De teamă ca nu cumva ameninţarea aceasta să devină fapt, domnul Lintonm-a însărcinat să-l duc pe băiat acasă încă în zorii zilei, pe poneiul lui Cathy,spunându-mi:— Având în vedere că de azi încolo nu vom mai putea interveni în soartalui, fie ea bună sau rea, nu trebuie să-i spui fiicei mele unde-a fost dus.De-acum înainte nu va mai putea să aibă nici un fel de legătură cu el, deci emai bine să nu ştie că se află atât de aproape, căci altfel nu va mai avea liniştepână nu se va duce la Heights. Spune-i pur şi simplu că tatăl lui a trimis peneaşteptate după el şi c-a fost obligat să plece de la noi.Linton a fost foarte supărat că-l scol din pat la ora cinci dimineaţa şi totatât de mirat când a auzit că trebuie să se pregătească pentru o nouăcălătorie. Dar l-am mângâiat, spunându-i că trebuie să plece pentru a stacâtăva vreme cu tatăl său, domnul Heathcliff, care dorea atât de mult să-lvadă, încât nu putea amâna această plăcere până când se va reface dupăcălătoria din ajun.— Tatăl meu! strigă el nedumerit şi uluit. Mămica nu mi-a spus niciodatăcă am un tată. Unde stă? Aş prefera să rămân cu unchiul.— Locuieşte aproape de Grange, i-am răspuns; dincolo de dealurile acelea;nu-i departe, şi-ai să poţi veni pe jos până la noi după ce te mai întremezi. Artrebui să fii bucuros că te duci acasă să-ţi vezi tatăl. Trebuie să cauţi să-liubeşti, aşa cum ai iubit-o pe mama, şi-atunci te va iubi şi el.— Dar pentru ce n-am auzit până acum nimic despre el? întrebă Linton.Pentru ce mămica şi cu el nu locuiau împreună, ca alţi oameni?— El avea treburi care-l reţineau aici, în partea de miazănoapte a ţării,i-am răspuns; iar sănătatea mamei dumitale o obliga să locuiască la miazăzi.— Şi pentru ce mămica nu mi-a vorbit despre el? stăruia copilul. Îmivorbea adeseori despre unchiul meu, aşa că am început să-l iubesc de mult.Cum să-l iubesc pe tăticu'? Nici nu-l cunosc.— Oh, toţi copiii îşi iubesc părinţii, am spus eu. Mama dumitale credea,probabil, c-ai să doreşti să-l vezi dacă ţi-ar fi vorbit prea des despre el. Hai săne grăbim. O plimbare călare în zorii unei dimineţi atât de frumoase e multmai bună decât un ceas de somn în plus.— Fetiţa pe care am văzut-o ieri vine şi ea cu noi?— Nu acum, i-am răspuns.— Dar unchiul? continuă el.— Nu, am să te însoţesc eu, i-am spus. Linton căzu pe pernă într-un fel demeditaţie sumbră.— Nu vreau să merg fără unchiul! strigă în cele din urmă. Nu ştiu unde aide gând să mă duci.Am încercat să-l conving că nu era frumos să şovăie atâta când e vorbasă-şi întâlnească tatăl; dar el se opunea cu îndârjire şi cu nici un preţ nu voiasă se îmbrace, încât a trebuit să cer ajutorul stăpânului pentru a-l înduplecasă se dea jos din pat. În cele din urmă, sărmanul copil a pornit-o după ce i-amdat felurite asigurări mincinoase: că va lipsi puţină vreme, că domnul Edgar şiCathy vor veni pe la el, şi alte asemenea promisiuni tot atât de neîntemeiate,pe care le-am născocit şi i le-am repetat mereu de-a lungul drumului. Aerulcurat, îmbălsămat de mireasma ierburilor, soarele strălucitor şi tropoteleagere ale lui Minny l-au făcut să se simtă mai puţin deznădăjduit. A începutsă-mi pună întrebări cu mai mult interes şi vioiciune despre noul lui cămin şioamenii de-acolo.— Wuthering Heights e o casă tot atât de plăcută ca şi ThruschcrossGrange? mă întrebă, întorcându-se să mai arunce o ultimă privire în vale, deunde se ridica o ceaţă uşoară, care se prefăcea după aceea într-un nor albiciosca lâna pe cerul albastru.— Nu sunt atâţia pomi în jurul ei, i-am răspuns, şi nu-i nici chiar atât demare; dar de-acole se vede tot ţinutul acesta minunat, şi aerul e mai sănătospentru dumneata... mai proaspăt şi mai uscat. Poate că la început clădirea osă ţi se pară veche şi întunecată, cu toate că e o casă respectabilă, una din celemai frumoase de prin partea locului. Şi-ai să faci plimbări atât de plăcute pedealuri! Hareton Earnshaw, adică celălalt văr al domnişoarei Cathy, şi deci,într-un fel, şi-al dumitale, îţi va arăta locurile cele mai frumoase; şi când va fivreme bună, îţi vei lua o carte şi-ţi vei putea face cameră de lucru într-o valeînverzită. Apoi, din când în când unchiul dumitale o să te întâlnească încursul vreunei plimbări, căci umblă adeseori pe dealuri.— Şi cum arată tatăl meu? întrebă el. E tânăr şi frumos ca unchiul?— E tot atât de tânăr, am spus eu, dar are părul şi ochii negri, pare maiaspru şi e mai voinic şi mai mare. Poate că la început n-o să ţi se pară preablând şi iubitor, pentru că nu-i felul lui, totuşi caută să fii sincer şi prietenosfaţă de el şi-atunci te va iubi mai mult decât se poate iubi un unchi, căci doareşti copilul lui.— Păr şi ochi negri! zise gânditor Linton. Nu mi-l pot închipui. Atunci eunu semăn cu el, nu-i aşa?— Nu prea, i-am răspuns."Defel", m-am gândit, uitându-mă cu regret la faţa albă, la trupul firav al tovarăşului meu de drum şi la ochii mari, visători, asemeni ochilor mamei lui;dar în afară de momentele în care iritabilitatea lui bolnăvicioasă le dădeaoarecare licărire, ochii băiatului nu aveau nici o urmă din vioiciuneascânteietoare a ochilor mamei sale.— Ce ciudat că n-a venit niciodată s-o vadă pe mămica şi pe mine!murmură el. M-a văzut vreodată? Dacă da, atunci eu trebuie să fi fost mic detot. Nu-mi aduc aminte despre el!— Uite ce-i, domnule Linton, am spus eu, trei sute de mile e o depărtaremare; iar zece ani trec mai repede pentru un om matur decât pentru un copilca dumneata. Probabil că domnul Heathcliff îşi propunea în fiecare vară săvină acolo, dar niciodată n-a găsit prilej favorabil; iar acum e prea târziu. Nu-lsupăra cu astfel de întrebări; o să-l tulburi, şi n-are rost.Restul drumului băiatul păru preocupat de propriile lui gânduri. Cândne-am oprit la intrarea grădinii, m-am uitat la el să văd cum reacţionează.Privi atent şi cu o gravitate solemnă faţada, sculptată şi ferestrele cu grindajoasă, tufişurile răzleţe de coacăze şi de brazi pitici, apoi dădu din cap.Sentimentele lui intime nu erau de acord cu exteriorul noului său cămin. Dara avut destulă minte să amâne regretele, sperând că interiorul casei va compensa,poate exteriorul. Înainte de a descăleca, m-am dus şi-am deschispoarta. Era ora şase şi jumătate; familia tocmai isprăvise micul dejun,servitoarea strângea şi curăţa masa, Joseph stătea lângă scaunul stăpânuluisău, povestindu-i ceva despre un cal şchiop, iar Hareton se pregătea să plecela fâneaţă.