Capitolul XVII - Războiul

52 3 0
                                    

Trecură trei zile de când Cotropitorul părăsise capitala în drum spre graniță. Ajunsese, văzând de sus, de pe un deal corpul trimis în recunoaștere. Legă calul de un copac, iar el se repezi prin spate la ei. Se mișca atât de repede, încât în mai puțin de 10 secunde toți aveau capul rupt. Se repeziră înspre câțiva dintre ei care aveau mirosul mai atrăgător, luându-și hrana. De îndată ce termină, îi puseseră pe toți unul peste altul și le dădu foc. "Slabi vampiri în Dermonia" gândi Cotropitorul, ceea ce îl făcu să și rânjească. Mersese din nou înspre cal, începând să îi vorbească.

- Stăpâne, știu că vei reuși!

- Tornado, nu mă îndoiesc!

- Mă mir că ați ajuns un asemenea ucigaș...

- Am doar de câștigat din asta.

- Nu prea cred, dar prefer să nu mă bag.

Cei doi se îndreptară înspre tabără inamică. De îndată ce ajunseră acolo, văzu că era liniște. Se îndreptară imediat înspre cortul regelui, fiind atent să omoare silențios gărzile care supravegheau totul. Bineînțeles că totul se petrecea pe sus, gărzile nici măcar nu bănuiau ceva. Cotropitorul pătrunse în cortul regelui, punându-i acestuia un băț la gât. Când se trezi și văzu acea mască, regele tresări.

- Cine ești?

Vampirul zâmbi.

- Mă bucur că am șansa să vă cunosc, Majestate!

- Anthony?

- Bună, bunicule!

- Ce faci?

- Ceva ce ar fi trebuit să fac demult. Stai liniștit, nu te voi omorî!

- Nu mai înțeleg nimic. Am crezut că ai...

- Murit? Mă bucur că a funcționat ideea asta.

- Ce e cu tine?

- Vampiraș sunt eu, cu mine nu te pui tu! Sau! Vampiraș, coconaș, a fugit peste imaș! Bla, mi-e lene să termin cântecul! zise Anthony zâmbind și încheind sesiunea de cântat.

- Ce e cu tine?

- Păi... parcă ați spus că la 17 ani mi se va stabiliza puterea. Uite că am fost mușcat înainte de a împlini 17 ani!

- Cine te-a mușcat și a fost capabil să te transforme? Am aflat chiar din gura tatălui tău că ești mort!

- Nu îmi vine să cred cât de proști puteți fi! Retrage-ți trupele și vei scăpa de aici cu bine.

- Nu ai face asta.

- Cum să nu! Te pot spinteca acum sau mai târziu. Tu alegi.

- Anthony, ăsta nu ești tu.

- Punem pariu?

Băiatul nu avea niciun gând de a-l omorî pe bunicul său, dar arta teatrului îi era în sânge și nu o putea trăda.

- Majestate! Avem o problemă mai mare decât regatul Verdiniei! se auzi vocea unui soldat care fugea înspre cort, determinându-l pe Anthony să se ascundă.

- Ce s-a întâmplat? spuse regele ridicându-se în picioare.

- Revoltă în Arvaleta! Regele a murit!

Anthony crezu că se prăbușește când auzi asta. Uitase complet de revolta tatălui său. Acum, totul se complica grav de tot. Arvaleta era ușor de manipulat cu vechiul rege, dar cu tatăl lui rege, totul se complică grav de tot.

- Ordonă retragerea generală! Ne întoarcem în capitală!

Soldații făcură o plecăciune scurtă și ieșiră din cort, ceea ce îl făcu pe Anthony să își părăsească ascunzătoarea.

Taramul De Peste Veacuri - Măștile De Argint Vol 1Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum