Lovers 2

Capitolul 71

-Perspectiva lui Alex-

B: -Mã doare.

-Ce te doare?

B: -Totul. Mã doare totul. Capul..., pieptul..., tot...

-Hei, hei, hei..., încearcã sã respiri. Orice ai visat a fost doar în mintea ta. A fost doar un coșmar. Calmeazã-te și încearcã sã respiri. Sunt aici.

B: -Îți mai pasã de mine?

-Poftim? Normal.

B: -Nu mã minți...

-Vorbesc serios. Chiar dacã ne-am despãrțit, tot mai țin la tine.

B: -M-ai ajuta dacã aș avea nevoie?

-Bella, ce sunt cu întrebãrile astea? Da, de o mie de ori da. Te rog, încearcã sã te calmezi și ignorã orice rahat ți-am spus în coșmarul pe care l-ai avut. Te rog.

Conversația pe care am avut-o cu Bella acum câteva seri la telefon încã nu îmi dã pace. Nu am sunat-o de atunci, sã o întreb ce s-a întâmplat, pentru cã m-am gândit cã poate nu vrea sã vorbeascã despre asta. Ronnie mi-a spus cã nu știe nimic de ea de când și-a cerut scuze, iar Ethan nu mi-a rãspuns la telefon. Presupun cã frații ei mai mari nu au absolut nicio idee ce a pãțit așa cã singura soluție care mi-a mai rãmas e sã merg la ea, chiar dacã e prea greu sã o vãd. Nu pentru cã ne-am despãrțit, ci pentru cã mi-e fricã sã nu o vãd cu ochii roșii de la plâns și îmbrãcatã în pijamale, cum stã mereu când e supãratã. Mã urãsc și mai mult în momentul ãsta, pentru cã e singurã în situația asta și pentru cã orice a visat, a avut legãturã cu mine și nu mi-a luat mult sã îmi dau seama cã am fãcut ceva ce nu trebuia.

Nu mai dureazã mult și parchez în fața casei lui Max, unde acesta mã așteaptã la poartã, împreunã cu Seth. Blondinul se uitã dupã mine și îmi face cu mâna în timp ce îmi iau lucrurile din mașinã și mã apropii de el. Îmi las geamantanul și geanta de sport pe jos, apoi îl iau în brațe. Își ascunde fața în scobitura gâtului meu și mã strânge cu mânuțele lui mici de ceafã. Sincer, chiar mi-a fost dor de el.

-Credeam cã nu mai vii, îmi spune Max și mã ajutã cu bagajele, ca eu sã îl pot ține în continuare pe Seth.

-Am prins trafic. Majoritatea erau evident studenți care se întorc acasã. Ce mai faci?

-Sunt bine, ocupat cu munca, dar mã descurc. Kim nu e încã acasã, a plecat la cumpãrãturi.

-Nu-i nimic, avem timp sã ne vedem, îi spun și râd, apoi îl las jos pe frãțiorul meu. Îmi pare rãu cã nu v-am sunat, am avut multe pe cap, mã scuz și îmi frec ceafa rușinat. I-am promis lui Max cã am sã încerc sã îl sun cât sunt plecat sã știe ce mai fac și sã mai vorbesc cu Seth, care mi-a dus foarte mult lipsa. Din pãcate, cu toatã nebunia cu Brooke, plus examenele și cursurile, nu am apucat sã vorbesc cu ei prea mult, maxim de cinci ori. Îmi pare rãu, în special pentru Seth, cã nu mi-am fãcut deloc timp sã îi sun mãcar douã minute sã știe cã sunt bine.

-Vrei sã vorbim? Poate sã rãmânã între noi doi, dacã asta te reține, îmi propune și sincer, chiar trebuie sã spun cuiva prin ce trec, altfel cred cã o sã explodez dacã mai țin mai mult în mine.

-Chiar aș avea nevoie sã vorbesc cu cineva și cred cã tu ești persoana potrivitã, tatã.

Chiar dacã am aflat cã Max e tatãl meu și stau la el, încã îi spun pe nume, dar nu pare sã îl deranjeze. Îmi face semn sã merg dupã el în biroul lui și dupã ce intru închide ușa.

-Nu stã nimeni cu Seth? îl întreb pânã sã mã așez. Nu vreau sã îl lãsãm singur prin casã.

-Mã bucur cã te îngrijorezi pentru el, dar stai liniștit. Ronnie e în camera lui, a zis cã te așteaptã pe tine, dar sigur nu o sã o deranjeze dacã vorbesc mai întâi eu cu tine.