Imediat după ce-am citit această epistolă, m-am dus la stăpân şi i-am datde veste că sora lui a sosit la Heights şi mi-a trimis o scrisoare în care spunecât a îndurerat-o starea doamnei Linton şi dorinţa arzătoare de a-l vedea,precum şi rugămintea de a-i trimite prin mine cât mai curând posibil un semnde iertare.— Iertare! zise Linton. N-am ce să-i iert, Ellen. Poţi să te duci azidupă-amiază la Wuthering Heights, dacă vrei; şi spune-i că nu sunt supărat,ci trist, că am pierdut-o, şi mai ales pentru că nu cred că va fi vreodată fericită.Dar nici vorbă nu poate fi ca eu să mă duc s-o văd: suntem despărţiţi pe veci.Iar dacă vrea cu-adevărat să-mi facă un bine, spune-i să-l convingă penemernicul cu care s-a măritat să plece din ţinutul acesta.— Şi nu vreţi să-i scrieţi un bileţel, domnule? îl întrebai pe un ton rugător.— Nu, răspunse. N-are rost. Legăturile mele cu familia lui Heathcliff vor fitot atât de reduse ca şi ale lui cu a mea! Adică nu vor exista!Răceala domnului Edgar m-a întristat peste măsură şi tot drumul mi-ambătut capul cum să pun cât mai mult suflet în ceea ce-i voi repeta Isabellei şicum să îndulcesc refuzul lui de a-i scrie măcar câteva rânduri de mângâiere.Cred că ea mă pândea de dimineaţă: am văzut-o uitându-se pe fereastră pecând urcam aleea grădinii şi i-am făcut semn din cap. Dar ea s-a dat la o partede teamă să n-o surprindă cineva. Am intrat fără a bate la uşă. N-am văzutniciodată un spectacol mai înfiorător şi mai jalnic decât cel pe care mi l-a oferitcasa aceea atât de veselă odinioară! Trebuie să mărturisesc că, de eram eu înlocul tinerei doamne, aş fi măturat măcar căminul şi aş fi şters mesele cu ocârpă de praf. Dar ea se lăsase covârşită de nepăsarea celor din jur. Faţa eifrumoasă era gălbejită şi apatică, părul neondulat — câteva bucle îi atârnaualene pe umeri, iar câteva erau strânse în jurul capului. Probabil că nu seatinsese din ajun de veşmintele ei. Hindley nu se afla acolo. Domnul Heathcliffşedea la o masă şi-şi răsfoia carnetul, dar când am intrat s-a ridicat înpicioare, m-a întrebat foarte prietenos de sănătate, şi mi-a oferit un scaun.Numai el avea o înfăţişare ca lumea în încăperea aceea. Mi se păru chiar căarăta mai bine ca niciodată. Împrejurările vieţii le schimbaseră atât de multsituaţia, încât, dacă i-ar fi văzut un străin, ar fi putut crede că el e născut şicrescut ca un "gentleman", iar soţia lui ca o biată femeie de rând! Ea veni îngrabă către mine să mă salute şi întinse mâna după scrisoarea pe care-oaştepta. Am dat din cap. Ea nu înţelese semnul, ci mă urmă la bufetul unde mă dusesem să-mi pun boneta, stăruind, în şoaptă, să-i dau numaidecât ceeace-i adusesem. Heathcliff ghici sensul manevrelor ei şi spuse:— Dac-ai adus ceva pentru Isabella (după cum desigur ai şi adus, Nelly),dă-i. Nu trebuie să vă ascundeţi de mine! Între noi nu există secrete.— Oh, n-am adus nimic, am răspuns, crezând că cel mai bun lucru e săspun adevărul de la început. Stăpânul m-a însărcinat să-i transmit că înmomentul de faţă nu trebuie să aştepte din parte-i nici scrisori şi nici vizite. Vătrimite, doamnă, toată dragostea lui şi urări de fericire şi vă iartă pentrudurerea pe care i-aţi pricinuit-o. Dar crede că de-acum încolo între casa lui şicasa aceasta nu vor mai exista legături, deoarece reluarea lor n-ar avea nici unrost.Buzele doamnei Heathcliff tremurară uşor. Apoi s-a dus şi s-a aşezat pescaunul ei de lângă fereastră. Heathcliff s-a oprit în faţa căminului, aproape demine, şi a început să-mi pună felurite întrebări în legătură cu Catherine. I-amspus atâta cât am crezut eu că e cuminte să-i spun, dar, printr-uninterogatoriu în toată legea, a aflat de la mine cea mai mare parte a faptelorlegate de începutul bolii. Eu am învinuit-o, după cum merita, pentru faptulcă-şi provocase singură boala, şi-am încheiat spunându-i că sper să urmeze şiel pilda domnului Linton, evitând orice fel de legătură cu familia acestuia.— Doamna Linton abia începe să se întremeze, am zis, dar nu va mai finiciodată cum a fost; totuşi trăieşte şi, dacă într-adevăr îţi pasă câtuşi depuţin de ea, ar trebui să te fereşti a-i mai ieşi în cale. Ba chiar ar trebui să plecidefinitiv de prin partea locului; şi, ca să nu ai regrete, am să-ţi spun cădoamna Catherine Linton se deosebeşte tot atât de mult de vechea dumitaleprietenă, Catherine Earnshaw, pe cât se deosebeşte această tânără doamnă demine. Înfăţişarea ei s-a schimbat mult; caracterul ei şi mai mult. Iar omul caree silit de împrejurări să rămână lângă ea de-aici încolo nu-şi va putea întemeiadragostea decât pe amintirea a ceea ce a fost ea odată, adică pe simţământulomeniei şi al datoriei.— Se prea poate, observă Heathcliff, străduindu-se să-şi păstreze calmul.Se prea poate ca stăpânul dumitale să nu se bizuie pe nimic altceva decât peomenie şi datorie. Dar dumneata îţi închipui că eu o voi lăsa pe Catherinenumai în seama datoriei şi omeniei lui? Şi poţi dumneata asemui sentimentelemele, în ceea ce priveşte pe Catherine, cu-ale lui? Înainte de a părăsi aceastăcasă, trebuie să-mi făgăduieşti c-ai să-mi ajuţi să am o întrevedere cu ea. Vrei,nu vrei, eu o voi vedea! Ce spui?— Spun, domnule Heathcliff, i-am răspuns eu, că nu trebuie s-o veziniciodată cu ajutorul meu. Încă o întâlnire între dumneata şi stăpânul meu arucide-o.— Cu ajutorul dumitale asta se poate evita, continuă el; şi dacă ar existaprimejdia să se întâmple una ca asta... şi dacă el ar fi cauza celei mai micitulburări din viaţa ei... cred că voi fi îndreptăţit să recurg la măsuri extreme!Aş vrea să fii destul de sinceră şi să-mi spui dacă ea ar suferi în urma pierderiilui: teama c-ar suferi mă reţine. De aici poţi vedea deosebirea dintre sentimentelenoastre: dacă el ar fi fost în locul meu, şi eu în al lui, cu toate că-lurăsc cu o ură care mi-a înveninat viaţa, niciodată n-aş fi ridicat mânaîmpotriva lui. Mă poţi privi cu neîncredere dacă-ţi place! Eu nu i-aş fi interzisniciodată s-o vadă, atâta vreme cât ea ar fi dorit acest lucru. Dar în clipa încare nu i-ar mai fi păsat de el, i-aş fi smuls inima lui Linton şi i-aş fi băut sângele! Până atunci însă — şi, dacă nu mă crezi, nu mă cunoşti — pânăatunci aş fi murit încetul cu încetul, fără să mă fi atins măcar de un fir de părdin capul lui!— Şi totuşi, am intervenit eu, distrugi fără scrupul orice speranţă de a ovedea complet vindecată, silind-o să-şi aducă aminte de dumneata acum,când aproape te-a uitat, creând în jurul ei un nou tumult de neînţelegere şisuferinţă.— Dumneata crezi că aproape m-a uitat, zise el. Oh, Nelly! Dumneata ştiică nu-i adevărat! Nu-i aşa? Dumneata ştii tot atât de bine ca şi mine că pentrufiecare gând pe care-l are pentru Linton are o mie de gânduri pentru mine! Încea mai nefericită perioadă a vieţii mele m-a chinuit şi pe mine îndoiala; cuaceastă temere m-am întors aici astă-vară, dar acum numai dacă mi-o vaspune ea, cu gura ei, aş mai putea admite o asemenea idee înfiorătoare. Şiatunci Linton n-ar mai însemna nimic, nici Hindley, nici toate visele pe carele-am visat vreodată. Viitorul meu ar fi cuprins în două vorbe: "moarte" şi"iad". Viaţa, după pierderea ei ar fi un iad. Am fost un nătărău când mi-amînchipuit că preţuia dragostea lui Edgar Linton mai mult decât pe-a mea. Dacăel ar iubi cu toate puterile făpturii sale firave, n-ar putea iubi nici în optzeci deani atât cât pot iubi eu într-o zi. Iar inima Catherinei este tot atât de fierbinteca şi a mea, şi mai degrabă ar putea încăpea toată apa mării într-un şipotdecât să poată pune Linton stăpânire pe toată dragostea ei. Hm! Poate că ţineceva mai mult la el decât la câinele sau la calul ei. În el nu găseşte să iubeascăceea ce găseşte în mine, şi cum l-ar putea iubi pentru ceea ce n-are?— Catherine şi cu Edgar sunt tot atât de îndrăgostiţi unul de altul cât potfi doi oameni! strigă Isabella, înviorându-se brusc. Nimeni să nu vorbeascăastfel despre ei, nu vreau să aud că cineva îl dispreţuieşte pe fratele meu!— Fratele tău te iubeşte şi pe tine nemaipomenit de mult, nu-i aşa?observă Heathcliff cu ironie. Te lasă în voia sorţii cu o uşurinţă surprinzătoare.— Nu-şi dă seama cât sufăr, răspunse ea. Nu i-am spus.— Atunci înseamnă că i-ai spus, totuşi, ceva. I-ai scris? Răspunde-mi.— I-am scris ca să-i anunţ căsătoria... Ai văzut biletul.— De-atunci nimic?— Nimic.— Doamna Isabella arată foarte rău acum, că şi-a schimbat condiţiile deviaţă, am spus eu. Se vede cât de colo că-i lipseşte iubirea cuiva. A cui, nu-igreu de ghicit, dar poate că-i mai bine să tac.— Eu cred că-i lipseşte dragostea de sine însăşi, zise Heathcliff. Decade şie din zi în zi mai murdară. A obosit mult prea devreme în dorinţa ei de a-miplăcea. Poate că nu mă crezi, dar a doua zi după căsătorie a plâns că vrea sămeargă acasă. Dar cu cât e mai neglijentă, cu atât se va potrivi mai bine cucasa asta, iar eu voi avea grijă să nu mă facă de râs umblând pe-afară.— Bine domnule, i-am răspuns, sper însă că vei ţine seama de faptul cădoamna Heathcliff e obişnuită să fie servită şi îngrijită şi că a fost crescută, caunica fiică la părinţi, într-o casă unde toată lumea era gata să-i facă pe plac.Trebuie să-i pui la dispoziţie o servitoare, care să rânduiască totul în jurul ei,şi trebuie să te porţi frumos cu ea. Orice-ai crede despre domnul Edgar, nu tepoţi îndoi de faptul că ea e capabilă de sentimente puternice, căci altfel n-ar fipărăsit luxul, confortul şi prietenii din fostul ei cămin, pentru a te urma debunăvoie într-o sălbăticie ca asta.— A părăsit totul din pricina unor iluzii, răspunse el. Şi-a închipuit că suntun erou de roman şi a sperat o îngăduinţă nemărginită din parteadevotamentului meu cavaleresc. Mi-e greu s-o consider drept o făptură raţională,căci a dat dovadă de prea multă încăpăţânare când şi-a format ideilefanteziste despre caracterul meu, şi a acţionat apoi în virtutea iluziilor false cucare s-a hrănit. Dar acuma, în sfârşit, cred că începe să mă cunoască. Nu maiobserv zâmbetele acelea naive şi strâmbăturile care mă enervau atâta laînceput şi nici incapacitatea prostească de a înţelege că-i vorbeam serios cândîi spuneam ce cred despre îngâmfarea ei şi despre ea însăşi. Iar efortul de adobândi perspicacitatea necesară pentru a-şi da seama că n-o iubesc măuimeşte. Într-o vreme credeam că nimic n-o va putea face să înţeleagă asta! Şitotuşi parcă n-a înţeles tocmai bine, căci azi-dimineaţă m-a anunţat,făcându-mi dovada inteligenţei sale nemaipomenite, că am izbutit s-o fac sămă urască. Te asigur că pentru asta a trebuit o muncă de Hercule! Şi dacălucrurile stau cu-adevărat aşa, atunci am motive să-i mulţumesc. Pot să măîncred în afirmaţia dumitale. Isabella? Eşti convinsă că mă urăşti? Dacă te lassingură o jumătate de zi, n-ai să vii din nou la mine oftând şi giugiulindu-mă?Cred c-ar fi preferat să fiu cât se poate de mieros cu ea în faţa dumitale, Nelly.Vanitatea ei e rănită de adevărul spus fără înconjur. Dar nu-mi pasă. Vreau săştie că n-a existat dragoste decât într-o singură parte; în privinţa asta n-amminţit-o niciodată. Nu mă poate învinovăţi că i-am arătat nici cel mai micsemn de simpatie. A văzut că primul lucru pe care l-am făcut când am ieşit dela Grange a fost să-i spânzur căţeluşa; şi când a început să mă roage s-o cruţ,primele cuvinte pe care le-am rostit au fost cele prin care-mi exprimam dorinţasă spânzur toate fiinţele din preajma ei, cu excepţia uneia singure: poate-acrezut că excepţia asta era ea. Dar nici o brutalitate n-o dezgusta; cred că areo admiraţie înnăscută pentru brutalitate, cu singura condiţie ca preţioasa eipersoană să se afle în siguranţă. Aşadar, n-a fost oare cea mai mare tâmpeniedin partea acestei făpturi prăpădite, slugarnice şi mediocre să viseze c-aşputea-o iubi? Spune-i stăpânului dumitale, Nelly, că de când sunt n-am întâlnito fiinţă atât de abjectă ca ea. Să ştie că dezonorează numele de Linton şică uneori am oprit — pur şi simplu pentru că nu ştiam ce să mai inventez —experienţele mele prin care voiam să văd tot ce poate îndura, ca după aceea săse târască, neruşinată şi mârşavă, iarăşi spre mine! Şi spune-i, de asemenea,ca să linişteşti inima lui de frate şi de ocrotitor, că mă voi menţine riguros înlimitele legii. Am evitat, în tot acest răstimp, orice gest care i-ar da un cât demic drept să ceară despărţirea; şi, mai mult decât atâta, nu va putea mulţuminimănui că ne-a despărţit. Dacă vrea să plece, poate pleca. Prezenţa ei îmiprovoacă o scârbă ce depăşeşte plăcerea ce-o pot avea chinuind-o.— Domnule Heathcliff, am spus eu, aşa nu poate vorbi decât un nebun.Soţia dumitale, foarte probabil, e convinsă că eşti nebun şi de aceea te-a şisuportat; dar acum, dacă spui că poate pleca, nu încape îndoială că va profitade această permisiune. Nu-i aşa, doamnă, că nu sunteţi atât de vrăjită, încâtsă rămâneţi cu el de bunăvoie?