzase moartea unei personalități trecute prin istorie doar din cauza destinului său.

- Cum... cum pot repara asta? spuse Anthony marcat extraordinar de tare de ceea ce aflase.

- Anthony, nu e nimic ce poți face, e destinul tău! spuse Demetrius apropiindu-se de el punându-i mâna pe umăr.

- Trebuie să pot face ceva! Si cred că știu cu ce voi începe!

Durerea din abdomen persistă datorită disperării sale de a repara situația, însă tot se ridică brusc din pat, mergând înspre ușă, dar căzând lângă ea.

- Anthony... spuse bunicul băiatului văzând însă că băiatul respinse mâna care voii să îl ajute să se ridice.

- Am nevoie de energie!

- Nu ești în apele tale, ai energie suficientă momentan!

- Nu am suficientă cât să mă pot teleporta! se răsti Anthony, iar Demetrius și Albert se uitară la el ciudat.

- Atunci, vom avea grijă să nu găsești ceea ce cauți!

- Nu, serios!

Anthony își lua inima în dinți și, cu ultimele forțe, se ridicară în picioare și le luă celor doi prezenți atât de repede energia, încât cei doi se prăbușiră. Acum, Anthony avea mână liberă să facă orice își dorea, nimeni nu îl mai împiedica.