— "Hallo", Nelly, zise domnul Heathcliff când mă văzu. Mă temeam că vatrebui să vin eu însumi să iau ceea ce-mi aparţine. Dar l-ai adus dumneata,nu-i aşa? Ia să vedem ce putem face din el.Se ridică şi porni cu paşi mari spre uşă. Hareton şi Joseph îl urmară şi ei,cu gura căscată de curioşi ce erau. Sărmanul Linton azvârli o privireînspăimântată spre feţele celor trei.— Iaca bună! zise Joseph după ce-l examină cu gravitate; sunt sigur căte-a tras pe sfoară, stăpâne, şi ţi-a trimis-o pe fata lui.Heathcliff, după ce-şi privi fiul cu o încordare cutremurătoare, izbucniîntr-un râs dispreţuitor.— Doamne, ce frumuseţe! Ce făptură dulce şi fermecătoare! exclamă el.Nu-i aşa că mi l-au hrănit cu râme şi lapte acru, Nelly? Oh, vai de capul meu!Să ştii că-i mai rău decât mă aşteptam... şi numai dracu' ştie că nu măaşteptam la prea mult!I-am spus copilului îngrozit şi care tremura ca varga să descalece şi săintre. Nu înţelesese tocmai bine vorbele tatălui său şi nici nu ştia dacă-ifuseseră adresate lui sau altcuiva. De fapt, nu era sigur nici dacă străinulacela aspru şi care rânjea era tatăl său. Se agăţa de mine din ce în ce maisperiat, iar când domnul Heathcliff s-a aşezat pe un scaun şi i-a spus "vinoîncoace", el şi-a ascuns faţa după umărul meu şi-a-nceput să plângă.— Destul, destul! zise Heathcliff întînzând o mână şi trăgându-l brutalîntre genunchi; apoi i-a înălţat capul, trăgându-l de bărbie. Lasă prostiile! N-osă-ţi facem nici un rău, Linton... aşa te cheamă, nu? Eşti întru totul copilulmamei tale. Unde-o fi partea mea din tine, puiuşorule?!Scoase pălăria copilului şi-i dădu pe spate buclele blonde şi dese, îi pipăibraţele slabe şi degetele subţiri. În timpul examinării, Linton se opri din plâns, ridicându-şi ochii mari şi albaştri ca să-şi inspecteze şi el tatăl.— Mă cunoşti? întrebă Heathcliff după ce se convinsese că membrele îierau firave şi slabe.— Nu, zise Linton cu o privire pierdută de spaimă.— Ai auzit despre mine, cred.— Nu, răspunse el din nou.— Nu! Ce ruşine pentru mama ta că nu ţi-a trezit sentimentul filial faţă demine! Atunci am să-ţi spun eu: eşti fiul meu, şi mamă-ta a fost o căzăturănemernică dacă nu ţi-a vorbit despre tatăl tău! Şi acum nu mai tremura şi numai roşi! Totuşi asta-mi dovedeşte că sângele tău nu-i apă. Fii băiat cuminte,şi eu am să văd de tine. Nelly, dacă eşti obosită, poţi să te aşezi, dacă nu, du-teacasă. Îmi închipui că ai să raportezi nulităţii aceleia de la Grange tot ce-auzişi vezi aici; iar ăsta nu se va linişti atâta vreme cât vei sta în preajma lui.— Bine, i-am răspuns, sper c-ai să fii bun cu băiatul, domnule Heathcliff;că de nu, n-ai să-l poţi ţine multă vreme, şi el e singura rudă pe care-o ai înlumea asta mare... ia bine seama... nu uita!