Adună-mă, Satana (boyxboy)

Capitolul 7

Imi strâng cărțile la piept, asezandu-le pe rand in ghiozdan. Verific iarasi daca este totul si răsuflu ușurat.
Deschid randul mic, de unde imi scot căștile. Închid geanta si o arunc pe umăr. Imi pun căștile în urechi si imi bag telefonul in buzunar.
Ies pe ușă, încercând să mă scufund in melodie si sa ii evit pe toți.
Trebuia să trec pe la biblioteca. Cu pasi rapizi, strangand bretelele ghiozdanului in pumni, ma îndrept spre aripa de sud a facultății.
Aveam nevoie de un dictionar pentru perechea următoare. Nu pot spune ca sunt cel mai bun din scoala, dar încerc ce pot mai bine. Deși am zis inițial sa nu incerc a fi tocilar, aici daca nu învățai cât poti de bine, era cam degeaba.
Ajung rapid in partea de sud a facultății. Nu prea erau aici multe persoane, deoarece cabinetele erau in celelalte aripi a școlii. Imi scot o casca din ureche, în caz de ceva, si intru in biblioteca. Cum m-am asteptat, nimeni.
In scoala exista 2 tipuri de oameni:
-cei care au intrat pe banii părinților. Lor nu le pasa de facultate si o făceau doar de dragul de a fi.
-cei care învățau.
Aia veneau cu zile întregi inainte sa se pregătească pentru o oră.
Eu nu stiu unde ma încadram. Doar incercam sa nu fiu dat afară.
Ii arunc o privire fugara bibliotecarului. Nu era atent decât în monitorul calculatorului. Sorbea din cafeaua care părea rece, nici macar ostenindu-se sa verifice cine a venit.
Câteva cărți aranjate haotic stăteau aruncate pe masuta de langa el, dar nu le acorda importantă.
Murmur un salut la care nu am primit raspuns. Ma uit sceptic la el si arunc o privire asupra foitei din palma "D06-17". Imi ridic privirea, căutând dulapul D.
În biblioteca era o liniște mortală. Părea atat de sumbru, având în vedere luminozitatea. Rareori mai puteai auzi fosnete pierdute în ecoul încăperii.
Găsesc rapid dulapul D, căutând raftul 6. Ma întind pe vârfuri sa ajung cartea cu numărul 17. Reusesc sa o ating, însă în loc să o prind, ea cade pe jos. Tresar speriat, luand-o de pe podea.
Aud niste râsete înfundate si chicoteli. Imi arcuiesc o sprânceana, strâng cartea in palma si înaintez suspicios spre dulapul de unde se auzeau zgomotele.
Trec cu degetele peste dulap, realizând că se auzeau din spatele lui. Imi întind gâtul si îngheț cand observ o fata si un băiat. Se sarutau apăsat, fata fiind mai mult dezbrăcată decat îmbrăcată.
Incerc sa scap de acolo fara sa fiu vazut, dar sunetul pașilor mei pe gresie m-au dat de gol. Băiatul rupse sărutul si cand ma văzu, se uita furios la mine.
Si cand il recunosc pe idiotul din anul 3 care ma hartuia, stiam ca mai bine fugeam de acolo. Scap cartea si ies in fuga din bibliotecă.
Observ privirea confuză a bibliotecarului si aud pași care fugeau dupa mine. Căștile, care au căzut din urechi deja, fluturau in urma mea. Ma ascund dupa ușă, inainte ca tipul din anul 3 sa iasa furios pe ușă.
Cămașa șifonată, parul ciufulit si secvența pe care am reusit sa o surprind imi demonstra ca daca ma prindea, eram dat dracului.
Incerc sa imi tin respirația, lipindu-ma de peretele rece. Imi mușc buza si ma înjur in gand pentru faptul că nu am luat lectii de înot si plămânii mei nu suportau decat cateva secunde.
Aud apoi pași rapizi pe tocuri si fosnete.
-E totul bine, baby? Crezi ca a vazut? Se aude o voce subțire de fata pe un ton îngrijorat.
-La naiba, daca ii va spune directorului...clar ca a vazut, doar nu-i orb.
-Ești un idiot! Ti-am zis ca nu am nevoie de fanteziile tale. Acum vom fi suspendați, se plânge ea.
-Stai calma, ii raspunde iritat tipul, il voi prinde dupa ore si ii voi arăta că nu e bine sa tragă cu ochiul, mârâi.
După ce si-au încheiat dialogul, ei plecara. Iau o gura mare de aer. Mai stau câteva minute ca sa fiu sigur si ies din ascunzatoare.
Trebuia cu orice preț sa il evit pentru o săptămână, cel putin. Poate va realiza ca tin prea mult la viata mea încât să il pârăsc la director.

