Lovers 2

Capitolul 43

Capitolul 43: Speram să se termine

-Perspectiva Bellei-

Soarele stă să apună. Alex m-a plimbat prin tot oraşul, până când am ajuns pe....un deal. Trebuie să recunosc, e o privelişte frumoasă.

-Am ajuns la destinație, spune Alex şi coboară din maşină.

-De ce m-ai adus aici?

-Să vezi ce privelişte frumoasă se vede de aici, spune râzând, după care deschide portbagajul şi ia o pătură.

-Pe bune? Ştii că nu mă poți minți, spun şi iau pătura din mâna lui, întinzând-o pe capota maşinii.

-Aşa e. Veneam aici destul de des când mă certam cu tata. Nu ştiu de ce, dar să privesc oraşul mă făcea să mă calmez.

-Deci sunt prima persoană pe care o aduci aici?

-Da. Am vrut ca de acum înainte acesta să fie locul nostru. Vino aici, mi-a spus, deschizându-şi braţele, lăsându-mă să îmi odihnesc capul pe pieptul lui, ascultându-i ritmul liniştitor al inimii.

-Îmi place, spun, după câteva minute în care am tăcut amândoi, admirând peisajul din fața noastră, dar, în acelaşi timp şi prezenţa celuilalt lângă noi.

-Ştiam că o să îți placă. Voiam să te aduc aici după ce plecam de la nuntă, dar...

-Hei, spun şi mă întorc cu fața spre el, privindu-l direct în ochi. Tot răul întâmplat a trecut. Te rog, nu te mai gândi la acea zi ca la o zi rea şi nu te mai învinui pentru cele întâmplate. Aminteşte-ți acea zi ca nunta fostului tău tata, spun şi râd şi gândeşte-te că e vina tatălui tău. Tu nu ai absolut nicio vină, bine?

-Bine. Eşti foarte convingătoare când faci pe şefa, spune şi râde.

-Alex! Eu vorbeam serios!

-Şi eu! Voiam să te întreb ceva.

-Ascult, spun şi mă aşez mai bine în brațele lui.

-Unde vrei să mergem în vacanța asta de vară? mă întreabă, după care îmi sărută gâtul.

-Nu ştiu, nu m-am gândit. La mare?

-Nu mă întreba pe mine. Unde zici tu, acolo mergem.

-Lasă-mă să mă mai gândesc.

-Bine. Aş vrea ca fiecare zi să fie aşa.

-Aşa cum?

-Să fim liniştiți, fără griji şi să ne bucurăm unul de altul.

-Putem să fim aşa. Cel puţin acum, cu tine, în acest loc ferit de lume, mă simt cel mai bine.

-Şi eu. Putem să rămânem aici?

-Da, e tot ce îi răspund, pentru că nu vreau să plec din locul ăsta, din brațele lui.

-Mi-a venit o idee nebună, spune Alex, după ceva timp.

-La ce te-ai gândit?

-Să scriem o melodie. Şi să o cântăm amândoi.

-Unde vrei să o cântăm?

-La nunta părinților tăi? spune nesigur. Ştiu că e o idee cam...

-E o idee genială. Îmi place. Chiar voiam să te întreb ce cadou de nuntă să le fac, dar cred că acesta e cel mai bun. Vreau să fie melodia noastră, dar vreau ca ei să o inaugureze, dansând Dansul mirilor.

-Sunt de acord.

În timp ce ne bucuram de linişte, o amintire cu Alex de când nu eram împreună mi-a trecut prin minte.