Adună-mă, Satana (boyxboy)

Capitolul 16

Razele soarelui se plimbau usor peste cearșafurile albe. Se reflectau prin geam, direct in fata mea. Murmur ceva incoerent, intredeschizand ochii. Casc larg și imi întind mușchii. Ma ridic in fund, plimbându-mi privirea prin cameră. Pentru câteva secunde uit unde eram si ce faceam aici, dar imi aduc aminte repede.
Clarissa dormea adânc langa mine, dar nu pentru mult timp, deoarece se foi in pat de cateva ori. Se ridica si ea, trezindu-se. Isi susține corpul in palma dreapta, trecandu-si degetele subtiri prin parul incalcit.
— Ce dracu, mormăie coborandu-se din pat.
Tresări cand simti podeaua rece sub tălpile picioarelor, dar se ridică oricum.
Se întoarce spre mine, privindu-ma calmă. Ofta nemulțumită si isi duce câteva degete la frunte.
—Nu spune ca noi.. spune ducând un deget spre mine, apoi spre pat.
Dau repede negativ din cap, ridicandu-mi palmele în aer, pledand nevinovat.
—Nu, nu! Sar ca ars.
—Atunci ce făceam noi, oftează si isi strânge corpul într-o îmbrățișare.
—Erai beată, te-am întâlnit întâmplător afară si m-ai rugat sa te duc acasă, astfel că am facut-o, ii explic ridicandu-ma din pat.
—Am băut, inca un oftat ii părăsește buzele cand repeta aceste cuvinte cu glas tare.
Ma privi calma, un pic cam prea calmă, desi in privirea ei se reflecta haos. Puteai citi perfect ura, egoismul si dezastrul din privirea ei. Un fior rece imi cutremură corpul si un sentiment vag de milă pentru fata din fața mea se făcuse cunoscut.
—Și cand am ajuns acasă, m-ai rugat sa stau cu tine. Probabil eram si eu prea amețit încât să mai gândesc limpede, continui si privesc stânjenit podeaua.
Nu bausem, dar nu asta era cauza de ieri. Nu stiam inca ce era, dar sperăm să realizez repede ce ma făcea atat de neatent, visător și încurcat.
—Oh, spuse ea, îmi pare rau, pronunță fata cuvintele cu frică in voce.
—E totul ok, voi pleca acum. Doar sper ca ești bine, adaug ultima parte si ii ofer un zâmbet in timp ce ma îndrept spre ușă.
Ea nu spuse nimic, rămânând tăcută. Poate eram curios de ce se comporta  asa,  mai ales ca la școala era cu totul alta persoană.  Clarissa dependenta de atentie si o adevărată demnă de titlul 'drama queen' se transformase ușor. Nu ii mai pasa de nimeni si de nimic. Era pierdută în vid, în propria lume, contopindu-se cu visele.
Se infiltra atat de bine in intuneric, de parcă făcea parte din el. De parca însuși întunericul, tăcerea si singurătatea deveniseră ea.
Nu spunea nimănui, dar puteai sa o vezi usor cum se topeste. Ardea precum o lumânarea,  acceptandu-si soarta.
Și parcă o preferai pe vechea ea, deoarece sa vezi un om cum se distruge singur era probabil cel mai greu lucru pe care il puteai vedea.
Înainte să apas clanta si sa părăsesc apartamentul decorat cu gust, ma întorc pe călcâie spre Clarissa. Nu isi ridicase inca privirea, lasandu-si sufletul sa isi plângă de milă.
—Știi ceva de Karen? Pun intrebarea, iar ea se cutremură.
Isi ridica privirea, lăsând cearcănele sa se observe liber in reflecția soarelui pe chipul ei. Buzele i-se intredeschid, încercând să îmi răspundă, dar nici un suflet nu ii părăsi gâtul.
Și atunci o vazusem prima dată pe Clarissa. Pe ea adevărata. Ma privea speriată, pierdută si fără de ajutor. Se prăbuși pe podea, începând sa plângă. Isi strânse corpul intre propriile brațe, de parcă regreta ca plângea. De parca plânsul este singura ei problema si de parcă nu ar fi trebuit sa faca asta. Adevărul era ca avea nevoie. Acest plâns că un strigăt de ajutor, folosit precum un ecou in depărtare.
Fug spre ea, căzând în genunchi langa ea. O îmbrățișez stângaci, ea lipindu-si fața de materialul tricoului meu care încă duhnea a alcool și a țigări de la petrecerea de ieri.
Strânse materialul in pumnii ei mici, continuând să plângă.
Si desi realiza ca cel mai probabil trebuia sa ofere o explicație, nu o făcea.
Imi trec degetele prin parul ei, în speranța falsă de a o calma, dar nu era de ajutor.
—S-a intamplat ceva, Clarissa? Pun intrebarea, regretand imediat.
Nu imi era datoare cu nici o explicație si nu era treaba mea sa ma bag in viata ei. Poate nici nu trebuia sa fiu aici, poate nici nu avea nevoie de ajutorul meu si poate era vina mea. Dar eu eram aici. Incercam sa o ajut si sper doar ca ea să fie bine.
Ea sa fie bine. Persoana care m-a facut in toate felurile. Persoana care ma urăște cu întregul ei suflet si persoana care ma priveste cu superioritate si dezgust de fiecare data cand o vedeam.
Dar in momentul ăsta, trecutul se estompa usor. Rămânea doar prezentul si fata din bratele mele.
Fata cu care nu aveam nici o legatura pozitivă, dar care acum isi lasa fraul emoțiilor in bratele mele.
—Ea, șoptește printre hohotele de plâns, încercând să se calmeze singură.
Incerca sa oprească acest val de lacrimi, în speranța că va reuși să îmi spună adevăratul motiv.

...

—Poftim, ii pun in fața cafeaua.
Clarissa își cobora privirea obosită spre ceasca de cafea si murmură un 'mulțumesc' abia șoptit. Strânge cana in palme si mai oftează odata inainte sa lase conținutul fierbinte sa ii curgă pe gât.
—Dacă vrei, poti sa nu imi spui, o ating prietenos pe mâna, zâmbind. Cred ca este timpul sa plec.
Ea lasă cana pe masă, apucandu-ma de mână. Imi face semn cu privirea spre scaunul din fata mea si isi mușcă buza nervoasă. Dupa comportamentul ei, realizez ca voia oricum sa imi spună.
Uneori, cel mai bun remediu, este sa povestești cuiva. Sa nu ții în tine toate aceste emotii, deoarece va fi un moment cand nu vei mai rezista. Și atunci vei avea nevoie de cineva. O persoană care sa iti zâmbească si care sa iti sopteasca "totul va fi bine", deoarece oricât de seci par aceste cuvinte, sunt cuvintele pe care le asteptam de fiecare dată. Oricât de mult am nega.
—Karen, incepe ea, captandu-mi atenția. Defapt, Sandra. Numele ei real este Sandra.
Imi ridic sprâncenele uimit, înghițind în sec. Auzisem acest nume in ziua in care am vazut-o ultima dată, însă nu realizasem valoarea acestui nume. Era scos din context și credeam doar ca este un detaliu minor.
—Sandra este sora mea, șoptește ea privindu-si reflexia in cafeaua din ceașcă. Însă, face ea o pauza, acum 12 ani, părinții noștri au divorțat. Tata a luat-o pe Sandra, iar eu am rămas cu mama. Pana atunci, eram de nedespărțit. Am primit promisiuni false ca ne vom reîntâlni, însă doar de 2 ori si pe urma tata s-a mutat definitiv in alta țară. De atunci am mai vorbit o singura data cu ea, zice in timp ce un val noul de lacrimi i-se adunara in ochi.
—Și ea știa? O intreb confuz, privind-o pe fata din fața mea.
Da pozitiv din cap.
—Se pare ca da. Ultima dată când am vorbit, desi nu poate fi spus teoretic ca am vorbit, a fost un email de la ea. A fost trimis de la un cont fals, zice si se ridică de la masă.
Parcurse distanța dintre bucătărie si living, sub privirea mea. Se intoarse in scurt timp, tinandu-si in mână laptopul. Il aseza lent pe masa, langa ceasca de cafea. Il deschide si peste maxim un minut, il întoarce spre mine.
Rămân măgulit cand realizez ca ea mai avea email-ul, desi trecuseră 11 ani de la data expedierii.
"Clarissa,
Sunt eu, Sandra. Imi pare sincer rau ca nu am mai avut sansa se ne revedem, dar a fost alegerea mea. Stiu ca ceea ce iti voi spune te va rani, dar este adevarul si prefer sa ti-l spun asa dureros cum este, decat o minciună dulce.
Tata m-a anunțat cu aproximativ 2 luni inainte de tot. Mi-a spus ca sunt șanse să nu ne mai revedem, deoarece, stii, eram singura din familie care știa ce face tata cu adevarat. Nu iti voi spune ce face, însă implica multi oameni periculoși si este mai bine ca tu sa nu faci parte din asta.
Am decis să încerc să ne îndepărtez, dar faptul ca poate nu ne vom mai vedea vreodata ma macina pe interior, încât am decis să fac fix opusul si sa fac aceste 2 luni cele mai misto luni din viata noastra. Cele 2 intalniri au fost doar formale, deoarece stiam deja ca vom pleca definitiv din țară.
Imi pare sincer rau. Chiar tin la tine, întotdeauna o voi face. Și desi nu ne vom mai întâlni, tata mi-a promis că voi sti mereu ce faci.
Cu drag, Sandra.
Nu trimite raspuns, nu il voi vedea."

Recitesc mesajul inca odata cu privirea si ma uit la Clarissa. Privirea sa era pierdută si părea că se gândește.
—Îmi pare rau, soptesc sugrumat.
—Întotdeauna am crezut ca asa zisa Karen este o bagacioasa. Ma enerva ca semanam si se baga in seama cu mine fara motiv, spune pe un ton vinovat, muscandu-si buza.
—Dar adevarul...oftez zgomotos
—Adevărul este că aș prefera-o pe Karen chiar acum. Pe Sandra, șoptește numele, abtinandu-se sa nu plângă.