~

Imi strâng lucrurile, inca speriat. In timpul orei de romana am fost neatent si am decis să verific iesire de urgență din scoala. Am de gand sa plec cat mai discret posibil. Dacă aveam noroc, nu ma vedea nimeni.
Apuc geanta si fug rapid din cabinet. Ca si fiu si mai sigur, trebuia sa trag o fuga pana la Karen si sa ii cer ajutorul.
Stiam ca ea mai avea o oră, dar poate imi va zice cum ar fi mai ok sa il evit.
Ajungând langa cabinetul unde avuse ea ora, imi acopăr fata cu palma.
Privesc printre 2 degete fiecare persoana care iese din cabinet si cand ii recunosc claia blonda de par, o trag langa mine.
Ea tresări speriată, dar cand ma recunoaște, zâmbește.
-Hei, Nova.
-Karen, sunt mort, zic speriat.
-Esti ok? Intreaba îngrijorată.
-Deloc. L-am prins pe ăla din anul 3 împreună cu una in biblioteca si l-am auzit ca imi va face felul dupa ore. Ajuta-ma, ma plâng și imi mușc obrazul.
Nu voiam să par neajutorat in fața ei, dar stia scoala asta mai bine decat mine, având în vedere că ea era anul 2.
Ea înghiți in sec.
-La naiba, șopti si ma trage in cabinet.
Clasa era goală. Ea inchide usa si isi scoate telefonul din buzunar. Tasta ceva pe ecran și duse telefonul la ureche.
-O sun pe Maia. Ne va împrumuta geaca si șapca ei. E singura care poartă șapca pe frigul ăsta, imi explică.
-Pentru ce?
Ea însă imi evită intrebarea si începuse să vorbească cu tipa aia la telefon. Ma joc cu siretul de la hanorac pana sunt iarasi in centrul atentiei.
-Iti vei pune șapca in par, prostutule. Bine, nu stiu cat va ajuta, însă nu vei iesi in centrul atentiei. Crede-ma, parul tau carliontat este probabil parul pe care il recunoști si de la o sută de metri.
Chicotesc.
Peste câteva minute usa se deschide si apare o șatena. Parul îi curgea peste umeri. Isi învârte repede capul, concentrandu-si atenția asupra mea. In mâna ținea o geaca de blugi negri si o șapcă albă.
-Ok, nu voi pune întrebări prea multe, ranjeste. Însă poftim, imi inmaneaza.
Imi asez șapca in par, încercând să îmi ascund cat mai mult par.
-Mâine mi-le înapoiezi, ma anunta si dau pozitiv din cap.
-Mulțumesc.
Imbrac geaca.
-Acum fug la camin. Doar sper sa nu ma vadă.
-Stai..tu stai cu Noah din anul 4 in camera? Intreaba Maia.
-Uhm da, zic si înghit în sec. De ce?
-Nimic...E cam drăguț, chicoteste.
-Bine, plec.
-Succes, strigă Karen din urmă mea, iar eu fac un semn cu mâna.
Imi învârt capul printre holuri, asigurandu-ma ca nu este nimeni. Apoi o rup de fugă spre ieșirea din spate. Trebuia dupa sa trec prin parcare, dar aveam noroc ca tipul locuia aproape si nu venea cu mașina. Astfel ca nu avea ce sa caute in parcare, nu?
Deschid usa care era al dracului de grea. Scanez locurile cu privirea si cu pasi tiptil spre poartă.
Inima imi îngheață cand il observ pe toți aia din anul 3, stând langa poarta. Ma lipesc de perete si imi ling buzele nervos. Decid să mă retrag si sa ma ascund în toaleta pentru câteva ore.
Fac 2 pasi si ma întorc, însă dau nas in nas cu un alt tip din anul 3. Tresar speriat.
-Ouch, natflateata, nu ai azi noroc, rase el si ma apuca de guler.
Ma împinse pe jos, în timp ce rase.
-Harry, vino putin sa vezi cine este aici, strigă si apoi il vad pe tipul din bibliotecă venind cu pasi apăsați.
-Ce vrei? Cine mai este si asta? Face o pauză.
-E Nova, pune accent pe numele meu.
Aud pasi si Harry apare in fața mea. Emoțiile fetei lui se schimba de la confuzie la un zâmbet superior pe chip.
-Drumurile ni-se intersectează, ranjeste amuzat.
-Nu spun la nimeni, înghit în sec speriat, încercând să mă ridic de pe jos.
Proasta alegere, deoarece bărbatul ma lovi puternic in fața. Ma dezechilibrez si cad pe pământ.
Imi duc mâna la fața, simțind cum lacrimile mi-se adunau în ochi. Clipesc de câteva ori, încercând să nu plâng fata de ei. Ar fi fost cea mai mare greseala a mea daca o făceam.
