Timp de două luni fugarii n-au dat nici un semn de viaţă. În acele douăluni doamna Linton a avut şi a învins cea mai gravă criză din ceea ce se numeao febră cerebrală. Nici o mamă nu şi-ar fi putut îngriji unicul copil cu mai multdevotament decât a îngrijit-o Edgar. Zi şi noapte a stat de veghe, îndurând curăbdare toate chinurile pe care nişte nervi iritabili şi-o minte zdruncinată i leputeau pricinui. Apoi, deşi doctorul Kenneth îi spusese că cea pe care o vascăpa de la moarte îi va răsplăti îngrijirea prin aceea că va constitui un permanentizvor de teamă — şi că, de fapt, îşi va sacrifica sănătatea şi energia casă păstreze în viaţă o ruină omenească — recunoştinţa şi bucuria lui au fostfără margini când doctorul i-a declarat că viaţa Catherinei e în afară deprimejdie; a stat lângă ea ceas de ceas, urmărindu-i revenirea treptată asănătăţii trupeşti şi legănându-şi speranţele fierbinţi cu iluzia că mintea i seva echilibra din nou şi va fi în curând cum fusese înainte.Era pe la începutul lunii martie când Catherine ieşi din cameră pentruprima dată. De dimineaţă, domnul Linton îi pusese pe pernă un buchet deşofran auriu. În ochii ei, care de multă vreme nu mai avuseseră nici o licărirede plăcere, apăru strălucirea bucuriei când văzu florile şi le strânse la piept.— Astea sunt primele flori la Heights, exclamă ea. Şi-mi reamintesc devântul dulce care topeşte gheaţa, de razele calde ale soarelui şi de zăpadaaproape topită. Edgar, nu-i aşa că vântul bate dinspre miazăzi şi nu mai e zăpadă?— Pe-aici zăpada s-a topit aproape toată, scumpa mea, răspunse Edgar,nu văd decât două petice albe pe tot întinsul dealurilor; cerul e albastru,ciocârliile cântă, izvoarele şi pâraiele sunt pline, gata să se reverse. Catherine,primăvara trecută, pe vremea asta, doream să te am sub acest acoperiş; acumaş dori să fii la o depărtare de-o milă sau două, sus pe dealurile acelea, undeadie un aer atât de dulce, încât am impresia că te-ar tămădui.— N-am să mă mai duc prin locurile acelea decât o singură dată, zisebolnava, dar atunci tu ai să mă părăseşti, iar eu am să rămân acolo pentrutotdeauna. În primăvara viitoare ai să doreşti din nou să mă ai sub acestacoperiş, ai să priveşti în urmă şi-ai să te gândeşti că astăzi erai fericit.Linton o copleşi cu cele mai calde mângâieri, căutând s-o înveselească princele mai drăgăstoase cuvinte, dar ea, nepăsătoare, se uita la flori cu privireapierdută, şi lacrimile adunate în gene îi curgeau şiroaie pe obraji. Ştiam cutoţii că starea ei era cu adevărat mai bună; de aceea am socotit că deprimarease datora în mare parte faptului că stătuse atât de multă vreme închisă într-osingură încăpere şi speram că i-o vom putea înlătura, măcar în parte, printr-oschimbare de decor. Stăpânul mi-a spus să fac focul în salonul părăsit demulte săptămâni şi să pun un fotoliu lângă fereastră, în bătaia soarelui, apoi aadus-o pe Catherine jos, unde ea a rămas destul de multă vreme,bucurându-se de căldura binefăcătoare. Şi, după cum ne aşteptasem,lucrurile din jur au înviorat-o căci, deşi îi erau familiare, nu-i aduceau amintede gândurile acelea îngrozitoare care năpădiseră totul în camera unde zăcuse.Către seară păru foarte ostenită, dar nici un argument n-a putut-o convingesă se întoarcă în odaia ei. De aceea, până să-i pregătim o altă odaie, i-amaşternut patul pe canapeaua din salon. Apoi, pentru a o cruţa de osteneala dea urca şi coborî scările şi pentru că era la acelaşi etaj cu salonul, am instalat-oîn odaia asta în care vă aflaţi dumneavoastră; nu după mult, Catherine seîntremase într-atât, încât se putea mişca dintr-o încăpere într-altasprijinindu-se de braţul lui Edgar. Ah, şi eu care credeam că, îngrijită cum era,se va reface! Aveam două motive să doresc acest lucru, căci de viaţa eidepindea acum şi viaţa unei alte făpturi; noi nutream speranţa că peste puţinăvreme inima domnului Linton se va însenina, şi că naşterea unui moştenitor îiva apăra averea de ghearele unui străin.Trebuie să vă spun că la vreo şase săptămâni de la plecare, Isabella trimisefratelui său un bilet scurt, în care-i anunţa căsătoria ei cu Heathcliff. Răvaşulpărea sec şi rece, dar la sfârşit erau adăugate neîngrijit cu creionul câtevacuvinte confuze de scuză şi rugămintea ca Edgar să se gândească la ea cublândeţe şi s-o ierte dacă purtarea ei l-a supărat, afirmând că atunci când afugit îi era peste putinţă să facă altfel, iar acum, după ce faptul fusese împlinit,nu mai avea puterea să schimbe nimic. Cred că Edgar nu i-a răspuns, şi dupădouă săptămâni am primit eu o scrisoare lungă, ciudată după părerea mea,avand în vedere că era scrisă de mâna unei tinere mirese, abia ieşită din lunade miere. Am să v-o citesc, căci am păstrat-o. Relicvele morţilor sunt preţioase,dacă în timpul vieţii ţi-au fost dragi. Iat-o: "Dragă Ellen,Am sosit la Wuthering Heights noaptea trecută şi abia acum am aflatdespre boala bietei Catherine şi că e încă foarte bolnavă. Cred că nu e cazulsă-i scriu, iar fratele meu e ori prea mânios, ori prea amărât ca să-mi firăspuns la scrisoare. Totuşi trebuie să-i scriu cuiva, şi singura căreia mă pot adresa eşti dumneata.Spune-i lui Edgar că aş da orice pentru a-l mai vedea o dată la faţă, căinima mea s-a întors la Thrushcross Grange douăzeci şi patru de ore după cel-am părăsit şi că şi în clipa aceasta e plină de calde simţăminte faţă de el şi deCatherine! Totuşi, "nu pot face ceea ce-mi spune inima" (aceste cuvinte suntsubliniate), să nu mă aştepte şi să creadă ce vor, dar să nu mă acuze de lipsăde voinţă sau de lipsă de dragoste faţă de ei.Ceea ce urmează în această scrisoare e numai pentru dumneata. Vreausă-ţi pun două întrebări. Prima: cum ai izbutit să mai păstrezi oarecaresimpatie pentru natura omenească, după ce ai locuit aici? Eu nu găsesc înmine nici un simţământ pe care să-l poată împărtăşi şi cei din jurul meu.A doua întrebare mă interesează în mod deosebit. Iat-o: domnul Heathcliffe om? Dacă da, atunci e nebun? Dacă nu, e un diavol? N-am să-ţi scriumotivele care mă fac să-ţi pun această întrebare, dar te implor, explică-mi,dacă poţi, cu cine m-am măritat. Adică să-mi spui asta atunci când vei veni sămă vezi, şi trebuie să vii, Ellen, cât de curând. Nu-mi scrie, ci vino şi adu-mi oveste de la Edgar.Acum am să-ţi scriu cum am fost primită în noul meu cămin, căci trebuiesă cred că Heights va fi căminul meu. Îţi menţionez doar în treacăt lipsa deconfort, căci nu mă preocupă niciodată în afară de momentele când îi simtlipsa. Aş râde şi aş juca de bucurie dacă aş constata că singura cauză asuferinţelor mele e numai lipsa de confort, iar restul nu e decât un vis urât!Când am sosit la Wuthering Heights soarele tocmai apunea spre Grange,de aceea cred că trebuie să fi fost pe la ora şase. Însoţitorul meu zăbovi maibine de o jumătate de ceas ca să facă o inspecţie cât mai amănunţită în parc,în grădină şi probabil în jurul casei, aşa că se întunecase de-a binelea când amdescălecat în curtea pietruită din faţa casei. Fostul dumitale tovarăş, Joseph,cu o făclie mare în mână, ieşi să ne primească. A făcut-o cu o politeţe demnăde renumele lui. Primul gest a fost să ridice făclia până-n dreptul feţei mele, sămă privească chiorâş şi cu răutate, să se bosumfle şi să-mi întoarcă spatele.Apoi a luat cei doi cai şi i-a dus la grajd, după care a reapărut ca să încuiepoarta de afară, de parcă ne-am fi aflat într-un castel străvechi.Heathcliff s-a oprit să stea de vorbă cu el, iar eu am intrat în bucătărie: ovizuină întunecoasă şi murdară. Pot să-ţi spun că n-ai mai recunoaşte-o, aşade mult s-a schimbat de când nu mai e în grija dumitale. Lângă foc stătea uncopil cam necioplit, cu membre puternice şi veşminte murdare: avea în privirişi în jurul gurii ceva ce-mi amintea de Catherine.«Acesta e nepotul legitim al lui Edgar, mi-am zis; şi al meu, într-un fel.Trebuie să-i dau mâna şi... da... trebuie să-l sărut. Cuminte e să mă pun binecu el chiar de la început.»M-am apropiat şi, încercând să-i prind pumnul, i-am zis:— Ce mai faci, scumpul meu?Mi-a răspuns într-un jargon pe care nu l-am înţeles.— Nu-i aşa că tu şi cu mine o să fim prieteni, Hareton? fu a doua meaîncercare de a intra în vorbă.O înjurătură şi ameninţarea că-l asmute pe Throttler asupra mea, dacăn-o şterg, fu răsplata perseverenţei.— Hei! Throttler, băiete! şopti micul nemernic, sculând din culcuşul lui,dintr-un ungher, un buldog pe jumătate sălbatic. Ei, acum o ştergi? mă întrebă apoi autoritar.Ţineam la viaţa mea, aşa că m-am supus. Am ieşit în faţa uşii ca să aşteptsosirea celorlalţi. Pe domnul Heathcliff nu-l vedeam; iar Joseph, după carem-am dus până-n grajd, rugându-l să mă însoţească în casă, îşi holbă ochii lamine mârâind ceva numai pentru el, strâmbă din nas şi-mi răspunse:— Mă, mă, mă! Auzit-a vreodată creştin vorbă ca asta? Fandoseală şisclifoseală! De unde vrei să înţeleg eu ce zici?— Spun că doresc sa vii cu mine în casă! am strigat, crezând ca e surd:eram totuşi foarte indignată de grosolănia lui.— Ba nu! Am treabă! mi-a răspuns, văzându-şi mai departe de lucru.Din când în când îşi întorcea către mine faţa-i slabă şi-mi cerceta cu undispreţ suveran îmbrăcămintea şi obrazul (prima mult prea distinsă, şi adoua, sunt sigură, tristă după cât îi poftea inima).Am înconjurat curtea şi, trecând printr-o portiţă, am ajuns la altă uşă, încare mi-am luat libertatea de a bate, sperând că-şi va face apariţia vreunservitor mai politicos. După o scurtă aşteptare, uşa fu deschisă de un bărbatînalt şi jigărit; era fără cravată şi, în general, foarte neîngrijit. Trăsăturile i sepierdeau într-o masă de păr zbârlit, care-i atârna pe umeri, iar ochii luisemănau cu ai Catherinei, dar lipsiţi de viaţă şi frumuseţe.— Ce cauţi aici? mă întrebă cu un aer sălbatic. Cine eşti?— Numele meu a fost Isabella Linton, i-am răspuns. M-aţi mai văzut,domnule. M-am căsătorit de curând cu domnul Heathcliff, şi el m-a adusaici... cu permisiunea dumneavoastră, cred.— Adică s-a întors? întrebă pustnicul uitându-se cu nişte ochi strălucitori,ca de lup flămând.— Da, chiar acum am sosit, i-am răspuns; dar m-a lăsat la uşa bucătărieişi, când am vrut să intru, băieţelul dumneavoastră, care face de gardă acolo,m-a gonit cu ajutorul unui buldog.— Bine-a făcut bădăranul acela blestemat că s-a ţinut de cuvânt! mârâiviitoarea mea gazdă, privind în bezna din spatele meu în speranţa că-l vadescoperi pe Heathcliff. Apoi a dat drumul unui monolog de înjurături şiameninţări în legătură cu ceea ce ar fi făcut el dacă «dracul» nu s-ar fi ţinut decuvânt.Îmi părea tare rău c-am încercat la această a doua intrare şi eram câtpe-aci să plec uşurel, înainte de a-şi isprăvi blestemele, dar, până să-mi pun înaplicare planul, mi-a poruncit să intru, a închis uşa şi a tras din nou zăvorul.În cămin ardea un foc viu, singura lumină în încăperea aceea mare, a căreipardoseală devenise cenuşie, iar farfuriile de cositor, strălucitoare odinioară şicare-mi atrăgeau privirile în copilărie, erau de asemenea întunecate dinpricina murdăriei şi a prafului. L-am întrebat dacă pot chema servitoarea sămă conducă în dormitor. Domnul Earnshaw nu m-a onorat cu nici unrăspuns. Umbla încoace şi-ncolo, cu mâinile în buzunare, parc-ar fi uitat cudesăvârşire de prezenţa mea. Era atât de preocupat şi, după înfăţişare, păreaatât de mizantrop, încât m-am temut să-l mai tulbur din nou.N-ai să te miri, Ellen, că eram din cale-afară de nenorocită, mă simţeammai rău ca într-un pustiu în acest cămin inospitalier, gândindu-mă că la odepărtare de patru mile se afla încântătoarea mea casă, adăpostind în easingurii oameni pe care-i iubesc pe lume. E totuna de ne despart aceste patrumile, ori Oceanul Atlantic, dacă nu le pot străbate! Atunci m-am întrebat: unde să-mi caut mângâiere? Şi, te rog, nu-i spune nici lui Edgar şi nici iubiteimele Catherine, dar, dintre toate durerile, cea mai mare era deznădejdea că nugăseam pe nimeni care ar fi putut sau ar fi vrut să se alieze cu mine împotrivalui Heathcliff. Venisem aproape cu bucurie să locuiesc la Wuthering Heights.Scăpam astfel de obligaţia de a-mi petrece zilele singură cu el; dar el cunoşteaoamenii printre care trebuia să trăim şi nu se temea de nici un fel deintervenţie din partea lor.Am stat, gândindu-mă astfel, timp îndelungat. Ceasul bătu opt, apoi nouă;dar gazda mea, domnul Earnshaw, măsura mai departe odaia încoaceşi-ncolo, cu capul în piept, într-o tăcere desăvârşită, întreruptă doar din cândîn când de un geamăt sau de un suspin amarnic. Am tras cu urechea sădescopăr vreun glas de femeie în casă. Inima mi-era copleşită de regretecumplite şi de presimţiri sumbre. În cele din urmă nu m-am mai putut stăpânişi am început să plâng în hohote. Nu mi-am dat seama cât de tare mătânguiam decât atunci când domnul Earnshaw s-a oprit în faţa mea dinmersul lui nepotolit şi m-a privit plin de mirare. Vrand să profit de faptul căi-am atras din nou atenţia, exclamai:— Sunt ostenită de drum şi aş vrea să mă culc! Unde e servitoarea?Spune-mi, unde s-o caut? Văd că nu vrea să vină la mine!— Noi n-avem nici o servitoare, mi-a răspuns. Trebuie să te serveştisingură!— Atunci unde să mă culc? zisei plângând în hohote; nu mai eram în staresă-mi păstrez demnitatea. Oboseala şi nefericirea mă doborâseră.— Are să-ţi arate Joseph camera lui Heathcliff; deschide uşa aia, Joseph eacolo.Eram pe cale să-i ascult porunca, dar m-a oprit brusc, adăugând pe un tondin cale-afară de bizar:— Fii bună şi răsuceşte-ţi cheia şi trage-ţi zăvorul... nu cumva să uiţi!— Bine, i-am spus. Dar pentru ce, domnule Earnshaw?Gândul de a mă încuia de bunăvoie într-o cameră cu Heathcliff nu-misurâdea deloc.— Uită-te aici! îmi răspunse, scoţând din jiletcă un pistol ciudat: avea legatde ţeavă un briceag mare cu două tăişuri. Asta e o teribilă ispită pentru un omdisperat, nu-i aşa? Eu nu pot rezista, şi noapte de noapte mă urc sus şi încercsă deschid uşa. Dacă o găsesc o dată deschisă, s-a isprăvit cu el! Noapte denoapte fac la fel, chiar dacă, cu un minut înainte, mi-amintese de toatemotivele care-ar trebui să mă împiedice să fac aşa ceva. Parcă m-ar îmboldi undemon să-mi calc toate planurile şi să-l omor. Din dragoste pentru el, poţilupta cât pofteşti împotriva demonului din mine, dar când îi va suna ceasul,nici ceata îngerilor din cer nu-l va scăpa!Am cercetat arma cu ochi scrutători. Deodată, mi-a trecut prin minte ungând îngrozitor: cât de puternică aş fi dacă aş avea şi eu o asemenea armă! Amluat-o şi am pus mâna pe lamă. El urmări cu uimire expresia care mi seîntipări, timp de o secundă, pe faţă: nu era oroare, ci poftă fierbinte. Îmismulse, plin de gelozie, pistolul, închise briceagul şi îl ascunse din nou.— Nu-mi pasă dacă-i spui, zise el. Sfătuieşte-l să se păzească şi păzeşte-l şidumneata. Văd că înţelegi care sunt raporturile dintre noi şi primejdia în carese află nu te înfricoşează.— Ce ţi-a făcut dumitale Heathcliff? îl întrebai. Cu ce te-a nedreptăţit de-a provocat această ură feroce? N-ar fi mai cuminte să-i porunceşti să plece dincasa dumitale?— Nu! tună Earnshaw; iar dacă ar propune el însuşi să plece, ar fi un ommort! Convinge-l să încerce şi eşti o ucigaşă! Cum, să pierd totul fără nici oşansă de recuperare? Hareton să rămână cerşetor? Oh! Blestematul! Voirecâştiga totul şi voi lua chiar şi aurul lui; apoi îi voi lua sângele, iar iadul îi valua sufletul! Cu un oaspete ca el, iadul va fi de zece ori mai întunecat decât afost vreodată!Dumneata, Ellen, m-ai lămurit asupra deprinderilor fostului dumitalestăpân. Nu încape nici o îndoială că e la limita nebuniei; cel puţin aşa era înnoaptea trecută. Gândul că mă aflu în apropierea lui mă înfiora. Dac-ar fi fostsă aleg, aş fi preferat să stau cu Joseph, aşa ursuz şi bădăran cum este. Dupăaceea Earnshaw începu să se plimbe îngândurat; iar eu am tras ivărul şim-am refugiat în bucătărie. Joseph stătea aplecat peste cămin, uitându-seîntr-un ceaun mare, care se legăna deasupra focului; pe banca de lângă el erao strachină cu făină de ovăz. Conţinutul ceaunului începu să fiarbă, iar el seîntoarse, gata să-şi cufunde mâna în strachină; am dedus că toate pregătirileacestea se făceau în vederea cinei şi, fiindu-mi foame, m-am hotărât sămănânc şi eu ceva; de aceea am strigat tare:— Am să fac eu "porridge"-ul! Apoi am dat strachina la o parte, ca să nupoată ajunge cu mâna la ea, şi mi-am scos pălăria şi mantaua de călărie.Domnul Earnshaw, am continuat eu, mi-a spus să mă servesc singură. Şi aşavoi face, de teamă să nu mor de foame. N-am să fac pe cucoana faţă dedumneavoastră!— Doamne-Dumnezeule! mârâi el, aşezându-se şi netezindu-şi ciorapiivărgaţi de la genunchi până la gleznă. Dac-o fi să fie iar porunci noi... tocmaiacum când m-am învăţat cu doi stăpâni, şi dacă mi-o fi dat să am pe cap şi-ostăpînă apoi cred c-a venit vremea s-o iau din loc. N-am crezut că va veni ziuaîn care trebuie să părăsesc casa asta bătrână... da' mi se pare că s-apropieceasu'!Eu n-am răspuns nimic la această plângere, ci m-am pus repede petreabă, suspinând după vremurile când asemenea ocupaţie ar fi însemnat odistracţie plăcută; dar m-am silit să alung cât mai repede orice gând de acestfel. Era prea chinuitor să-mi reamintesc fericirea din trecut, dar pericolul de areînvia această amintire era cu atât mai mare cu cât mai repede se învârteafăcăleţul şi cu cât mai iute cădeau pumnii de făină în apă. Joseph privea felulmeu de a găti cu o indignare din ce în ce mai mare.— Ia te uită! strigă el. Hareton, astă-seară n-ai să mănânci "porridge", că osă fie numai cocoloşi cât capu' tău. Ia te uită! Să fiu în locu' ei, aş trântiînăuntru şi strachina! Uite cum lasă să dea în foc ca să scape mai repede degrijă! Ia te uită! Noroc că nu spargi fundu' ceaunului!Trebuie să recunosc că atunci când am turnat fiertura în castroane, eramai curând o masă informă. Fuseseră pregătite patru castroane, iar dinlăptărie s-a adus un ulcior mare cu lapte proaspăt, pe care Hareton l-a luat şia început să bea din el, împrăştiind o mulţime de lapte pe jos. L-am dojenit,spunându-i să-şi toarne laptele într-o ceaşcă, deoarece eu nu puteam beadintr-un lichid mânuit atât de murdar. Bătrânul cinic găsi că e îndreptăţit săse socotească profund jignit de acest rafinament, aşa că mă asigură, înrepetate rânduri, că «băiatul e tot atât de nobil» ca şi mine «şi tot atât de sănă-tos», mirându-se că sunt aşa de încrezută. Între timp, micul bădăran sorbeamai departe, uitându-se cu dispreţ la mine, iar balele îi curgeau în ulcior.— Eu am să mănânc în altă încăpere, am spus. N-aveţi o încăpere care secheamă salon?— Salon! repetă Joseph ca un ecou batjocoritor. Salon! Nu, n-avem salon.Dacă nu-ţi place cu noi, du-te de stai cu stăpânu'; şi dacă nu-ţi place cu el,vino de stai cu noi.— Atunci mă duc sus! i-am răspuns; du-mă într-o odaie.Mi-am pus farfuria pe o tavă şi m-am dus să-mi iau singură puţin lapte.Joseph se ridică mârâind furios şi porni înaintea mea. Ne-am urcat în pod;acolo deschise o uşă, apoi alta, cercetând toate încăperile prin faţa căroratreceam.