Mysterious Love (Luke Hemmings)

33. Sentimente

Întind mâna și dau peste ceva moale, deschid imediat ochii, este o pernă, ce naiba? Unde sunt? Recunosc camera asta, e a lui Luke! Cum naiba am ajuns aici? Ne uitam la un film și eu am adormit și eram pe canapea, sunt sigură! Blondul ăsta are de dat niște explicații serioase!

Mă dau jos din pat și mă încalț, când o să pun mâna pe el își va dori să nu se fi născut! Mă gândesc pentru o secundă să îl strig, dar asta îl va alarma, așa că merg tiptil prin casă, îl găsesc în bucătărie, stând pe un scaun, are o sticlă de suc în mână, intru furioasă și îi zic:

-Tu!

-Da, ce-i cu mine?

-Nu fă pe prostul!

-Adică?

-Ce naiba căutam la tine în cameră și mai exact în patul tău?

Începe să râdă ca prostul și mă rog să cadă de pe scaun.

-Cum? Nu-ți amintești?

Ăsta se joacă cu nervii mei și el va ieși nasol din asta:

-Termină cu glumele proaste!

-Ce glume proaste, Hope? Ai uitat ce am făcut aseară?

Dacă pomenește de sărut jur că iau un cuțit și-l spintec.

-Cum? Tu chiar nu-ți amintești? Ai uitat cum mă strigai aseară și îmi gemeai numele?

Brusc răsuflu ușurată, glumele astea se fac când ești beat, dar cum el nu gândește nu și-a dat seama.

-Cap de tinichea, glume de astea faci când cineva e beat și nu-și mai amintește ce a făcut cu o seară înainte!

-Hope, ești senilă? Cum să uiți așa ceva?

-Gata, Luke, nu e amuzant!

-Ba da, este, spune și râde și mai tare, sper să se înece cu sucul pe care-l bea.

Mă apropi de el și acum sunt în fața lui, vreau să-i șterg zâmbetul ăla de pe față, se crede deștept, dar eu sunt și mai și.

-Te mai întreb odată! Ce căutam în camera ta?

-Calmează-te! M-am gândit că nu e prea comodă canapeaua și...

-Alte camere nu aveai în casa asta imensă?

-Ai fost vreodată în toată casa?

-Nu, dar nu asta contează!

-Ba da, în toata casa asta mare eu nu am decât trei dormitoare!

-Și cu restul camerelor ce ai făcut? Le închiriezi cumva și nu știu eu?

-Ai glume de dimineață! Normal că nu, restul camerelor sunt folosite la altceva, am un birou, am o bibliotecă, am...

-De ce ai un birou când ai unul și în cameră? Ești om de afaceri și ai omis să-mi spui?

-Termină, e casa mea și fac ce vreau!

Mă aplec și acum suntem la aceeași înălțime și îi zic:

-Dar asta nu înseamnă că poți să faci ce vrei cu mine!

-Ok, scuză-mă că nu te-am lăsat să dormi pe canapea și acum să te plângi că te doare spatele!

Aici are dreptate, dar mai avea camere.

-Dar mai aveai două dormitoare!

-N-aveam chef să fac patul!

Vreau să-i zic ceva, dar chiar atunci îmi sună telefonul, perfect, cât noroc poate să aibă, îmi îndrept spatele și mă uit la apelant, bunica! Am uitat de ea, tot ce sper e că nu a ajuns și a găsit casa vraiște și pe ăia doi în cine știe ce poziție, fir-ar, am uitat să ascund cuțitele deși dacă se întâmpla ceva de genul cred că m-ar fi sunat. Răspund cu o voce puțin tremurată, sper să nu se prindă: