Mysterious Love (Luke Hemmings)

37. Bulgăreală

Au trecut abia câteva ore de la plecarea celor doi și mie deja mi-e dor de ei, abia aștept să vină sărbătorile, mai sunt mai puțin de 25 de zile și eu deja simt cum explodez. E ciudat cum odată cu trecerea timpului ajungem să nu ne mai vedem cu anumite persoane care au însemnat mult pentru noi și tot cu trecerea timpului ajungem să ne obișnuim cu situația și să nu le mai simțim lipsa atât de mult, însă dacă ne revedem cu persoanele respective sentimentele apar brusc și din nou ne este dor de ele și vrem să le revedm din nou. Așa pățesc eu acum, mă obișnuisem cu Diana prin casă, dar nu mai e chiar așa mult până ne vom revedea. Trebuie să recunosc că îmi este puțin teamă, nu am mai fost în L.A de mai bine de doi ani și odată cu reîntoarcerea mea acolo va trebui să-mi închei socotelile cu trecutul, să termin odată cu fantomele care mă tot bântuie, am încercat să amân cât de mult am putut această treabă, însă nu mă pot ascunde toată viața, e timpul să dau cărțile pe față. În plus m-am gândit bine și Los Angeles-ul e casa mea așa că după facultate mă voi muta înapoi, nu mă leagă nimic de Denver. Decid că e mai bine să mă întorc la învățat, mâine încep examenele. Dar înainte de asta trebuie să o sun pe Amber, să aflu cum îi merge cu Alex.

-Bună, Amber!

-Hope, bună!

-Cum a mers cu Alex?

-Perfect, e atât de drăguț și avem atâtea în comun și e perfect!

Râd la auzul spuselor sale.

-Cineva e îndrăgostit și nu sunt eu aia!

-Poate că da, poate că nu!

Vreau să-i spun că datorită mie e așa, dar aud o bubuitură și tresar speriată, vine de la geam, geamul care acum câteva minute era curat acum e plin de zăpadă, cineva a aruncat cu un bulgăre în geamul meu. Mă îndrept către geam și nu știu de ce nu mă mir când văd cine este, Luke are chef de glume.

-Amber, te sun eu mai încolo, a intervenit ceva.

Îi spun și închid înainte să aibă timp să răspundă, deschid geamul și chiar în momentul ăla un bulgăre mă lovește în față.

-Luke! Ce mama dracului?

Urlu la el și blondul pare puțin mirat că m-a nimerit, dar apoi începe să râdă.

-Scuze, râde și mai tare, pe bune că nu am vrut, cred că se va îneca de la atâta râs, sper să o facă, nu mă așteptam să deschizi chiar atunci.

-Aham și totuși ce cauți în curtea mea, rectific, curtea mea din spate?

-Păi bunica ta m-a rugat să vă ajut la curățat zăpada pentru că sunteți două femei singure și neajutprate și...

-Să vezi ce neajutorat o să fi tu dacă pun mâna pe tine!

Ulru la el în timp ce încerc să-mi dau jos zăpada din păr, închid geamul și ies din cameră, mă îndrept spre camera bunicii.

-De ce l-ai chemat pe Luke să curețe curtea de zăpadă?

-De ce nu? E un băiat încântător!

Serios, a vrăjit-o pe bunica? Asta e perfect. Ies din cameră și cobor în grabă scările, îmi iau geaca și cizmele și apoi ies afară în timp ce-mi pun mănușile, blondul ăsta nu știe cu cine s-a pus. Verfic zona înainte să mă pregătesc de atac, Luke este tot în curtea din spate dând cu lopata, îi stă bine, ar trebui să-i fac o poză și să o pune pe Facebook, dar nu merge, nu-l am la prieteni, de fapt cred că îi voi da block. Iau cât mai multă zăpadă în mână și fac un bulgăre destul de mărișor, Luke încă nu m-a observat, e perfect, arunc bulgărele cât de repede pot și-l nimeresc direct în cap, punct ochit, punct lovit! Mă ascund repede după zid în timp ce Luke sare ca ars, începe să înjure și se uită în sus, bravo, Hemmings, ești un geniu, n-am ce zice! De parcă aș fi avut de unde să iau zăpadă din camera mea, crede cumva că am o rezervă sau ceva? În timp ce chicotesc nu mă mai uit la Luke și când vreau să văd ce mai face nu mai e acolo, îmi întorc din nou capul și aproape că fac un infarct, Luke e la câțiva centimetrii de mine, simt cum inima începe să-mi bată mai tare și asta nu e de bine, trebuie să-mi controlez emoțiile.

-Luke! spun de parcă nu mă așteptam să-l văd.

-Credeai că nu te-am văzut? Haha, n-ai tu așa noroc!

Spune și își poziționează mâinile pe zid, nelăsându-mi loc să trec, trebuie să fac ceva.

-Nu poți scăpa!

-Nu zău!

Spun și întind mâna stângă spre pervaz, iau o mână de zăpadă și i-o arunc în față lui Luke, acesta se dă un pas în spate și eu o iau la fugă.

-Ăsta e război!

Țipă și eu continui să fug, luând în grabă o mână de zăpadă și aruncând-o înspre el, sunt lovită la rândul meu și continui să fug până ajung la banca din spate, mă ascund după ea și Luke se poziționează după un copac.

-Om te zăpadă te fac, Hope!

-În visele tale!

Aruncă doi bulgări unul după altul însă nu mă nimerște, arunc și eu doi și îl nimeresc în picior.

-Am o țintă mai bună decât tine!

-Ai avut doar noroc!

Spune și iar aruncă cu un bulgăre, de data asta mă nimerește, vreau să mai fac bulgări însă realizez că nu mai am zăpadă în jur, fir-ar va trebui să plec din ascunzătoarea mea, încerc să merg ghemuit însă Luke deja aruncă cu bulgări în mine.

-Stop! Nu e corect! spun și mă ridic în picioare și încep să fug.

Luke vine după mine și înainte să-mi dau seama ce vrea să facă se năpuștește asupra mea și ajungem amândoi într-un morman de zăpadă, Luke stă deasupra mea și eu încerc să-l dau jos.

-N-ai șanse!

Spune, însă mă răsucesc și ajung eu deasupra lui.

-Ba vezi să nu!

Continuăm așa până ajungem în partea din față a curții, acum el este deasupra mea, este plin de zăpadă la fel ca mine, încep să râd.

-De ce râzi?

-Pentru că am curățat curtea, într-un mod mai aparte, dar am făcut-o!

Începe și el să râdă și brusc se oprește, uitându-se fix în ochii mei și mă ia pe nepregătite când spune:

-Și mie îmi place de tine!

Apoi își lipește buzele de ale mele.

Știu că e scurt dar am vrut neapărat să postez și mă grăbesc, așa deci ce ziceți? Cine se aștepta la asta?

Încă ceva, m-am înscris la Romanian Wattpad Awards, concurs organizat de Nicolle1DChannel la categoria best romance, best title si best poster, dacă vă place povestea mea poate veți vota, mulțumesc anticipat.