Ce vane sfârleze suntem noi, oamenii! Eu, care hotărâsem să stau departede orice relaţii sociale şi mulţumeam stelei mele că, în sfârşit, descoperisem un loc unde era aproape cu neputinţă să am asemenea legături, eu — o biatăfăptură — după ce am dus până către seară lupta cu depresiunea şisingurătatea, mă văzui silit să cobor steagul şi, în cele din urmă, să capitulez;pretextând că trebuie să mă informez asupra celor de trebuinţă în noua meaaşezare, am rugat-o pe doamna Dean, când mi-a adus cina, să ia loc şi să steacu mine până mănânc, nădăjduind din tot sufletul că-mi va oferi o bună probăde pălăvrăgeală şi că astfel, prin limbuţia ei, ori mă va trezi din toropeală, orimă va adormi de-a binelea.— Dumneata ai trăit aici multă vreme, am început; şaisprezece ani, nu-iaşa?— Optsprezece, domnule; am venit când s-a căsătorit doamna. După ce-amurit ea, stăpânul m-a oprit aici ca să-i văd de gospodărie.— Aşa!Urmă o pauză. M-am temut că nu-i vorbăreaţă sau că nu-i place săvorbească decât despre treburile ei, care cu greu m-ar fi putut interesa. Totuşi,după ce stătu câtăva vreme pe gânduri, cu pumnii aşezaţi pe genunchi şi cuun văl de melancolie aşternută pe faţa-i rumenă, exclamă:— Ah, de-atunci mult s-au mai schimbat timpurile!— Da, remarcai eu, cred c-ai fost de faţă la multe schimbări. Nu-i aşa?— Schimbări şi necazuri, zise ea."Ah, da, îmi zisei, am să aduc vorba despre familia proprietarului meu. Iatăun mijloc bun pentru a o îndemna la vorbă. Tare mi-ar plăcea să cunoscpovestea frumoasei fetişcane văduve! O fi de prin partea locului, or ceea ce emai probabil, o fi vreo străină pe care acei "indigeni" posaci refuză s-oconsidere ca rubedenie?!..." Cu această intenţie o întrebai pe doamna Deanpentru ce Heathcliff închiria Thrushcross Grange şi prefera să trăiască încondiţii şi într-o casă mult inferioare acesteia:— Nu e destul de bogat pentru a-şi întreţine ferma aşa cum se cuvine?— Ba e bogat, domnule! răspunse ea. Are bani mulţi, nimeni nu ştie câţiare, şi-i înmulţeşte în fiecare an. Da, da, e destul de bogat pentru a trăi într-ocasă şi mai bună decât asta, dar e foarte zgârcit, şi chiar dacă ar fi avut degând să se mute la Thrushcross Grange, când a auzit c-ar putea găsi unchiriaş bun, nu s-a îndurat să scape prilejul de a câştiga câteva sute în plus.Ce ciudat e ca un om să fie atât de lacom când e singur pe lume!— Mi se pare c-a avut un băiat.— Da, a avut... dar a murit.— Şi doamna aceea tânără, doamna Heathcliff, e văduva acelui băiat?— Da.— De pe unde e de felul ei?— Păi, e fata fostului meu stăpân, domnule! Numele ei de fată eraCatherine Linton. Eu am crescut-o, mititica! Şi trăgeam nădejde că domnulHeathcliff o să se mute aici, şi-atunci am fi putut sta din nou împreună.— Ce? Catherine Linton?! exclamai mirat. Dar după un minut de reflecţie,mi-am dat seama că nu era vorba despre Catherine, năluca visului meu.Aşadar, continuai, predecesorul meu în această casă se numea Linton?— Da.— Şi cine e acel Earnshaw, Hareton Earnshaw, care locuieşte în casă cudomnul Heathcliff? E rudă cu el?— Nu, acela e nepotul răposatei doamne Catherine Linton.— Atunci e vărul tinerei doamne?