Lovers 2

Capitolul 61

-Perspectiva Bellei-

-Bella Covey, ce surpriză să te văd.

-Ce naiba cauți aici?

-Nu îmi spune că nu te bucuri să mă vezi.

Vrea să îi răspund sincer? E ultima persoană pe care mă așteptam să o văd și nu doar azi, în general. Caleb Danvers stă în fața mea și așteaptă un răspuns.

-Tu ce crezi? Dă-te din drum, trebuie să ajung acasă.

-Te conduc, se oferă și nici nu trebuie să mă gândesc, pentru că știu că e o idee foarte proastă.

-Nu, mersi. Pot să merg și singură, îl refuz, dar el nu se lasă așa ușor, pentru că tot nu se dă din drum. Caleb, dă-te.

-Să știi că dacă ți-e frică că va afla iubițelul tău, eu nu o să îi spun nimic. Imediat ce Caleb îl menționează pe Alex, toată dispoziția mea oarecum bună dispare și mă așez pe bordură.

-Știi ceva, nici nu vreau să merg acasă.

-Am zis ceva greșit? mă întreabă și se pune lângă mine.

-Eu și Alex am luat o pauză, îi spun și oftez. Nu e vina ta, nu aveai de unde să știi.

-Când s-a întâmplat asta? Credeam că sunteți de nedespărțit.

-Și eu credeam același lucru, dar se pare că m-am înșelat. Tu ce faci aici?

-M-am făcut bine.

-Cum adică "te-ai făcut bine"? Parcă ziceai ca ești nebun, îi spun, iar el își dă ochii peste cap.

-Vai Bella, mulțumesc că îmi aduci aminte tot ce am spus, chiar apreciez. Vreau să spun că sunt ok acum, nu mai am apucături ca înainte. Mă rog, o să dureze ceva până când prietenii mei o să înceapă să mă creadă. De ce ai decis până la urmă să vorbești cu mine?

-Pentru că în ultimul timp nici eu nu știu ce să mai fac sau cu cine să mai vorbesc și știu că tu nu treci printr-o situație prea roz. Fără supărare. Jace știe că te-ai întors?

-Nu. Nu știu dacă ar trebui să mă duc acasă sau să dorm pe unde apuc, îmi spune și își pune fața în palme. Cred că nici nu vrea să mai audă de mine după ce am facut ultima oară.

-Toți facem greșeli, dar important e să învățăm ceva din ele și să nu le mai repetăm. Sunt sigură că dacă vorbești cu el cu calm o să fie totul bine.

-Nu știu ce să zic. În fine, vrei să te conduc până acasă? mă mai întreabă o dată, iar de data asta îl las să o facă.

-Sigur, de ce nu.

-Încă nu mi-ai spus cu ce ți-a greșit Alex. Nu vreau să par prea insistent, dar m-ai făcut curios.

-M-a înșelat cu o fatã la douã luni dupã ce a plecat la facultate. Mulțumit?

-Ah, îmi pare rãu. Am crezut cã a fãcut o prostie clasicã lui, îmi spune și se vede cã îi pare rãu. Nu trebuia sã insist, îmi pare rãu.

-E ok, încerc sã trec peste, dar, dupã cum vezi, nu prea îmi iese. Stai puțin, mã sunã Adam, îi spun și îi rãspund fratelui meu. Da?

A: -Ce faci?

-Merg spre casã, tu?

A: -Sunt bine, voiam sã vãd cum te mai simți. Mã gândeam cã poate trec pe acasã mâine, asta dacã nu...

-Am ajuns la destinație. Mã bucur cã am vorbit, îmi spune Caleb, iar eu îi fac semn sã tacã, dar deja e prea târziu.

A: -Cumva l-am auzit pe Caleb lângã tine? Ce naiba, Bella, de ce vorbești cu el?