Capitolul 15

1.9K 147 25
                                    

Nici nu ieșisem bine din mașină, însă forfota si zgomotul de afară deja ma speria. Deschid usa, aruncându-i o privire satenului. Acesta imi returna unul dintre zâmbetele  lui specifice, crescandu-mi putin increderea in sine.
Închid portiera, apoi el încuie mașina.
-Haide, angelo, imi zice si isi împletește degetele cu ale mele, trăgându-mă prin mulțime.
Înainte ca macar sa realizez, eram printre cei din anul 4. Nu ca ma deranja, deoarece majoritatea chiar erau foarte mișto. Ii admiram ca se comportau atat de bine cu mine, deși eram cu 3 ani mai mic. Plus faptul că cei din anul 2 ma urasc dupa cs i-am spart nasul tipului aia si cei din anul 3 au o ură specială pentru mine ca protejatul celor din anul 4. Era cam dificil sa supraviețuiești într-o școală, unde mai bine de jumătate te uraste si inca un sfert te foloseste ca sa ajunga langa Noah.
-Hei, ii salut politicos si timid.
Ii cunoșteam aproape pe toti, am avut șansa să îi întâlnesc la școala, însă nu prea ma simteam in largul meu langa ei. Majoritatea erau destul de înalți fata de mine, facandu-ma sa par si mai pitic decat eram. Nu acceptasem niciodata o persoană care se credea mai superioară, dar presupun ca trebuia sa ma obisnuiesc.
Ma salutară inapoi, începând o conversatie despre sport. Nu eram mare fan si chiar nu aveam habar despre sport.
Înghit în sec. Ma retrag într-un colț mai întunecat, dorind să nu ma observe nimeni.
Si astfel am rămas iar singur într-o încăpere plină de oameni.
Un oftat imi părăsește buzele, examinand fiecare persoana din încăpere.
Două fete pe care le-am recunoscut de la ora de engleza (presupun ca erau anul 1) se agatasera de Harry. Bărbatul ma observase si inainte, reușind să îmi arunce câteva priviri plini de ură. Fetele il mângâiau si ii ofereau atenția maxima nonstop.
In alt colț al clubului, era un cuplu care se sarutau. Atingerile lor pline de patos si dorința imi trezeau amintirile atingerilor lui Noah. Simt iarăși un fior urcandu-se pe sira spinării si un sentiment ciudat in stomac. Imi mușc obrazul, concentrandu-mi atenția pe ringul de dans.
Câteva perechi de elevi dansau cu toata energia pe scenă. Mișcările multor dintre ei păreau atat de simetrice si bine gândite, încât am impresia ca ei s-au pregătit pentru dansul acesta luni intregi doar ca sa il danseze la o simplă petrecere la club.
Apoi imi aminteam ca daca eu sunt bâtă la dans, nu inseamna ca toți sunt așa. Doar pentru ca aveam 2 picioare stângi-
O zăresc si pe Maia in multime. Parul ii flutura prin aer datorită vitezei. Cu pasi apăsați si rapizi, se îndrepta spre Noah. Il dezbracă din priviri, personal simțindu-ma iritat. Ajungând în spatele lui, isi parcurge parul ci degetele osoase, chicotind, astfel atrăgând atenția satenului.
Vorbisem chiar mult cu Maia. De cand Karen o face pe disparuta, deși încă țineam la ea, Maia rămase singura persoana care nu era din anul 4 si cu care vorbeam. Nu puteam spune ca suntem prieteni buni, dar mai bine decat nimic.
Sângele imi îngheață in vene cand vad ca Noah o apuca de talie, asezandu-si bărbia pe umărul ei. Modul în care se comporta cu ea, ma aducea cu gândul la un cuplu, asta trezindu-mi direct sentimentul de dezgust.
Poate era incorect si egoist din partea mea, dar simteam ca fiecare atingere a colegului meu de camera imi aparținea doar mie. Nu eram gelos, insa toate ce s-au întâmplat în ultimul timp, mă sperie.
Nu puteam face nimic totuși. Ei doi erau acolo, îmbrățișandu-se reciproc. El isi trece jucăuș nasul prin parul ei. Isi plimba usor mâna peste suprafața dezgolită de piele de sub tricou.
Si nu puteam face nimic încât să lupt cu sentimentul acesta. Deoarece era incorect, în primul rând, iar în al doilea rând, nu eram decat colegi de cameră.
O vibratie lungă imi întrerupse atenția. Scot telefonul si pufnesc nemulțumit cand o observ pe "bunica". Ma încrunt si caut cu privirea ieșirea. O gasesc pe cea din spate si cu telefonul inca vibrand in mana mea, o rup de fugă până afara.
Ajungând afara, raspund la telefon, încercând să vorbesc cat mai tare ca sa ascund muzica. Plus incercam sa imi aduc la normal ritmul respirației.
Tusesc odata datorită diferenței de temperatură. Afara era cu muuuult mai frig decât în club (pe care îl puteam compara cu ușurință cu un cuptor).
-Bună, incerc sa sun normal.
Adaug si un casc fals ca sa dau impresia ca dormeam sau ceva de genu.
-Scuze, scumpule, te-am trezit? Intreaba îngrijorată.
-Nu- nu- ma bâlbâi, uitandu-ma la podea.
-Ce faci? Cum pe acolo? pune ea intrebarile si pot jura ca zâmbește in real.

~

Ma întorc cu privirea spre ieșire, în continuare ascultând vocea bunicai de la telefon.
O zăresc pe Clarissa si deodată toata întâmplarea de acum o lună mi-se proiectează pe retină. Ma scuz si închid telefonul, fugind dupa blondă.
Ea privea in gol, ținând în mână o sticlă de vin. Parul ii era al naibii de ciufulit, iar corpul se menținea cu greu pe tocurile inalte.
-Clarissa, zic si o ating pe umăr.
Ii captez atenția, iar ea se întoarce plictisită spre mine. Faptul că jumătate de sticla era goală si dupa modul în care arăta, realizez ca nu era treaza.
-Nova, murmură si vine spre ea.
Reușește să se dechilibreze, dar o prind inainte sa cada. Se împinge din bratele mele, dar de data asta cade. Ma uit oripilat la blonda din fața mea, dar incerc sa pastrez o fata cat mai clară. O ajuns sa se adune de pe jos, de data asta ea stând în picioare.
Voiam doar sa o intreb daca stie ceva, orice, despre ea.
Însă dansa se prăbuși în brațele mele, asezandu-si capul pe umărul meu.
-Du-mă acasă, imi sopteste la ureche, aruncând sticla pe podea.
Sticla se face fărâme, zeci de cioburi sărind. Conținutul inchis la culoare din sticla se prelinge pe asfalt.
-Nu stiu unde stai, ma scuz si o apuc de umeri.
Puteam anula conversația pe maine.
-Primul bloc din dreapta fata de cămin,  apartamentul 34, zice adormită cu fața îngropată în umărul meu.
Murmur nemulțumit si chem un taxi. O apuc pe blonda de talie, pastrandu-i echilibrul.
Încerca să îmi mulțumească, dar alcoolul din ea vorbea altceva.

~

-Nova, esti un bărbat adevărat, mormăie in timp ce o asez usor in patul ei.
Numai eu stiu cat am cautat dupa cheile de la apartament. Fata asta avea clar PREA MULTE obiecte in geantă. Si eu care credeam ca uneori sa iti cari telefonul dupa tine este obositor.
Se ridica in fund, încercând să nu cadă pe  jos  ca ulterior să doarmă acolo. Dar nu făcuse nici un pas si aluneca.
Reusesc sa o prind iarasi.
Ea își duse mâinile dupa capul meu si ma sărută scurt pe buze. Îngheț, insa reactionez rapid si o împing.
-S-scuze, ii spun stânjenit. Am iubita, mint privind-o in ochi.
-A fost doar un sărut prietenesc, se imbufna.
Se acoperi cu plapuma. Ma ridic din pat lent, încercând să ies pe ușă.
-Stai cu mine, Nova, șopti ea rugămintea.
Oftez zgomotos, asezandu-ma langa ea.
Va fi o noapte lungă.

---
Scuzați greșelile, sunt adormită >~<

Adună-mă, Satana (boyxboy)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum