Taramul De Peste Veacuri - Măștile De Argint Vol 1

Capitolul XX - O vizită acasă

- Ce cauți aici? zise Andrew ridicându-se de pe tron, vizibil nervos.

- Nu e evident? Am venit să îți înmânez această scrisoare.

Andrew se folosi de puterea de vampir pentru a ajunge lângă tatăl său, luând scrisoarea și citind-o cu viteza luminii, timp în care Anthony se ridică din genunchi și se apropie de cei doi.

- Ordinul Majestații Sale e să rămân aici până mâine seară când e Balul pentru a vă însoți personal! zise Anthony serios.

Bunicul său îl privea mândru, iar Andrew se simțea în plus în această ecuație, chicotind de mâine încă din momentul apariției tatălui său.

- Peter, condu-i în camerele lor!

Anthony și soldații părăsiră Sala Tronului, în această rămânând doar Andrew și Albert.

- Bună, fiule!

- Ce cauți aici? spuse Andrew vizibil clocotind de mâine.

- Păi... Am venit să îmi văd fiul, ai ceva împotriva?

- Nu e posibil să fi venit fără un motiv, zi repede ce vrei!

- Păi... m-am întâlnit cu nepotul meu...

Andrew era atât de șocat când auzise asta, încât se repeziră la gâtul tatălui său, folosindu-se de viteza de vampir lipindu-l de cel mai apropiat perete.

- Nu i-ai făcut nimic lui Anthony, nu?

- Depinde ce înțelegi prin nimic! spuse Albert zâmbind și scuturându-și umerii.

- Ce i-ai făcut fiului meu? mârâi Andrew, colții neezitând să apară.

- Îți seamănă tare bine acum! E un vampir!

Andrew întări strânsoarea, astfel că Albert scoase un tușit slab.

- De ce i-ai făcut asta? Nu era suficient câte avea pe cap? I-ai mai pus și asta!

- Stai calm, se descurcă mai bine decât crezi tu!

- Am vorbit cu el și a întrerupt legătura datorită chinului la care era supus!

- Era înfometat atunci! L-ai căutat în cel mai nepotrivit moment! spuse Albert învârtindu-și pupilele.

Andrew slăbi strânsoarea, Albert apropiindu-se mai tare de fiul său.

- Știi cum facem? Ca să fim chit, nu îți voi spune unde e. Stai calm, e pe mâini bune, cineva are grijă permanent de el.

- E suficient de mare, își poate purta și singur de grijă! zise regele hotărât.

- Unde e, e cam greu. Oricum, când îți convine ție de mare, alteori e doar un copil. Nu prea te pricepi cu copiii!

- De parcă tu te pricepi... spuse Andrew dându-și ochii peste cap.

- În orice caz, mai bine decât tine!

După această ultimă replică, Albert părăsi Sala Tronului, lăsându-l pe Andrew doar în compania propriilor gânduri.

Bunicul se teleportase în camera nepotului său, care însă, mirosea niște parfumuri, pentru că efectiv era vampir, nu mai putea de foame.

- Cred că ai nevoie de asta!

Albert scoase din buzunar o sticlă plină de sânge pe care Anthony o absorbi îndată. Însă, nu se simțea în totalitate bine dupa asta...

- Mai am nevoie de ceva...