Hindley intră, răcnind fel de fel de sudălmi, de-ţi era şi groază să le auzi, şimă surprinse tocmai pe când îi ascundeam fiul în bufetul din bucătărie.Hareton era pătruns de o spaimă salutară fie că întâlnea dragostea de fiarăsălbatică, fie furia de nebun a tatălui, căci în prima risca să fie ucis înîmbrăţişări şi sărutări, iar în cealaltă să fie azvârlit în foc sau trântit de perete,aşa că bietul copil şedea absolut nemişcat oriunde îl puneam.— Iată-l, în fine, am dat de el! strigă Hindley. Mă trăgea zdravăn,ţinându-mă de pielea cefei, ca pe un câine. În numele cerului şi al iadului, vădcă aţi jurat să-mi omorâţi copilul! Acum ştiu pentru ce nu-mi iese niciodată încale. Dar, cu ajutorul satanei, am să-ţi vâr pe gât satârul de tăiat carne, Nelly!Nu trebuie să râzi, chiar acum l-am băgat pe Kenneth cu capul în mlaştinaCalului Negru; şi ce mi-e unu, ce mi-s doi... iar acum am poftă să ucid pe unuldin voi: simt că, până n-o fac, nu mă liniştesc!— Numai că mie nu-mi place satârul ăl lung, domnule Hindley, îirăspunsei; l-am folosit la tăiatul heringilor roşii. Prefer să mă împuşcaţi, dacădoriţi.— Mai bine du-te dracului! zise el; şi aşa are să şi fie. Nici o lege din Anglianu poate opri un om să aibă o casă ca lumea, şi a mea e tare scârboasă!Deschide gura!Ţinea satârul în mână şi-i împingea lama printre dinţii mei. Dar eu nu preamă speriam de nebuniile lui. Am scuipat şi am spus că are un gust oribil şinu-l înghit cu nici un preţ.— Oh, zise el dându-mi drumul, văd că golanul ăla mic şi hidos nu-iHareton; te rog, iartă-mă, Nelly. Dac-ar fi el ar merita să fiu jupuit de viupentru că nu mi-a ieşit în cale şi pentru că ţipă de parc-aş fi necuratul. Vinoîncoa', plod denaturat! Te-nvăţ eu să te porţi cu un tată atât de bun la suflet.Voi ce credeţi, băiatul are să fie mai frumos cu urechile tăiate? Câinii devinmai sălbatici dacă le tai urechile, şi mie-mi place sălbăticia... daţi-mifoarfecele... să-l fac sălbatic şi dichisit! De altfel, ce ifos drăcesc e să ţinem laurechi... suntem destul de măgari şi fără ele... taci, băiete, taci! Tu eştiscumpetea mea, nu-i aşa? Haide... şterge-ţi ochii... e o adevărată fericire: sărută-mă. Ce? Nu vrei? Sărută-mă, Hareton! Fir-ai afurisit, sărută-mă!Doamne-Dumnezeule, de ce mi-e dat să cresc un asemenea monstru? Pe viaţamea, am să-i frâng gâtul pruncului ăstuia!Sărmanul Hareton ţipa şi se zvârcolea din răsputeri în braţele tatălui, iarrăcnetele lui se înteţiră când se văzu urcat pe scări şi ţinut peste balustradă.Eu i-am strigat că băiatul o să aibă un atac de-atâta spaimă şi am alergat să-lscap. Când am ajuns la ei, Hindley, uitând ce are în braţe, se aplecă pesterampă pentru a urmări zgomotul ce se auzea de jos.— Cine-i? întrebă, auzind pe cineva apropiindu-se de scară.M-am aplecat şi eu pentru a-i face semn lui Heathcliff, ai cărui paşi îirecunoscusem, să nu înainteze; dar în clipa în care mi-am întors privirea de laHareton, acesta făcu o smucitură bruscă, alunecă din braţele nepăsătoare aletatălui, care nu-l ţinea bine, şi căzu.N-am avut vreme să ne înfiorăm de groază, căci imediat am văzut că miculnenorocit e teafăr. Heathcliff ajunsese la capul scării tocmai în momentulcritic. Instinctiv, îl prinse din zbor, îl puse pe picioare şi se uită în sus pentrua descoperi pe făptuitor. Un avar care-a vândut pe cinci şilingi un bilet deloterie câştigător şi vede, a doua zi, c-a pierdut în această afacere cinci mii delire, n-ar fi putut avea o expresie mai dezamăgită decât aceea a lui Heathcliffcând l-a văzut sus pe domnul Earnshaw. Pe faţă i se citea, mai desluşit decâtar putea-o spune viul grai, nemărginita părere de rău că tocmai el a fost acelacare a stat în calea propriei lui răzbunări. Dac-ar fi fost întuneric, îndrăznescsă spun c-ar fi încercat să-şi dreagă greşeala zdrobind ţeasta lui Hareton detrepte; dar noi fusesem martori la salvarea copilului, iar eu ajunsesem jos şistrângeam la piept preţioasa mea povară. Hindley coborî mai încet, parcă semai trezise, şi părea ruşinat.— Dumneata eşti de vină, Ellen, zise el, ar fi trebuit să-l fereşti din caleamea, ar fi trebuit să mi-l iei din mână! E rănit pe undeva?— Rănit?! i-am strigat furioasă; dacă nu-i mort, va fi un idiot! Of, mă mircă maică-sa nu se scoală din groapă să vadă cum vă purtaţi cu el! Sunteţi mairău ca un păgân... să vă purtaţi astfel cu carnea şi sângele dumneavoastră!El încercă să pună mâna pe copil, care, simţindu-se la adăpost în braţelemele, îşi mai potolise hohotele de spaimă. Dar la prima atingere a tatăluiîncepu să ţipe mai tare decât înainte, luptându-se ca apucat de convulsii.