Adună-mă, Satana (boyxboy)

Capitolul 12

Strâng tava de mâncare in palme. Parcurg cu privirea sala cantinei. Un zâmbet timid mi-se formeaza cand il zăresc pe Noah. Deși el inca nu ma observase, speram nici sa nu o faca, oricum simt cum stomacul mi-se strânge bucățele. Simt cu inima imi bate necontrolat, iar respirația imi devenea mai neregulată. Doar gândul la parul sau saten ma dădea pe spate. Și doar zarindu-i ochii albaștri, ma pierdeam in ei. Toti deveneau invizibili, rămânând doar noi doi. Ma simteam iarasi pierdut in lumea mea, unde eram doar eu. Acum era si el. Tot ce auzeam era doar propria respirație, propria bătaie de inima si propriul suflet spargandu-se.
Realizam ca tot ce se intampla cu mine cu privire la el era mult prea gresit si ciudat. Mult prea greu pentru mine. Eram pierdut si fără el. Puteam visa cu ochii deschiși si fara el. Dar acum era si el. Totul devenea ceata cand gândul imi zbura la saten.
Nu ma puteam intelege niciodata, dar acum mă simțeam si mai confuz. Dacă eu nu eram in stare sa ma rezolv, sa ma adun, sa ma inteleg singur, atunci nimeni nu o va putea face.
Si totusi, iar ma pierdeam in privirea sa. Fiecare secundă petrecută cu el se reflecta pe retina ochilor in fata mea. Gâtul imi ardea, iar palmele mi-au transpirat.
Fara sa realizez, ma deplasam cu pasi lenți si mici. Nu eram atent la nici o persoană pe care o lovea întâmplător. Nu eram atent la nici o șoaptă adresata-mi. Nu eram atent nici la salutul lui Karen de la masă.
Dar cand el mi-a pronunțat veșnica porecla "angelo", tresar. Strâng mai puternic tava de mâncare, lasandu-mi urme roșii in palma. Ma întorc spre el, afișând un zâmbet tamp pe chip.
-Da? Intreb, arcuindu-mi o sprânceana.
-Stai cu masa la noi, zice plictisit trecandu-si privirea de la fiecare de la masă.
Înghit în sec, muscandu-mi buza. Ideea in sine nu imi parea rea. Nu stiu de ce as fi acceptat, dar nu stiam nici de ce sa nu accept. După privirea sa, realizasem ca nu se aștepta la un raspuns. Defapt, nici nu a fost o intrebare. Si dupa cum se obișnuiseră absolut toti, faci ceea ce iti spune Noah.
Prind privirea plina de furie si superioritate din partea Clarissei. O mână de a ei se află pe piciorul satenului. Isi lipise bărbia de umărul lui, privindu-ma printre genele artificiale. Zambea dezgustata la mine, examinandu-ma.
-De ce el? Zice iritată si scarbita fata.
Mai exact, ii șopti. Însă nu se prea obosise sa ascundă asta de mine.
-De ce tu? Ii reproșa Noah, intorcandu-se spre fata.
Ea își lua mâna de pe soldul lui, mutandu-si privirea într-o altă parte. Realizase ca ce spusese nu fusese prea inteligent.
Ceilalți nu se oboseau sa ofere importantă situației. Fiecare persoana cu care am vorbit, dar absolut fiecare persoana, imi spunea clar ca Noah are toane ciudate. Nu ii pasa cat de ridicol si ciudat este ceea ce face, el va face intotdeauna ce își dorește. Va spune ce dorește și nu îi pasă de nimeni.
Imi întorc instinctiv capul spre masa unde stătea Karen. Se uita la mine si zâmbi încurajator. Imi făcea semn sa stau la masa cu Noah, nu va acorda importanța. Zâmbește inca odata si isi întoarce privirea.
Ma întorc si eu spre masă, privind-o inca odata pe Clarissa. Pe asa zisa prietenă a blondei. Se folosise de Karen pentru ca era singura. Singură, frustrată si in cautare de atentie. Asa zisa prietenă, dar care renunță la prima ocazie la acea persoana.
Un singur lucru imi apare in minte in acel moment "nu vreau sa fiu ca ea".
Ma întorc pe călcâie si ma îndrept spre masa lui Karen. Ea rămâne usor surprinsă de alegerea mea, dar zâmbește mândră. Cat despre Noah, il aud maraind nemulțumit, dar nu zice nimic. Presupun ca nu este obisnuit ca oamenii să nu facă ce el își dorește.
Imi asez tava pe masă, aproape trantind-o. Dezgustul față de Clarissa, ipocrita de iubita sau ce este a lui Noah, ma scotea din fire.
Se întoarce spre noi, zâmbește mândră că si cand ar fi câștigat. Oh nu, păpușă, singura ta legatura de ce nu vreau sa stau la masa este pentru ca ma dezgusti.
-Karen, chiar am crezut ca ai si tu...limite, se aude vocea Clarissei din celălalt colț al cantinei.
Toată scoala se întoarce spre ea, apoi o sorb cu privirea pe Karen. Liniștea se lasa in sală, toti dorindu-si sa audă cearta.
-Adică? Zice serioasă blonda.
-Adica, pufnește amuzată proasta, esti prietena cu...el, zice ridicandu-si degetul spre mine.
Imi dau ochii peste cap.
-Serios? Atat de penibila esti pentru atentia lui Noah? Zic in voce tare, obținând multe bârfe și susoteli.
Satenul se întoarce spre mine, fara sa intenționeze sa spună ceva.
-Dragul meu, nu am nevoie de mai multe atentie din partea iubitului meu! Imi ofera destulă! Zice ea mândră, dandu-si parul pe spate.
Karen se ridică furioasă de la masă. Apuca tava cu mâncare și cu pasi apăsați merge spre ea. Ma ridic si eu, urmarind-o.
-Atunci, cel care nu are limite aici, este Noah, zice si arunca conținutul tavii pe rochia mov a Clarissei.
Ea țipă nemulțumită, ridicandu-se in picioare. Scutură tot de pe rochie pe jos, dar câteva pete mari rămăseseră.
Observ un rânjet discret pe fața lui Noah, apoi isi întoarce privirea spre mine. Îngheț, buzele rămânându-mi întredeschise. Simt cum obrajii imi iau usor foc, imi cobor capul in jos. Privesc podeaua jenat, lingandu-mi buzele iritat.
-Ai sa regreți, proasto! Nu mai suntem prietene! Nu mai ai pe nimeni, decat pe...tocilarul ala! Țipă Clarissa iritată si nervoasă.
Nu mai rabd si imi ridic privirea din pământ. Ma uit nervos la iubita satenului. Imi strâng palmele în pumni.
-Cel puțin ea nu i-o suge nimănui pentru atenție, mârâi si o apuc de mână pe blonda ducand-o spre ieșire.
Însă ea nu se mișcă. Rămâne în loc. Isi duce mâna la ochi. Un suspin abia auzit ii părăsi buzele. Tremura ușor. Isi cuprinde corpul într-o îmbrățișare, privind podeaua.
Plangea.
-Karen, soptesc si o mangai pe umar.
Ma durea sa o vad plângând. Clarissa nu merita atentia asta. Era doar o ipocrită.
-Cel putin el imi este prieten cu adevarat. Nu ma lasa pentru niste idioți ingamfati. Nu ma folosește si nu se comporta de parca ar fi o vedetă proastă. Nu-i asa, surioara? Zice, uitandu-se la ea.
Iubita satenului se uita confuză. La fel defapt cam toata sala. La fel ca mine.
-Nu ne-am văzut de doar 12 ani, Clarissa. Sunt eu, Sandra, spune clar Karen.
Clarissa se uita la ea. Nu spuse nimic, ci doar o privi muta. Toti din cantină se uitara la ea muta.
-Sandra, șoptesc eu confuz.