Mysterious Love (Luke Hemmings)

16. Halloween

  Săptămâna a trecut repede şi deja este vineri asta înseamnă că e Halloween-ul, am tot vorbit cu Luke despre amenajare casei lui şi după lungi negocieri am ales cum o vom decora. Astăzi nu mă duc la cursuri şi nu înţeleg de ce ţine bunica aşa mult să avem o petrecere de Halloween în cartier, mai ales că nu vor fi prea mulţi din cartier, Luke şi-a chemat o mare parte din amicii lui şi eu i-am chemat pe Liam, Sophia, Jhon şi Alex, am constatat că nu am prea mulţi prieteni aici fapt care l-a determinat pe Luke să radă de mine când a văzut lista mea cu invitați.

Stau în faţă uşii lui treumrand de frig şi aşteptând să iasă mai repede, este zece şi petrecerea începe la optsprezece şi mai trebuie să mă şi costumez, am un costum genial, doar că îmi va lua ceva să mă pregătesc. Într-un final iese, este îmbrăcat într-o geacă de piele şi blugi şi părul îi stă perfect aranjat în timp ce al meu este în toate părţile datorită vântului care bate.

-Credeam că nu mai vii!

-Ţi-am zis să intri!

-Nu aveam chef, o să fiu nevoită să stau în casă ta câteva ore bune astăzi, aşa că profit cât mai am timp.

Îi arunc un rânjet batjocoritor, iar el îmi răspunde cu unul asemănător:

-Dar ce are casa mea?

-Nimic, doar că e cam păcătoasă, săracă, dacă înţelegi ce spun.

Deschide gura pentru a zice ceva, însă o închide în mai puţin de o secundă.

-Mergem cu maşina mea!

-Nici gând!

-Ce? De ce? Şi aia e păcătoasă?

-Nu ştiu, probabil.

-Şi vrei să merg cu maşina ta şi să conduci tu?

-Exact!

-Dar nu...

-Nu primesc plângeri! La cum te ştiu eu pe tine nu risc să mă laşi prin supermarket dacă te supără ceva.

Nu mai spune nimic şi mă urmează, oprindu-se la doi metri de maşină mea.

-Ai de gând să urci? Să ştii că nu-ţi deschid portiera.

-Asta e maşina ta?

Tonul şi privirea lui sunt şocate.

-Ce are?

-E aşa mică...

-Nu e vină mea că ai doi metri!

După încă două minute de comentarii inutile se urcă şi el, tot drumul nu a făcut altceva decât să se plângă şi mai aveam puţin şi îl dădeam jos din maşină.

Ajunşi la supermarket Luke vrea să ia un cărucior pentru copii, sub formă de mașinuță, cred că glumeşte.

-Dacă ai de gând să iei coşul ăla poţi să te faci că nu mă cunoşti!

-Dar ce are?

-Uită-te la tine, eşti plin de tatuaje şi piercing-uri şi te comporţi că un copil de doi ani!

-Vârstă nu are legătură cu aspectul fizic!

Îmi dau ochii peste cap şi după încă câteva minute pierdute aiurea îl conving să ia un căruţ normal. Doamne, cu ce ţi-am greşit de m-am pricopsit cu idiotul ăsta?

În magazin am aceeaşi problema, Luke vrea să ia orice ornament vede cu toate că am stabilit dinainte de a pleca ce vom lua. La mâncare ne-am descurcat mai bine, mai ales că la petrecere fiecare invitat va aduce câte ceva şi a mai făcut şi bunica câte ceva, a găsit o reţeta foarte interesantă de ochi şi chiar i-au ieşit.

Mă duc pentru două secunde să iau nişte sucuri şi când mă întorc Luke a dispărut, perfect! Nu am de gând să îl caut, dacă nu apare până termin de făcut cumpărăturile se va întoarce pe jos acasă.

Nu am norocul de a scapă de el, îl găsesc ceva mai încolo, la ornamente de Halloween, avea în mâna un fel de pânjă de păianjen uriaşă, asta pare ok, are şi el o idee bună pe ziua de azi.

Ajunşi la casa de cumpărături ne batem pe cine să plătească:

-Luke, serios, plătesc eu, a fost ideea bunicii mele, deci eu plătesc!

-Dar e casa mea şi vor fi folosite la mine în casă, deci eu plătesc!

Vânzătoarea se uită la noi amuzată şi la un moment dat zice:

-Îmi sunteţi simpatici, sunteţi un cuplu foarte drăguţ şi totuşi domnişoară, dacă iubitul tău vrea  să plătească, lasă-l să plătească.

Iubit? Arătăm că un cuplu? Nu, nu, nu e posibil așa ceva!

-Staţi, nu, aţi înţeles...

Nu termin ce am de zis pentru că Luke răspunde:

-Vezi, toată lumea e de acord că eu să plătesc!

Îi întinde vânzătoarei cardul şi zâmbeşte. Vreau să-l pocnesc, de ce nu a negat când i s-a zis că suntem împreună, blond nenorocit.

În momentul în care ieşim din supermarket îl întreb:

-Ce a fost aia?

-Ce?

-Nu te preface că nu ştii!

-Nu ştiu.

-Faza cu vânzătoarea, de ce nu i-ai zis că nu suntem împreună?

-Pentru că m-a lăsat pe mine să plătesc, de aia!

-Eşti aşa un egoist!

-Dacă zici tu.

Ajungem la maşină şi deschid portbagajul, Luke neputând să nu remarce:

-Să te văd cum pui toate pungile astea în maşină asta! Abia încăpem noi!

-Nu te poţi abţine?

-În niciun caz.

Drumul spre casă a fost liniştit, Luke nu a mai zis nimic, însă gândul îmi stătea la ce a zis vânzătoarea, cuvântul cuplu mă zgârie pe creier. Intrăm în casa lui şi ne apucăm de aranjat. Avem câţiva dovleci sculptaţi în care am băgat lumânări şi îi voi pune pe verandă, abia aştept să îi aprind. Luke s-a urcat pe acoperiş pentru a pune diverse decoruri, la un moment dat zice:

-Ţi-ar plăcea să cad de aici!

-Wow, eşti ghicitor în stele?

-Ceva de genul!

M-am întors pe călcâie şi m-am dus în casă, am văzut pe masă aşa-zisa pânjă de păianjen a lui Luke şi știam exact unde o voi pune, pe plasma lui imensă care stă suspendată de perete. Ştiu sigur că am văzut o scară pe aici pe undeva, după câteva minute de căutări o găsesc şi mă pun pe treabă.

-Ce faci?

Vocea lui Luke îmi distrage atenţia.

-Nu se vede?

-Ba da, însă în cazul în care nu ştiai ăla e puiul meu şi ai grijă să nu se zgârie!

-Uşor, e un televizor!

-Ai grijă să nu-i răneşti sentimentele şi nici să-l dai jos că te omor!

-E un televizor, la naiba!

Asta e prima şi ultima dată când voi mai avea o asemenea legătură cu Luke. Acesta mai comentează ceva şi simt cum alunec de pe scară, aştept contactul cu parchetul, însă acesta nu mai vine.

-Doamne, Hope, ce e în capul tău?

Deschis ochii şi realizez că sunt în braţele lui Luke, se pare că m-a prins.

-Ţi-am zis să nu-mi răneşti copilul! Puişor, eşti bine?

Tipul asta e serios sau se joacă cu nervii mei?

-Ştii şi eu sunt bine, mulţumesc de întrebare!

-Bineînţeles că eşti bine, scorpiile nu mor niciodată!

Spune în timp ce mă lasă jos, mai mult îmi dă drumul, dar nu comentez nimic, sunt recunoscătoare că m-a prins. Un ciocănit în uşa se aude şi apoi o văd pe bunica cumse ițește pe după ușă.

-De ce nu mi-ai zis că e gata? Veneam eu să o iau!

-Nu sunt atât de bătrână, mă descurc!

Bunica ne-a lăsat mâncarea, explicându-ne ce este fiecare şi apoi a plecat, Luke se uită lung la ochi.

-Ce, ţi-e frică? Nu sunt reali, dar sunt acceptabili!

-Cum adică acceptabili?

Mă întreabă curios.

-Adică ar fi fost mai buni dacă ar fi fost ai tăi!

-Ha ha ha, ce glume bune, Hope!

-Mulţumesc. Cred că am terminat, mai avem ceva?

-Nu am decorat piscina.

-Stai, tu ai piscină?

-Da, am tot ce îmi trebuie aici!

Mă conduce spre grădina din spate şi o piscină imensă îmi ia faţă, grădina asta e superbă.

După încă vreo jumătate de ora casa era gata, peste tot erau pânze de  păianjeni, fie păienjeni, dovleci, schelete, pisici negre şi tot felul de chestii care încercau să te sperie. Este ora trei jumătate şi sper să îmi ajungă timpul, Liam vine la cinci jumătate.

Mă duc repede să fac un duș după care îmi pregătesc hainele, rochia mulată din piele cu o palmă mai scurtă de genunchi, cu bretele şi decolteu îmi stătea bine, aveam ciorapi plasa şi pe mâna stânga aveam o mănuşă din plasă fără degete şi pe cea dreapta multe brăţări culori închise printre care şi brăţară lui Luke, nu ştiu de ce o iau, sper doar să nu se supere prea tare. Machiajul e unul ok, într-un fel, sunt dată cu fard negru, am vrut să-mi fac şi buzele negre, dar până la urmă am optat pentru un roşu sângeriu. Părul îmi este dat în partea dreapta şi uşor umflat, iar în urechea stânga am 5 cercei, nu sunt falşi, chiar am găurile alea doar că nu le mai foloseam. Cel mai mândră sunt de tatuajele mele, am câteva false, însă le-am lăsat la vedere şi pe cele două ale mele, sper să nu se prindă nimeni că sunt autentice. În picioare mi-am luat o pereche de bocanci cu ţinte şi pe deasupra o geacă de piele tot cu ţinte. Am fost gata la fix când a ajuns Liam. Când m-a văzut a rămas încremenit pentru câteva secunde, însă apoi a început să mă complimenteze. Liam era costumat în Batman, oare de ce nu mă miră? Ne luăm la revedere de la buni care nu a vrut să meargă deloc, cu toate că ea a avut ideea. Ajungem în faţă uşii, Liam vrea să bată, însă eu intru direct, totul e gata, însă Luke nu e pe nicăieri, îi zăresc pe Kendra şi Michael, aceştia sunt îmbrăcaţi în Morticia şi Gomez din Familia Adams şi chiar le stătea bine, ei cel puţin sunt asortaţi spre doesebire de mine şi Liam, noi nici măcar nu știam ce costume va purta celălalt.

-Bună, îmi plac costumele voastre.

Le zic în timp ce îmi dau jos geacă, lăsând la iveală aşa-zisele mele tatuaje, dar şi pe cele adevărate.

Le zic şi ăsta e adevărul.

-Mulţumim şi mie îmi place costumul tău e wow, nu mă aşteptam la asta de la tine.

-Mulţumesc, cred.

-Luke e sus, nu ştiu ce tot face.

-Sunt chiar aici!

Vocea lui Luke se aude şi când îl văd coborând pe scări nu îmi pot opri râsul, costumul lui e aboslut caraghios. E îmbrăcat în Super Mario şi modul în care merge e absolut comic. Toţi râdem în afară de el, mă întreb dacă Kendra şi Mike îi ştiau costumul.

-Gata, vă ajunge! Aţi râs destul!