— Lăsaţi-l în pace! continuai. Vă urăşte... toţi vă urăsc... ăsta-i adevărul!Fericită familie aveţi, şi în frumoasă stare aţi mai ajuns!— Am s-ajung într-una şi mai frumoasă, Nelly, îmi spuse el râzând,redobândindu-şi brutalitatea. Şi acum cară-te de-aici, cu el cu tot! Şi, iaseama, Heathcliff, şterge-o şi tu, să nu te văd şi să nu te aud! Nu vreau să teucid în noaptea asta... poate c-o să dau foc casei! Cum mi s-o năzări!În timp ce vorbea, luă o sticlă de coniac de pe bufet şi turnă din ea într-unpahar.— Nu, să nu mai beţi! îl rugai. Domnule Hindley, băgaţi de seamă. Fie-vămilă de copilul ăsta nefericit, dacă nu vă pasă de dumneavoastră!— Oricine îi va fi mai de folos decât mine, răspunse el.— Fie-vă milă de sufletul dumneavoastră! îi spusei, căutând să-i smulgsticla din mână.— Ba deloc! Dimpotrivă, îmi face plăcere să-l duc la dezastru, ca să-lpedepsesc pe cel ce l-a creat! exclamă păcătosul, hulind. Beau pentru deplina lui afurisenie!Dădu pe gât paharul de coniac şi, nerăbdător, ne spuse să plecăm,încheindu-şi porunca cu o serie de blesteme prea urâte ca să le repet sau să mile reamintesc.— Păcat că nu se poate omorî singur cu băutura, observă Heathcliff; iardupă ce închise uşa, dădu drumul, ca un ecou, unei serii de înjurături. Facetot ce-i cu putinţă, dar constituţia lui îl sfidează. Domnul Kenneth spune căHindley va trăi mai mult decât orice om din partea asta a Gimmerton-ului şipune rămăşag pe iapa lui că va fi dus la groapă cu părul alb; dacă nu cumva-lva răpune vreo întâmplare fericită şi neaşteptată.Eu m-am dus în bucătărie şi m-am aşezat să-mi legăn odorul ca săadoarmă. Mi s-a părut apoi că Heathcliff a trecut spre magazie. Dar, după cumam descoperit mai târziu, nu se dusese decât până-n celălalt capăt al odăii,unde se trânti pe o bancă de lângă perete, departe de foc, şi rămase tăcut.Eu îl legănam pe Hareton ţinându-l pe genunchi şi îi cântam un cânteccare începea astfel:Era noapte târzie,şi copilaşii scânceau,Mici şoricei de sub podele îi auzeau...când domnişoara Cathy, care ascultase din odaia ei toată zarva, vârî capulpe uşă şi şopti:— Eşti singură, Nelly?— Da, domnişoară, răspunsei.Intră şi se apropie de cămin. Eu, crezând că vrea să-mi spună ceva, mi-amridicat privirea. Expresia feţei ei părea tulburată şi speriată. Buzele-i erauîntredeschise de parcă ar fi vrut să vorbeacă; răsufla adânc dar, în loc să zicăceva, suspină. Eu am început să cânt din nou, căci nu uitasem cum sepurtase mai adineauri cu mine.— Unde-i Heathcliff? zise ea întrerupându-mă.— Îşi vede de treabă în grajd, fu răspunsul meu.El nu spuse nimic, probabil că aţipise. Urmă o altă tăcere, lungă, în timpulcăreia am observat o lacrimă sau două alunecându-i de pe obraji pepardoseala de piatră. "Oare i-o fi părând rău de purtarea ei ruşinoasă? m-amîntrebat. Asta ar fi ceva cu totul nou, dar să aducă ea singură vorba desprece-o doare... eu n-am s-o ajut!" Dar nici gând: pe ea nimic nu o tulbura înafară de lucrurile care-o priveau direct.— Oh, Doamne! Vai de capul meu! strigă în sfârsit. Sunt foarte nenorocită!— Păcat, observai eu, eşti prea pretenţioasă; ai mulţi prieteni, puţine grijişi tot nu eşti mulţumită!— Nelly, vrei să-mi păstrezi taina? continuă şi, îngenunchind alături demine, mă privi cu nişte ochi care te făceau să uiţi ca eşti supărată, chiar dacăai fi avut toate motivele din lume.— E o taină care merită să fie păstrată? o întrebai pe un ton mai puţinmorocănos.— Da, şi mă chinuieşte şi trebuie s-o spun cuiva! Aş vrea să ştiu ce să fac.Astăzi, Edgar Linton m-a cerut în căsătorie, şi eu i-am dat un răspuns. Acum,înainte de a-ţi spune dacă am consimţit sau l-am respins, spune-mi dumneatace ar fi trebuit să-i răspund.— Dar zău, domnişoară Catherine, de unde vrei să ştiu eu? i-am zis. Ladrept vorbind, după spectacolul pe care l-ai dat în faţa lui azi după-amiază, ar fi mai cuminte să-l refuzi, căci dacă te-a cerut în căsătorie după cele ce-avăzut, ori e un prost fără pereche, ori un nebun periculos.— Dacă vorbeşti aşa n-am să-ţi mai spun nimic, răspunse ea arţăgoasă,ridicându-se în picioare. Am primit, Nelly. Spune iute, am făcut bine sau rău?