Adună-mă, Satana (boyxboy)

Capitolul 29

-Și cum in spital? Zâmbi optimist Clarissa.
Imi întorc capul usor spre ea si ii arunc o privire.
-Nu incerca sa vorbesti cu mine după ce mi-am luat pastilele. Ma fac, din dracu stie ce motiv, al naibii de calm.
Blonda zâmbi, desi nici ea nu prea era mulțumită de situație. Lasă un oftat abia auzit sa ii părăsească buzele, înghițind în sec.
Însă nu scoase nici un raspuns de pe chipul meu.
Imi privesc degetele strivind materialul aspru al plapumei.
Voiam să plâng, dar acum nici de asta nu mai eram in stare.
-Haide sa ne plimbam afară. Putin aer curat ti-ar prinde bine, imi sugerează, privind pe geam.
Dau din umeri și mă ridic la marginea patului.
Nu voiam să fiu răutăcios, dar acum tot ce mi-as fi dorit ar fi fost sa raman singur. Însă totusi decid sa fiu de acord cu ea.
Ma incalt si o urmez pe Clarissa pe hol. Era destul de întunecat încât să îți trezească frica in tine, dar sa repet si pentru a suta oară, medicamentele ma făceau imun oricărei emoții.
Pașii noștri rasunau un ecou în gol, pierdandu-si farmecul cu fiecare pas. Soarele care apunea se reflecta prin geam, colorand pereții într-o nuanta aprinsă de portocaliu si galben.
Și parcă iti doreai sa devii una cu întunericul. Sa te ascunzi de lume, privindu-i pe toți. Una cu lumina si sa te topesti usor, pana nu ramane nimic din propria ființă.
Iar daca dumnezeu este lumina si diavolul este întunericul, te simti prea obisnuit pentru întreaga lume. Deoarece esti un om simplu.
Și dintr-o dată, simt un chef nebun de a picta.
Ieșind afara, simt cum aerul rece iernatic imi lovi fața.
—Este putin cam frig, nu stiu daca a fost o idee bună, aud vocea Clarissei.
Ma întorc spre ea si zâmbesc, încât să îi demonstrez ca e totul bine.
—Puțin aer proaspăt nu imi strică, ii recunosc.
Dar nu fac prea multi pasi, deoarece ma trezesc in fata cu doi ofițeri de poliție. Ma bâlbâi in timp ce îi salut, încercând să dispar de acolo.
—Domnule Canon, imi aud numele de familie pronunțat cu autoritate in glas.
Ma întorc spre cei doi, zâmbind fals.
—Da? Le raspund scurt.
Clarissa ii privi exasperata.
—Înțelegeți că nu e chiar bine fix acum sa ii luati mărturiile. Încă nu se simte chiar minunat, le explica si incearca sa ii trimita dracului într-un mod subtil.
Polițistul isi da ochii peste cap.
—Clarissa, te rog, noi doar vrem sa terminam asta mai repede si sa intelegem care va fi pedeapsa lor. Însă nu putem face asta fără mărturia subiectului principal. Plus ca si prietenul lui ar putea avea probleme, daca el nu confirmă că l-a invitat in casa lui.
Ma crispez cand aud ca Noah ar putea avea probleme, astfel că ma întorc spre blondă si dau pozitiv din cap.
Cei doi păreau totusi ca se stiu destul de bine si ma speria putin.
Intrăm în clădirea spitalului, unde căldura deja mi-se părea insuportabilă. Intrăm în salonul meu. Cei doi isi trag cate un scaun, Clarissa preferând să rămână în picioare. Ma asez pe pat si ii privesc cuminte.
—Intai de toate, vrem sa clarificăm daca prietenul tău a fost invitat de tine in casa sau a intrat prin efracție? Bunicii tai spun ca nu au avut habar despre prezența lui.
Dau pozitiv din cap.
—Da, eu l-am invitat, clipesc apăsat, examinand cum bărbatul nota raspunsul pe o hartie.
Lua o gura de aer.
—Acum încercați să vă linistiti si sa detaliati tot ce va amintiti inainte sa lesinati, isi fixă privirea in ochii mei, parca dorind să mă citească.
Deși era si Clarissa aici, mi-as fi dorit să fie si Noah. Doar ca mai trebuia sa doarmă si el si nu putea sa stea cu mine tot timpul.
—Păi am venit in vacanta de Crăciun acasă, însă deoarece nu aveam sa ma vad cu Noah pentru câteva săptămâni, am decis să stea putin la mine. Deoarece nu stiam daca bunicii aveau sa accepte prea nu, având în vedere că nu sunt atat de social si nu stiu...in fine, l-am adus in secret. Între timp, eu am servit asa zisa cina împreună cu cei doi, dar la un moment dat bunicul a zis ceva ciudat. Cum ca imi voi pierde cunoștința peste nu stiu cat timp si ca voi muri. Am crezut ca este o glumă proastă, dar peste câteva secunde am inceput sa ma simt rau. M-am ridicat si atunci am căzut pe jos...si cam atat, dau din umeri.
Simțeam totusi un gol în stomac și presupun ca daca n-ar fi medicamentele, as plânge pana acum.
Polițistul notează tot, oftand.
—E bine totusi ca ati fost salvat. Scuzati-ne daca v-am deranjat, se ridică și isi indesa notițele într-o mapă.
Blonda ii arunca câteva priviri amare.
—Fii sigur ca ne-ai deranjat, ii raspunde acru fata.
După ce parasisera salonul, ma întorc rapid spre ea.
—Sunt curios, ii zic urmarind-o cu privirea.
Ea se aseza langa mine pe pat, scotandu-si telefonul.
—Paiiiii, lungeste ultima litera, așezându telefonul langa ea.
Continui sa o privesc curios.
—Au mai venit de câteva ori sa iti ceara mărturia, dar tu aveai nevoie de odihnă, asa ca împreună cu Noah i-am alungat. Insa, ultima data, idiotul ala de polițist a flirtat cu mine si pana la urma am ajuns la mine acasa. Ghici cine a disparut de dimineață, mârâie nemulțumită si stanjenita.
O mângâi pe mâna.
—La dracu, pacat ca aflu abia acum. Oricum data viitoare ii voi zice eu ceva, o anunt si ea incepe sa râdă.

———————

Tam, tam, taaaam. Idk, e un capitol scurt si simplu, nu prea complex.