Nu renunța, te rog!

Fericire...

#Lola

      Nu a trecut zi fără să nu mă gândesc la sufletul ce m-a părăsit în urmă cu 7 luni. Oare cum ar fi arătat? Ar fi semănat cu mine sau cu Nick? Ar fi fost fetiță sau băiețel? Dacă ar fi fost băiețel, ar fi avut trăsăturile mele? Sau o fetiță care să îi semene perfect iubitului meu soț?

      Astea sunt întrebări la care nu voi afla niciodată răspunsul.

      Nick nu s-a dezlipit o clipă de mine în toate aceste luni. M-a sprijinit din toate punctele de vedere, și când zic toate, e chiar incredibil câte poate face bărbatul ăsta pentru liniștea mea sufletească, dar și trupească.

      — Lola, iubire, clătitele să fie cu dulceață de cireșe sau prune? Îl aud pe Nick cum strigă din bucătărie.

      Nu pot să îi răspund, mica fetița din burtica mea s-a trezit și are chef de joacă. Nu vreau să o deranjez pentru că e încântare pentru ochii mei să văd cum burtica capătă diferite forme. Ciudate forme ce-i drept și doare! Dar durerea e atât de plăcută, că nici insistențele lui Nick ce se aud din bucătărie nu mă conving să fac vreo mișcare.

      — Lola, Lola... Aud din ce în ce mai aproape vocea plină de îngrijorare a bărbatului meu. Sunt sigură că din bucătărie până aici a venit alergând și cu sufletul cât un purice. Și mai știu sigur că are telefonul în mână direct pe apelare rapidă: ambulanță!

      Stau cu ochii pe ușă, pentru că uraganul e pe cale să se dezlănțuie. Nu vreau să facă gălăgie și să sperie fetița ce se joacă cu coastele mele. Câteodată cred că organele mele interne sunt sacul ei de box.

— Bună ziua, am și eu nevoie urgent de o ambulanță. Pe strada... Și se oprește din vorbit atunci când privirile noastre se intersectează. Eu sunt toată un zâmbet, și îl îndemn din priviri să coboare spre burtică.

— Îmi cer scuze, doar o alarmă falsă! Se scuză săracul bărbat, dar după privirea ce mi-o arunca sigur o să mă aleg cu o mustrare.

— Iubire, nu e deloc frumos ce faci... Începe el să mă dojenească, dar îl opresc atunci când se apropie de pat.
Îl trag de mână și îl așez lângă mine. Vreau să participe și el la spectacolul oferit de fiica lui.

      Ochii încep să îi sclipească și mă sărută pe frunte. Omul ăsta de când am ieșit din spital, a fost numai cu ochii pe mine. Nu m-a slăbit o singură clipă și mi-a fost permanent alături. Câteodată mă sufocă cu atâta grijă, simt că exagerează dar nu pot face nimic în privința asta.

      Ba chiar câteodată mă amenință că o sună pe Maria, dacă nu sunt cuminte și nu stau la pat. Maria, împreună cu familia ei, a devenit o parte importantă a familiei noastre. E prezentă mereu când ai nevoie de ea și chiar și atunci când nu ai.

      Dacă faza cu Maria cade, atunci apelează la Mircea-doctorul care ne-a fost alături din prima zi în care am aflat că vom deveni părinți- și mă pârăște imediat. Bineînțeles că dacă apelează la ajutorul lui Mircea, e de rău. Acesta din urmă mă amenință cu internarea. Decât internată mai degrabă cuminte și ascultătoare.

— Iubire mică te rog frumos, fii mai cumințică și las-o pe mami să respire liniștită. Nick își lipește urechea dreaptă de burtica și privirea-i este fixă într-a mea.

— Acum s-a trezit și își face antrenamentul. Stai liniștit, puiule! Încerc să îl calmez pe brunetul ce mă măsoară minuțios să vadă dacă chiar sunt bine.

— Acum ai putea, te rog, să nu te mai panichezi de fiecare dată când nu-ți răspund atunci când mă strigi ? Mâna lui se împreunează cu a mea și sărutul ce mi-l depune acolo mă face să mă cutremur.

      Cred că a fost bună alegerea mea de a merge alături de el pe drumul vieții. Mi-a demonstrat constant, că mă iubește la fel ca la început sau poate chiar mai mult. Am renunțat la divorț înainte să se finalizeze.

      Nu a mai plecat deloc de lângă mine, iar maică-sa nu a mai apărut deloc în viața noastră. Asta chiar îmi ridică un semn de întrebare, dar încerc pe cât posibil să nu mă gândesc la ea. Atâta timp cât își vede de treabă, nu mă interesează deloc persoana ei. Să facă ce vrea!

— Lola dacă mai stai mult pe gânduri, clătitele o să le mănânci reci, și asta nu e din vina mea și nici a micuței. Care apropo, are mai bine de 5 minute, de când nu mai face nicio mișcare.

      Scutur din cap și alung orice gând, căci clătite calde sună bine și chiar am gustul lor în gură.

— Unde ți-era gândul, dragoste? Insistă Nick în timp ce mă ajută să mă ridic de pe pat.

      Ridicatul de jos a devenit sport extrem. Din cauza burții foarte mari, am nevoie de ajutor mai mereu. Îmi place atenția care mi-o oferă Nick, doar că mi-aș dori să nu depind de el tot timpul.

— Nick mă gândeam că tu nu ai mai dat de ceva timp pe la muncă și nu as vrea să se întâmple ceva pe acolo. Duc discuția spre alta direcție, dar cu o intenție bine calculată.

      Mă privește confuz și chiar regret că am întrebat.

— S-a întâmplat ceva? Ce e cu întrebarea asta așa din senin? Cred că nu i-a convenit deloc că am adus în discuție subiectul muncă, căci imediat strâmbă din nas.

— Se ocupă mama! Ce are de făcut? Oricum eu am lăsat totul în regulă când am decis să îți fiu alături. Nu cred că îi e greu să controleze câțiva angajați. Se pricepe de minune la a da ordine! Îmi face din ochi iar eu sigur nu vreau să mai continui această discuție.

      Cum am zis, burtică prea mare, inconvenient major pentru mine. Nick mă sprijină să ajung în bucătărie și când dau de mirosul clătitelor, gura mi s-a făcut pungă instantaneu.

      Ne așezăm la masă și când dau de scaunul gol al lui David, îmi cam piere poftă de clătite. Îi place să stea mai tot timpul la Maria, iar aceasta nu refuza niciodată. Trebuie să port o discuție serioasă cu băiețelul ăla mic.

— Nick, David când vine acasă? Îmi îndrept privirea spre el și rămân mută când văd cum mă privește.

— Ți-am zis vreodată cât de frumoasă ești? Tonul mieros ce îl folosește mă face să chicotesc.

— Azi cred că ai făcut-o deja de 15 ori. Ești incurabil! Sunt gravidă și sunt cât un balon, nu cred că sunt chiar așa frumoasă.

— Ești cea mai frumoasă gravidă din lume și nu ești cât un balon, ești doar pufoasă! Rostim amândoi odată pentru că știu că asta îmi zice de fiecare dată când refuz să îl cred pe cuvânt. E adorabil când face așa.

— Te iubesc și îți mulțumesc că nu ai renunțat la noi, chiar dacă o meritam! Mă sărută pe ambii obraji și simt cum aceștia îmi iau foc.

— Mami, mami ... Am venit! Aud glasul zglobiu al fiului meu ce umple camera de îndată de intră în casă.

— Lola, îngeraș, ești la bucătărie? Simt din nou miros de clătite! Ai să faci alergie de la atâtea clătite. Vocea Mariei își face și ea simțită prezența și știu că sunt toți în formulă completă. Se aud mai multe voci șușotind la intrare.

      Nick se duce să îi întâmpine și când decid să mă alătur, o voce ce mă strigă mă face să mă opresc în loc...

Ce ziceți dragelor, a cui să fie vocea ce o strigă pe Lola? Să fie asta liniștea dinainte furtunii?

Vă 😘

P.S.: la media e Maria....