La răscruce de vânturi-Emily Bronte

Capitolul 24

  După trei săptămâni m-am simţit iar în stare să ies din camera mea şi sămă mişc prin casă; şi chiar în prima seară în care nu m-am culcat devreme amrugat-o pe Catherine să-mi citească ceva, deoarece ochii îmi erau obosiţi.Eram în bibliotecă, stăpânul se culcase. Consimţi mai mult de nevoie decât devoie, după câte mi s-a părut, dar eu, crezând că nu-i plac cărţile care măinteresează pe mine, am rugat-o să aleagă o carte din cele pe care le citea ea. Aales una care-i plăcea şi mi-a citit fără întrerupere cam un ceas; apoi începusă-mi pună fel de fel de întrebări.— Nu eşti obosită, Ellen? N-ar fi mai bine să te culci? Are să-ţi facă răudacă te culci aşa de târziu, Ellen.— Nu, nu, scumpa mea, nu sunt obosită, îi răspundeam eu mereu.Văzând că n-am de gând să mă mişc, încercă o nouă metodă ca să-mi deaa înţelege că se săturase de asemenea îndeletnicire. Începu să caşte, să seîntindă, şi-apoi spuse:— Ellen, sunt ostenita.— Atunci nu mai citi; hai să stăm de vorbă, i-am răspuns.Asta fu şi mai rău; se mişca tot timpul pe scaun, suspina, se uita tottimpul la ceas, până când la ora opt, s-a dus în sfârşit în odaia ei; iar dacă teluai după privirile ei răutăcioase şi întunecate, şi după faptul că se frecamereu la ochi, ai fi crezut că-i moartă de somn. A doua seară mi se păru şi mainerăbdătoare, iar a treia, ca să scape de tovărăşia mea, se plânse că o doarecapul şi mă părăsi. Purtarea ei mi se păru ciudată, şi, după ce-am stat singurăcâtva timp, m-am hotărât să mă urc sus şi s-o întreb dacă se simte mai bineşi-apoi s-o chem să se întindă pe canapea, în loc să stea sus, în întuneric. DarCatherine nu era nicăieri: nici sus, nici jos. Servitorii susţineau că n-o văzuseră.Am ascultat la uşa domnului Edgar, dar acolo era tăcere. M-am întorsiar în camera ei, am stins lumânarea şi m-am aşezat în faţa ferestrei.Luna strălucea, luminoasă; un strat subţire de zăpadă acopereapământul, şi mi-am închipuit că s-a dus poate să ia puţin aer plimbându-seprin grădină. Apoi am zărit o siluetă care se strecura de-a lungul ziduluiinterior al parcului, dar nu era tânăra mea stăpână; şi când umbra ieşi lalumină, am recunoscut pe unul din băieţii de la grajd. Rămase acolo destulăvreme, privind spre drumul de căruţe de pe moşie, apoi porni cu pas grăbit, caşi cum zărise pe cineva, şi-l văzui reapărând cu poneiul domnişoarei; iaralături de el, după ce abia descălecase, venea şi ea. Băiatul duse calul la grajdpe furiş, peste peluză. Cathy intră pe uşa cu geamuri a salonului şi se strecurăîncetişor sus, unde o aşteptam eu. A închis uşa uşor, şi-a scos ghetele pline dezăpadă, şi-a dezlegat pălăria şi, nebănuind prezenţa mea iscoditoare, a datsă-şi scoată paltonul; atunci m-am ridicat brusc şi i-am apărut în faţă.Surpriza o încremeni pentru o clipă. Exclamă ceva neînţeles, apoi rămasenemişcată.— Scumpa mea domnişoară Catherine — am spus eu, prea puternicimpresionată de bunătatea ei din ultima vreme pentru a începe printr-o ceartă— unde-ai putut călări până la ora asta? Şi cum ai putut încerca să măpăcăleşti spunându-mi poveşti? Unde-ai fost? Spune!— Până la marginea parcului, bâlbâi ea. Nu ţi-am spus poveşti.— Şi nicăieri altundeva? am întrebat eu.— Nu, fu răspunsul ei mârâit.