— Am să fiu foarte bun cu el, nu te teme, zise Heathcliff râzând. Numai cănu permit nimănui să fie bun cu el: sunt gelos şi vreau să-i monopolizez toatăafecţiunea. Şi pentru a începe cu bunătatea, Joseph, adu-i băiatului ceva demâncare. Hareton, viţel afurisit, du-te şi vezi-ţi de treabă! Da, Nelly, zise eldupă ce toţi ceilalţi plecară, fiul meu e viitorul proprietar al casei voastre, şi nuvreau să moară înainte de a fi sigur că-i voi moşteni averea. Şi, în afară deasta, e al meu, şi-aş vrea să am satisfacţia de a-mi vedea urmaşul stăpân alacestor moşii; de a-mi vedea copilul tocmind pe copiii lor cu simbrie pentru amunci pământurile părinţilor lor. E singurul motiv care mă poate face să rabdstârpitura asta. Îi dispreţuiesc fiinţa şi-l urăsc pentru amintirile pe care mi letrezeşte! Aceste consideraţii sunt suficiente; va fi la adăpost şi va fi crescut cuaceeaşi grijă cu care stăpânul tău şi-l creşte pe-al lui. Am sus o camerămobilată frumos pentru el; i-am angajat şi un profesor, care va veni de trei oripe săptămână de la douăzeci de mile, ca să-l înveţe ce i-o plăcea lui să înveţe.I-am poruncit lui Hareton să i se supună; de fapt, am luat toate precauţiilepentru a dezvolta în el tot ceea ce-i ales şi nobil şi pentru a-l face superiorsemenilor săi. Totuşi, regret că-i atât de puţin demn de strădania mea; dacăam dorit ceva pe lumea asta a fost ca el să fi arătat ca un obiect preţios cu caresă mă pot făli, şi sunt amarnic de dezamăgit când îl văd atât de neisprăvit,miorlăit şi pierit la faţă.În timp ce vorbea, Joseph se întoarse purtând o strachină cu "porridge"fiert în lapte pe care o aşeză în faţa lui Linton; acesta se scutură cu o privire descârbă văzând bucatele grosolane şi spuse că nu poate mânca. Am văzut căbătrânul servitor împărtăşea în mare măsură dispreţul stăpânului faţă decopil, cu toate că era silit să-şi închidă în inimă acest sentiment, deoareceHeathcliff poruncise tuturor supuşilor lui să-i arate cel mai mare respect.— Nu poate s-o mănânce? repetă Joseph uitându-se la faţa lui Linton, darîşi coborâse glasul până la şoaptă, de teamă ca nu cumva să fie auzit. Da'stăpînu' Hareton n-a mâncat nimic altceva când era mic, şi ce-a fost bunpentru el o fi bun şi pentru tine, aşa gândesc eu!— N-am s-o mănânc! răspunse Linton răstit. Ia-o de aici.Joseph luă mâncarea, plin de indignare, şi-o puse în faţa noastră.— O fi aici altceva decât de mâncare? întrebă el împingând tava sub nasul lui Heathcliff.— Ce are de nu-i bună? zise Heathcliff.— De, răspunse Joseph, domnu' dumitale nobil zice că n-o poate mânca!Da' nici nu-i de mirare! Mă-sa era ca el... noi eram prea murdari ca să putemsemăna grâul din care-i făceam ei pită.— Să nu-mi pomeneşti de mumă-sa! zise stăpânul mânios. Dă-i ceva ca săpoată mânca, şi-atâta tot. Ce mănâncă de obicei, Nelly?I-am spus că lapte fiert sau ceai, şi menajera primi porunca să i lepregătească. "Te pomeneşti, mi-am zis, că egoismul tatălui va contribui labunăstarea băiatului. Îşi dă seama că are o construcţie şubredă şi-l va trataaşa cum se cuvine. Am să-l consolez pe domnul Edgar spunându-i căHeathcliff şi-a schimbat felul de a fi." Nemaiavând nici o scuză pentru a maizăbovi pe-acolo, în timp ce Linton respingea timid avansurile pe care i le făceaun câine ciobănesc, am ieşit pe furiş. Dar Linton era prea speriat şi nu putea fipăcălit prea uşor. Când am închis uşa, am auzit un strigăt şi repetareafrenetică a cuvintelor:— Nu mă lăsa! Nu vreau să rămân aici! Nu vreau să rămân aici!Apoi ivărul se ridică şi căzu. Cei din casă nu-l lăsară să iasă. Am încălecatpe Minny şi am pornit-o în trap. Astfel se sfârşi scurta perioadă în care l-amavut sub ocrotire.