— Ai primit! Atunci la ce bun să mai discutăm? Ţi-ai dat cuvântul şi nu-lmai poţi lua înapoi.— Dar spune, spune... dacă am făcut bine! exclamă ea pe un ton iritat,împreunându-şi mâinile şi încruntându-se.— Multe lucruri trebuie lămurite înainte de-a răspunde aşa cum se cuvinela întrebarea asta, zisei eu cu emfază. Mai întâi de toate, îl iubeşti pe domnulEdgar?— Fireşte că-l iubesc. Cine nu l-ar iubi? răspunse ea. Atunci i-am pusurmătoarele întrebări, care nu erau nepotrivite pentru o fată de douăzeci şi doide ani, câţi avea.— Pentru ce-l iubeşti, domnişoară Cathy?— Prostii! îl iubesc... şi-atâta tot.— Ba deloc, trebuie să-mi spui: pentru ce?— Ei bine, pentru că e frumos şi-mi place să stau cu el.— Prost lucru, am observat eu.— Şi pentru că e tânăr şi vesel.— Tot prost.— Şi pentru că mă iubeşte.— Asta n-are a face cu ce vorbim noi.— Şi va fi bogat şi-mi convine să fiu cea mai mare doamnă de prin partealocului, şi să fiu mândră că am un bărbat ca el.— Asta-i cel mai prost din toate. Şi acum spune-mi, cum îl iubeşti?— Aşa cum iubeşte toată lumea... eşti cam prostuţă Nelly.— Ba deloc, răspunde-mi.— Iubesc pământul de sub picioarele lui, şi aerul de deasupra capului lui,şi orice obiect pe care îl atinge, şi fiecare vorbă pe care o rosteşte. Iubesc toateprivirile lui, toate faptele şi toată făptura, aşa cum este. Acum ţi-am spus!— Şi pentru ce?— Aha! mă iei în bătaie de joc! Să ştii că e foarte urât ce faci! Pentru minenu-i o glumă! zise tânăra îmbufnându-se şi întorcându-şi faţa către foc.— Sunt foarte departe de glumă, domnişoară Catherine, răspunsei. Îliubeşti pe domnul Edgar fiindcă e frumos şi tânăr şi vesel şi bogat şi teiubeşte. Ultimul motiv n-are nici o valoare, căci probabil l-ai iubi şi fără să teiubească el, iar dacă n-ar fi decât ăsta, nu l-ai iubi fără celelalte patru motive.— Nu, sigur că nu. Dar dacă ar fi urât şi caraghios, mi-ar fi milă de el...poate l-aş urî.— Dar sunt pe lume atâţia tineri frumoşi şi bogaţi; poate chiar mai frumoşişi mai bogaţi, decât el. Ce te împiedică să-i iubeşti pe aceia?— Chiar dacă sunt, nu mi-au ieşit în cale. N-am întâlnit nici unul caEdgar.— S-ar putea să întâlneşti. Şi-apoi domnul Edgar nu va fi întotdeaunafrumos şi tânăr, şi poate că nu va fi nici întotdeauna bogat.— Acum este. Şi pe mine nu mă interesează decât prezentul. Mi-ar plăceadacă ai vorbi mai înţelept.— Bine, atunci totul e în ordine: dacă nu te interesează decât prezentul, căsătoreşte-te cu domnul Linton.— Pentru asta n-am nevoie de învoirea dumitale... am să mă căsătoresc cuel. Dar încă tot nu mi-ai spus dacă fac bine sau rău.— Foarte bine faci, dacă oamenii fac bine căsătorindu-se numai pentruprezent. Şi-acum, ia să auzim pentru ce eşti nefericită. Fratele dumitale va fimulţumit; cred că bătrâna doamnă şi bătrânul domn Linton nu se vorîmpotrivi; vei scăpa dintr-un cămin dezordonat şi lipsit de confort şi vei intraîntr-o casă bogată şi respectabilă; apoi, îl iubeşti pe Edgar, şi Edgar te iubeşte.Totul pare să fie neted şi uşor. Unde-i piedica?— Aici şi aici! răspunse Catherine lovindu-se cu o mână pe frunte şi cu altape piept, adică... adică acolo unde trăieşte sufletul. În capul meu şi în inimamea .sunt încredinţată că greşesc.— Ciudat, nu înţeleg.— Tocmai asta mi-e taina, şi dacă n-ai să-ţi baţi joc de mine, am să-ţiexplic; nu ştiu să ţi-o spun clar, dar am să-ţi descriu cam ceea ce simt.Se aşeză din nou lângă mine. Faţa îi deveni mai tristă şi mai gravă, iarmâinile împreunate tremurau.— Nelly, dumneata nu visezi niciodată vise ciudate? întrebă ea brusc,după câteva clipe de gândire.— Ba da, când şi când îi răspunsei.— Aşa şi eu. În viaţa mea am visat vise pe care nu le-am uitat niciodată,vise care m-au făcut să-mi schimb felul de a gândi. Ele mi-au pătruns întreagafiinţă, aşa cum vinul pătrunde apa, şi au schimbat înclinările minţii mele. Şiiată un vis de acest fel: am să ţi-l povestesc... dar, bagă de seamă, nici măcarsă nu zâmbeşti ascultându-l.— Nu-mi povesti, domnişoară Catherine! strigai. Suntem destul deamărâţi şi fără să mai invocăm fantome şi năluci care să ne zăpăcească şi maimult. Haide, haide, fii veselă, fii aşa cum eşti de obicei. Uită-te la miculHareton! El nu visează nimic înspăimântător. Uite cât de dulce zâmbeşte însomn!— Da, şi cât de dulce blestemă taică-su în singurătatea lui! Cred că-ţiaminteşti de Hindley din vremea când era ca acest copil bucălat; şi aproape totatât de nevinovat ca şi el. Şi totuşi, Nelly, am să te silesc să mă asculţi; visulnu-i lung, şi astă-seară nu pot fi veselă.— Nu vreau să-l aud, nu vreau să-l aud! repetam întruna enervată.În vremea aceea eram superstiţioasă, credeam în vise — ca şi acum, dealtfel. Iar înfăţişarea Catherinei avea o întunecare neobişnuită. De aceeam-am temut că povestea ei va fi ca o profeţie şi că mă va face să prevăd ocatastrofă îngrozitoare. A fost nemulţumită, dar nu începu să-mi povesteascăimediat. Trecând numai în aparenţă la alt subiect, reîncepu după foartepuţină vreme:— Dacă aş fi în cer, Nelly, aş fi din cale-afară de nenorocită. O dată amvisat că eram acolo.— Ţi-am spus că nu vreau să ascult visele dumitale, domnişoarăCatherine! Mă duc să mă culc, o întrerupsei din nou.Ea râse, reţinându-mă, căci făcusem o mişcare pentru a mă ridica de pescaun.— Asta nu-i nimic! strigă ea. Voiam numai să-ţi spun că cerul nu mi s-apărut un sălaş potrivit pentru mine şi mi se rupea inima de plâns. Doream să mă întorc din nou în pământ, iar îngerii s-au mâniat pe mine şi m-au azvârlitîn mijlocul bălăriilor din vârful lui Wuthering Heights, unde m-am trezitplângând în hohote de fericire. Acest vis poate explica taina mea. Îmi place totatât de puţin să mă mărit cu Edgar Linton, cât să fiu în cer, şi dacă păcătosuldin odaia aceea nu l-ar fi adus pe Heathcliff în halul în care se află, nici pringând nu mi-ar fi trecut s-o fac. Acum însă, dacă m-aş mărita cu Heathcliff,m-aş simţi degradată, aşa că el nu va şti niciodată cât îl iubesc, nu pentru că-ifrumos, Nelly, ci pentru că el e mai mult eu însămi decât sunt eu — eu însămi.Nu ştiu din ce sunt plămădite sufletele noastre, dar ştiu că al lui şi al meusunt la fel, iar între al lui Linton şi al meu e o deosebire ca între o rază de lunăşi un fulger, sau între gheaţă şi foc.Înainte de-a isprăvi aceste vorbe, mi-am dat seama că Heathcliff se află înodaie. Simţind o mişcare uşoară, mi-am întors capul şi l-am văzutridicându-se de pe bancă şi furişându-se afară, fără zgomot. Ascultase pânăcând a auzit-o pe Catherine spunând că o căsătorie cu el ar degrada-o; dardupă aceea n-a mai stat să asculte. Catherine, care sta pe jos, din pricinaspetezei scaunului meu nu i-a putut observa nici prezenţa şi nici plecarea. Dareu am tresărit şi i-am făcut semn să tacă.— Pentru ce? mă întrebă, privind nervoasă în jur.— Din pricina lui Joseph, răspunsei, auzind, din fericire, roţile căruţei luivenind pe drum; şi trebuie să vină şi Heathcliff cu el. Nu sunt sigură dacă nucumva a fost la uşă în clipa asta.— Oh, nu cred că m-a putut auzi prin uşă, zise ea. Dă-mi-l pe Haretonpână pregăteşti masa şi, când vei fi gata, cheamă-mă să cinez cu voi. Nu suntcu conştiinţa împăcată, simt nevoia să mă potolesc şi să mă conving căHeathcliff nu ştie nimic din ce-am vorbit noi. Nu-i aşa că n-a auzit? Nu-i aşa căel nu ştie ce înseamnă să fii îndrăgostit?— Nu văd de ce n-ar şti şi el ca şi dumneata, răspunsei; şi dacă dumneataeşti aleasa inimii lui, va fi cea mai nefericită făptură care s-a născut vreodată!În ziua în care vei deveni doamna Linton, el îşi va pierde prietena, iubirea şi totce are pe lume! Te-ai gândit cum ai să suporţi despărţirea de el şi cum vaputea îndura el să fie cu desăvârşire singur pe lume? Pentru că, domnişoarăCatherine...— El cu desăvârşire singur pe lume! Noi despărţiţi! exclamă ea cu unaccent de indignare. Cine poate să ne despartă, rogu-te? Acela va avea soartalui Milon9! Nu, Ellen, cât timp voi trăi, nici o făptură muritoare nu mă vadespărţi de el. Poate să se aleagă praful de toţi Lintonii de pe lume, căci eu totnu voi consimţi să-l părăsesc pe Heathcliff! A, nu, n-am de gând să fac una caasta... nici prin gând nu-mi trece! Dacă ăsta-i preţul, nu voi accepta să devindoamna Linton! Heathcliff va însemna pentru mine întotdeauna tot atât demult cât şi până acum! Edgar trebuie să se dezbare de antipatia lui,tolerându-l. Şi aşa va şi face după ce va afla adevăratele mele sentimentepentru el. Nelly, îmi dau seama că mă socoteşti o ticăloasă egoistă. Dar nute-ai gândit niciodată că dacă Heathcliff şi cu mine ne-am căsători am fi niştecerşetori? Pe când dacă mă mărit cu Linton, îl pot ajuta şi pe Heathcliff să seridice şi voi putea să-l scot de sub puterea fratelui meu.— Cu banii bărbatului dumitale, domnişoară Catherine? o întrebai. Să nucrezi că el va fi atât de îngăduitor cum îţi închipui şi, cu toate că nu sunt unbun judecător, cred că ăsta-i cel mai slab motiv pe care l-ai găsit pentru a deveni soţia tânărului Linton.— N-ai dreptate, îmi răspunse, e cel mai tare motiv! Celelalte toate satisfacdoar capriciile mele şi ale lui Edgar. Dar acest motiv va folosi unuia carecuprinde în fiinţa sa şi sentimentele mele pentru Edgar şi pentru mine însămi.Eu nu-ţi pot tălmăci asta în vorbe. În această lume, marile mele suferinţe aufost suferinţele lui Heathcliff: le-am văzut şi simţit pe toate de la început.Unicul gând al vieţii mele este el. Dacă totul ar pieri şi n-ar rămâne decât el, euaş continua să exist; iar dacă totul ar rămâne şi el ar fi nimicit, universul s-artransforma într-o uriaşă lume străină mie şi mi s-ar părea că nu mai fac partedintr-însa. Iubirea mea pentru Linton seamănă cu frunzele pădurii, timpul ova schimba, îmi dau bine seama, aşa cum iarna schimbă pomii. Iubirea meapentru Heathcliff însă e asemeni stâncilor eterne de sub pământ: nu prilej deîncântare, ci necesitate. Nelly, eu sunt Heathcliff! El e mereu, mereu în minteamea, nu ca o plăcere, aşa cum nici eu nu sunt întotdeauna o plăcere pentrumine însămi, ci ca propria mea fiinţă. Aşa că nu mai vorbi despre despărţireanoastră; e cu neputinţă, şi...Se opri, îşi ascunse faţa în cutele fustei mele, dar eu o respinsei cu tărie.Nebunia ei mă scosese din răbdări!— Dacă ar fi să înţeleg ceva din prostiile pe care mi le înşiri, domnişoară,răspunsei, apoi n-aş înţelege decât că nu-ţi dai seama de îndatoririle ce le ieiasupră-ţi căsătorindu-te; sau poate că eşti o fată rea şi incorectă. Dar nu mămai plictisi cu asemenea taine: nu-ţi făgăduiesc că le voi păstra.— Dar ce ţi-am spus până acum vei păstra? întrebă ea în grabă.— Nu, nu-ţi făgăduiesc, repetai.Începuse să stăruie pe lângă mine, dar intrarea lui Joseph puse capătconvorbirii noastre. Catherine îşi mută scaunul într-un colţ şi începu să-llegene pe Hareton, în timp ce eu pregăteam cina. După ce totul fu gata, cealaltăservitoare şi cu mine începurăm a ne certa pentru că nici una dintre noinu voia să ducă mâncarea domnului Hindley; şi până să ne înţelegem,mâncarea se răci aproape de tot. Atunci ne învoirăm să aşteptăm până va cereel însuşi de mâncare, căci ne era frică să dăm ochii cu el, mai ales după cestătuse atâta vreme singur.— Şi cum se face că derbedeul ăla n-a venit încă de la câmp până la vremeaasta? Pe unde o fi, afurisitul? întrebă bătrânul făcându-şi ochii roată.— Am să-l chem eu, îi răspunsei. Trebuie să fie în magazie.M-am dus şi l-am strigat, dar n-am primit nici un răspuns. Când m-amîntors, i-am şoptit Catherinei că eram sigură că Heathcliff a auzit o parte dincele ce-mi spusese şi l-am văzut ieşind din bucătărie tocmai când se plângeade purtarea lui Hindley faţă de el. Catherine sări în picioare foarte speriată, îltrânti pe Hareton pe un scaun şi porni în goană în căutarea prietenului ei fărăa mai pierde vremea să se gândească pentru ce e atât de tulburată sau de cespusele ei l-au putut îndurera pe Heathcliff. Lipsi atât de mult, încât Josephne propuse să nu-i mai aşteptăm. Viclean cum era, afirma că cei doi nu seîntorc pentru a nu fi siliţi să asculte rugăciunile lui prelungite, căci erau"destul de răi pentru a săvârşi orice nelegiuire". Aşa că în seara aceea, larugăciunile obişnuite dinainte de masă care durau de obicei un sfert de ceas,adăugă o rugăciune specială pentru ei şi ar fi adăugat încă una la sfârşit, dacătânăra lui stăpână nu l-ar fi întrerupt, poruncindu-i să dea fuga pe drum, să-lcaute pe Heathcliff peste tot şi să-l aducă imediat acasă!— Vreau să-i vorbesc, "trebuie" să-i vorbesc înainte de a mă duce sus, ziseea. Şi poarta e deschisă; s-o fi dus departe, de unde nu ne mai aude, căci n-arăspuns, cu toate c-am strigat de la capătul grajdului cât am putut de tare.La început Joseph s-a opus; dar domnişoara era prea enervată ca săsuporte vreo contrazicere; şi în cele din urmă Joseph şi-a pus pălăria pe cap şia pornit, bombănind. Între timp, Catherine măsura cu paşi mari camera însus şi-n jos, spunând:— Mă întreb unde e... mă întreb unde poate fi? Ce-am spus, Nelly? Amuitat tot. S-o fi supărat pentru că azi după-amiază eram prost dispusă? Nellydragă! Arată-mi ce-am putut spune ca să-l mâhnească? Oh! Ce n-aş da să seîntoarcă! Ah! Cum aş vrea să se întoarcă!