— Iacă aici o odaie, îmi zise în cele din urmă, dând de-o parte o scândurăprinsă în balamale. E destul de bună ca să înfuleci o strachină de "porridge" înea. Colo-n colţ uite un sac de grâu destul de curat; şi dacă ţi-e frică să nu carecumva să-ţi mânjeşti hainele de mătase, aşterne-ţi batista peste el.Odaia era un fel de magazie-mansardă, plină cu zdrenţe şi mirosind tare amalţ şi-a grâu. De jur împrejurul pereţilor erau aşezaţi, în stivă, nenumăraţisaci, care lăsau Ia mijloc un loc mare, gol.— Dar bine, omule, am exclamat eu privindu-l cu mânie, asta nu-i ocameră în care să pot dormi! Vreau să mă duci în dormitorul meu.— Dormitor! repetă el pe un ton batjocoritor. Ai văzut toate dormitoarelede-aici... acolo e-al meu.Mă duse într-o altă mansardă, care se deosebea de prima numai prinfaptul că nu avea nimic de-a lungul pereţilor, ci numai un pat mare, scund,fără perdele, acoperit cu-o plapumă de culoare indigo.— De ce-mi arăţi odaia dumitale? i-am răspuns. Cred că domnul Heathcliffnu locuieşte în podul casei, nu-i aşa?— Ah! vrei să te duci în odaia lu' domnu' Heathcliff? strigă el, de parcăfăcuse o descoperire. Nu puteai să-mi spui aşa de la început? Că atunci îţispuneam fără să-mi baţi capu' atât că aia-i singura pe care n-o poţi vedea... elo ţine încuiată şi nimeni nu intră afară de el.— Frumoasă casă aveţi, Joseph, nu m-am putut opri să-i spun, şisimpatici locatari! Cred că toată nebunia din lume s-a adunat în creierul meucând mi-am legat soarta de voi! Totuşi, acum nu despre asta-i vorba... trebuiesă mai fie şi alte încăperi pe-aici. Pentru numele lui Dumnezeu, mişcă-te mairepede şi du-mă să mă aşez undeva!La această observaţie aspră nu mi-a răspuns; porni în jos pe scara delemn, păşind încet şi greoi, şi se opri în faţa unei încăperi care, judecând dupăatitudinea lui şi calitatea superioară a mobilierului, mi s-a părut a fi cea maibună. Pe jos se afla un covor, dar desenul îi era acoperit de praf; pe căminatârna un tapet rupt în fâşii, patul era frumos, de stejar, de formă modernă, cuperdele roşii, bogate, dintr-un material destul de scump, dar se vedea că eraufoarte uzate; draperiile atârnau în zdrenţe de pe inele, bara de fier care lesusţinea era îndoită într-o parte în formă de arc, ceea ce făcea ca draperia săatârne pe jos. Scaunele erau de asemenea uzate, unele din ele chiar foarteuzate, iar tăbliile de lemn de pe pereţi deformate de nenumărate crăpăturiadânci. Tocmai când îmi făceam curaj să intru şi să mă instalez, călăuza meanebună mă anunţă:— Asta-i a stăpânului.Între timp cina mi se răcise, pofta de mâncare îmi trecuse, iar răbdareamea ajunsese la limită. Atunci am stăruit să-mi dea imediat un loc unde să măadăpostesc şi posibilitatea de a mă odihni.— Unde dracu'? începu evlaviosul bătrân. Doamne, binecuvântează-ne!Doamne, iartă-ne! Unde dracu' oi fi vrând să te duci, femeie de nimica,afurisită şi nesuferită?! Ai văzut toată casa, în afară de bucăţica aia de odaie alu' Hareton. În casa asta, alt culcuş nu-i.Eram atât de supărată, încât am trântit pe jos tava cu tot ce era pe ea; apoim-am aşezat în capul scării, mi-am acoperit faţa cu mâinile şi m-am pus peplâns.