— Bagă de seamă, Ellen! răspunse Isabella cu ochii scânteietori de furie —expresia lor nu lăsa nici o îndoială asupra faptului că soţul ei izbutise înstrădania de a o face să-l urască — să nu crezi nici un cuvânt din ce spune! Eun diavol mincinos! Un monstru, nu o fiinţă omenească! Mi-a mai spus că-lpot părăsi şi-am încercat, dar nu cutez să mai încerc! Te rog, Ellen, făgăduieşte-mi că n-ai să pomeneşti fratelui sau cumnatei mele nimic dinaceastă convorbire infamă. Nu urmăreşte în tot ce spune, decât să-l aducă peEdgar la disperare; spune că s-a căsătorit cu mine numai ca să-l aibă pe Edgarîn puterea lui. Dar n-are să izbutească! Îl voi împiedica chiar cu preţul vieţii!Sper şi mă rog să nu mai ţină seama de prudenţa-i diabolică şi să mă ucidă!Singura plăcere pe care mi-o mai pot imagina e să mor sau să-l văd mort!— Deocamdată ajunge! zise Heathcliff. Dacă vei fi interogată de vreuntribunal, îţi vei aduce aminte de cele ce-a spus, Nelly! Şi, uită-te bine la faţa ei,a ajuns aproape în starea care-mi convine. Nu, nu, nu mai eşti capabilă să testăpâneşti, Isabella; iar eu, fiind protectorul tău legal, trebuie să te ţin subtutela mea, oricât de dezgustătoare ar fi această îndatorire. Du-te sus, am cevade vorbit cu Ellen între patru ochi. Nu pe-acolo! Sus, ţi-am spus! Ce faci fato?Ãsta-i drumul spre etaj? Puse mâna pe ea şi-o împinse afară din odaie, apoi seîntoarse, mârâind:— N-am nici o milă! N-am nici o milă! Cu cât viermii se zvârcolesc mai tare,cu-atât creste şi pofta de a-i strivi. Îndur o suferinţă nespusă; e ca durerea demăsele; pe măsură ce durerea creşte, scrâşneşti mai tare din dinţi.— Dumneata înţelegi ce înseamnă cuvântul "milă"? am spus eu,grăbindu-mă să-mi iau boneta. Ai simţit dumneata vreodată măcar o frânturăde milă în viaţa dumitale?— Pune boneta jos! mă întrerupse el, observând intenţia mea de a pleca.N-ai să pleci încă. Vino încoace, Nelly. Trebuie ori să te conving, ori să te silescsă mă ajuţi s-o văd pe Catherine, şi încă fără întârziere. Îţi jur că nu vreau săfac nici un rău. Nu vreau să provoc nici o tulburare, nu vreau să-l scot din firesau să-l insult pe domnul Linton. Nu vreau decât să aflu din gura ei cum sesimte şi pentru ce s-a îmbolnăvit, şi s-o întreb ce-aş putea face pentru ea!Astă-noapte am stat timp de şase ore în grădina de la Grange, iar la noapte măduc iar, până când voi găsi prilejul de a intra. Dacă-l întâlnesc pe EdgarLinton, n-am să şovăi, ci am să-l trântesc la pământ şi am să-i trag câteva, casă stea liniştit cât timp o să fiu şi eu pe-acolo. Iar dacă servitorii vor încerca sămă oprească, am să-i ameninţ cu pistoalele astea. Dar n-ar fi mai bine să eviţiîntâlnirea mea cu ei sau cu stăpânul lor? Şi dumneata ai putea-o face foarteuşor. Ţi-aş da de veste când vin, m-ai lăsa să intru neobservat de îndată ceCatherine ar rămâne singură, şi-apoi ai sta la pândă până plec; conştiinţa ţi-arfi liniştită, căci numai aşa vei împiedica cine ştie ce nelegiuire.Am protestat, spunându-i că nu vreau să-mi trădez stăpânul, şi încă înpropria lui casă; apoi l-am condamnat pentru cruzimea de care dădea dovadăpregătindu-se să distrugă liniştea doamnei Linton de dragul unei plăceriegoiste.— Cea mai obişnuită întâmplare o sperie într-un chip îngrozitor, i-amspus. Nervii i-s încordaţi peste măsură şi sunt absolut convinsă că n-ar puteasuporta o surpriză ca asta. Nu stărui, domnule, sau, dacă nu renunţi, trebuiesă aduc la cunoştinţa stăpânului meu intenţiile dumitale, iar el va luamăsurile cuvenite ca să-şi pună casa şi pe cei ce locuiesc într-însa la adăpostde orice amestec nedorit.