— Cât zgomot pentru nimic! strigai, cu toate că nici eu nu mă simţeamprea liniştită. Te sperii pentru un moft! N-ai nici un motiv de îngrijorare,pentru că Heathcliff trebuie să se fi dus să facă o plimbare pe dealuri la luminalunii sau s-o fi culcat în pod pe-un maldăr de fân şi e prea bosumflat pentru ane răspunde. Fac prinsoare că-i acolo. Să vezi dacă nu-l scot eu de-acolo!Am plecat din nou să-l caut. Rezultatul fu o mare dezamăgire, iar truda luiJoseph avu acelaşi sfârşit.— Băiatu' ăsta e din ce în ce mai rău, zise el intrând în casă. A lăsat poartalarg deschisă, calu' domnişoarei a fugit, a trecut peste câmp de a bătătoritdouă lanuri de grâu şi s-a dus drept la păşune. Frumoasă treabă! Mâinedimineaţă stăpînu' o să strige de s-or speria şi dracii, şi bino-o să facă! El eîntruchiparea răbdării când are a face cu asemenea făpturi afurisite... da,întruchiparea răbdării! Da' n-are să mai meargă aşa mult timp...o să vedeţivoi! Nu trebuie să-şi iasă din fire pentru un nimic!— L-ai găsit pe Heathcliff, măgarule?! îl întrerupse Catherine. L-ai căutataşa după cum ţi-am poruncit?— Mai bine căutam calu', răspunse Joseph. Ar fi avut mai mult rost. Da'nu pot căuta nici calu', nici omu' într-o noapte ca asta... neagră ca urloiu'!Şi-apoi Heathcliff nu-i omu' ăla să vie la fluieratu' meu... da' s-ar putea să nufie aşa tare de ureche dacă te-ar auzi pe dumneata!Noaptea era neobişnuit de neagră pentru vreme de vară; se vedea că noriisunt încărcaţi de fulgere, şi eu am spus că cel mai cuminte ar fi să şedem cutoţii liniştiţi, fără să ne mai frământăm, căci ploaia care se apropia îl va aduce,desigur, acasă. Dar pe Catherine n-am putut-o convinge să se liniştească.Umbla fără astâmpăr încoace şi-ncolo, de la poartă la uşă, într-o stare desurescitare nemaipomenită; în cele din urmă rămase nemişcată lângă zidulcasei, aproape de şosea, fără a ţine seama de strigătele mele, de bubuitultunetelor şi de picăturile mari de ploaie care începuseră să cadă în jurul ei.Din când în când striga; apoi asculta şi până la urmă plânse în gura mare.Plângea atât de amarnic, încât nici Hareton şi nici un alt copil n-ar fi putut-oîntrece.Către miezul nopţii eram încă de veghe cu toţii; furtuna se apropiase şivuia din plin, cu furie, peste Wuthering Heights. Vântul era năprasnic, ca şitunetele, care nu mai conteneau. Unul din pomii de la colţul casei se prăbuşi,spintecat în două. O cracă enormă căzu de-a curmezişul pe acoperiş şidărâmă o parte din coşul căminului, zvârlind cu zgomot o avalanşă de pietreşi-un nor de funingine în soba din bucătărie. Ni se păru că trăsnetul seprăvălise chiar în mijlocul nostru, şi Joseph căzu în genunchi, implorându-l pe Dumnezeu să-şi aducă aminte de patriarhii Noe şi Lot şi, ca în vremurile dedemult, să-i cruţe pe cei drepţi şi să-i lovească pe nelegiuiţi. Mie mi se părea căjudecata cerului se abătuse asupra noastră. Iona, după părerea mea, eradomnul Earnshaw, şi pentru a vedea dacă mai este în viaţă, am scuturatclanţa vizuinii lui. Mi-a răspuns într-un mod care l-a făcut pe Joseph săvocifereze şi mai tare decât până atunci, rugându-l pe Dumnezeu să facă omare deosebire între oamenii sfinţi ca el şi cei păcătoşi ca stăpânul său. Dar îndouăzeci de minute furtuna trecu, lăsându-ne pe toţi teferi, afară de Cathy,care, refuzând eu încăpăţânare să se adăpostească, rămăsese afară cu capuldescoperit şi fără nimic pe spate, aşa că era udă până la piele. Intră, se culcăpe o bancă aşa udă cum era şi se întoarse către spetează cu faţa îngropată înmâini.— Păi bine, domnişoară! exclamai eu atingându-i umărul, doar n-oi fivrând să te omori? Ştii cât e ceasul? A trecut o jumătate de ceas de la miezulnopţii. Hai, hai şi te culcă! N-are rost să-l mai aştepţi pe nebunul ăla de băiatS-o fi dus la Gimmerton şi-o fi rămas acolo. Nu-şi închipuie că-l aşteptămpână la ceasul ăsta târziu şi crede că numai domnul Hindley mai e treaz, deaceea s-o fi gândit că e mai cuminte să nu se înapoieze, ca nu cumva tocmaistăpânul să-i deschidă uşa.