Nu renunța, te rog!

Vacanța

       De când suntem împreună, nu am plecat niciodată în vacanță. Așa că am suferit un șoc. Nici bine nu a revenit acasă, că deja plecăm!

     Asta da schimbare! Așa că nu am protestat mai deloc. Am sunat la serviciu. Flavius care îmi este șef, nu a avut nimic de obiectat. De 2 ani de când sunt în firma lui niciodată nu am avut nevoie de concediu. Doar atunci când micul meu prinț avea nevoie de mine: era răcit sau era ceva minor, vreun microb luat de la grădiniță. Așa că până aici totul merge conform planului.

    Am avut o singura zi să pregătesc cele necesare, a doua zi trebuia să fim in aeroport. Am avut ceva de protestat, însă zâmbetul și privirea copilului meu m-au oprit de fiecare dată. Dacă el era fericit atunci eu eram de 1000 de ori mai fericită.
 
    Destinația am aflat-o abia atunci când am aterizat. Era un loc parcă desprins de aceasta lume. Răutatea care ne înconjoară încă nu aflase de acest loc. Oamenii erau primitori, privirea lor era plină de bunătate. Toată lumea se saluta cu toată lumea.
  
    Totul era desprins din rai. Casele erau ca din povești, fiecare cu istoria ei, dar mai ales fiecare dintre aceste construcții are simbolurile ei. Da, lucrurile se năruie, sunt sortite pieirii, dar cele care sunt cu adevărat frumoase sunt îngrijite, restaurate și transmise mai departe, măcar pentru câteva veacuri de acum încolo.

     Nu ne puteam lua ochii de la ceea ce puteam vedea. Totul parcă te purta spre o altă lume.

  Nick a preferat să stăm la cabană. Nu într-o pensiune! Vroia să fim doar noi, să recuperăm timpul de până atunci. În toți anii de când îl cunosc pe Nick, nu a făcut nimic wow, dar de data asta s-a întrecut pe sine, nu gluma!
 
    Când am intrat pentru prima dată în cabană, mirosul de pădure m-a dat pe spate. Dar priveliștea era de-a dreptul... Mirifică! Intri direct într-un living mare cu o plasmă pe centru, canapeaua e destul de spațioasă. Iar lemnul de culoarea nucului îți fură ochii. Însă piesa de rezistență ne-a lăsat cu gura căscată atât pe mine cât și pe David. În fața noastră unde probabil trebuia să fie perete, sunt geamuri de sus până jos exact cât este cabana de mare. Parcă este o poartă spre o altă lume...

     Micul David aplauda și chicotea de cele văzute. Eram pe culmile extazului amândoi.
 
   — Tati, tati... mulțumim! Micul prinț îi cuprinde picioarele cu mâinile lui micuțe.

   — Iar asta nu e tot, 4 zile vom sta aici! Așa că hai despachetarea și să mergem să vizitam împrejurimile! Avem multe de văzut!!

    — 4 zile, Nick... Nu crezi că e cam mult?

     — Iubirea mea, nimic nu este prea mult pentru voi! Îl ia pe David în brațe și îl sprijină pe mâna stângă. Se apropie de mine, îmi cuprinde umerii cu cealaltă mână și pornim spre camere pentru a ne pregăti de explorat.

     Chiar dacă ne aflăm spre sfârșitul lui martie, vremea chiar ține cu noi. Aerul cald ce ne brăzdează fețele și priveliștea ce ne înconjoară sunt deopotrivă ca cele din Mai. Asta da vreme!

    Culorile atât de vii, micile floricele ce își fac apariția și păsărelele ce ciripesc un cântec știut doar de ele, mă poartă spre cărțile cu povesti de odinioară.

    Nu am crezut niciodată că un astfel de loc exista. La fel cum nu aș fii crezut că Nick se poate desprinde de mama lui și să o lase singură. Dar ceva îmi spune că ea nici habar nu are că Nick este în vacanță... Cu familia!

    Scorpia chiar va avea un șoc când va afla. Dar asta e mai puțin important acum. Voi încerca să profit la maxim de aceasta escapadă. Așa că trebuie să îi mulțumesc lui Nick pentru această frumoasă surpriză. Să vedem dacă o să îi placă!
  
    Pierdută printre gânduri, îmi aduc aminte de Maria. O vai! Cu plecarea asta fugitivă , am și uitat să o anunț că nu ne vom vedea prea curând. Dar decid că asta poate suporta amânare până mâine. Surpriza pentru Nick nu...