— Oh, Catherine! am strigat îndurerată. Ştii c-ai făcut un lucru rău, căcialtfel nu te-ai simţi silită să-mi spui un neadevăr. Şi asta mă doare. Aş preferasă fiu bolnavă trei luni decât să te aud născocind, cu bună-ştiinţă, ominciună.Sări spre mine şi, cu faţa scăldată de lacrimi, îşi aruncă braţele în jurulgâtului meu.— Bine, Ellen, dar mi-e atât de frică să nu te superi, zise ea.Făgăduieşte-mi că nu te superi, şi-am să-ţi spun tot adevărul. Am oroare să-tiascund ceva.Ne-am aşezat pe banca din faţa ferestrei şi-am asigurat-o că n-am s-o cert,oricare i-ar fi secretul, pe care, fireşte, îl ghicisem; apoi începu:— Am fost la Wuthering Heights, Ellen; şi n-a existat zi în care să nu mă fidus de când te-ai îmbolnăvit, în afară de cele trei seri de la început, şi de asteadouă, după ce-ai ieşit din camera ta. I-am dat lui Michael cărţi şi poze ca sămi-o pregătească pe Minny în fiecare seară şi s-o ducă la loc în grajd. Bagă deseamă să nu-l cerţi nici pe el. Soseam la Heights cam pe la şase şi jumătate, şide obicei stăteam acolo până la opt şi jumătate; după aceea mă întorceam acasă în galop. Nu m-am dus ca să mă. distrez, de cele mai multe ori eramamărâtă tot timpul, şi numai din când în când fericită, poate o dată pesăptămână. La început mi-am închipuit c-o să fie tare greu să te conving sămă laşi să-mi ţin cuvântul faţă de Linton, căci la plecare îi făgăduisem să mergiar a doua zi; dar cum a doua zi tu ai stat sus, am scăpat de încurcătura asta.În timp ce Michael repara broasca de la poarta parcului, în după-amiazaaceea, am pus mâna pe cheie şi i-am spus cât de mult dorea vărul meu să măduc pe la el, căci era bolnav şi nu putea veni la Grange, şi că tăticu' se opuneasă mă duc acolo. Apoi am vorbit cu el despre ponei. Îi place foarte mult săcitească şi crede că, în curând, va pleca de la noi, căci vrea să se căsătorească.Atunci mi-a spus că dacă-i împrumut cărţi din bibliotecă, va face tot ceea ce-icer; dar am preferat să-i dau din cărţile mele, şi a fost şi mai mulţumit.Când m-am dus a doua oară, Linton părea foarte vioi, iar Zillah, menajeralor, ne-a curăţat o cameră şi a făcut un foc bun şi ne-a spus că, deoareceJoseph era la capelă pentru rugăciune şi Hareton Earnshaw plecase cu câiniisă fure fazani din pădurile noastre — după cum am aflat mai târziu —putemface ce ne place. Mi-a adus vin cald şi turtă dulce şi părea foarte binevoitoare.Linton şedea în fotoliu, eu în scaunul cu leagăn de lângă cămin şi-am râsşi-am povestit atât de vesel, aveam atâtea să ne spunem! Apoi am făcutplanuri pe unde-o să ne ducem şi ce-o să facem la vară. Astea nu ţi le mairepet, căci ai să spui că sunt prostii.O dată însă era cât pe-aci să ne certăm. El mi-a spus că felul cel mai plăcutde a petrece o zi caldă, dogoritoare, de iulie e să stai culcat de dimineaţă pânăseara pe deal într-un culcuş de ierburi; albinele să zumzăie ca-n vis printreflori, cicârliile să cânte sus, deasupra capului, corul fără nori să fie albastru şisoarele strălucitor. Iată cum îşi închipuia el raiul pe pământ. Eu mi-lînchipuiam altfel; să mă legăn într-un copac verde, în foşnetul frunzelormişcate de vântul care bate dinspre apus; nori albi să zboare iute deasupracapului meu, şi sus, nu o ciocârlie, ci