— Nu, nu, nu-i la Gimmerton, zise Joseph. Nu m-aş mira să fie în fundu'unei gropi mlăştinoase. Mânia asta cerească n-a venit degeaba, şi ar trebui săiei seama, domnişoară... da, ca nu cumva ceea ce va să vie să fie pentrudumneata. Mulţumesc cerului pentru toate! Toate faptele lucrează spre binelecelor drepţi şi pentru a-i alege de pleavă. Doar ştiţi ce spun scripturile! Apoiîncepu să ne citeze mai multe texte biblice, spunându-ne capitolele şi verseteleunde le puteam găsi.Eu, după ce am rugat-o zadarnic pe încăpăţânata aceea de fată să se ridiceşi să se dezbrace de hainele ude, l-am lăsat pe Joseph predicând şi pe eadârdâind şi ma-am dus să mă culc, împreună cu micul Hareton, care dormeaatât de adânc, de parcă toată lumea ar fi dormit în jurul lui. Câtăva vremedupă aceea l-am mai auzit pe Joseph citind, apoi am desluşit paşii lui rari pescară şi curând am adormit.Dimineaţa am coborât mai târziu ca de obicei, şi la razele de soare cepătrundeau prin crăpăturile obloanelor, am văzut-o pe domnişoara Catherineaşezată aproape de căminul din bucătărie. Uşa dinspre sală era întredeschisă,şi lumina năvălea din plin prin ferestrele sălii, pe care le uitasem deschise.Hindley ieşise din camera lui şi se oprise în dreptul căminului din bucătărie,năuc şi somnoros.— Ce te doare, Cathy? întrebă el tocmai în clipa în care intram eu; arăţi caun câine plouat. De ce eşti atât de palidă şi amărâtă, fato?— M-a plouat, răspunse ea şovăind; şi mi-e frig, atâta tot.— Oh! E o neascultătoare! strigai eu, observând că stăpânul e destul detreaz. A udat-o ploaia de aseară şi a stat toată noaptea aşa udă cum o vedeţi;n-am putut-o convinge să se ridice.Domnul Earnshaw se uită la mine cu ochi mari, miraţi.— Toată noaptea! repetă el. De ce nu s-a culcat? I-a fost frică de tunete,nu-i aşa? Dar de-atunci au trecut câteva ceasuri;Nici unul dintre noi nu voiam să-i atragem atenţia asupra lipsei luiHeathcliff atâta vreme cât i-o puteam ascunde. De aceea i-am răspuns că nu ştiu ce i-a venit să stea de veghe, iar ea nu spuse nimic. Era o dimineaţăproaspătă şi rece; am deschis fereastra, şi odaia s-a umplut de miresmeledulci ce veneau din grădină, dar Catherine mi-a strigat pe un ton mânios:— Ellen, închide fereastra! Mor de frig! Iar când se apropie de focul aproapestins, dinţii îi clănţăneau.— E bolnavă, zise Hindley prinzând-o de încheietura mâinii. Cred că deaceea n-a vrut să se culce. Dă-o dracului de treabă! Nu mai vreau să văd boalăîn casa asta! Ce-ţi veni să stai în ploaie?— A fugit după băieţi, ca de obicei! croncăni Joseph, care, observândşovăiala noastră, profită de ocazie să intre în vorbă cu Hindley, căci avea ogură tare păcătoasă. Dac-aş fi în locul dumneavoastră, stăpâne, le-aş trântiuşa-n nas la toţi, fără multă vorbă! Nu-i zi în care, dacă plecaţi, să nu sestrecoare aici pisoiu' ăla tânăr al lui Linton; şi domnişoara Nelly, faină fatămare mai e şi ea! Vă pândeşte din bucătărie şi, când intraţi înăuntru pe-o uşă,el iese pe ailaltă, şi-apoi domnişoara noastră se duce să se ţie de fusta ei.Şi-apoi, frumoasă purtare s-o ia razna pe câmp, după miezul nopţii, cu dracu'ăla blestemat, cu piaza aia rea, cu ţiganu' ăla de Heathcliff?! Ei cred că-s orb;dar nici vorbă de una ca asta!... Eu l-am văzut pe tânăru' Linton şi când avenit, şi când s-a dus; şi te-am văzut şi pe dumneata (se întoarse spre mine),că nu eşti bună de nimica, vrăjitoare necurată ce eşti! Sari ca friptă şi fugi încasă în minutu' când auzi calu' stăpânului pe drum.— Taci, iscoadă care tragi cu urechea pe la uşi! strigă Catherine. Să nuaud nici o obrăznicie în faţa mea! Edgar Linton a venit ieri din întâmplare,Hindley, iar eu i-am spus să plece, ştiind că nu-ţi place să-l întâlneşti în stareaîn care erai.— Minţi, Cathy, nu încape nici o îndoială, răspunse fratele; iar dumneata,Joseph, eşti un prostănac afurisit! Dar să nu mai amintim de Linton acum;spune-mi, n-ai fost astă-noapte cu Heathcliff? Spune drept. Nu te teme, n-amsă-i fac nici un rău, cu toate că-l urăsc tot atât de mult ca şi până acum; dar decurând mi-a făcut un bine, şi de aceea conştiinţa nu mă lasă să-i frâng gâtul.Dar pentru a nu fi ispitit s-o fac, chiar în dimineaţa asta am să-i spun să-şicaute de drum în lumea largă; şi, după ce-o pleca, vă sfătuiesc pe toţi să băgaţibine de seamă, căci o să am mai multă vreme să-mi vărs focul pe voi!