Durerea din obrazul drept se făcea tot mai simțită, dandu-mi semn că va deveni o vânătaie de toata frumusetea.
-Invata-te sa nu te bagi in treburile altora, mârâi nervos si ma lovi cu un picior în stomac.
Incep sa tusesc. Imi acopar gura cu bratul, in timp ce imi tineam alta mana pe abdomen. Lacrimile amenințau periculos să iasă. Îmi mușc mâna, in speranta sa nu plâng.
Cel mai grav e atunci cand iti arati slăbiciunile propriului dușman. Pentru ca se va folosi de ele sa te distrugă.
Aud câteva râsete.
-Harry, esti prost? Se aude o voce cunoscută.
Imi ridic capul si dau de privirea lui Noah. Înghit în sec.
-Noah, rade el. Vrei sa te distrezi si tu?
In spatele satenului mai erau si prietenii lui. Nici unul dintre ei nu radea si nu stiam ce sa spun.
-Da, vreau sa ma distrez. Sa iti lovesc fața ta, mârâi si ii plasa o lovitură drept in nas.
Tipul urla de durere si isi duce mâinile la nas.
Prietenii lui Harry se dau cu un pas în spate, speriați.
Unul dintre prietenii lui Noah vine la mine. Ma apuca de mâna, ajutandu-ma sa ma ridic. Murmur un mulțumesc destul de incoerent si ma susțin de brațul lui.
-Serios, el este protejatul tau? Intreaba furios bărbatul cu nasul spart.
-Ai probleme? Vrei sa le rezolvăm? Ii replica nervos Noah.
Prietenul satenului ma ajuta sa ma urc într-o mașină.
-Mulțumesc, incerc sa zambesc, dar vânătaia care se forma in obrazul drept ma opri.
-Ouch, aia cred ca doare, zice bărbatul și inchide portiță, lasandu-ma pe mine in mașină.
Nu reusesc sa inteleg ce se zice afară, însă realizez ca se certau. Nu aveam cuvinte sa ii mulțumesc satenului pentru ajutor.
Noah intra in mașină, isi lua la revedere de la prietenii lui, porni masina si iesi rapid din parcare.
-Te-au lovit tare? Intreaba el după câteva secunde.
-Nu, murmur speriat.
-Ce s-a întâmplat? Continuă cu intrebarile.
-L-am prins pe Harry cu o fată in bibliotecă, ii răspund direct.
-Clar, pufni.
Urmara cateva minute de o liniște stânjenitoare. Imi întorc privirea spre geam, privind visător. Imaginile de dupa geam se mișcau tot mai rapid, ametindu-ma. Imi las capul pe banchetă, strangandu-mi corpul într-o îmbrățișare strânsă.
Și acum sentimentul de a ma intoarce acasa devenea tot mai puternic. Ideea de a părăsi facultatea si a alege unu normala cat mai aproape de orașul meu natal nu mai părea atat de rea.
-De ce m-ai salvat? Pun eu intrebarea fara sa realizez.
El bate usor cu degetele in volan. Cand ajunge la un semafor, oprește mașina. Isi întoarce capul spre mine si zâmbește prietenește.
-Sincer, nici eu nu stiu. Ma gandesc ca daca suntem colegi de cameră, ar fi frumos din partea mea să te ajut.
Isi întoarce privirea spre sosea. Semaforul isi schimba culoarea, iar el porni mașina.
Nici unul dintre noi nu mai zice nimic. Doar eu mai reusesc sa murmur un "multumesc" si sa las un zâmbet la vedere.

Peste ceva timp ma trezesc in camera de la camin. Eram iarasi pierdut printre  gânduri și nici nu am realizat cand am ajuns aici.
-Va trebui să dezinfectezi aia, imi zice aratandu-mi cu mâna la fața mea.
-Ce? Intreb confuz si ma uit in oglinda.
Lângă vânătaia de toata frumusetea mai era si o zgarietura pe care probabil am facut-o cand am cazut jos.
-Oh.
El umbla prin sertarele lui si se întoarce cu o sticluță de dezinfectant si vata.
-Aseaza-te, imi face semn spre pat.
Ma conformez cuminte. El se așează langa mine si toarnă pe vata dezinfectant. După ma ajuta si pudră vata peste rană.
Scancesc usor din cauza usturimii. Noah suflă usor peste rană.
Ma inrosesc usor, iar el chicoteste.
-E mai bine?
Dau pozitiv din cap.
-Tu nu prea vorbesti, angelo? Își arcuieste o sprânceana.
Imi întorc capul spre el.
-Nu știu. Vorbesc mult doar cu persoanele pe care le cunosc, mărturisesc.
-Atunci hai sa ne cunoaștem, rânji si ma sărută.
Pe buze.