Capitolul 66

388 18 3
                                    

-Perspectiva Bellei-

Lumina de afară intră pe geam și mă deranjează, așa că mă întorc pe partea cealaltă, dar panica începe să mă cuprindă. Simt două mâini în jurul meu și îmi deschid ochii să văd cu cine sunt în pat. Lănțicul lui Alex este primul lucru pe care îl văd și imediat îmi dau seama ce am făcut aseară. M-am culcat cu Alex, de bună voie. Oficial, sunt cea mai proastă fată de pe planetă. Încerc să ies din brațele lui fără să îl trezesc, dar îmi dau seama că sunt goală, așa că mă îmbrac pentru început cu tricoul lui, fiind cel mai aproape de mine și reușesc să îmi culeg chiloții de pe jos, apoi mă ridic din pat și ma uit la telefon. Am trei apeluri pierdute de la Ethan, două de la Will și cinci de la Adam. Le dau la toți mesaj că sunt bine și că ajung curând acasă, apoi mă gândesc ce naiba pot să fac. Alex se trezeste și el și după fața pe care o are, nici el nu se aștepta să mă vadă pe mine.

-Hei, ești bine? mã întreabã și se sprijinã de spãtarul patului.

-Nu, nu sunt bine. Mai ți minte ce am fãcut asearã?

-Am vorbit puțin pe scãri și apoi am venit aici și... am fãcut...

-Exact. De ce?

-Poftim?

-De câte ori trebuie sã îți aduc aminte cã am luat o pauzã? Momentan, noi nu mai suntem un cuplu și ce am fãcut asearã nu a fost deloc bine.

-Poate ãsta e un semn sã ne împãcãm.

-Nu prea cred.

-Eu tot nu înțeleg de ce ești așa nervoasã. Te-ai culcat cu mine, nu cu altcineva. Am fost împreunã un an, cred cã nu e mare lucru.

-Ba da, Alex, este! Am luat pauza asta ca sã ne concentrãm mai mult pe noi înșine și sã ne dãm seama ce greșeli am fãcut de s-a ajuns la așa ceva, nu ca sã facem sex de parcã nimic nu s-a întâmplat!

-Te referi la faptul cã te-am înșelat? Ți-am mai spus de atâtea ori, nu am fãcut-o intenționat! Am fost drogat, la naiba! se rãstește la mine.

-Nu conteazã! Tot m-ai rãnit!

-Ah, da? Ei bine, și tu m-ai rãnit când te-am vãzut dansând cu ãla!

-Eu și Will suntem doar prieteni și nici mãcar nu e aceeași chestie! țip la el și îmi vine sã îl strâng de gât. Știi care e de fapt problema? Știi cã el ar putea fi un iubit mai bun decât tine.

Se ridicã imediat din pat și vine în fața mea, țintuindu-mã cu o privire plinã de urã. Mã uit direct în ochii lui și nu arãt nicio emoție, ca sã nu creadã cã mã intimideazã în vreun fel.

-Ce ai spus?

-Problema ta cu Will e cã știi cã poate sã fie un iubit mai bun pentru mine decât ai fost tu, repet cu o voce neutrã și pot vedea cum încet-încet se umple de nervi.

-Spui asta doar ca sã mã enervezi.

-Nu. Spun asta pentru ca așa este. E acolo pentru mine, mã ascultã, îmi dã sfaturi și mã face doar sã râd, nu sã și plâng cum o fãceai tu și încã o faci. Mereu ai spus cã relația nu merge din cauza ta și de abia acum îmi dau seama cã aveai dreptate. Puteam sã mor vrând sã te salvez pe tine!

-Nu te-am pus sã te arunci în fața glonțului!

-Și totuși am fãcut-o, pentru cã te iubeam! Dar tu nu ai apreciat asta suficient de mult, iar acum îți pare rãu cã altcineva ți-a luat locul.

-Dacã într-adevãr Will mi-ar fi luat locul, tu te-ai fi trezit goalã lângã el, dupã o noapte nebunã de sex. În schimb, eu am fost lângã tine, așa cã nu cred cã e mai bun decât mine chiar la orice, îmi spune cu un zâmbet nesimțit pe fațã, iar eu îl plesnesc.

Lovers 2Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum