-Perspectiva Bellei-
-Vino sã mã prinzi, îi spun lui Alex și fug de el, știind cã o sã pierd la jocul ãsta, pentru cã e mai rapid decât mine.
Când obosesc, decid sã mã ascund dupã un copac și sper sã nu mã gãseascã așa repede. Mã uit dupã el, având grijã sã nu fiu vãzutã, dar nu pare sã fie pe aici. A renunțat deja? Imediat ce revin la poziția inițialã, ochii mi se ațintesc la persoana din fața mea. Nu e Alex. E coșmarul vieții mele.
Tatãl lui Will.
Dau sã fug, dar mã prinde de mânã și mã aruncã pe iarbã. Se apleacã pânã ajunge la nivelul meu, apoi începe sã dea în mine, ca de fiecare datã. Alex apare din spatele lui, dar nu mã bagã în seamã, de parcã nici mãcar nu mã vede. Mã doare tot, dar în special inima.
Coșmarul îmi este întrerupt de Spencer, care mã zgâlțâie sã mã trezesc. Cum deschid ochii, îi observ privirea îngrijoratã și nu apuc sã spun nimic, pentru cã sunt trasã într-o îmbrãțișare de urs. Abia acum mi-am dat seama cã plângeam în somn, pentru cã am fața udã. Câteodatã, coșmarurile nu sunt așa de rele, dar sunt și zile când aș prefera sã nu mai dorm, pentru cã nu știu ce o sã visez.
-Spens, sunt bine, încerc sã îl asigur cã nu m-a afectat așa de tare coșmarul, deși știu cã nu îl mint doar pe el, ci și pe mine.
-Ești bine pe naiba, pufnește și în sfârșit mã uit și eu la fața lui. Nu e prima oarã când ai un coșmar de când sunt acasã și știu cã niciodatã nu ești bine. Ar fi trebuit sã depui plângere.
-Și cu ce m-ar fi ajutat? Fapta a fost deja fãcutã, nu mai are niciun rost. Adam e acasã? schimb subiectul, pentru cã i-am spus deja de trei ori cã nu o sã depun plângere împotriva tatãlui lui Will, dar se pare cã el tot nu a înțeles.
-Nu, a plecat sã facã câteva cumpãrãturi. Nu mai era așa multã mâncare și pânã la petrecerea de disearã nu puteam sã stãm nemâncați.
Ah, da, uitasem. Disearã este petrecerea de Anul Nou, unde toți prietenii noști vor fi acolo. Inclusiv Alex. În ultimul timp am avut chiar conversații normale, fãrã certuri, țipete sau plânsete din partea mea. Privirea îmi cade pe brãțara de la încheietura stângã. Am primit-o de Crãciun, de la un anume A. Nu i-am mulțumit încã pentru ea, dar am de gând sã o fac la petrecere. Are mulți fluturași și câteva floricele. E superbã și faptul cã e de la el o face foarte specialã. Aș fi vrut sã pot sã îi spun despre coșmaruri, pentru cã apare și el în ele, dar cred cã știu cum ar reacționa și știu și cã nu mi-ar plãcea. Totuși, cineva chiar trebuie sã afle de ele.
Iar am avut un coșmar.
Alisa: Ca de obicei? Mai rãu?? Vrei sã vorbim?
Dacã ai timp, da.
Alisa: Sigur.
Când am un coșmar foarte urât aleg sã o sunã pe Alisa sã îi spun ce s-a întâmplat, pentru cã știu cã ea are rãspuns la orice.
A: Spune-mi, ce ai pãțit? îmi rãspunde imediat ce o apelez.
Iar am avut coșmarul ãla cu poiana, când sunt cu Alex și apoi dau peste tatãl lui Will. De ce se tot repetã?
A: Întâmplarea realã din poianã a fost pânã sã plece Alex la facultate, nu?
Da.
A: Ei bine, faptul cã atunci a fost ultima datã când ați fost împreunã pânã sã plece la facultate explicã apariția lui. El ți-a promis cã nu se va întâmpla nimic rãu cu voi, dar uite, acum sunteți despãrțiți, din cauza lui. Te-a trãdat. Chiar dacã o sã îl ierți, pentru cã cel mai probabil asta se va întâmpla, tot timpul vei avea întrebarea ,,Dacã mã înșalã iar?, ,,Dacã iar greșește?". Ai avut mare încredere în el și e normal sã nu mai fi așa sigurã pe inima ta, chiar dacã ea îți zice cã s-a schimbat.
CITEȘTI
Lovers 2
RomanceAlex şi Bella au o relație frumoasă, care pare să meargă din ce în ce mai bine. Dramele familiilor îi fac să fie şi mai uniți şi prietenii lor îi susțin în problemele părinților lor în care sunt implicați indirect. Din nefericire, din cauza lui Ken...