— Da; de altfel ea era verişoară şi cu bărbatul ei! Unul văr din parteamamei, celălalt din partea tatălui. Heathcliff a fost însurat cu sora domnuluiLinton.— Am văzut deasupra uşii de la Wuthering Heights sculptat numele"Earnshaw". Sunt dintr-o familie veche?— Foarte veche, domnule. Iar Hareton e ultimul dintre ei, după cumdomnişoara Cathy e ultima dintre ai noştri, adică din neamul Linton. Aţi fostla Wuthering Heights? Iertaţi-mă, vă rog, că vă întreb, dar tare aş vrea să ştiuce mai face mititica.— Doamna Heathcliff? Arată foarte bine şi e foarte frumoasă. Dar cred cănu e prea fericită.— Oh, scumpa de ea, nici nu mă mir! Şi cum v-a plăcut stăpânul,domnule?— Cam aspru la înfăţişare, doamnă Dean; să fie oare şi caracterul lui totaşa?— Aspru ca dinţii unui fierăstrău şi tare ca o piatră. Cu cât îţi faci maipuţin de lucru cu el, cu-atât mai bine.— Trebuie să fi fost greu încercat de viaţă pentru a ajunge atât de ursuz.Ştii ceva despre povestea vieţii lui?— Povestea lui e ca povestea cucului, domnule. Ştiu totul despre el în afarăde unde s-a născut, cine erau părinţii lui şi de unde a căpătat primii bani. IarHareton a fost despuiat de avere ca un pui de vrabie neajutorat! Bietul băiat esingurul din parohie care nu ştie cât a fost de înşelat.— Ai face o faptă bună, doamnă Dean, dacă mi-ai povesti ceva desprevecinii mei. Simt că nu aş adormi dacă m-aş culca acum, aşa că fii drăguţă,stai jos şi povesteşte-mi vreun ceas.— Oh, cu plăcere, domnule! Mă duc numai să-mi aduc ceva de cusut,şi-apoi stau cât poftiţi dumneavoastră. Dar aţi răcit, dârdâiţi şi trebuie sămâncaţi puţină supă de cereale fierbinte, să vă treacă frigul.Femeia, binevoitoare, plecă în grabă, iar eu m-am ghemuit mai aproape defoc. Capul îmi frigea iar corpul îmi era ca gheaţa, creierii, nervii îmi erau atâtde surescitaţi încât mă simţeam în pragul nebuniei. Această stare însă nu îmidădea o senzaţie de boală, ci mai degrabă îmi trezea o teamă (pe care o resimtşi acum) ca nu cumva incidentele din ultimele două zile să aibă urmări maigrave. Femeia se înapoie cu un blid fumegând şi un cosuleţ cu lucruri decusut. Apoi, după ce aşeză blidul pe grătarul căminului, îşi trase scaunul maiaproape, încântată desigur de sociabilitatea mea.Înainte de-a veni aici, începu să povestească doamna Dean fără a maiaştepta o invitaţie din parte-mi, înainte de a locui aici mi-am trăit aproapetoată viaţa la Wuthering Heights pentru că mama mea a fost doica domnuluiHindley Earnshaw, tatăl lui Hareton. Îndeletnicirea mea era să mă joc cucopiii; dar mă trimiteau şi la târguieli, apoi mai ajutam la fân şi umblamîncoace şi încolo pe la fermă, gata să fac orice mi se poruncea. Într-o dimineaţăfrumoasă de vară — ţin minte că începuse secerişul — domnul Earnshaw,stăpânul cel bătrân, coborî scările îmbrăcat în haine de călătorie; după ce-iporunci lui Joseph ce era de făcut în ziua aceea, se întoarse către Hindley,Cathy şi mine — găci eu şedeam la masă şi mâncam împreună cu ei"porridge"8-ul — şi spuse fiului său: — Ei, băiete, azi plec la Liverpool, ce vrei să-ţi aduc? Poţi să ceri ce-ţi place,numai să fie ceva mic, căci mă duc şi mă întorc pe jos: şaizeci de mile la dus şişaizeci la întors, e cale lungă, nu glumă!Hindley a spus că vrea o vioară. Apoi a întrebat-o pe domnişoara Cathy;deşi avea abia şase anişori, putea încăleca orice cal din grajd; ea şi-a dorit unbici. Nici pe mine nu m-a uitat, căci avea suflet bun, cu toate că uneori eracam sever. Mi-a făgăduit că-mi aduce mere şi pere cât i-o încăpea în buzunare;după aceea şi-a sărutat copiii, şi-a luat rămas bun de la toată lumea şi-apornit-o.Nouă tuturor ni s-au părut tare lungi cele trei zile cât a lipsit, şi micuţaCathy întreba mereu când se întoarce acasă. Doamna Earnshaw îl aştepta înseara celei de a treia zi, la vremea cinei, şi amâna masa din ceas în ceas; darnici vorbă să sosească, iar copiii osteniseră de cât fugiseră până jos, la gard, săvadă dacă nu cumva vine. Apoi se lăsă noaptea. Doamna ar fi vrut să culcecopiii, dar ei au rugat-o să-i lase să-l aştepte; şi iată că spre ora unsprezeceivărul uşii s-a deschis uşor şi stăpânul a intrat. S-a trântit, râzând şi gemând,pe un scaun, şi a poruncit să fie lăsat singur, căci era aproape mort deoboseală; apoi a spus că nici pentru trei împărăţii n-ar mai face un asemeneadrum.— Şi peste toate să mai şi goneşti până să-ţi iasă sufletul! zisedesfăcându-şi paltonul pe care-l ţinea înfăşurat în braţe. Ia te uită aici,nevastă! În viaţa mea n-am avut atâta bătaie de cap, dar trebuie să-l primeştica un dar de la Dumnezeu, măcar că e atât de negru de parc-ar veni din parteadiavolului!Ne-am strâns cu toţii în jurul lui şi, peste capul domnişoarei Cathy, amzărit un copil murdar, zdrenţăros, cu părul negru; era destul de mare pentru aputea umbla şi vorbi. După chip ai fi zis că-i mai mare decât Catherine, darcând l-a aşezat în picioare, s-a uitat în jurul lui şi a bolborosit vorbe pe carenimeni nu le-a putut înţelege. Mie mi s-a făcut frică, iar doamna Earnshawpărea gata să-l arunce afară; s-a înfuriat şi l-a întrebat pe soţul ei cum de-aputut aduce în casă acel pui de ţigan, cînd ei aveau odraslele lor de hrănit şicrescut? Ce-avea de gând să facă acum cu el, înnebunise oare de-a binelea?Stăpânul a încercat să-i explice toată povestea, dar era într-adevăr istovit deoboseală şi tot ce-am putut desluşi eu în timp ce doamna bodogănea, a fostcă-l găsise pe o stradă din Liverpool, lihnit de foame, singur, părăsit şi aproapemut; că l-a adunat de pe drum şi a pornit să afle al cui era. Apoi mai spuse cănimeni nu l-a putut lămuri şi, pentru că nici banii nici timpul nu-i îngăduiauzăbavă, a socotit că este mai cuminte să-l aducă acasă în loc să maicheltuiască zadarnic pe-acolo deoarece hotărâse să nu-l părăsească pecaldarâm aşa cum îl găsise. Stăpâna mea a bombănit până cînd, în cele dinurmă, s-a potolit; iar domnul Earnshaw mi-a spus să-l spăl şi să-l culc cucopiii noştri.Hindley şi Cathy s-au mulţumit să privească şi să asculte, până când s-aupotolit lucrurile; apoi au început amândoi să caute prin buzunarele tatălui lordarurile făgăduite. Primul era băiat de paisprezece ani, totuşi, când a scos dinbuzunarul paltonului ţăndările a ceea ce fusese odată o vioară, a început săbocească tare; iar Cathy, când şi-a dat seama că stăpânul pierduse biciul degrija copilului străin, şi-a arătat supărarea strâmbându-se şi