Capitolul 46

502 22 1
                                    

Capitolul 46: O să îmi fac un tatuaj pentru tine

-Perspectiva lui Alex-

Picăturile de ploaie se aud încet, lovind acoperişul. Trag pătura peste mine şi Bella, pentru că am simțit cum a început să tremure, după care stau şi mă uit la tavan. Îmi aduc aminte tot ce am zis cu o seară în urmă şi nu îmi vine să cred că Bella a rămas aici. Îmi mut privirea spre ceasul de pe noptieră, care arată 9:30, apoi mă uit spre fata frumoasă cu care sunt în pat. O iubesc atât de mult, dar mereu există ceva care mă face să cred că nu sunt bun pentru ea. Strănutul ei mă scoate din gânduri şi încep să o mângâi pe braț, dar nu se opreşte decât după al treilea strănut. Îmi pun palma pe fruntea ei şi constat că este fierbinte. Cred că a răcit aseară, dar nu ştiu de ce.
Decid să mă dau jos din pat, cât de silențios pot, ca să îi aduc o pastilă şi un pahar cu apă.

-Neața, o salut pe Kim, care stă la masă, butonându-şi telefonul.

-Neața! Ce faceți?

-Bella încă doarme, iar eu am venit să te întreb dacă ai nişte pastile de răceală. A început să strănute şi frige.

-Da, le am în baie. Vin imediat. Uite, spune Kim după ce se întoarce de la baie cu pastilele. Una să o ia acum şi una după ce mănâncă.

-Ok, mulțumesc!

-Cu plăcere! Când vă este foame, să veniți să mâncați.

-Da.

Ajung în camera mea şi observ că Bella s-a trezit.

-Bună dimineața! spun şi o sărut pe frunte.

-Neața! Unde ai fost?

-Să îți aduc două pastile. Cred că ai răcit aseară în piscină.

-Probabil, spune, după care strănută. O să fiu bine, mă anunță după ce ia pastilele.

-Bănuiesc că azi vom sta în casă.

-Sunt sigură că ploaia se va opri mai încolo. Şi, dacă nu se va opri, oricum am o propunere pentru tine.

-Ce anume? o întreb, curios, şi mă pun lângă ea în pat.

-Te-ai gândit vreodată să îți faci un tatuaj? mă întreabă, iar eu zâmbesc.

-Am unul, sub inel, spun şi îi arăt ramura de spini care îmi înconjoară degetul.

-Ce semnifică?

-Sincer, nu ştiu, dar eu şi colegul meu de cameră, din Londra, ne-am gândit să ne facem un tatuaj şi asta mi-a venit în minte.

-Mă gândeam că ai putea să îți faci un tatuaj... pentru mine... adică să alegi să scrii ceva pentru mine sau... să să scriu eu, nu ştiu. Nu e nicio problemă dacă nu eşti de acord, doar că... nu ştiu, credeam că..., spune, bâlbâindu-se, dar o opresc şi îi prind bărbia între degete, ca să o fac să se uite la mine.

-Îmi place ideea. Aveam de gând să aştept până eşti şi tu majoră, dar dacă vrei să îmi fac eu primul, sunt de acord. Putem să mergem chiar azi. Cu o condiție. Eu aleg ce să scriu.

-Bine. Deci vrei să fie un mesaj?

-Da, cred că da. Dacă vrei, pot să îmi tatuez fața ta, spun şi râd.

-Te rog, nu! Îmi e de ajuns un mesaj, serios!

-Bine, cum vrei tu. Oferta asta o primeşti doar o dată în viață, spun şi o iau în brațe, sărutându-i uşor umărul.

-O să spun pas. Ştii, mi-e puțin foame, zice şi se întoarce cu fața spre mine.

-Putem să coborâm sau putem să mâncăm aici.

Lovers 2Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum