Lovers 2

Capitolul 72

-Perspectiva Bellei-

-E așa frumos aici, îi spun lui Alex și mã așez mai bine la pieptul lui. Își înconjoarã brațele în jurul meu și mã sãrutã pe frunte.

-Știam cã o sã îți placã, îmi șoptește la ureche și își ridicã privirea spre cer. E o zi frumoasã de iulie și Alex s-a gândit cã ar fi o idee bunã sã mergem la un picnic. Vântul adie ușor, fãcându-mi rochia roz cu model floral sã se ridice mai sus pe coapsele mele. Picioarele lui lungi stau de-o parte și de alta a corpului meu firav, întinse. Poartã niște blugi negri și un tricou alb, nimic special, dar pentru mine aratã foarte bine.

Mã uit în jurul meu și zâmbesc. Suntem singurii oameni în atâta naturã. E liniște acum și tot ce aud sunt bãtãile inimii lui Alex și frunzele copacilor care danseazã în jurul nostru. Aș putea sta aici pentru tot restul vieții mele. Nu e nimic care sã ne deranjeze. Doar noi și natura.

Mã întorc cu fața spre el și îl sãrut, apoi mã ridic ușor în picioare și mã îndepãrtez de el, zâmbind.

-Vino înapoi, îmi spune și se ridicã și el. Bella, vino aici.

-Dacã mã prinzi, îi rãspund pe un ton jucãuș și merg puțin mai departe de el, uitându-mã în continuare în direcția lui.

-Atunci fugi ca sã te prind.

Imediat începe sã alerge cu picioarele lui lungi dupã mine și un scurt țipãt îmi scapã printre buze pânã încep sã mã îndepãrtez de el. Nu știu cum, dar am reușit sã mã ascund dupã un copac și pot sã îmi trag liniștitã sufletul. Mereu obosesc când alerg așa repede. Mã uit dupã el, atentã sã nu mã zãreascã ascunsã dupã copac, dar nu îl vãd pe nicãieri. Unde s-a dus? Mã ascund din nou și îmi lipesc spatele de trunchiul ascunzãtorii mele și imediat îmi aud țipãtul în ecou. Alex stã în fața mea, cu mâinile încrucișate și cu un zâmbet pe fațã. M-a prins.

-Nu ai o rezistențã prea bunã, iubito, spune și își pune palmele în lateralele capului meu.

-În apãrarea mea, a trebuit sã fug de un lungan, îi atrag atenția, iar el începe sã râdã la remarca mea.

-Vino aici.

Imediat îmi lipesc obrazul de pieptul lui și îmi înconjor brațele în jurul taliei lui. Mã mângâie pe pãr, apoi depune un sãrut pe frunte.

-Te iubesc, îmi șoptește, dupã care își sprijinã bãrbia de creștetul capului meu.

-Și eu te iubesc, îi rãspund și îl strâng mai tare, de parcã mi-e fricã sã nu îl pierd.

*

Mã trezesc transpiratã și cu lacrimi în ochi. Îmi ridic puțin privirea încețoșatã și îl vãd pe Alex cum doarme liniștit, ținându-mã în brațe. Tricoul lui e puțin ud din cauzã cã am plâns în timp ce dormeam, dar se pare cã nu l-a deranjat dacã el încã nu s-a trezit. Îmi rotesc puțin capul spre birou și citesc numerele de pe cadranul ceasului. E ora 10. Am dormit atât de mult, încât am amorțit. Simt cã nu pot sã mã mișc deloc și nu știu dacã ar trebui sã îl trezesc pe Alex sau sã mai stau puțin în brațele lui. Nu pot sã mã abțin și strãnut din cauzã cã am plâns, ceea ce îl face sã se foiascã și în cele din urmã sã deschidã leneș ochii.

-Neața, îmi spune cu o voce rãgușitã, care mi-a lipsit mai mult decât credeam.

-Neața, îi rãspund cu o voce micã și îmi trag încet nasul.

-Ești bine? mã întreabã îngrijorat și se ridicã în fund, cu mine stând în poala lui.

-Da, n-am nimic. Am plâns în vis, îi explic și îl vãd cum se mai calmeazã, dar nu de tot.