10 Gloante [H.S.]

56. Aburi in noapte

-Opreste-te, Vanessa! Ma prinde Harry de incheietura.

-Trebuie sa aflu de ce tine acea fetita mana mamei mele. Nu vreau sa ma trezesc peste 5 ani ca sunt chemata la aniversarea surorii mele vitrege. Incerc sa-mi tin lacrimile in frau.

-Si ce o sa faci? O sa iesi afara si o sa incepi sa te certi cu ea? Iubito, daca ea nu te-a cautat tu de ce o cauti? E mama ta, dar nu se comporta ca una.

-Trebuie sa aflu, il implor pe Harry iar el imi paraseste incheietura.

Ies pe usa localului si ma indrept spre ei. E ciudat si sunt nervoasa. Nu stiu daca ar trebuii sa incep sa-mi ridic tonul, sau sa fiu calma, dar cert este ca nu pot s-o iau usor cu ea.

-Mama? Ma ompresc in spatele lor si o strig usor. Inca nu m-a observat.

-Mami, de ce-ti spune "mama"? Isi trage mama de maneca, iar ea se uita usor si angelic la ea, apoi isi intoarce privire spre mine, fata-i devenind serioasa. Ochii mei se umple de acel lichid alcatuit din 1% apa si 99% sentimente.

-Vanessa! Striga usor, incepand sa-mi zambeasca si se apropie in graba de mine sa ma imbratiseze, dar mainile mele blocheaza spatiul dintre noi doua.

-De ce nu mi-a spus ca am o sora vitrega? Inteleg ca traiesti cu un barbat, dar nu credeam ca o sa ajungi asa departe. Vocea mea se umple de dispret si ma intreb daca procedez bine.

-Intelege-ma si tu... au trecut 3 ani de cand ai plecat de acasa si m-ai lasat complet singura. Ultima oara cand te-am vazut a fost tot acum 3 ani, pe o plaja din Miami, extrem de nervoasa pe mine pentru ca ma tineam de mana cu Jonas, se uita spre tipul din spate, cu putina barba, fetita langa ea. Nici macar o singura informatie nu am aflat despre tine, nu stiam pe cine sa contactez ca sa stiu daca mai traiesti sau nu. E ingrozitor sa stai singura, sa stii ca nici un suflet nu-ti este aproape, aveam nevoie de o familie, una care sa nu ma paraseasca si te rog sa nu arunci toata vina asupra mea, caci nu o merit. Termina cu vocea tremuranda.

-Imi pare rau, dar intelege-ma si tu ca-

-Crede-ma, nu vreau sa ma cert cu tine. Isi indurereaza fata.

-Vreau doar sa clarificam lucrurile.

-Sa clarificam? Ridica din centru sprancenelor.

-Da.

-Ea e Hazel. Sunteti surori.

Se da la o parte ca sa zaresc fetita cu parul lung si blond, ochii ei verzi sclipind pana in ai mei. Ea nu are nici o vina pentru greselile noastre.

Ma intrept spre ea si ma las in jos, pentru a fi la acelasi nivel cu ea.

-Eu sunt Vanessa, imi intind mana spre ea si ii mimez un zambet.

Imi prinde palma cu palma ei micuta si rece, apoi imi returneaza zambetul.

Langa noi opreste un autobuz. Da, acum observ ca aici e o statie.

-Noi plecam. Ai grija de tine. Spune mama cu o fata neutra, apoi se urca in vehicul.

De ce ma simt vinovata? Adica ea m-a mintit si se intalnea pe ascuns cu tipul ala. Dar intr-un fel are dreptate, nu poate sa moara singura, iar eu am cam lasat-o balta.

M a doare indiferenta ei, pare ranita, dar habar nu are prin cate am trecut, incat sa ma gandesc la grese i le-am facut.

-Ea? Ea tocmai ma renegat? Ma intorc spre Harry ridicandu-mi mainile in lateral.

-Ti-am zis ca nu e o idee buna, ma ia in brate iar eu imi odihnesc capul pe umarul lui.

-Am gresit eu cu ceva? Spun printre suspine.