10 Gloante [H.S.]

1. Operatiunea

Nu inteleg de ce nu-mi inmana cadavrul lui Harry, a trecut o saptamana zicandu-mi ca au nevoie de corpul lui pentru examinari. Nimic plauzibil pentru mine. Merita sa fie ingropat cum se cuvine, pe pamantul sacru din orasul lui natal.

Trag apa toaletei, imediat spalandu-mi mainile si fata cu apa rece. Oglinda parca reflecta chipul unei fantome, fiind foarte palida cu ochii rosi. Imi duc usor mana la cap, cand o mica durere imi trece prin spatele pupilelor mele. Sunt mult prea slabita, este doar vina mea... L-am atras in toate astea si acum el e dus. Pe mine m-au vrut mereu.

-Vanessa! Vocea lui Brian se aude din bucatarie.

De cand simteam nevoia sa ma arunc de pe acea cladire, nu si-a luat ochii de pe mine. Din acel moment este in permanenta cu mine, Dominic probabil asigurandu-se de asta data.

Cobor scarile nu prea grabita, avand parul meu negru nepieptanat prins intr-o coada larga.

-Arati ca un dezastru, ma asez la masa uitandu-ma in gol. Ti-am facut o salata cu ou. O sa iti dea proteine.

Privesc platoul din fata mea, neavand pofta de mancare.

-Aici ai vitaminele. Le inghit fara apa, simtindu-le ca pe niste pietricele in gat.

-Unde e Dom?

-A spus ca o sa te sune in cateca minute. Dau din cap in sem afirmati, inchizandu-mi ochii usor. Pisca prea tare, nu am prea avut parte de prea mult somn.

-Chiar e cazul sa dormi putin, suspina, apoi se aseaza langa mine.

Fara sa vreau ma gandesc din nou la acele momente, incercand sa imi tin lacrimile in frau. Imi este greu sa accept ca este dus, chiar el.

-Mananca, Vanessa. Ai nevoie de protei-

-La dracu cu proteinele! Il intrerup.
Nu vreau sa il ranesc dar nu am control asupra mea, nu simt nevoia sa ma opresc. Il privesc in ochi intr-un mod mult prea dur, ceea ce pe el il enerveaza.

-A trecut o saptamana, obisnuieste-te cu ideea ca e dus! E gata! A murit pentru a te salva pe tine si tu ar trebuie sa fi impacata cu ideea ca a plecat dintre noi cu un scop! Ma tine de mana dar simt cum agonia din jurul meu creste, totul parand alb si negru.

-Dar nu am vrut sa fiu salvata! Aproape tip. Ma ridic in picioare aratandu-mi nemultumirea, cu lacrimi pline de regrete pe obraji. Cum poti sa imi ceri sa il uit, atata timp cat fiecare coltisor din casa asta imi aminteste de el?!

-Atunci muta-te! Isi pozitioneaza palmele pe cap. Vinde casa.

-Nu pot sa vand pur si simplu casa tatei!

Imi simt tensiunea in gat, nedorindu-mi nimic mai mult decat sa taca.

-E mort, iar tu nu. E o stare care o sa iti t-

-Stop, doar stop... Suier cand vad ca, conversatia asta nu isi are rostul. Sa nu mai folosesti cuvantul "moarte" cat timp esti in preajma mea.

Observ ca nu mai am ce cauta aici, asa ca am nevoie de un loc in care sa ma linistesc, biroul tatei fiind primul loc care mi-a venit in minte.

Mici hohote de plans ies din gura mea, fiind incapabila sa le opresc, apasarea sufleteasca inmiindu-se. Birou rece si intunecat este parca readus la viata din momentul in care trag perdelele mari si gri. Simt nevoia sa distrug ceva, sa injur! Trag aer in mone in repetate moduri, plasandu-mi mana pe piept. Aerul sufocant imi taie respiratia, camera asta nu a fost deschisa de multa vreme, pur si simplu preferam sa fie sub cheie.

Imi sterg lacrimile cu dosul palmei, imaginandu-mi-o pe Mia sub mine, cu un glont in cap. Partea ciudata este ca nu am nici un sentiment fata de ea, nu ma simt coplesita desi imi pare rau ca nu am tras de mai multe ori.