Toţi încetează cu excepţia mea, e prea amuzant, la un moment dat mă sprinjin de Liam din cauza râului. iar Luke îmi aruncă o privire ameninţătoare.

-Hope, ce costum interesant!

Tonul lui e mai mult uimit şi mă scanează din cap până în picioare de mai multe ori.

-Vai , mulţumesc!

-Nu mă aşteptăm la aşa ceva din partea ta.

Acum se învârtea în jurul meu şi mă examina.

-E Halloween, trebuie să speriem lumea!

Spun uitându-mă sugestiv la el şi la costumul lui.

-Aşa e şi sincer mă aşteptăm să fii o vrăjitoare! Ţi s-ar fi potrivit. 

-Ce glumă bună!

-Nu era o glumă, tu chiar eşti o vrăjitoare!

-Hei, gata, ajunge! Măsoară-ţi cuvintele!

Îl aud pe Liam, e destul de tensionat şi sincer îl cred, Luke te poate face aşa.

-Ooo, dar ne-am schimbat, aş zice că poate nu mai eşti atât de pămpălău, dar costumul tău spune altceva!

Gata, e timpul să intervin:

-Luke, nu cred că eşti cea mai potrivită persoană să te legi de costumul lui şi potoleşte-te odată pentru că nu am de gând să-ţi ascult replicile tâmpite toată seară.

-Nu eşti obligată să stai!

Vreau să îi răspund, însă soneria mă întrerupe, a început să vină lumea. La scurt timp apar şi Sophia şi Jhon şi ei sunt îmbrăcaţi tot asortat, sunt Fred şi Wilma din Aventuri din epoca de piatră. Încep să mă simt prost, poate trebuia să mă îmbrac și eu cu Liam la fel. 

După vreo ora a apărut şi Alex, e vampir, am văzut-o şi pe Amber, ea e pisicuţă, costumul ei fiind din piele neagră. Voiam să o prezint lui Alex, doar că Luke mi-a tăiat tot cheful. Nu l-am mai văzut de atunci, s-a pierdut prin mulţime şi mă bucur, nu voiam încă o altercaţie cu el.

După vreo jumătate de oră decid să mănânc şi eu ceva aşa că îmi iau o farfurie şi mă aşez pe canapea, Liam a dispărut, probabil îşi va face apariţia curând. Deodată o voce mult prea familiară îmi spune:

-Îmi plac tatuajele, par foarte reale.

Spune în timp ce îmi examinează tatuajul cu păpădie, cel care chiar e real.

-Şi când credeam şi eu că voi mânca liniştită.

-N-ai şanse!

-Mda...

-Nu mi-ai răspuns.

-La ce?

-Legat de tatuaje, par foarte reale, aş putea jura că unele chiar sunt, însă la cum te cunosc, e clar că nu ţi-ai face niciodată unul.

Se pare că nu mă cunoşti.

-Mulţumesc, sunt foarte reuşite.

Da să îmi atingă tatuajul cu trandafir, însă mă retrag înainte de a avea el ocazia să o facă.

-Ce faci?

-Voiam să văd cum e...

Nu îşi termină frază pentru că ceva îi distrage atenţia şi acel ceva e la mine, se uită lung la mâna mea stânga şi atunci realizez, brăţară, ups, am pus-o.

-Aia e cumva brăţară mea?

Tonul lui era unul furios.

-Care? Ce? Nu!

Încerc să fac pe proasta, însă nu-mi iese, mâna lui deja mi-a prins braţul şi sunt sigură că e în stare să-mi ia braţul doar pentru brăţară aia.

-Hope! Da odată brăţară aia jos de pe mâna ta!

-Nu, nu dau nimic!

-E brăţară mea!

-A fost, ai pierdut-o la mine în camera deci acum e a mea!

-Tu!

Vocea lui mă înspăimântă puţin, însă nu am de gând să-i dau brăţară, şi-o merită.

-Da, eu!

În momentul ăla se întoarce şi pleacă nervos din living, lovindu-se de câteva persoane. Să-şi găsească o tipă care să-i astâmpere nervii.

A trecut o oră, nu l-am mai văzut pe Luke, probabil şi-a găsit tipa de care ziceam, Liam s-a dus la baie, însă are câteva minute bune de când a plecat şi eu mă plictisesc, când mă uit la ceas aflu că e aproape unsprezece, poate e timpul perfect pentru a pleca, însă trebuie să dau de Liam, în momentul în care mă ridic de pe canapea şi vreau să îl caut pe Liam acesta apare în faţa mea, e supărat şi furios.

-Ce ai păţit?

-Hope, gata, mă disperă Luke, m-a făcut în toate felurile şi are mare noroc că nu îşi adună acum dinții de pe jos, nu cred că e informat că am ani mulţi de box.

-Când s-a întâmplat asta?

-Ceva mai devreme, e insuportabil, eu zic să stai cât mai departe de el şi convinge-o pe bunica ta că nu e un om bun, acum hai să mergem!

Îmi spune şi mă ia de mâna, conducându-mă spre ieşire, însă îmi retrag mâna din a lui şi mă opresc, el uitându-se mirat la mine.

-Du-te acasă, eu trebuie să vorbesc cu el şi să-i spun să se potolească.

-Nu te va asculta!

-Era beat?

Când ne-am certat din cauza brăţării nu era, însă asta a fost acum mai bine de o ora.

- Nu sau cel puțin nu e tare, dar e un idiot şi nu merită.

-Totuşi nu e drept să scape fără să i se zică nimic. Tu du-te acasă că mie nu are ce să-mi facă.

-Bine, eu mă duc, să mă suni imediat ce termini.

-Bine.

Îmi da o îmbrăţişare scurtă şi un sărut pe frunte, apoi pleacă.

Acum să îl găsesc pe ăla. A fost mai uşor decât mă aşteptăm, era la bucătărie şi se sărută, mai bine zis călărește, cu una îmbrăcată în asistentă, însă nu-mi pasă, în momentul ăsta i-aş crapă capul dacă aş putea.

-Ce drăguţ, acum cară-te!

Tonul meu e batjocoritor, însă tipa se face că nu mă aude.

-Cu tine vorbesc! Mişcă!

În sfârşit se uită la mine şi zice, era puţin beată:

-De ce? Cine te crezi? Fac ce vreau!

-Păpuşă, nu-mi pasă ce zici, acum cară-te!

Nu avea de gând să se mişte aşa că o iau de braţ şi o dau afară,acum rămânem singuri, doar noi.

-Eşti un idiot!

Spun în timp ce îl îmbrâncesc.

-Eu, de ce?

-Pentru ce i-ai zis lui Liam!

-Dar nu i-am zis decât nişte adevăruri!

-Pe dracu! Termină să te crezi mai grozav decât eşti!

-Dar nu am zis nimic! Tu ai început!

-Cum adică?

-Adică mi-ai luat brăţară!

-Ai pierdut-o în camera mea! Ştii ceva? M-am săturat naibii, vreau să nu te mai apropii de mine câte zile ai şi nu ştiu ce i-ai făcut bunicii, dar nu-mi pasă, dacă te mai văd vreodată în casa mea promit că mă ţin de cuvânt şi fac rost de o restricţie împotriva ta!

Ies furioasă din bucătărie cu Luke pe urmele mele strigandu-mă, dar nu am de gând să mă opresc, ies afară, noaptea este destul de friguroasă, deasupra luna plină veghează, brusc  simt cum o mâna mă cuprinde, mă întorc şi vreau să-l pocnesc, însă în secunda următoare Luke îmi prinde mâna şi fără să mai spună ceva îşi presează buzele peste ale mele. 


În sfârşit s-au sărutat, se mai bucură cineva în afară de mine?