ciocârliile, sturzii, mierlele, pietroşeii şicucii toţi să cânte de pretutindeni; să văd în depărtare dealurile întretăiate devăi reci şi întunecoase, iar lângă ele deluşoare cu iarbă înaltă, legănată învaluri bătute de vânt; păduri şi ape cântătoare şi lumea întreagă să fie trezităşi înnebunită de fericire. El dorea ca totul să zacă într-un extaz de nemişcare,eu doream ca totul să freamăte şi să joace într-o lumină strălucitoare. I-amspus că paradisul lui era numai pe jumătate viu, iar el a spus că al meu eracam beat. I-am spus că eu aş adormi în paradisul lui; el mi-a spus că n-arputea respira în al meu, şi a-nceput să se îmbufneze. În cele din urmă ne-amînvoit să le gustăm pe rând pe amândouă, cum se va face vreme bună; apoine-am sărutat şi-am fost iarăşi prieteni.După ce-am stat nemişcaţi un ceas, m-am uitat la odaia aceea mare, cupardoseala netedă şi fără covoare şi m-am gândit că, mutând masa din loc, arfi foarte bună pentru joacă. L-am rugat pe Linton s-o cheme pe Zillah ca să sejoace cu noi de-a baba-oarba; ea să fie cea care ne prinde, ştii, Ellen, aşa cumfăceai tu. El n-a vrut. Mi-a spus ca nu-i face plăcere, dar a consimţit să nejucăm cu mingea. Am găsit două mingi într-un dulap, printre o grămadă dejucării vechi, cercuri şi titirezi, rachete şi zmei. Una era însemnată cu un C, iarcealaltă cu un H; eu am vrut s-o iau pe cea cu C, pentru că se potrivea cuCatherine, iar el s-o ia pe cea cu H, căci se potrivea cu Heathcliff, numele lui;dar din cea cu H curgeau tărâţe, şi lui Linton nu i-a plăcut. La joacă îl băteam tot timpul, şi iarăşi s-a îmbufnat, l-a apucat tusea şi s-a întors în fotoliul lui.Totuşi, în seara aceea şi-a recăpătat uşor buna dispoziţie, a fost încântat dedouă sau trei cântece frumoase... cântecele tale, Ellen; iar când a trebuit săplec, m-a rugat şi m-a implorat să viu şi în seara următoare. Eu i-am făgăduit.Minny şi cu mine am zburat acasă uşoare ca vântul, iar eu am visat pânădimineaţa că sunt la Wuthering Heights cu vărul meu scump şi drag.A doua zi eram tristă, pe de o parte pentru că tu te simţeai rău, pe de altapentru că aş fi vrut ca tata să ştie şi să fie de acord cu plecările mele. Dar dupăceai răsări o lună splendidă; şi în timp ce călătoream spre Heights, tristeţea mise risipi. O să petrec iar o seară fericită mi-am zis; şi ceea ce mă încânta maimult era că şi frumosul meu Linton va petrece o seară plăcută. Am urcat întrap prin grădina lor şi pe când ocoleam casa ca să intru prin dos, mi-a ieşitEarnshaw în cale, a prins hăţurile calului şi mi-a spus să intru pe uşaprincipală. A mângâiat-o pe Minny pe gât, a spus că e un animal frumos şi mis-a părut că doreşte să intre în vorbă cu mine. Eu nu i-am spus decât să-i deapace calului, căci, de nu, îi va trage o copită. El mi-a răspuns pe tonul luivulgar:— Şi de-ar da, nu m-ar durea prea tare; apoi, zâmbind, s-a uitat lapicioarele calului.Mie-mi venea să-l pun la încercare, dar el se duse să deschidă uşa; şi cândpuse mâna pe ivăr, ridică privirea spre inscripţia de deasupra şi zise pe un tonprostesc, cu o naivitate în care se îmbinau stângăcia şi mândria:— Domnişoară Catherine, acum ştiu s-o citesc.— Admirabil! am exclamat eu. Citeşte-mi-o, te rog; ia să vedem cât dedeştept te-ai făcut!El silabisi, tărăgănând o silabă după alta:— Hareton Earnshaw.