— Na! Na! exclamă Joseph. Bine faci, dom'şoară! Bine faci dom'şoară!Chiar aşa! Când s-o împiedica stăpânu' de blidele astea sparte, o să avem ceauzi! O să vedem noi ce s-o întâmpla! La ce bun să faci pe nebuna? Meriţi sărabzi de foame pân' la Crăciun dacă dai de-a azvârlita cu darurile luiDumnezeu şi le calci în picioare pentru furiile tale prosteşti! Dar n-aş crede c-osă-ţi arăţi multă vreme supărarea. Crezi că Heathcliff o să te lase să te porţiaşa frumos? Nu doresc alta decât să te prindă el! Numa' atâta vreau!După aceea a plecat, bombănind, în vizuina lui de jos, ducând cu el şilumânarea; iar eu am rămas în întuneric. Timpul de reflecţie ce urmă dupăfapta mea nesăbuită mă obligă să admit că trebuie să-mi potolesc orgoliul,să-mi domolesc furia şi mă silii să fac să dispară urmele neghiobiei mele.Primii un ajutor neaşteptat din partea lui Throttler, pe care, de data asta, l-amrecunoscut: era fiul bătrânului nostru Skulker; copilăria şi-o petrecuse laGrange; tatăl meu îl dăruise domnului Hindley. Cred că m-a recunoscut; şi-avârât botul în obrazul meu în chip de salut, apoi s-a grăbit să înghită cu poftă"porridge"-ul, în timp ce eu strângeam, pe bâjbâite, de pe o treaptă pe alta,cioburile vasului de pământ şi ştergeam cu batista împroşcaturile de lapte depe balustradă. Abia isprăvisem treaba, când am auzit paşii domnuluiEarnshaw pe coridor. Ajutorul meu şi-a vârât coada între picioare şi s-a lipitde perete, iar eu m-am ascuns în pervazul celei mai apropiate uşi. Strădaniacâinelui de a se feri de el n-a avut succes; am ghicit asta după zgomotul ce seauzi jos, urmat de un chelălăit prelung şi demn de milă. Eu am avut mai multnoroc! Earnshaw a trecut pe lângă mine, a intrat în camera lui şi a închis usa.Imediat după aceea au urcat scările Joseph şi Hareton; bătrânul îl ducea peHareton la culcare. M-am adăpostit şi eu în camera băiatului, dar Joseph,văzându-mă, spuse:— Acum aveţi loc destul în sală, cred, amândouă: şi dumneata şi trufiadumitale! E goală; puteţi şedea singure în ea, şi cu Dumnezeu, care dinnenorocire se va afla într-o tovărăşie aşa de păcătoasă.Am profitat, bucuroasă, de această îndrumare şi, în minutul când m-amtrântit pe un scaun lângă foc, am aţipit; apoi am adormit. Somnul mi-a fostadânc şi dulce, dar domnul Heathcliff, care tocmai intrase, m-a trezit multprea devreme, întrebându-mă cu felul lui amabil ce fac acolo. Eu i-am spus căam stat de veghe până târziu, pentru că cheia camerei noastre era înbuzunarul lui. Cuvântul "noastre" a însemnat pentru el o jignire mortală. S-ajurat că nu era şi nu va fi niciodată camera mea şi că el va... Nu-ţi pot repetavorbele pe care mi le-a spus şi nici nu-ţi pot descrie cum obişnuieşte să sepoarte; dar pot să-ţi spun că e ingenios şi neostenit în strădania de a mă face să-l urăsc. Câteodată uimirea mea e atât de mare, încât îmi micşoreazăspaima. Totuşi te asigur că un tigru sau un şarpe veninos n-ar putea deşteptaîn mine o groază egală cu cea pe care o trezeşte el. Mi-a spus că biataCatherine e bolnavă, aruncând toată vina pe fratele meu şi făgăduindu-mi căîn locul lui Edgar voi suferi eu, asta până va putea pune mâna pe el.Îl urăsc... sunt distrusă... am fost o nebună! Bagă de seamă să nu suflinimănui de la Grange vreo vorbă din ceea ce ţi-am scris. Te voi aştepta înfiecare zi... nu mă dezamăgi!Isabella"
