Adună-mă, Satana (boyxboy)

Capitolul 36

Nu stiam daca sa ma simt nervos sau sa plâng. Imi auzeam doar respiratiile neregulate si inima sarindu-mi din piept.
Cu pasi nesiguri, intru in hotel. Nu stiu care mai erau șansele să îl găsesc, deoarece trecuseră minute bune.
Holul era gol, iar la recepție era o fata adormită. Isi susținea capul într-o palmă, privind în gol.
Oamenii de pază erau afara, astfel era o liniște incredibilă aici. Incerc totusi sa nu o trezesc, deoarece imi era frica sa ma întrebe daca aveam vreo camera sau voiam sa iau una. Nu am bani cu mine si la cat de scump pare hotelul, nu cred ca ii am defel.
Si deși nu aveam sa o trezesc, cum aveam sa il găsesc?
Plus faptul că imi era un frig de simteam ca mor. Deși era comparabil mai cald înăuntru, un tricou subțire nu te ajuta absolut deloc pe vreme de iarnă, mai ales cand e si zăpadă.
Dacă nu răcesc, îmi spun in gand si incerc sa intru in lift, căutând orice urmă care sa imi spună unde se află Noah.
—Domnule, va rog, cardul de acces, murmură pe un glas adormit fata, asezandu-si mâna pe umărul meu.
Simt ca aproape am clacat totul, dar un tip înalt vine si ma examinează fugitiv cu privirea.
—Luna, el este cu mine, o anunță, iar ea da din cap pozitiv.
Simt un fior ciudat cand il privesc pe bărbat, dar nu stiam de ce mă salvase.
El expira lung de parcă era iritat si imi face semn sa il urmez. Deși ar fi trebuit sa fiu speriat si sa nu il urmăresc, faptul că eram instabil emotional, îmi era somn de nu mai stiam de mine si un frig nemaipomenit, il urmez.
Intrăm într-un lift, punandu-mi o sută de întrebări in minte. De ce ma salvase?
—Presupun ca il cauti pe Noah, îmi spune sec si in momentul cand ii aud numele satenului, tresar.
Dacă îl stia pe el, atunci era de bine, presupun. Speram.
—Ce? Intreb usor speriat. De unde stii? Adaug pe un ton ciudat.
Însă bărbatul doar chicoti vag si apasa o combinatie ciudata pe butoanele liftului. Dintr-o dată, îmi era al naibii de frică.
—Noah ar trebui să învețe să fie atent, spuse asta ca si cand o spunea doar pentru sine.
Astept înfiorat si mort in aproape adevăratul sens al cuvântului pana liftul coboară. Coboară, desi ne aflasem inițial la parter.
Nu mai bine îl confruntam pe Noah?
Ușile liftului se deschid si fara sa realizez, il urmam pe bărbat, desi nici nu verificase dacă o fac.
Trecem printr-un hol scurt si întunecat, apoi deschide o ușă.
Aud mai multe voci, apoi ma simt apucat de brat si împins mai in fața.
Reușesc să îl zăresc pe Noah cu picioarele pe o masă, jucandu-se pe telefon jocul lui obisnuit de curse.
Nu era singur, deoarece o zăresc pe Milena, Karen, adică Sandra, tatăl meu, inca câțiva tipi din anul 4 si niste bărbați necunoscuți.
—Ce idiot esti, Zen, strigă inca concentrat în telefon. Ma bati la cap sa nu întârzii, apoi tot tu esti cel care o face-
Se blochează cand ma vede si sare fulger de pe scaun.
—Angelo, doamne, nu doarmeai? Nu ti-e frig? La dracu, clar ti-e. Treci, spune apucandu-ma de mână și înainte ca eu macar sa inteleg ce este asta, sunt tras într-o cameră.
Părea un dormitor, însă din cauza întunericului nu prea inteleg bine. Satenul aprinde lumina si se întoarce cu spatele.
Se apropie de un dulap si incepe a căuta.
—Știu că iti datorez explicații, oh doamne, nu sunt bun la a-mi cere scuze. Însă cum ai ajuns aici? Se balbaie, apoi se întoarce spre mine, ținând un hanorac in mâini.
Ma îmbracă cu el, însă inainte sa ii răspund, ma ridic pe vârfuri si imi lipesc buzele de ale lui. Nu puteam sa cred ca eu in tot timpul ăsta am crezut ca ma înșeală. Ce prost sunt.
—Te-am văzut de câteva ori plecând noaptea. Astfel m-am strecurat în mașina ta si am dat aici peste...fratele tau, cred? Imi arcuiesc o sprânceana. De unde ma stie?
El chicoteste forțat, simtindu-se usor prost pentru întreaga situație.
—Logic ca te stie, angelo. Toti te știu, spune de parcă era normal.
Nu ma abțin in a nu zâmbi.
—Te-ai supărat? Pune întrebarea si ma ia in brate, strangandu-ma.
Acum câteva minute imi era frig rau de tot, dar acum ma sufocam de căldură. Totusi, cat timp eram in bratele lui, parca nu ma supăram.
—Nu, murmur. Adică n-am habar despre ce e vorba, dar e mult mai bine decat ceea ce părea să fie, surad.
—Ce părea să fie? Zâmbește discret si imi ciufuleste părul.
Imi dau ochii peste cap si incep a râde.
—Realizezi cum pare să te furisezi in toiul noptii la un hotel?
El faci ochii mari.
—Nu, nuuu, nu ti-as face asta, continuă să mă îmbrățișeze in timp ce ne leganam usor.
—Știu, eu iti datorez niste scuze atunci.
Satenul ma apuca de mână și iesim din cameră.
—Ambii ne datorăm. Te-am mintit cand am spus ca nu ma bag in treburile fratelui meu, doar ca...ofta.
Se opri în mijlocul holului gol.
Il îmbrățișez de la spate, lipindu-mi obrazul de spatele lui.
—Fata aia de care ti-am spus mai devreme. M-a parasit pentru asta. Pentru ca il ajut pe frate-miu cu chestiile astea. Zice că mafia e mult prea mult pentru ea si ca prefera sa fie departe, îmi șoptește si se întoarce spre mine.
Imi ridic privirea, uitandu-ma in ochii lui. Observ o scânteie care apărea in ochii lui.
—Încă tii la ea?
Însă în loc să îmi răspundă, ma sărută apăsat pe buze.
—Dacă o mai făceam, nu era sa ma fi îndrăgostit de tine.
Ma conduce pana in camera unde se aflau toți. Fiecare părea concentrat pe orice altceva.
—Angelo, deci, el e Zen, fratele meu, spuse aratandu-l pe bărbatul de mai devreme.
Semănau, oarecum. Zen era mai înfricoșător.
—Oricum, cred ca vrei sa vorbesti cu Sandra? Imi șopti la ureche satenul si imi face semn spre un colț de masă, unde ea stătea si citea.
Înghit în sec. O observasem, dar uitasem complet de tot.