— Şi cifrele? am strigat eu punându-l la încercare, căci îmi dădeam seamacă mai departe nu ştia.— Încă nu ştiu să le zic, răspunse el.— Eşti un prostănac! i-am spus eu râzând cu poftă de înfrângerea lui.Nerodul îşi holbă ochii, rânjind cât îl ţinea gura, apoi se încruntă. Nu ştiace să facă: să râdă cu mine ori ba, căci nu înţelegea bine ce înseamnă râsulmeu, o familiaritate plăcută sau ceea ce era în realitate: dispreţ. Eu i-am risipitîndoiala reluându-mi brusc gravitatea şi spunându-i să-şi caute de drum, căciam venit să-l văd pe Ltinton, nu pe el. El roşi— am văzut-o la luminalunii—luă mâna de pe ivăr şi o şterse cu o mutră pe care se citea orgoliul rănit.Cred că deorece ştia să-şi silabisească propriul său nume s-a socotit tot atâtde învăţat ca Linton şi a fost profund dezamăgit când eu nu m-am arătat deaceeaşi părere.— Opreşte-te, domnişoară Catherine, scumpa mea! am intervenit eu.N-am să te cert, dar mie nu-mi place cum te-ai purtat. Dacă ţi-ai fi reamintitcă Hareton e tot vărul dumitale, ca şi domnul Heathcliff, ţi-ai fi dat seama câtde puţin se cuvenea să te porţi aşa. Trebuie să recunoşti cel puţin că era oambiţie demnă de laudă să dorească a fi învăţat ca Linton şi sunt sigură că nus-a străduit să citească acel nume numai pentru a se făli în faţa dumitale; numă îndoiesc că tot dumneata trebuie să-l fi făcut să-i fie ruşine de ignoranţalui, iar acum dorea să îndrepte răul şi să-ţi fie pe plac. Faptul c-ai râs deîncercarea lui nereuşită dovedeşte o foarte proastă creştere. Dacă dumneata ai fi fost crescută în aceleaşi condiţii, ai fi fost mai puţin bădărancă? În copilărieera tot atât de ager la minte şi deştept ca şi dumneata. Pe mine mă doare că-iatât de dispreţuit acum şi asta numai pentru că mişelul acela de Heathcliff afost aşa de nedrept faţă de el.— Vai, Ellen, sper că n-ai să plângi din cauza asta, nu-i aşa?! exclamă easurprinsă de seriozitatea mea. Dar aşteaptă şi-ai să judeci singură dacă aînvăţat abc-ul pentru a-mi plăcea mie şi dacă merită să fiu politicoasă cubruta aceea. Am intrat. Linton era culcat pe bancă şi s-a ridicat pe jumătate casă mă salute.— Sunt bolnav în seara asta, iubita mea Catherine, zise el, de aceea tutrebuie să vorbeşti tot timpul, iar eu te voi asculta. Haide, aşează-te lângămine. Eram sigur c-ai să te ţii de cuvânt şi, înainte de plecare, am să-ţi cersă-mi făgăduieşti din nou că vei veni.Eu ştiam că nu trebuie să-l supăr, deoarece era bolnav. Am vorbit cublândeţe şi nu i-am pus nici o întrebare, căutând să nu-l enervez nicicum. Îiadusesem câteva dintre cele mai frumoase cărţi ale mele; m-a rugat să-i citescpuţin dintr-una, şi eram pe cale să încep, când Earnshaw deschise uşa dintr-osmucitură— tot chibzuind la cele întâmplate se strânsese fiere în el—venidrept la noi, îl prinse pe Linton de braţ şi-l trânti de pe bancă.— Du-te-n odaia ta! i-a spus cu un glas aproape răguşit de mânios ce era,iar faţa îi părea umflată de furie. Du-te cu ea în odaia ta dacă a venit la tine!Din odaia asta n-ai să mă dai afară. Plecaţi de-aici amândoi!Ne-a înjurat şi pe unul şi pe altul şi, fără a-i da lui Linton timp sărăspundă, îl îmbrânci până-n bucătărie. Când m-am dus după Linton,Hareton şi-a strâns pumnii de parcă voia să dea în mine. Pentru o clipă m-amsperiat şi-am scăpat o carte din mână: el i-a tras una cu piciorul, azvârlind-ocât colo în urma mea, şi a închis uşa. Atunci am auzit lângă foc un râsrăutăcios şi scârţâit şi, când am întors capul, l-am văzut pe odiosul ăla deJoseph frecându-şi mâinile osoase şi tremurătoare.