Adună-mă, Satana (boyxboy)

Capitolul 34

In momentul când se termină ședința de judecată, simt cum mi-se ia o piatră de pe suflet. Ii urmaresc pe polițiști cum ii ia cu forta si ii duc pe altă ușă.  Imi era frica pana sa imi si ridic ochii din masă pe parcursul intregii sedinte, având noroc de avocatul angajat de Noah care a vorbit din partea mea.
Imi framant degetele.
Oamenii incep sa se ridice si sa plece, sala golindu-se treptat. După ce am auzit toate acuzațiile, mi-se păruse mult mai îngrozitor ce au facut ei.
Eram si al dracului de confuz.
Satenul imi întinde o sticlă de apă pe care o beau fără să ezit.
—Nova, imi face semn avocatul.
Imi ridic privirea, înghițind în sec. Il examinez pe bărbatul imbracat la costum si ma lipesc de Noah, zăpăcit.
—Cei doi au cerut sa vorbesti cu ei, continuă, facandu-ma sa îngheț.
Nu voiam să vorbesc cu ei. Nu voiam să mă întâlnesc cu ei. Nu voiam nici macar sa ii vad!
Ii arunc o privire lui Noah, iar el imi zâmbi subtil, masandu-mi usor palma cu degetele.
—Te astept afară, ma anunta si ma sărută ușor pe tâmplă.
Se ridică si iesi din sala, lasandu-mi singur cu avocatul. Înghit în sec si expir lung.
Ma ridic de pe scaun, si desi nu voiam, il urmez tăcut pe avocat. Realizam ca nu puteam sa ii evit toata viața, având în vedere că s-au ales cu 10 ani de închisoare. Doar.
Dupa cateva holuri scurte, intrăm într-o cameră întunecată si amenajată simplu. O masă, alături de 4 scaune așezate haotic in jurul mesei. Pe doua dintre ele stăteau cei doi bătrâni cu cătușe la mâini.
Atmosfera întunecată si strâmta a camerei iti dădea mai mult fiori, iar faptul că doi gardieni stăteau în colțuri diferite a camerei, nu ajuta.
Avocatul se aseza pe un scaun si imi face semn spre celălalt. Ma conformez rapid, fara sa pun întrebari. Privesc stânjenit podeaua, neștiind ce să spun.
—Nu o lua personal, incepe bunelul.
Vocea sa imi trezea amintiri, însă în loc să îmi aduc aminte ceva moment fericit, simt doar ură și scârba pentru bărbat. Deși inainte aveam impresia ca aveam sa ma simt mic si neimportant aici, rezultatul era ca pana si sentimentul de vinovăție se evaporase deja.
Imi arcuiesc o sprânceana si pufnesc ironic. Imi dau suvitele de par din ochi si ii privesc în ochi. Nu vad nimic, nici o urma de remușcare.
Deși mai aveam putin si voiam sa plâng.
—Să nu o iau personal? Atunci nici tu nu o lua personal ca te-am băgat în închisoare, ii răspund sarcastic, simțind cum mușchii mi-se incordeaza.
Strâng pumnii, unghiile lasandu-mi semne in forma de semiluni temporale in palmă. 
Avocatul ma apuca de braț delicat si imi arătă sa fac câteva exerciții de respiratie pentru calmare.
Eram cat se poate de calm, ce se mai baga si ăsta?
—Nu a fost vina ta. Am vrut doar sa ne răzbunăm pe taica-tu. A omorât-o pe mama ta, ne-a omorât fiica, imi explică femeia.
Râd fals. Ei chiar nu înțelegeau ca nu imi păsa. Isi urmarisera propriile scopuri, nepasandu-le de altceva. Ma simteam folosit.
—Chiar nu imi pasă. Nu am cunoscut-o si ma bucur ca n-am facut-o, le răspund indiferent.
Observ o scânteie plina de venin in privirea celor doi. Dacă privirile puteau sa omoare, eram la pământ deja.
Nu puteam nega faptul că tinusera mult la mama. Atât de mult ca i-a adus în pragul nebuniei.
—Poate esti furios pentru ce am făcut, dar care e rostul? Deja a trecut, isi da bunelul ochii peste cap.
Ma întorc fulger spre ei, uitandu-ma urât.
—Voi va gânditi vreodata inainte sa faceti sau sa spuneti ceva? Ma ridic brusc in picioare, scaunul căzând.
Zgomotul le atrage atenția paznicilor din afara camerei, care intrara sa vada care e faza.
—Timpul a expirat, anunță unul dintre cei doi si ne face semn.
Ma întorc spre cei doi bătrâni, cărora, din cate mi-se pare, chiar nu le păsa deloc. La dracu cu ei, cata incredere degeaba.
—Obisnuiti-va in închisoare. Veți sta mult si bine, mârâi mulțumit, ridicând scaunul.
Trântesc scaunul în podea si imi trec degetele prin par.
Fără să stau mult pe gânduri, ies din cameră cu pasi apasati. Ma împing din greseala în câțiva polițiști, dar reusesc sa ajung afară într-un sfarsit, fara sa incurc ușile.
Iau o gura de aer proaspat si lovesc cu piciorul în perete. Timpul petrecut acolo părea o eternitate.
—Ești ok? Haide acasă, angelo, ma apucă el de mână și ma trage in bratele lui.
Imi lipesc fruntea de pieptul lui, ascultandu-i inima cum bate si inecandu-ma in mirosul lui.
—Sunt prea sensibil? Murmur intrebarea, lasandu-ma condus in mașină.
Noah chicoti si imi da o suvita de pe frunte aparte.
—Dacă nu ti-ar păsa de nimic, deja nu ai mai fi om, imi șopti, zambindu-mi.
Isi trece degetul mare peste obrazul meu. Il îmbrățișez inca odată, inainte sa ma las pe scaunul pasagerului, contopindu-ma cu scaunul din piele.