— Dacă lucrurile stau aşa, atunci am să iau măsuri ca să te pun laadăpost pe dumneata, femeie! exclamă Heathcliff. N-ai să părăseşti WutheringHeights până mâine dimineaţă! Ce prostie să-mi spui că prietena meaCatherine n-ar putea suporta să mă vadă! Şi-apoi n-am de gând să-i fac nici un fel de surpriză, căci nu vreau să mă duc la ea pe neaşteptate. Dumneatatrebuie s-o pregăteşti... s-o întrebi dacă pot veni. Îmi spui că nu pomeneşteniciodată numele meu şi nimeni nu-i vorbeşte despre mine. Cui să i-lpomenească de vreme ce sunt un subiect interzis în casa aceea? Catherinecrede că voi toţi sunteţi iscoadele bărbatului ei. Oh, nu mă îndoiesc că trăieşteca-n iad în mijlocul vostru! Iar tăcerea ei mă face să-mi dau foarte bine seamade ceea ce simte. Spui că uneori n-are pic de odihnă şi pare speriată: ăsta-isemn de linişte? Îmi spui că nu-i în toate minţile. Cum dracu ar putea fi altfelcând trăieşte într-o izolare aşa de groaznică? Şi făptura aceea, nesărată,slăbănoagă şi demnă de milă o îngrijeşte din ,,datorie" şi "omenie"! Din "milă"şi "caritate"! Iar dacă el speră că îşi va recăpăta puterile datorită îngrijirilor luisuperficiale, e ca şi cum ar sădi un stejar într-un ghiveci de flori şi-ar aşteptaapoi să-l vadă crescând. Aşadar, hai să hotărâm imediat: vrei să rămâi aici, şieu să-mi fac drum spre Catherine, luptându-mă cu Linton şi cu slugile lui?Sau vrei să fii prietena mea, aşa cum ai fost până acum, şi să faci ceea ce-ţicer? Hotărăşte-te, pentru că, dacă persişti în încăpăţânarea şi răutateadumitale, n-are rost să-mi mai pierd vremea cu dumneata.— Ei bine, domnule Lockwood, am pledat, m-am văitat, l-am refuzat net decincizeci de ori, dar în această lungă discuţie m-a silit să accept. I-am făgăduitcă voi duce stăpânei mele o scrisoare din partea lui şi, dacă ea va consimţi, îlvoi înştiinţa de îndată ce Linton va lipsi de-acasă. Atunci va intra cum va şti,căci eu n-am să fiu pe-acolo, şi nici celelalte femei de serviciu nu-i vor ieşi încale. Am făcut bine sau am făcut rău? Mă tem c-am făcut rău, deşi nu puteamface altfel. Am crezut că, supunându-mă, preveneam un nou scandal şi-ammai crezut, de asemenea, că lucrul acesta ar putea produce o întorsăturăfavorabilă în boala mintală a doamnei Linton. Apoi mi-am adus aminte deaspra dojană a domnului Edgar cum că umblu cu vorba, dar am încercat sanu-mi mai fac gânduri, spunându-mi că această trădare faţă de încrederea lui,dacă fapta mea merita o denumire atât de aspră, va fi ultima. Trebuie sărecunosc însă că drumul meu, la întoarcere, a fost mult mai trist decât cel dela venire şi-am şovăit mult până m-am putut hotărî să-i înmânez doamneiLinton scrisoarea...Dar a sosit Kenneth. Am să cobor să-i spun că vă simţiţi mult mai bine.Povestea mea e "vorbă lungă", cum se zice pe la noi, şi ne va ajuta să ne treacăvremea şi altă dată."Lungă şi îngrozitoare!" mi-am zis când femeia coborî să-l primească pedoctor; şi n-aş putea spune că era exact povestea pe care aş fi ales-o pentru amă distra. Dar nu face nimic! Am să extrag câteva leacuri binefăcătoare dinierburile amare ale doamnei Dean. Însă în primul rând trebuie să iau bineseama ca nu cumva să cad pradă fascinaţiei ce se ascunde în ochii strălucitoriai Catherinei Heathcliff. M-aş găsi într-o situaţie foarte ciudată dacă mi-aşdărui inima acelei tinere fiinţe, şi fiica s-ar dovedi a fi a doua ediţie a mamei!