— Eram sigur că vă pofteşte afar'! Grozav băiat! Are minte, nu glumă! El,ştie... da, ştie tot atât de bine ca şi mine cine-ar trebui să fie stăpân aici... He,he, he! V-a făcut s-o ştergeţi de aici aşa cum se cuvine! He, he, he!— Unde să mergem? l-am întrebat pe vărul meu, fără a lua în seamăbatjocura ticălosului bătrân.Linton era alb ca varul şi tremura. În clipa aceea nu era frumos, Ellen. Oh,nu! Arăta îngrozitor, căci faţa-i slabă şi ochii mari se urâţiseră din pricinafuriei frenetice şi neputincioase care-l stăpânea. Puse mâna pe clanţă şiscutură; era încuiată pe dinăuntru.— Dacă nu mă laşi înăuntru, te omor!... Dacă nu mă laşi înăuntru, teomor!... spunea, mai bine zis, ţipa. Diavole! Diavole!... Te omor... te omor!Şi iarăşi am auzit râsul scârţâit al lui Joseph.— Auzî-l pe tat'su! strigă el. Asta-i de la tat'su! Aşa-i, moştenim şi dintr-oparte, şi din ailaltă. Nu-l băga-n seamă, băiete... nu te speria... nu poates-ajungă la tine!Am prins mâinile lui Linton şi-am încercat să-l trag de la uşă, dar el ţipaatât de îngrozitor, încât n-am mai îndrăznit să mă mişc. În cele din urmăţipetele i se înecară într-o criză groaznică de tuse, sângele îi ţâşni din gură şicăzu la pământ. Am fugit în curte, bolnavă de spaimă, şi-am strigat-o pe Zillahcât mă ţinea gura. M-a auzit imediat, căci mulgea vacile într-un şopron din dosul magaziei. Îşi lăsă lucrul şi veni în grabă mare, întrebându-se ce seîntâmplase. N-aveam grai să-i explic, dar am tras-o în casă şi-am început să-lcaut pe Linton. Earnshaw ieşise să vadă ce ispravă făcuse, şi tocmai îl duceape bietul băiat sus. Zillah şi cu mine ne-am urcat după el; dar la capul scăriiEarnshaw m-a oprit şi mi-a spus să nu intru, ci să plec acasă. Am strigat căl-a omorât pe Linton şi că "am" să intru. Joseph încuie uşa şi strigă să nu faczarvă; apoi mă întrebă dacă şi eu eram "tot aşa de nebună ca el". Am rămasacolo plângând, până când reapăru menajera. M-a încredinţat că în curând osă-i fie mai bine, dar că n-avusese nici un rost ca Linton să ţipe şi să urle aşa.Apoi m-a luat de mână şi m-a dus jos, aproape cu sila.Ellen, îmi venea să-mi smulg părul din cap! Am plâns cu sughiţuri, de numai vedeam cu ochii; iar nemernicul acela, pentru care tu ai atâta simpatie,stătea în faţa mea, încercând din când în când să-mi spună câte-un "psst!" şisă nege c-ar fi vinovat. În cele din urmă, speriat de ameninţările mele c-am să-lspun lui tăticu' şi c-o să-l bage la-nchisoare şi-o să-l spânzure, a-nceput săplângă şi el şi a ieşit iute, ca să-şi ascundă laşitatea şi emoţia. Totuşi n-amscăpat de el căci, într-un târziu, când m-au silit să plec şi ajunsesem la câtevasute de iarzi de fermă, Earnshaw apăru brusc din umbra de la margineadrumului, o opri pe Minny şi mă prinse de mână.— Domnişoară Catherine, sunt foarte necăjit, începu el, dar e dincale-afară de păcat...Eu i-am tras una cu biciul, crezând că vrea să mă omoare. Dar mi-a datdrumul răcnind una din înjurăturile lui oribile, iar eu m-am întors acasă îngalop aproape scoasă din minţi.