Mysterious Love (Luke Hemmings)

1. O să înnebunesc!

Uneori anumite decizii ne pot schimba viața.

Nu mai suport! S-au mutat aici de două săptămâni și deja mă scot din sărite. Nu mai are omul un pic de liniște, în fiecare seara ăștia dau petreceri. Oare nu s-au plictisit și ei? Recunosc că am avut și eu o perioadă în care o țineam doar în petreceri, dar vremurile alea au apus de mult pentru mine. Nici măcar nu știu cine sunt, eram la facultate când și-au mutat lucrurile și cu toate că stau la două case depărtare de mine nu i-am văzut niciodată și sincer nici nu mă interesează, nu vreau să am de-a face cu persoane care îmi pot aminti de trecutul meu. Încă nu știu de ce vorbesc la plural, din câte am înțeles de la bunica s-a mutat o singură persoană aici, un băiat, însă mereu are pe cineva la el, nu e niciodată singur.

E timpul să nu mă mai gândesc la noii mei vecini și să plec la facultate. Încă nu am primit niciun apel sau mesaj de la Liam, nu știu de când am ajuns așa dependentă de apelurile lui, nici nu știu dacă sunt, în fine, probabil ne vom vedea în locul nostru obișnuit. Îmi iau geanta și părăsesc camera, bunica nu este acasă, probabil s-a dus la magazin. Oscilez între a merge cu mașina sau a merge pe jos, dar cum este o zi frumoasă mă hotărăsc să merg pe jos, oricum în jumătate de oră voi ajunge.

Mersul meu este întrerupt de zgomotul unei uși, un tip destul de înalt, cu piercing în spranceana dreaptă, îi zăresc vreo două tatuaje si are părul mov, a ieșit  din casa noului meu vecin buclucaș. Mă întreb dacă ăsta e tipul care a cumpărat casa, este posibil, dar ceva îmi spune ca nu este el, oricum dacă ăsta are părul mov clar nici el nu e prea normal. Iși aruncă privirea pe mine câteva secunde, însă nu spune nimic, continuându-și drumul, la fel fac și eu.

Restul drumului a fost unul liniștit. Îl zăresc pe Liam în fața facultății, vreau să mă duc înspre el, însă mă vede și mi-o ia înainte. Mă îmbrățișează și mă sărută scurt apoi spune:

-Bună, iubire! Ce mai faci?

-Bine, cred... Tu?

-Bine! Ți-ai terminat referatul?

-Da, am reușit într-un final.

-Vecinii tăi nu s-au potolit încă.

Un râset îi părăsește buzele.

-Hei, nu e amuzant! O să înnebunesc dacă o continuă tot așa.

-Liniștește-te, totul va fi bine, poate se vor muta cât de curând.

-Mă îndoiesc, nu are logică, de ce te-ai muta ca în maxim o lună să te muți iar?

-Poate nu-și vor permite chiria, haide, e timpul să intrăm la cursuri!

Cursurile au fost relaxante, am luat 9.50 la referat, dar sunt puțin supărată pentru că puteam lua 10, dacă nu aș fi avut niște vecini atât de gălăgioși. Plus că mâine mai am de predat un referat și mai am o grămadă de lucrat la el, sper că în seara asta nu vor da nici o petrecere sau cel puțin nu acasă la tipul ăsta, pot să o facă și pe lună dacă vor, cât timp nu mă afectează pe mine. Până la urmă azi e miercuri, cine dă petreceri miercurea? O amintire apare în mintea mea, însă o alung repede, aia a fost de mult. Brusc îmi dau seama de ceva, am ajuns o tocilară, mă întreb când oare am ajuns așa, dar răspunsul vine imediat, atunci când toate planurile mi-au fost schimbate radical.

Cursurile se încheie și eu trebuie să mă duc direct acasă pentru a-mi termina referatul, sper să reușesc.

-Bunico, am ajuns acasă! Ești aici?

Spun înainte de a închide ușa.

-Sunt în bucătărie, scumpo!

Mă duc în bucătărie și îi ofer un pupic pe obraz.

-Cum a fost la facultate?

-Bine, am luat 9.50 la referat.

-Asta e bine!

-Da, este, însă se putea și mai bine.

Din nou, eu chiar am ajuns să mă supăr de la un 9,50, dar asta sunt noua eu.

-Altă dată așa va fi.

-Bunico, eu mă duc în camera mea, mai am câte ceva de făcut.

-Bine, dar nu stai la masă?

-Desigur, cu toată nebunia asta cu noii vecini nici la mâncare nu-mi mai stă capul. 

Mă așez la masă și îmi trag farfuria mai aproare, deodată liniștea este întreruptă de un telefon, este al meu, mă ridic și mă duc să-l iau, mă uit câteva secunde la numele apelantului și într-un final zic:

-Bună, mamă!

-Bună, scumpo!

-Cu ce ocazie se datorează telefonul tău?

-Nu vorbi de parcă te-aș suna numai când am ceva să-ți spun! Te sun când pot, știi că am un program aglomerat!

-Știu, de când mă știu îmi zici asta!

-În fine, hai să nu o lunigim prea mult, te-am sunat să-ți spun că destul de curând, eu și tatăl tău îți vom face o vizită, am auzit că ai un iubit…

-Sunt împreună cu Liam de 6 luni! Abia acum ți-ai dat seama?

-Știu că ești de mult cu el, însă vreau să îl cunosc.

-Vrei să vezi dacă e pe gustul tău? Dacă e potrivit sau nu pentru mine?

-Scumpo, la ce alegeri ai avut tu în trecut, chiar vreau să îl cunosc pe băiatul ăsta!

-Asta a fost de mult, știi că m-am schimbat!

-Dacă zici tu…, deja pare plictisită de discuție și sincer și eu vreau să-i închid mai repede. În fine, iți voi da un telefon cu vreo zi inainte să ajung, mai vorbim, pa.

-Pa!

După ce am terminat conversația, m-am dus direct în camera mea, discutia cu ea mi-a tăiat toată pofta de mâncare, urăsc cand încearca să-mi controleze viața și crede că știe totul.

Acesta este primul capitol, cum vi s-a parut?