Lovers 2

Capitolul 68

-Perspectiva Bellei-

Dr. Alisa Nicoli. Am citit numele scris pe cabinet de o sută de ori până acum. Nu știu cum să spun că mă simt. Am încercat de mai multe ori să îmi imaginez cum ar putea să decurgă conversația, dar nicio variantă nu îmi place. Când băiatul care a intrat înaintea mea iese, mă ridic încet de pe scaun și intru destul de timidă în cabinet. În fața mea stă o femeie până în 35 de ani, cu păr lung și blond, îmbrăcată într-un costum galben pal. Îmi zâmbește și mă apropii de canapeaua albastră.

-Bună ziua, salut eu timid și mă așez pe canapea.

-Bună! Bella Covey, nu? mă întreabă și continuă să îmi zâmbească.

-Da.

-Alisa Nicoli, îmi pare bine. Poți să îmi spui Alisa și să mă tutuiești, nu sunt prea bătrână. Abia am făcut 30 de ani, îmi spune și râde, iar eu încet să mă relaxez. Pare o persoană foarte de treabă.

-Și mie îmi pare bine. Îmi pare rău dacă sunt puțin timidă, dar nu am mai fost niciodată la psiholog și nu știu ce ar trebui să fac.

-Nicio problemă. Așa e pentru toată lumea care vin pentru prima oară. O să vezi că până la finalul acestei ședințe nu o să mai vrei să pleci. Pentru că e prima oară când ne vedem, mă gândeam că cel mai bine ar fi să îmi spui câteva lucruri despre tine. Dacă vrei, pot să îți spun și eu câte ceva, îmi propune, iar eu aprob din cap. M-am născut aici, în Seattle, mama mea s-a născut în New York, iar tatăl meu pe undeva aproape de Germania. Sunt căsătorită de cinci ani cu un italian-american și sunt psiholog de aproape șapte ani.

-Foarte frumos.

-Mulțumesc, acum rândul tău. Spune-mi câte ceva despre tine, apoi intrăm în mai multe detalii.

-Am trei frați, doi mai mari și unul de-o vârstă cu mine, părinții mei sunt divorțati și ambii s-au recăsătorit, îmi place să cânt și să dansez.

-Și mie îmi place să cânt, dar nu am o voce chiar atât de bună. Ok, acum că ne-am cunoscut, poți să îmi povestești ce vrei. Sau pot să îți propun eu ceva.

-Mai bine îmi propuneți dumneavoastră ceva. Adică... Îmi propui ceva, mă corectez când îmi dau seama că mi-a zis să o tutuiesc.

-Aș vrea să știu mai multe despre părinții tăi și divorțul lor.

-Păi, mama l-a înșelat pe tata câteva luni, apoi, de Anul Nou, eu și iubitul meu i-am găsit pe ea și pe amantul ei în patul meu. Ne-au spus că nu a fost nimic mai mult decât atracție fizică și chiar i-am crezut. Tata a aflat și el și s-a hotărât să divorțeze, iar eu am ales să rămân cu el. După asta, la scurt timp, am aflat că mama se căsătorește cu bărbatul cu care l-a înșelat pe tata. Bărbatul acela știam la momentul respectiv că e tatăl iubitului meu, dar s-a dovedit că de fapt nu era.

-De ce ai vrut să rămâi cu tatăl tău? Ai avut o relație mai bună cu el? mă întreabă și mă uit în podea, căutând răspunsul potrivit.

-Nu neapărat. Am avut o relație bună cu ambii părinții, dar de când am aflat ce a făcut mama, am început să o privesc diferit și chiar și ea începuse să se poarte mai ciudat, nu știu, mai rece. Nu înțelegeam de ce era așa și până la urmă am decis să rămân cu tata după un conflict cu ea.

-Regreți decizia pe care ai luat-o?

-Nu, chiar nu. De fapt, chiar mă bucur că am ales să locuiesc cu el, pentru că, sincer, noul soț al mamei nu e deloc pe placul meu.

-Cu frații tăi cum te înțelegi?

-Bine. De cel de varsta mea am reușit să mă apropii mai mult, fiind fratele meu vitreg, iar cu cei mari relația e aceeași ca din totdeauna. Nu am avut certuri mari niciodată, mereu ne-am apărat unii pe alții, știi tu, ce fac frații.