În seara aceea nu ţi-am spus noapte bună, iar a doua zi nu m-am dus laWuthering Heights. Doream tare mult să mă duc, dar eram foarte emoţionată;uneori mă temeam ca nu cumva să mi se spună că Linton a murit, alteori măcutremuram la gândul că l-aş putea întâlni pe Hareton. A treia zi însă amprins curaj. Nu mai puteam îndura incertitudinea, aşa că iar am plecat pefuriş. Am plecat la ora cinci pe jos, sperând să pot intra în casă pe ascuns şi sămă urc în camera lui Linton fără a fi văzută. Dar câinii îmi semnalarăapropierea. Zillah mă primi, spunând: "Băiatul se reface binişor", şi mă introduseîntr-o odăiţă mică şi curată, acoperită cu covoare, unde, spre nespusamea bucurie, l-am găsit pe Linton culcat pe-o canapeluţă, citind una dincărţile mele. Dar el nici nu mi-a vorbit şi nici nu s-a uitat la mine timp de unceas întreg, Ellen. Vai, ce fire nenorocită are! Şi ceea ce m-a uimit şi mai multa fost faptul că, după ce-a deschis gura, a spus o minciună: că eu pricinuisemscandalul şi că Hareton n-avea nici o vină! Cum eram incapabilă să-i răspundaltfel decât înfuriată, m-am ridicat şi am ieşit din odaie. El strigă în urma mea,slab: "Catherine!" Nu se aştepta să reacţionez astfel, dar nu m-am întors; iar înziua următoare am rămas acasă pentru a doua oară, apoape hotărâtă să numă mai duc la el. Dar era atât de greu să mă culc şi să mă scol fără să am măcaro veste din partea lui, încât hotărârea mea s-a risipit încă înainte de-a fifost luată în mod definitiv. În ajun mi se păruse c-ar fi o greşeală să merg dinnou la el, dar a doua zi mi se părea o greşeală să nu merg. Michael veni să măîntrebe dacă trebuie să pună şaua pe Minny; i-am răspuns "da"; şi pe când măducea peste dealuri, mi se părea că-mi fac datoria. Am fost silită să trec pe subferestrele din faţa casei; de altfel n-avea nici un rost să încerc să-mi ascundprezenţa.— Tânărul stăpân e în sală, zise Zillah, văzându-mă că pornesc spre salon.Am intrat. Earnshaw era şi el acolo, dar părăsi imediat încăperea. Lintonşedea în fotoliul cel mare, pe jumătate adormit; în timp ce mă îndreptam sprecămin, am început pe un ton serios, convinsă în parte că spun exact ceea cecredeam:— Deoarece nu mă iubeşti, Linton, şi deoarece crezi că vin aici cu intenţiade a-ţi face rău şi pretinzi c-aşa fac de fiecare dată, asta este ultima noastrăîntâlnire. Hai să ne luăm rămas bun. Spune-i domnului Heathcliff că nudoreşti să mă vezi şi că nu trebuie să mai inventeze minciuni în aceastăprivinţă.— Aşază-te şi scoate-ţi pălăria, Catherine, răspunse el. Tu eşti mult maifericită decât mine şi-ar trebui să fii mai bună. Tăticu' îmi vorbeşte îndeajunsdespre cusururile mele şi-mi arată destul dispreţ pentru ca, în mod firesc, sămă îndoiesc de mine însumi. Mă întreb chiar dacă nu cumva sunt într-adevăratât de lipsit de valoare cum îmi spune el adeseori, şi atunci mă simt aşa demânios şi de amărât, încât urăsc pe toată lumea! Sunt lipsit de valoare şi am ofire urâtă şi sunt prost dispus aproape tot timpul. Aşa că, dacă vrei, poţi să-ţiiei rămas bun de la mine; scapi astfel de o plictiseală. Un singur lucru te rog,Catherine, să fii dreaptă cu mine şi să crezi că, dacă aş putea, aş