— Nici nu l-am văzut astă-noapte pe Heathcliff, răspunse Catherine,începând să plângă în hohote; şi dacă-l dai afară din casă, plec şi eu cu el. Darpoate n-ai să mai ai prilejul, poate c-a şi plecat.După aceste vorbe izbucni în nişte răcnete nestăpânite de durere, şi nu semai putu înţelege ce spune.Hindley revărsă asupră-i un torent de insulte pline de dispreţ şi îi poruncisă se ducă numaidecât în odaia ei; că de nu, îi dă el motiv de plâns. Eu amforţat-o să se supună, dar scena pe care a făcut-o când a ajuns în odaie n-ams-o uit niciodată: m-a înspăimântat. Am crezut că înnebuneşte şi l-am rugatpe Joseph să dea fuga după doctor. Era un început de delir. Când a văzut-o,doctorul Kenneth a spus că e foarte grav bolnavă, că are o boală molipsitoare.I-a luat sânge şi a spus să nu-i dau de mâncare decât zer şi fiertură de ovăz şisă am grijă ca nu cumva să se arunce peste balustrada scării sau pe fereastră.Apoi a plecat, căci avea destul de mult de lucru în parohia noastră, unde întreo casă şi alta e o depărtare de câte două sau trei mile.N-aş putea spune că am fost o infirmieră blândă, dar nici Joseph sau stăpânul nu erau mai buni, şi cu toate că bolnava noastră era pe cât deobositoare şi de îndărătnică putea fi o bolnavă, totuşi s-a vindecat. Fireşte,bătrâna doamnă Linton a venit de mai multe ori pe la noi, punând ordine pestetot, certându-ne pe toţi şi poruncindu-ne tuturor; iar când Catherine a intratîn convalescenţă, a stăruit s-o ducem la Thrushcross Grange, uşurare pentrucare i-am fost recunoscători. Dar biata doamnă a avut motive bine întemeiatesă-şi regrete bunătatea, căci atât ea cât şi bărbatul ei s-au molipsit de la Cathyşi au murit amândoi în câteva zile.Tânăra noastră domnişoară s-a întors acasă mai obraznică, mai arţăgoasăşi mai îngâmfată decât fusese vreodată. Din seara aceea de furtună şi trăsnetenumele lui Heathcliff n-a mai fost pomenit. Dar într-o zi, când m-a scos dinfire, am avut nenorocul s-o acuz de dispariţia lui: de fapt aşa şi era, după cumprea bine ştia. Începând din ziua aceea, timp de câteva luni, n-a mai vorbit cumine, tratându-mă ea pe-o simplă slujnică. Joseph era, de asemenea,ostracizat; el continua să-i dea sfaturi şi să-i predice de parcă ar fi fost ocopiliţă, dar ea se socotea femeie în toată firea, stăpâna noastră, şi credea căultima ei boală îi dădea dreptul să fie tratată cu respect. Atunci doctorulspusese că nu va mai suporta să fie contrazisă, că trebuie s-o lăsăm să facă cevrea: aşa că oricine ar fi încercat să i se împotrivească trecea, în ochii ei, dreptun criminal. De domnul Earnshaw şi de prietenii lui se ţinea departe; protecţialui Kenneth şi ameninţările unei crize serioase, care îi însoţeau adeseorifuriile, au făcut pe frate-său să-i împlinească toate dorinţele, ferindu-se s-oînrăiască şi mai mult. Era prea îngăduitor faţă de capriciile ei; nu dindragoste, ci din orgoliu; dorea sincer s-o vadă onorându-i familia printr-oalianţă cu Lintonii, şi dacă-l lăsa în pace, îi dădea voie să ne calce în picioareca pe nişte sclavi, căci puţin îi păsa lui de noi! Edgar Linton, ca mulţi bărbaţiînaintea lui şi cum vor mai fi mulţi şi după el, a fost în culmea fericirii şi s-acrezut cel mai norocos bărbat din lume în ziua în care a condus-o la capela dela Gimmerton, trei ani după moartea tatălui său.M-au constrâns, împotriva voinţei mele, să plec de la Wuthering Heights, şis-o însoţesc pe Catherine la Thrushcross Grange. Micul Hareton avea aproapecinci ani şi începusem să-l învăţ să citească. Despărţirea noastră fu grea, darlacrimile Catherinei aveau mai multă putere decât ale noastre. Când amrefuzat să merg cu ea şi când a văzut că rugăminţile nu mă conving, s-a dus săse plângă soţului şi fratelui ei. Primul mi-a oferit o simbrie mai mare, iar aldoilea mi-a poruncit să-mi fac bagajele, căci nu mai voia să aibă femei în casă,zicea el, acum când nu mai exista stăpâna, iar în ceea ce-l privea pe Haretonavea să fie dat, peste puţin, în grija pastorului. Aşa că nu-mi rămăsese decât ocale: să fac ceea ce mi se poruncise. I-am spus stăpânului că, dând afară toţioamenii cumsecade, o să alunece repede spre ruină; apoi l-am sărutat derămas bun pe Hareton, care de-atunci s-a înstrăinat cu totul de mine. Şi oricâtde ciudat s-ar părea, sunt sigură c-a uitat-o cu desăvârşire pe Ellen Dean, auitat că ea nu l-a avut pe lume decât pe el, şi el pe ea.Ajungând aici cu povestirea, menajera mea aruncă întâmplător o privirespre orologiul de deasupra căminului şi fu uluită când văzu că minutarularăta ora unu şi jumătate. Nici n-a vrut să audă să mai rămână măcar osecundă; la drept vorbind, şi eu eram dispus să amân continuarea povestirii.Şi acum, după ce s-a dus să se odihnească în camera ei, iar eu am mai meditatvreun ceas sau două, trebuie să-mi adun forţele pentru a mă duce la culcare, în ciuda lenei dureroase pe care o am în minte şi-n mădulare.
