Lovers 2

Capitolul 64

-Perspectiva lui Alex-

-Alex, haide, trezește-te, aud o voce cunoscutã cum mã strigã, dar mi-e prea lene sã deschid ochii. Mormãi ceva, apoi mã întorc pe partea cealaltã. Haide, e foarte târziu.

-Încã cinci minute, spun și încerc sã adorm la loc, dar nu reușesc, pentru cã cineva mã trage din pat și cad pe jos. Ce naiba? În fața mea stã o Hope foarte nervoasã, cu brațele încrucișate la piept și cu o privire care m-ar putea omorî într-o secundã. Oh, hei, Hope. De cât timp stai aici? o întreb și încerc sã mã acopãr cu pãtura.

-De suficient timp. Ai cinci minute la dispoziție sã te îmbraci sau îți iau mașina și rãmâi singur aici.

-Bine, bine. Poți sã mã aștepți aici, îi spun, apoi intru la baie ca sã îmi fac un duș.

Hope m-a rugat sã o duc toatã sãptãmâna asta la facultate și am acceptat. Se pare cã asearã am uitat sã îmi pun o alarmã ca sã mã trezesc și cred cã de asta a venit ea sã mã trezeascã. Mã îmbrac repede cu niște blugi negri, un tricou negru, o cãmașã roșie în carouri, apoi ies din baie și îmi iau ghiozdanul, geaca și cheile de la mașinã și plecãm spre facultate.

-Deci, weekendul ãsta nu ești aici? mã întreabã, în timp ce eu virez la dreapta.

-Nu, merg în Seattle. Echipa de baschet a liceului la care am fost împlinește 100 de ani și cum am fost cãpitanul echipei, trebuie sã fiu prezent. Tu ai fãcut vreun sport în liceu?

-Am fost majoretã, dar nu știu dacã se pune neapãrat ca sport. Mersi cã m-ai adus, îmi spune, apoi iese din mașinã și intrã în clãdire.

Cursurile trec destul de repede și nici nu sunt atât de plictisitoare ca de obicei. Buna dispoziție îmi este stricatã de apariția lui Brooke în drumul meu. Încerc sã o ocolesc, dar se pare cã azi și-a pus în minte sã mã enerveze și trebuie sã recunosc cã îi iese.

-Dã-te, îi spun, dar pare cã nu mã aude. Brooke, dã-te, nu am chef de prostiile tale.

-Cred cã ce o sã îți spun acum o sã te intereseze foarte mult, îmi spune și mã trage într-o parte. Sunt însãrcinatã și țin sã te anunț cã e al tãu.

-Ești însãrcinatã în douã luni și jumãtate? Pentru cã dacã nu, înseamnã cã nu e al meu. Nu mã amesteca pe mine în rahaturile tale.

-Nu mã crezi?

-Lasã-mã sã mã gândesc... nu. Ai vreo dovadã?

-Încã nu, dar...

-Atunci nu mã intereseazã. Tu erai treazã atunci, trebuia sã te asiguri cã nu o sã se întâmple asta.

-Mai vedem, Alex, ce pãrere o sã ai despre situația asta când voi veni cu dovada și am sã o arãt și iubitei tale. Pardon, fostei iubite, îmi spune, dar nu mai stau sã ascult ce mai are de zis, pentru cã deja m-a umplut de nervi.

Când ajung în camerã trântesc ușa în urma mea, ceea ce îi face pe toți cei din camerã sã fie atenți la mine. Mã uit la Hope și îmi aduc aminte cã am uitat sã o iau de la facultate când am ieșit, dar mã bucur cã a ajuns bine aici.

-Scuze cã am uitat sã te iau, îi spun și mã trântesc în pat.

-Nu-i nimic. Ești bine? mã întreabã și mã privește îngrijoratã.

-Nu.

-Ce s-a întâmplat?

-Brooke s-a întâmplat, le spun în cele din urmã. M-a oprit din drum când mã duceam spre mașinã și mi-a spus niște prostii.