Adună-mă, Satana (boyxboy)

Capitolul 3

A durat aproximativ 15 minute pana ușa a fost deschisă din nou, iar fata ieșise în fugă. Era usor frustrată, dar nici nu isi ridica privirea sa se uite la mine. Fugi direct spre lift, apăsând agresiv butonul de coboară. Loveste cu degetele nervoasă in ușa liftului, evitând să facă contact vizual cu mine.
Oricum nu stau mult timp si intru in camera. Eram cam stânjenit pentru ce in situatie i-am gasit, dar dupa fața satenului, lui nici nu ii pasa. Se juca pe telefonul lui, zâmbind la ecran.
-Plouă afară?Intreaba cand ma vede.
Ii arunc o privire urâtă și imi dau ochii peste cap. Mârâi ceva incoerent, in timp ce parcurg distanța dintre ușă și patul meu.
Incerc sa imi caut prosopul, dar ma trezesc cu un alt prosop direct in față.
El imi așeaza dupa materialul pufos pe umeri, masandu-i lent.
-Ai sa răcești, imi șoptește în ureche.
Simt un fior rece in spate. Respirația sa nu era nici pe departe caldă. Mai bine tăcea.
-Muream prost fără tine, suier si iau prosopul de pe umeri, stergandu-mi parul.
-Ai grijă cum vorbesti cu mine, angelo, șopti fugar inainte sa se îndepărteze de mine.
Se aruncă în pat, concentrandu-si iarăși atenția spre telefonul lui.
Pufnesc iritat si incerc sa ma dezbrac de haine. Injur in gand cand rămân fără tricou, deoarece pielea inca imi era ușor uda, iar aerul din încăpere părea al naibii de rece. Țopăiesc pana ajung la dulap, de unde ma îmbrac cu un hanorac. Imi dau si pantalonii jos si fără să mă gândesc de 2 ori, arunc pătura pe mine, cuibarindu-ma in pat.
Dar fiecare secundă părea o eternitate, patura rămânând rece. Aveam impresia ca nu mai emanam deloc căldură, iar patul meu era inlocuit cu un cub de gheață. Dar peste câteva minute ma uscasem aproape complet, iar acum ma puteam mișca din nou fara sa imi mai mușc limba de frig. Iar tot tabloul imaginar cum că nu mai emanam căldura, iar patul imi era inlocuit cu un cub de gheață, spargandu-se.
Era undeva pe la 7 seara. Voiam să mă culc devreme, este totusi maine prima zi, dar nici atat de devreme.
-Nu ai chef sa vii la club? Aud vocea din celălat colț al camerei.
Imi întorc privirea spre saten. Se ridica din pat, atingând cu picioarele goale podea. Tresare cand simte podeaua rece si cu pași mici, dar rapizi se duce spre dulapul lui. Dau negativ din cap si imi asez pătura mai bine peste umeri.
-Tsk, nu vei mai avea timp după, ma informă in timp ce deschise usa dulapului si incepe sa caute ceva.
-E ok, murmur.
Peste câteva minute se îmbracă, isi piaptănă parul, se incalta si fără să își ia la revedere, pleacă.
Ușa se închide si raman eu cu propria singurătate. Ma prăbușesc in pat, privind tavanul. As putea sa privesc un film, sa navighez pe internet sau sa ies afară. As putea sa imi comand ceva de mâncare, sa o sun pe Karen si sa incerc sa fim prieteni sau sa imi aranjez lucrurile. As putea face orice, dar nu, eu decid sa stau. Sa ma înec in propria obscuritate, sa privesc reflexia soarelui pe peretele din fața geamului de sticlă și să râd la cererile neajutorate a stomacului dupa mancare.
Incerc sa înving sentimentul puternic de a sta si apuc telefonul. Introduc parola kilometrica si glisez prin lista de contacte pana ajung la litera B. Apas Bunica.
Se aude tonul de așteptare. Zâmbesc in gand, așteptând vocea ei.
Bunicii erau singurele persoane care m-au crescut. Despre proprii părinți stiu extrem de putine informații, dar stiu sigur ca m-au părăsit. Inițial cand am aflat asta ma simteam precum o bucată de hârtie scrisă si nefolositoare. Mă simțeam pierdut, uitat si distrus in mii de bucățele. Cumva am reusit sa ma adun si sa imi pun toata speranța într-un viitor strălucit. Nu complet, recunosc, mai sunt bucățele lipsa din mine. Simt un gol neuman cand se ajunge la capitolul -părinți-. Am vaga impresie ca am pierdut un capitol important din viața mea. Un capitol scurt, dar cu o mare influența asupra propriei persoane. Pe care l-am pierdut.
-Nova! Se aude vocea entuziastă a femeii cu parul gri din cauza vârstei.
-Bună, o salut politicos.
-Dragul meu, așteptam apelul tau, spune ea si puteam jura ca zâmbește.
-Scuze, m-am luat cu toate acestea si abia acum am reusit sa te sun, zic eu usor vinovat si stânjenit.
Adevarul era ca uitasem. Dar nu voiam sa o dezamăgesc ca am putut uita de ea atat de rapid. Preferam sa ma mint singur ca doar nu avusem suficient timp.
-Esti bine? Cum a fost drumul? Ai mâncat? Te-ai instalat la cămin? E bună camera? Ai colegi de cameră? Dacă da, cum sunt? Ti-ai facut prieteni? Saracutul, maine ai ore. Succes!
Chicotesc la șirul de întrebări și imi rearanjez perna. Ma fac mai comod.
-Sunt bine. Drumul a fost ok, dar obositor. Da, am mâncat, mint usor rușinat. M-am instalat, dar mai am câteva bagaje. E o camera ok. Am un coleg de cameră, însă e de treaba.
Nu il cunoscusem suficient încât să îmi dau impresia ca este o persoana oribilă. Deși prima impresie efectiv strigă către mine "sa nu mai vorbesti cu el!!", mergeam pe ideea ca o carte nu se judecă dupa coperta. Plus ca nu aveam intenția sa o agit pe bunica mai mult.
-Cand vii pe acasă? Rase ea.
-Nu știu, de Crăciun cred. Abia astept sa va revăd. Imi este dor de voi. Ce mai face bunicul?
Ea ezita câteva secunde, apoi aud niste fosnete.
-E afară, cred ca vorbeste cu un vecin, imi raspunde.

