Lovers 2

Capitolul 57

-Perspectiva Bellei-

10 mesaje de la Alex
12 apeluri nepreluate de la Alex

Asta e ce apare pe ecranul telefonului atunci când mă trezesc. Este trei după-amiaza, ceea ce înseamnă că de aseară de când m-am întors din Washington și până acum nu am făcut altceva decât să dorm. Nu puteam să îmi scot din cap imaginea pe care am văzut-o în camera lui. Mă chinui să cobor din pat și să merg să mănânc ceva, pentru că am stomacul gol de la cât am vomitat aseară. La parter, la masa din bucătărie stau toți frații mei în tăcere. Adam și Spencer ar fi trebuit să fie la cămin, pregătindu se pentru o nouă săptămână la facultate, dar se pare că sunt acasă. Cred că Ethan i-a sunat, pentru că eu nu am vorbit cu niciunul zilele astea și nici eu nu m-au sunat în ultimele două zile. Ethan își ridică privirea din telefon și mă observă la baza scărilor, așa că le face semn celor doi să se uite spre mine. Încerc să le zâmbesc, dar nu reușesc decât să mă strâmb. Nu mai am putere să fac nimic. Frații mei mai mari vin spre mine și mă iau în brațe. Sunt făcută sendviș între ei, dar mă bucur că sunt aici, pentru mine. Fără să îmi dau seama, încep să plâng la pieptul lui Spencer și îi simt pe ceilalți doi cum se alătură îmbrățișării.

-Hai să mănânci ceva, îmi propune Adam, iar eu dau aprobator din cap. Ce s-a întâmplat? mă întreabă cu o voce calmă, diferită de cea pe care o folosește în general. Dacă nu vrei, nu trebuie să ne spui.

Mă așez la masă, fără să spun nimic și îmi pun în farfurie ce vreau să mănânc. Băieții se așază lângă mine și mă privesc de parcă aș fi de porțelan și dacă îmi spun ceva ce nu ar trebui s-ar putea să mă destram, mai mult decât am făcut-o deja.

-Ești bine? mă întreabă Ethan și își pune mâna peste a mea.

-Da, îi răspund deși știu că mint și își dau și ei seama.

-Te-ai găsit pe cine să minți, îmi reproșează și acum îmi dau seama că Ethan chiar mă cunoaște. Plus, de când am venit, el a fost lângă mine și m-a lăsat să plâng după... după un nimic.

-Uite ce e, Alex e prietenul nostru, dar asta nu înseamnă că vrem să suferi după un golan. Că până la urmă, asta e, nu a știut să își țină pantalonii pe el, îmi spune Spencer și îmi dau seama că s-a enervat.

-Mă credeți sau nu, eu pe golanul ăsta l-am iubit. Și chiar îmi pare rău, pentru că a fost o poveste frumoasă. Scurtă, dar frumoasă, le spun și îmi șterg lacrima care mi-a căzut pe obraz.

-Hai să îți dau un sfat. S-ar putea să nu fie nici primul, nici ultimul golan cu care ai de-a face, dar ai toată viața înainte, nu trebuie să te consumi atât.

-Și în niciun caz nu e vina ta, imi spune Adam și mă uit la el acum. Ethan ne-a spus că te învinovățești pentru ce s-a întâmplat, că nu ai fost o iubită bună și alte rahaturi, dar nu e adevărat. Tu ai fost o iubită extraordinară și el e singurul care a greșit aici. Poate tu ai greșit că i-ai dat prea multe șanse.

-Cred că aveți dreptate. Voi nu ar trebui să fiți la facultate? schimb subiectul, pentru că m-am săturat să vorbească doar despre mine.

-Ba da, dar le-am spus că o să absentăm toată săptămâna, pentru că cineva din familie e foarte bolnav, îmi explică Spencer, iar eu mă încrunt.

-Cine?

-Tu, prostuțo. Suferi de inimă frântă și nu se vindecă așa ușor. Vino aici, îmi spune și mă ia din nou în brațe și îi simt și pe Ethan și pe Adam cum sunt lângă mine. Îi iubesc atât de mult și, acum că mă gândesc, mă bucur că am doar frați.