scuipându-l pemicul prostănac, iar drept plată pentru paguba suferită căpătă de la tatăl ei, ca să se înveţe minte, o palmă zdravănă. Copiii au refuzat cu dârzenie să-lprimească pe străin în patul sau în odaia lor; iar eu, neavând mai multă mintedecât ei, l-am pus în capul scării, sperând că până a doua zi va dispărea.Intâmplător, sau poate atras de glasul domnului Earnshaw, el s-a târât pânăla uşa lui; iar domnul Earnshaw, ieşind din odaie, a dat de el. A cercetat apoicum de-a ajuns copilul acolo, şi am fost silită să-mi mărturisesc fapta; dreptrăsplată pentru laşitatea şi lipsa mea de omenie, m-a dat afară din casă.Iată cum a intrat Heathcliff în familie. Întorcându-mă după câteva zile(căci nu puteam crede c-am fost surghiunită pe veci), am văzut că-l botezaserăHeathcliff; era numele unui băiat care le murise încă de mic, şi de-atunciacesta a rămas atât numele cât şi prenumele lui. Domnişoara Cathy seîmprietenise la toartă cu el, dar Hindley îl ura! Şi, drept să vă spun, îl uram şieu şi-l chinuiam şi mă purtam neruşinat cu el; căci eu nu aveam destulăminte pentru a-mi da seama că sunt nedreaptă, iar doamna niciodată nu-i luaparte când vedea că-i nedreptăţit.Părea un copil posomorât, răbdător; şi poate că, înăsprit de-atâteabrutalităţi, răbda loviturile lui Hindley fără a clipi sau a vărsa vreo lacrimă, iarciupiturile mele nu-l făceau decât să-şi ţină răsuflarea şi să deschidă ochiimari, de parcă se lovise singur, din întâmplare, şi nimeni altul nu era de vină.Această putere de a răbda îl făcea pe bătrânul Earnshaw să se înfurie ori decâte ori descoperea că fiul său îl persecută pe bietul orfan, după cum zicea el.În mod cu totul ciudat, se legă foarte tare de Heathcliff crezând tot ce-i spunea(de fapt spunea foarte puţine, şi de obicei adevărul), răsfăţându-l mai multdecât pe Cathy, care era prea zburdalnică şi îndărătnică pentru a fi favoritalui.Aşa că, de la început chiar, el a adus zâzanie în casă. Şi după moarteadoamnei Earnshaw, adică nici doi ani după venirea lui la noi, Hindley, tânărulstăpân, se învăţase să-l socotească pe tatăl său mai degrabă tiran decâtprieten, iar pe Heathcliff uzurpatorul dragostei şi ocrotirii părinteşti ce i secuvenea lui; astfel, tot meditînd asupra acestor nedreptăţi, deveni ciufut. Untimp am fost de partea lor, dar când copiii s-au îmbolnăvit de pojar şi eu atrebuit să-i îngrijesc, luându-mi deodată răspunderile unei femei, mi-amschimbat părerile. Heathcliff a fost foarte bolnav, şi cum el era în mai mareprimejdie a trebuit să stau tot timpul la căpătâiul său; cred c-a simţit câtăosteneală mi-am dat cu el, dar nu era destul de isteţ să-şi dea seama că eramsilită să mă port astfel. Totuşi, trebuie să recunosc c-a fost cel mai liniştit copilpe care l-a îngrijit vreodată o infirmieră. Deosebirea dintre el şi ceilalţi m-aobligat să fiu mai puţin părtinitoare. Cathy şi fratele ei m-au necăjit pestemăsură; Heathcliff nu se văita, era răbdător ca un miel, cu toate că asprimeaşi nu blândeţea lui îl făcea să-mi dea atât de puţină bătaie de cap.S-a vindecat, şi doctorul spunea că în mare parte datorită mie, şi m-alăudat pentru felul cum l-am îngrijit. Am fost mândră de laudele lui şi amdevenit binevoitoare faţă de cel datorită căruia le primisem, astfel că Hindleyşi-a pierdut ultimul aliat. Totuşi, nu-l puteai îndrăgi prea mult pe Heathcliff, şideseori mă întrebam ce-o fi găsind stăpânul să admire atâta la acest băiatposac, care, după câte ţin eu minte, niciodată nu i-a răsplătit bunătatea cuvreun semn de recunoştinţă. Nu era obraznic faţă de binefăcătorul său, ci purşi simplu nesimţitor, cu toate că ştia prea bine câtă stăpânire pusese pe inimalui şi-şi dădea seama că la o singură vorbă spusă de el casa întreagă ar fi fost silită să se închine în faţa dorinţelor lui. De pildă, îmi aduc aminte că o datădomnul Earnshaw cumpărase o pereche de mânji de la târgul parohial şidăduse fiecărui băiat câte unul. Heathcliff l-a luat pe cel mai frumos, darcurând calul lui începu să şchiopăteze, şi când a descoperit acest lucru îispuse lui Hindley:— Trebuie să schimbăm caii; mie nu-mi place al meu, să mi-l dai pe-al tău;dacă nu vrei, am să-i spun tatălui tău că mi-ai tras săptămâna asta treisnopeli şi am să-i arăt vânătăile de pe braţ.Hindley a scos limba la el şi l-a plesnit peste urechi— Ar fi mai bine să faci schimbul chiar acum, stărui Heathcliff, fugind întindă (erau în grajd); tot va trebui să mi-l dai, şi dacă-i mai pomenesc şi despreloviturile astea, ai să le primeşti înapoi cu dobândă.— Ieşi afară, câine! strigă Hindley, ameninţându-l cu o greutate de fier carefolosea la cântărirea cartofilor şi a fânului.— Azvârle-o! îi răspunse Heathcliff rămânând nemişcat; atunci am să-ispun că te-ai lăudat c-o să mă dai afară din casă când o muri, şi -ai să vezi căo să fii tu dat afară numaidecât.Hindley aruncă greutatea şi-l izbi în piept; Heathcliff căzu jos, dar se ridicăimediat, clătinându-se, cu răsuflarea tăiată şi alb ca varul. Şi de nu-l opreameu, s-ar fi dus de-a dreptul la stăpân şi-ar fi fost răzbunat din plin, pentru căstarea în care se afla vorbea de la sine, dezvăluindu-l şi pe făptuitor.— Dacă-i aşa, ia tu, ţigane, mânzul meu! zise tânărul Earnshaw. Şi mă roglui Dumnezeu să-ţi frângă gâtul! Ia-l şi fii blestemat, haimana şi cerşetor ceeşti! Şi încântă-l pe tata să-ţi dea tot ce are, şi numai după aceea arată-i cineeşti, fiu al satanei! Ia-l, şi sper c-o să-ţi dea una cu copita de-o să-ţi crapescăfârlia!Heathcliff se duse să dezlege mânzul ca să-l mute în boxa lui. Treceatocmai pe la spatele calului când Hindley îşi isprăvea ameninţările; atunciHndley îi puse o piedică trântindu-l sub picioarele calului şi, fără să mai steasă vadă dacă nădejdile i s-au împlinit, o rupse la fugă cât putu de iute. Am fostuluită de sângele rece cu care copilul s-a ridicat în picioare şi şi-a văzut maideparte de treabă; a schimbat şaua şi toate celelalte, apoi, înainte de a intra încasă, s-a aşezat pe un maldăr de fân pentru a-şi domoli greaţa pricinuită deizbitura aceea puternică. Fără nici o greutate l-am convins să mă lase să punvânătăile pe seama calului; puţin îi păsa ce voi spune, de vreme ce obţinuseceea ce dorea. De fapt, se plângea atât de rar de ciocniri ca acestea, încât eramîntr-adevăr încredinţată că nu-i răzbunător. Dar cât de mult m-am înşelat veţivedea din cele ce urmează.
