De când a plecat de-aici n-am mai zărit-o. Când m-am dus să întreb de eala Heights, Joseph a ţinut uşa cu mâna şi n-a vrut să mă lase să intru în casă.Mi-a spus că doamna Linton e "ocupată" şi că stăpânul nu-i acasă. Zillah mi-apovestit câte ceva despre fiecare, căci altfel nici n-aş fi ştiut cine-a murit şicine mai trăieşte. Zillah o crede pe Catherine îngâmfată şi n-o iubeşte, amghicit asta din vorbele ei. La început tânăra mea doamnă i-a cerut câtevaservicii, dar domnul Heathcliff i-a poruncit să-şi vadă de treburi, iar nora luisă se descurce cum o şti. Zillah a primit cu plăcere porunca, fiind o femeiestrâmtă la cap şi egoistă. Catherine, văzându-se nebăgată în seamă, s-asupărat ca un copil şi a răspuns prin dispreţ. Aşa că informatoarea mea s-aînscris pe lista duşmanilor şi e atât de înverşunată, de parcă biata Cathy i-ar fifăcut un mare rău. Acum vreo şase săptămâni am avut o convorbireîndelungată cu Zillah, puţin înainte de venirea dumneavoastră. Într-o zi ne-am întâlnit pe dealuri şi iată ce mi-a povestit.— Primul lucru pe care l-a făcut doamna Linton după sosirea la Heights, afost să fugă sus, fără a ne da bună seara nici mie, nici lui Joseph, şi să seîncuie în camera lui Linton, unde a rămas până dimineaţa. Apoi, în timp cestăpânul şi Earnshaw luau micul dejun, a intrat în sală şi, tremurând toată, aîntrebat dacă nu cumva se poate duce cineva să cheme doctorul. Vărul ei erafoarte bolnav.— Asta o ştim şi noi, răspunse Heathcliff, dar viaţa lui nu valorează nimicşi n-am să cheltuiesc nici măcar două parale pentru el!— Dar nu ştiu ce să fac!— zise Cathy—şi dacă nimeni nu mă ajută, are sămoară.— Ieşi afară din odaie, strigă stăpânul, şi să nu mai aud nici o vorbă despreel! În casa asta nimănui nu-i pasă ce se întâmplă cu el. Iar dacă ţie-ţi pasă, făpe infirmiera; dacă nu, încuie-l în cameră şi lasă-l acolo.Apoi a început să mă bată la cap pe mine, dar eu i-am spus că m-am căznitdestul cu fiinţa aceea mofturoasă. Acum fiecare din noi avem treburilenoastre, iar ea trebuia să-l îngrijească pe Linton; domnul Heathcliff îmiporuncise să las pe seama ei această muncă.Cum se învoiau amândoi, nu pot să-ţi spun. Cred că el o necăjea mult,gemând zi şi noapte, aşa că nu prea avea parte de odihnă. Asta o putea ghicioricine văzându-i obrazul alb ca varul şi ochii cercănaţi. Câteodată venea înbucătărie ca nebună, de parcă era gata să ceară ajutor, dar eu nu puteam săcalc porunca stăpânului. N-am cutezat niciodată să mă opun poruncii lui,doamnă Dean, aşa că, deşi îmi dădeam seama că rău face de nu trimite dupăKenneth, nefiind treaba mea nici să dau sfaturi, nici să mă plâng, am refuzatîntotdeauna să mă amestec. O dată sau de două ori, după ce ne duseserăm laculcare, s-a întâmplat să deschid din nou uşa camerei mele şi s-o văd şezândşi plângând în capul scării; dar am închis uşa la loc, de teamă să nu fiu ispitităsă mă amestec. Atunci, fireşte, mi-era milă de ea; totuşi, mă înţelegi, nu voiamsă-mi pierd slujba...În cele din urmă, într-o noapte, a avut îndrăzneala să intre în camera meaşi să mă sperie de era cât pe-aici să-mi pierd minţile, zicând:— Spune-i domnului Heathcliff că fiul lui trage să moară... de data astasunt sigură. Scoală-te imediat şi du-te de-i spune!După ce rosti aceste cuvinte, dispăru din nou. Eu am rămas culcată încăun sfert de ceas, tremurând şi ascultând atentă. Nici o mişcare... casa eraliniştită.S-a înşelat, mi-am zis. Pesemne că i-a trecut, nu trebuie să-l trezesc dinsomn... şi-am început să moţăi. Dar somnul mi-a fost tulburat pentru a douaoară, de data asta de sunetul puternic al clopotului ... singurul clopot pe care-lavem în casă şi pus la îndemâna lui Linton. Stăpânul m-a chemat şi mi-a spussă văd despre ce-i vorba Şi să le spun că nu vrea să se mai repete zgomotulacesta.I-am repetat ce-mi spusese Catherine. El a blestemat în şoaptă, dar dupăcâteva minute a ieşit din camera lui cu o lumânare aprinsă şi s-a îndreptatspre camera lor. L-am urmat. Doamna Heathcliff şedea pe marginea patuluicu mâinile împreunate pe genunchi. Socrul ei apropie lumânarea de faţa luiLinton, îl privi, îl pipăi, şi după aceea se întoarse către ea.— Şi-acum... Catherine, îi zise, cum te simţi?Ea rămase mută.— Cum te simţi, Catherine? repetă Heathcliff.— El e liniştit, iar eu liberă, răspunse. Ar trebui să mă simt bine, dar,continuă cu o amărăciune pe care nu şi-o putea ascunde, m-ai lăsat atât demultă vreme singură să lupt împotriva morţii, încât nu simt şi nu văd decâtmoarte! Mă simt ca moartă!Şi, la drept vorbind, chiar aşa şi arăta! I-am dat puţin vin. Hareton şiJoseph, care se treziseră la sunetul clopotului şi la zgomotul paşilor,auzindu-ne vorbind în cameră, au intrat şi ei. Joseph, cred eu, era mulţumitcă scăpase de băiat; Hareton părea ceva mai trist, cu toate că era maipreocupat s-o privească pe Catherine decât să se gândească la Linton. Darstăpânul i-a poruncit să se ducă să se culce din nou, căci n-avea nevoie deajutorul lui. După aceea i-a poruncit lui Joseph să mute cadavrul în cameralui, mie mi-a spus să mă întorc în a mea, iar doamna Heathcliff a rămassingură.Dimineaţa m-a trimis să-i spun că trebuie sa coboare la micul dejun. Sedezbrăcase şi era gata să adoarmă; mi-a spus că-i bolnavă, lucru de care num-am mirat deloc. I-am dat de veste domnului Heathcliff, iar el mi-a răspuns:— Bine, las-o până după înmormântare şi du-te din când în când sus să-iduci cele trebuincioase. De îndată ce ţi se pare că-i mai bine, înştiinţează-mă.După spusele lui Zillah, Cathy a stat sus două săptămâni. Zillah se duceade două ori pe zi la ea, şi-ar fi vrut să fie mai prietenoasă, dar încercările ei dea fi mai binevoitoare au fost respinse cu promptitudine şi orgoliu.Heathcliff s-a urcat numaidecât la Catherine ca să-i arate testamentul luiLinton. Acesta lăsase tatălui său întreaga lui avere mobilă precum şi averea eimobilă; sărmanul băiat fusese silit să facă acest lucru în săptămâna aceea încare îi murise unchiul, iar Catherine lipsise de la Heights. Fiind minor, nuputuse dispune de pământuri. Totuşi, domnul Heathcliff le-a revendicat şi peacestea, şi le-a obţinut în baza drepturilor soţiei sale şi-ale luii. Cred căcererea era legală. În orice caz, Catherine, despuiată de avere şi fără prieteni,nu şi-a putut cere drepturile.Nimeni, zise Zillah, nu se apropia de uşa ei, în afară de mine şi, o singurădată, atunci când cu testamentul, stăpânul; şi nimeni nu întreba de ea. Primadată când a coborât în sală a fost într-o duminică după-amiază. Când i-amdus prânzul, a strigat că nu mai poate îndura să stea în frig. I-am spus căstăpânul se duce la Thrushcross Grange, iar Earnshaw şi cu mine n-oîmpiedicăm să coboare. Aşa că, de-ndată ce-a auzit tropotele calului, îşi făcuapariţia, gătită în haine negre şi cu buclele ei blonde pieptănate lins sprespate, trase în dosul urechilor, parc-ar fi fost un quaker11: nu ştia să şi lepieptene altfel.Joseph şi cu mine ne duceam de obicei duminica la capelă. (Ştiţi, parohianoastră n-are pastor acum, îmi explică doamna Dean, de aceea casametodiştilor sau a baptiştilor — nu ştiu exact care din ele —de la Gimmerton onumim capelă). Joseph plecase, continuă Zillah, dar eu am socotit că-i maicuminte să rămân acasă. Întotdeauna e bine ca tinerii să fie supravegheaţi decineva mai bătrân, mai ales că Hareton, cu toate că-i ruşinos, nu-i un modelde bună-purtare. I-am spus că-i foarte probabil ca verişoara lui să coboare, căfusese obişnuită să respecte întotdeauna sabatul şi deci ar face bine să lase lao parte curăţatul puştilor şi alte asemenea îndeletniciri mărunte cât timp va sta ea cu noi. La auzul acestei veşti, obrajii i se îmbujorară şi-şi aruncăprivirea asupra mâinilor şi veşmintelor lui. Într-un minut, petele de ulei şi depraf de puşcă dispărură. Am văzut că avea de gând să-i ţină de urât şi-amghicit din purtarea lui că dorea să fie arătos. Aşadar, râzând, cum nuîndrăznesc să râd când stăpânul e de faţă, i-am oferit ajutorul meu, dacă-ldorea, făcând haz de încurcătura în care se afla. El s-a bosumflat şi-a-nceputsă înjure.Şi-acum, doamnă Dean, continuă Zillah, văzând că eu nu eram mulţumităde purtarea ei, poate socoţi că tânăra dumitale doamnă e prea fină pentrudomnul Hareton; s-ar putea să ai dreptate. Dar eu trebuie să recunosc c-aş fiîncântată dacă i-ar mai scădea ceva din înfumurare sau dac-aş putea-o umiliîn orgoliul ei. La ce-i mai folosesc acum toată învăţătura şi eleganţa? E săracăîntocmai ca dumneata sau ca mine, ba chiar mai săracă decât noi, ţi-o jur.Dumneata faci economii, iar eu, pun şi eu deoparte cât pot.Hareton i-a îngăduit lui Zillah să-l ajute, iar ea l-a măgulit atâta, încâtdeveni foarte bine dispus. Astfel, când sosi Catherine, uitând pe jumătateinsultele ei din trecut, încercă să-i fie pe plac, după câte spune menajera.Doamna a intrat, zise ea, rece ca un sloi de gheaţă şi îngândurată ca oprinţesă. Eu m-am ridicat şi i-am oferit locul meu, în fotoliu. Dar ea astrâmbat din nas la politeţea mea. Earnshaw s-a ridicat şi el, spunându-i să seaşeze pe bancă, lângă foc, fiind sigur că-i moartă de frig.— Am fost moartă de frig o lună şi mai bine de zile, răspunse ea, apăsândpe fiecare cuvânt cu tot dispreţul de care era în stare.Apoi şi-a luat singură un scaun şi şi l-a aşezat destul de departe deamândoi. A stat aşa până s-a-ncălzit, apoi a început să privească în jur şi adescoperit mai multe cărţi pe bufet. Imediat s-a ridicat în picioare şi s-a întinssă le ia, dar erau prea sus. Vărul ei, după ce i-a urmărit câtăva vremestrădania, s-a încumetat, în cele din urmă, s-o ajute. Ea şi-a ţinut fusta, iar eli-a umplut-o cu primele cărţi care-i veneau la mână.Era un mare progres pentru băiat. Cathy nu i-a mulţumit, dar el se simţeatotuşi răsplătit prin faptul că-i primise ajutorul. Apoi a îndrăznit să stea înspatele ei în timp ce Catherine răsfoia cărţile, şi chiar să se aplece şi să aratecu degetul pozele care-i atrăgeau atenţia; şi nu s-a lăsat descurajat nici deaerul acru cu care smucea foaia de sub degetele lui, ci s-a mulţumit să se deapuţin mai înapoi şi s-o privească pe ea în locul cărţii. A continuat să citeascăsau să caute ceva de citit. Încetul cu încetul atenţia lui Hareton s-a concentratasupra buclelor ei dese, mătăsoase, căci faţa nu i-o putea vedea şi nici ea nu-lputea vedea pe el. Şi poate că, nedându-şi seama de ce face, ci atras ca uncopil de flacăra lumânării, în loc să se uite numai, în cele din urmă a pus minape bucle. A întins mâna şi le-a mângâiat cu-atâta blândeţe, parc-ar fimângâiat o pasăre. Nici dacă-i înfigea un cuţit în ceafă, Catherine n-ar fitresărit mai tare.— Pleacă de-aici în minutul ăsta! Cum îndrăzneşti sa mă atingi? Pentru cestai aici?! strigă ea pe un ton de scârbă. Nu te pot suferi! Am să mă duc iarăşisus dacă te mai apropii de mine!Domnul Hareton s-a dat îndărăt, privind-o tare uluit; apoi s-a aşezat foarteliniştit pe bancă, iar ea a răsfoit cărţile încă o jumătate de ceas. În sfârşit,Earnshaw străbătu odaia şi-mi şopti:— Vrei s-o rogi să ne citească ceva, Zillah? M-am săturat să stau aşa, degeaba, şi mi-ar plăcea... mi-ar plăcea s-o aud! Nu-i spune că eu doresc asta,ci cere-i-o tu, aşa, ca din partea ta.— Domnul Hareton doreşte să ne citeşti ceva, doamnă, am spus euimediat. I-ar face mare plăcere... şi v-ar fi foarte îndatorat.Cathy se încruntă, apoi, ridicând privirea, răspunse:— Domnul Hareton şi voi toţi să fiţi atât de amabili şi să-nţelegeţi căresping orice semn de prietenie pe care aveţi ipocrizia să mi-l oferiţi! Vădispreţuiesc, şi n-am nimic de spus nici unuia dintre voi! Când eram în staresă-mi dau şi viaţa pentru o vorbă bună sau pentru a vedea măcar faţavreunuia dintre voi, aţi dispărut cu toţii. Dar n-am să mă plâng vouă! Am fostalungată aici jos de frig, n-am venit să vă distrez pe voi, nici să mă bucur desocietatea voastră.— Ce-aş fi putut face? începu Earnshaw. Ce vină am eu?— Oh, dumneata faci excepţie, răspunse doamna Heathcliff, prezenţadumitale nu mi-a lipsit niciodată.— Dar eu m-am oferit de mai multe ori şi l-am rugat—zise Hareton, biciuitde obrăznicia ei—l-am rugat pe domnul Heathcliff să mă lase să veghez eu înlocul dumitale...— Taci din gură! Prefer să ies în curte sau să mă duc oriunde, numai sănu-ţi mai aud glasul acesta neaplăcut! îl repezi doamna mea.Hareton bombăni că din partea lui poate să se ducă şi-n iad! Şi,desprinzându-şi puşca din cui, îşi reluă îndeletnicirile duminicale. Începuapoi să vorbească vrute şi nevrute, iar ea socoti c-ar trebui să se retragă; darse făcuse ger şi, în ciuda trufiei ei, fu silită să accepte tovărăşia noastră din ceîn ce mai des. Eu însă am avut grijă să nu-i mai dau prilejul de a dispreţuibunătatea mea, şi de-atunci m-am arătat tot atât de înţepată ca şi dânsa. Aşacă nimeni dintre noi n-o iubeşte şi nici n-o simpatizează; de altfel nici numerită, căci cine i-ar spune cea mai neînsemnată vorbă, se răsteşte la el şin-are respect faţă de nimeni! Se ia la harţă şi cu stăpânul, iar el o plesneşte;dar, cu cât o bate mai tare, cu-atât devine mai veninoasă.La început, când am auzit-o pe Zillah povestind toate astea, m-am hotărâtsă renunţ la slujba pe care-o aveam, să-mi închiriez o căsuţă şi s-o iau peCatherine să locuiască la mine. Dar domnul Heathcliff n-ar fi îngăduit acestlucru, cum nu i-ar fi îngăduit nici lui Hareton să locuiască singur într-o casă.Şi în momentul de faţă nu văd altă soluţie decât să se mărite din nou. Darînfăptuirea acestui plan nu stă în puterea mea.Astfel s-a încheiat povestea doamnei Dean. Eu, împotriva profeţiilordoctorului, mi-am recâştigat repede puterile şi, cu toate că suntem numai în adoua săptămână a lui ianuarie, am de gând să ies călare peste o zi sau două şisă mă duc până la Wuthering Heights, pentru a-i da de veste proprietaruluimeu că-mi voi petrece următoarele şase luni la Londra şi că, dacă doreşte,poate să-şi caute alt chiriaş pentru casă după luna octombrie. Pentru nimic înlume nu mai petrec încă o iarnă aici!