~

Vorbisem deja 2 ore. Ajunsesem de la o conversatie banală, de zi cu zi la una care reflecta alegerile mele legate despre viitor.
-Ar suna amuzant, chicotesc la propunerea bunicii de a deveni doctor.
Aud câteva susoteli si voci înfundate dupa ușă. Observ manerul cum se mișcă. Ma strâmb repede.
-Scuze, bunica, ma culc. Trebuie sa închid, noapte buna. Mai discutam, zic rapid si inainte sa o las sa isi ia la revedere, închid apelul.
Pe ușa intră satenul. Se săruta apăsat cu o fată. Ea il dezbraca din mers, deschizând fiecare nasture in parte. Însă nu dura mult înainte să mă observe pe mine, ea tipand scurt.
-La naiba, mârâi colegul meu de cameră.
Ma privi urat si isi trecuse odata degetele prin parul ciufulit.
-Am uitat de tine, murmură stânjenit el.
-Alunga-l, Noah! Zice fata aratandu-mi mie cu semnul spre ușă.
Pufnesc nervos, dar deja pregătit să ies. Nu stiam ce ma puteam aștepta de la el, inca clar nu voiam sa ma cert.
-Tsk, anulam totul, se întoarce spre fată.
Ea își ridică sprâncenele, isi puse mâinile în sân și batu din picior nervoasă.
-Nu vei face asta, zice ea cu o voce amenințătoare.
Ce-i drept, doar încerca să fie amenințătoare. Se vedea dupa fața ei disperarea.
Mi-se părea dezgustător. Mai avea putin si i-se implora lui dupa sex.
-Afara, șuieră el plictisit.
Noah, se pare ca acesta este numele lui, ma infiora. După cum daduse buzna în camera, aveam impresia ca voi dormi toata noaptea afară. Dar dupa 2 minute părea atat de plictisit de fata, de parcă nu fusese nimic inainte.
-Scuze, spun si înghit în sec.
Nu imi parea scuze. Era absolut dreptul meu sa stau in cameră. Nu voiam nici mila lui, dar nu imi doream nici sa fiu traumatizat de el.  Poate era josnic pentru mine sa imi cer scuze cand clar el a gresit in situatia dată, dar mai bine un "scuze", decat certat cu o persoană care gândește cu ce are in pantaloni.
-Nu e vina ta, angelo, zice rece. Oricum nu chiar aveam chef, spune intorcandu-si privirea spre patul lui.