fi tot atât dedulce, tot atât de blând şi tot atât de bun ca tine, şi tare-aş vrea să fiu tot atâtde fericit şi tot atât de sănătos. Crede-mă, bunătatea ta m-a făcut să te iubescmai profund decât dacă ţi-aş fi meritat iubirea şi, cu toate că n-am putut să-miascund firea şi, fără să vreau, ţi-am dezvăluit-o, îmi pare rău şi mă căiesc; voiregreta şi mă voi căi până la sfârşitul zilelor mele!Am simţit că spunea adevărul şi că trebuie să-l iert, deşi ştiam că înmomentul următor se va certa din nou cu mine şi va trebui să-l iert din nou.Ne-am împăcat totuşi; am plâns amândoi tot timpul cât am stat acolo; n-amplâns numai de tristeţe, deşi eram tristă că Linton are o fire atât de nenorocită.Prietenii din preajma lui nu vor trăi niciodată liniştiţi, iar el nu va fi niciodatăfericit! Începând din seara aceea m-am dus mereu în micul lui salon, pentrucă, în ziua următoare, s-a întors tatăl lui.Cred că numai de trei ori am fost veseli şi plini de nădejde, aşa cumfusesem în prima seară; restul zilelor mele au fost triste şi frământate când dinpricina egoismului şi a răutăţii lui, când din pricina bolii. Dar m-am obişnuitsă-i rabd cusururile cu aceeaşi răbdare cu care-i suportam şi boala. DomnulHeathcliff mă evita intenţionat; nu l-am văzut aproape deloc. Totuşi, duminicatrecută, venind mai devreme ca de obicei, l-am auzit insultându-l foarte asprupe sărmanul Linton pentru purtarea din seara din ajun. Nu ştiu cum a pututafla dacă n-a ascultat la uşă?! Nu încape îndoială că Linton a fost enervat, darasta nu privea pe nimeni în afară de mine; iar eu am întrerupt discursuldomnului Heathcliff intrând în cameră şi spunându-i exact ceea ce credeam. Aizbucnit în râs şi a plecat, declarând că e încântat de atitudinea mea înaceastă chestiune. Atunci i-am spus lui Linton că lucrurile neplăcute trebuiesă mi le spună în şoaptă. Acum, Ellen, ai aflat totul. Nu mai pot fi oprită să măduc la Wuthering Heights decât cu preţul suferinţei a doi oameni; dacă tu nu-ispui nimic lui tăticu', vizitele mele nu vor tulbura liniştea nimănui. N-ai să-ispui, nu-i aşa? Ai fi foarte haină la suflet dacă ai sufla vreun cuvânt!— Mâine am să hotărăsc asupra acestei chestiuni, domnişoară Catherine,i-am răspuns. Asta cere oarecare gândire, aşa că te las să te odihneşti; iar eu mă duc să gândesc asupra lucrurilor pe care mi le-ai povestit.Numai că am gândit cu glas tare şi în prezenţa stăpânului meu, căci dinodaia micii stăpâne m-am dus de-a dreptul în odaia lui şi i-am relatat întreagapoveste, cu excepţia convorbirilor dintre Catherine şi vărul ei; şi fără a pomeninimic de Hareton. Domnul Linton a fost alarmat şi îndurerat mai mult decâtvoia să arate. Dimineaţa Catherine află despre trădarea mea, ca şi dehotărârea domnului Linton de a pune capăt acestor vizite tainice. În zadar aplâns şi s-a luptat împotriva interdicţiei; în zadar şi-a implorat tatăl să aibămilă de Linton; a obţinut numai făgăduiala că domnul Linton îi va scrievărului ei şi-i va spune să vină la Grange oricând doreşte, explicându-i înacelaşi timp că nu trebuie să mai spere s-o vadă pe Catherine la WutheringHeights. Poate că, dacă şi-ar fi dat seama de dispoziţia şi de starea sănătăţiinepotului său, ar fi avut puterea să-i interzică şi această slabă mângâiere.