10 Gloante [H.S.]

2. Gogosi si briose

Trec de ultima poarta, micul aeroport fiind plin de vehicule, insa cel care sta in in mijlocul acesteia, este chiar acela in care il imbarca pe Harry, alaturi de un pilot si doi asistenti.

-Vanessa! Dom ma striga din spatele unei masini. Ma las tiptil, avionul acoperindu-mi sunetul pasilor.

-Une e Barbara?

Se uita spre mine, spre ei si din nou spre mine.

-Trebuie sa o salvam, ce mai astepti? Ma ridic rapid in incercarea mea de a o scoate pe ea de acolo, dar Dom imi prinde antebratul, tragandu-ma inapoi mult prea brusc.

-Ai innebunit? O sa te impuste in nici cinci secunde! E ascunsa inauntru, o sa aterizeze in Japonia si de acolo o scoatem noi.

-Si daca ii fac ceva? Aproape strig, dintii mei fiind inclestati.

-E nepoata medicului, n-o sa-i faca nimic.

Stiu ca are dreptate dar de asemenea speram ca asta sa fie un motiv in plus sa il scoatem si pe Harry de acolo si sper... sper sa ajungem la timp.

-Ce o sa facem acum? Ma trage de brat spre iesire, insa eu nu-mi pot lua ochii de pe micul avion care sta sa decoleze.

-O sa ii cer ajutorul lui Hobbs.

-O sa fie prea tarziu... Agitatia din interiorul nostru e mult prea mare, il simt si pe Dom si stiu ca o face mai mult pentru mine.

-Vanessa! Harry e parte din familie. N-o sa-l lasam sa ajunga la el.

La usa laterala din fier pe care tocmai am deschis-o, sta Brian cu mainile incrucisate.

-Ce se intampal? Am asteptat, eram pregatit sa vin in fata voastra crezand ca planurile au iesit prost. Unde e Harry?

-In drum spre Japonia.

-Ce?

Telefonul lui Dom suna, numele de "Braga" pe ecranul mare al telefonului ma face sa tremur.

-Din Brazilia... Brian... Suna-l pe Hobbs si spune-i ca somnul lui de frumusete se sfarseste caci in maxim 2 ore suntem la el. Iar cu asta raspunde la telefon, facand cativa pasi in opusul nostru.

Sper din suflet sa fie vorba de Braga de care ma gandesc, caci daca este el, am de povestit multe chestii cu Edward.

-Daca e ceva sa ma sunati.

-Unde mergi? Ridic din umeri si decid sa il las pe Brian in suspans.

Am fost atat de aproape... Insa am esuat din toate punctele de vedere. Lacrimile imi dau la coltul ochilor de furie, pumnii mei fiind mult prea stransi. Deschid usa masini si pornesc... Nici eu nu stiu unde.

Nici urma de omenire, insa lumina de afara devine din ce in ce mai puternica. Ajung pe un bulevard pustiu deocamdata, plin de banci, copaci si o groaza de cafenele. Parchez masina, o cafea si o briosa mi-ar prinde bine, oricum simt ca n-o sa pot sa dorm azi.

Este de abia ora 5:45. Aruncand privirea in coace si in colo, multe localuri se deschid la sase asa ca decid sa mai astept putin.

Simt durere in piept, amagire, racoarea de afara fiind mult prea nesemnificativa acum. Ma asez pe banca, cu un picior sub mine privind in gol.

-La naiba!

Ma ridic imediat in picioare la auzul acestor cuvinte, cu pistolul indreptat spre el.

-Ou-ou-ou, isi ridica mainile in sus. Nu sunt un criminal. Sunt doar un client, scuza-ma ca te-am speriat doar ca proprietara a zis ca o sa deschisa mai repede, tocmai de asta am venit si acum se pare ca nu e aici. Chiar as vrea sa astept pentru ca am pofta de gogosi, plus ca i-am promis surorii mele ca o sa ii duc si ei inainte sa plec spre aeroport doar ca stii cum e. Scuze, dar am avut o zi lunga si am dormit putin. Pot sa stau jos? Suspina.