~

Ma trezesc iarăși in miez de noapte, un căscat părăsindu-mi buzele. Imi duc dosul palmei la gura si ma ridic in fund. Imi ciufulesc cu degetele parul mai mult decat era deja.
Clipesc des pana reusesc sa vad ora 2 a nopții pe ceas. Murmur nemultumit de faptul că aveam iarasi probleme cu somnul. Poate ar fi timpul deja sa iau ceva pastile.
Înghit în sec si caut cu palma prin pat dupa corpul masiv al satenului. Imi era prea frig fără bratele lui peste mine.
Dar in loc de el, erau doar asternuturi goale.
Tresar cand realizez ca el nu era langa mine. Privirea mi-se obișnuiește cu întunericul, reusesc sa realizez ca(,) chiar eram singur. Mă prăbușesc in pat, privind tavanul.
Strâng plapuma in palmă, muscandu-mi buza.
Iarăși visez? Intrebarea imi răsuna în minte precum un ecou. Mi-se repeta non stop. Imi închid ochii, simțind că ma amestec împreună cu întunericul, sperând să mă trezesc.
Un sunet de motor imi atrage atenția. Sar din pat ca ars si fug spre geam. Dau jaluzelele la o parte si vad mașina lui Noah ieșind din parcare.
Simt un fior rece pe spate si ating geamul cu buricele degetelor. Simt raceala de afară, pielea facandu-se re găina. Urmaresc cu privirea, în continuare, praful ridicat din urma mașinii care a dispărut deja.
Mă întorc spre pat, neștiind ce să spun sau daca sa inteleg daca era adevărat sau nu. Eram atat de confuz și derutat. Imi iau telefonul de pe noptieră si notez "nu e." în notițe. Dacă acest mesaj va fi si mâine, atunci-
N-am nici cea mai vagă idee ce as putea face. Imi ling buzele nervos si ma acopăr cu plapuma, sperând doar sa primesc un raspuns concret maine.