Nu renunța, te rog!

Nick e bine... Dar tu?

    

          — Leșinul apare în momentul în care creierul nu mai primește suficient oxigen și se manifestă prin pierderea cunoștinței pentru câteva secunde sau minute. Termenul medical care definește leșinul este sincopa, dar acest simptom mai este cunoscut și sub denumirea de inconștiență sau lipotimie. Ne explică doctorul care l-a preluat pe Nick atunci când am ajuns la spital.

       De acasă până la spital am crezut că mor. Nu cred că mai rezistam mult din cauza stresului dar și din cauză că durerile nu aveau deloc de gând să înceteze.

        Mateo mi-a fost alături și nu m-a slăbit o clipă din vedere. Maria a rămas acasă cu Raul ca să aibă grijă de copii. A rămas să îi sunam îndată cum aflam ceva.

           — Doamnă cred că ar fi bine dacă v-ar vedea ginecologul dumneavoastră. De când ați venit, fața vi se schimbă de la o culoare la alta și deși încercați să ascundeți faptul că aveți dureri, nu vă prea iese. Îmi vorbește doctorul ce mă privește suspicios.

      Mă uit la Mateo care se uită la mine și are exact aceași privire ca a doctorului.

        — Lola, nu am zis nimic până acum dar cred că e cazul să îți vizităm doctorul ginecolog. Te-am lăsat să vezi cu ochii tăi că Nick e bine și e pe mâini bune. Dar tu? Mă apropie de el și se uită în ochii mei de parcă ar căuta ceva anume. Dar nu înțeleg ce.

        — Tu nu ești bine deloc! Afirmă încet de parcă s-ar teme.

        — Nu sunt medic, în schimb sunt mamă și aș ști dacă ar fi ceva în neregulă. Nu aș risca viața fetiței mele. E adevărat că am dureri dar cred că e din cauza agitație de azi.
Îmi așez mâna pe pieptul lui și îl privesc în ochi. Ochii îi sunt triști și sunt mai mult ca sigură că are ceva pe suflet, dar pentru noi și-a înăbușit orice fel de sentiment.
 
        — Dar uite, ca să te liniștești vom face o vizită la ginecologie. Bine?

       — Mai bine de atât nici că se poate! Hai să mergem. Mă prinde de mână și se pregătește să plecăm.

       Mă uit în direcția doctorului dar nu apuc să zic nimic.

       — Mergeți doamnă! Nick va dormi pentru încă o oră. I-am administrat niște sedative. Nu știm cauza leșinului  și este mai bine să nu se trezească brusc. Și când se va trezi îi vom face un set de analize amănunțite. Mă lămurește doctorul și mă liniștesc. Nu vreau să se trezească și să nu mă găsească lângă el. Mă întorc în direcția lui Mateo care mă aștepta.

        Nu scoatem un cuvânt tot drumul până la ginecologie. Durează aproximativ 10 minute și liniștea asta e așa de apăsătoare.

       Bărbatul din fața mea e îngândurat. E prezent cu trupul lângă mine dar cu mintea în altă parte. Mă opresc în loc pentru că am ajuns la ginecologie și trupul lui se izbește ușor de al meu. Se dezmeticește dintr-o dată și atunci când mă uit în ochii lui văd că are lacrimi în ochi.

        — Drăguță îmi cer scuze.. nu am vrut! Se scuză Mateo și mă cercetează să vadă dacă nu m-a lovit.

       — Sunt bine, nu te mai uita așa la mine, doar nu sunt din sticlă să mă sparg la orice atingere! Încerc să zâmbesc și să fac o glumă, poate se mai destinde și el puțin.

       — După ce terminăm aici, noi doi avem ceva de discutat! Gesticulez când spre mine când spre el. Mă aprobă și mă împinge ușor înainte.

      Durerile mai scăzuseră în intensitate, datorită faptului că îl știu pe Nick pe mâini bune. Mai simt mici înțepături, dar era ceva normal. La toată agitația de azi, micuța nu avea cum să fie cuminte.

        — Mateo, sună te rog pe cei de acasă, ca să nu stea cu sufletul la gură!. Bine? Îmi întorc privirea din ușa cabinetului și îi reamintesc să sune acasă. Nu de alta, dar Maria sigur are sufletul cât un purice.

       — Bine! Nu uita, sunt aici! Își scoate telefonul din mână și se uită preț de o secundă la mine. Își ridică puțin sprânceana și așteaptă un răspuns de la mine.

       Încuviințez din cap și intru în cabinet.

     Suntem bine, nu-i așa micuța mea? Mângâi cu delicatețe burtica și calc ușor spre cabinet. Totuși simt un gol în stomac, sper să fie bine. Sau poate toată cele întâmplate azi sunt prea mult pentru mine și de asta mă simt așa.

       — Lola ești bine? Nu aveam azi control! Se miră Mircea când mă vede și se ridică furtunos de pe scaun. Acesta scoate un sunet al naibii de enervant și îmi duc instinctiv mâinile la urechi.

        — Știu că nu aveam controlul azi dar nu mă simt deloc bine! Îmi las mâinile în jos și mângâi burtica.

         —Prin câte am trecut azi, nici nu aș să avea cum să fiu! Oftez și parcă toată povara ce îmi stă pe umeri o las să iasă odată cu acesta.

       — Hai, stai jos! Îți voi lua tensiunea și după îmi poți povesti absolut tot. Bine? După privirea lui Mircea îmi dau seama că tensiunea nu e bună deloc.

      — Ai tensiunea mare și asta nu e deloc bine. Hai să vedem ce face cea mică și după discutăm.  O să te rog să te întinzi, cu capul cât mai drept. Mă ajută să mă întind, își trage un scaun lângă mine și mă unge cu gel pe burtică.

      După minute bune în care se uită și analizează pe ecran, îmi spune că totul e în regulă. Micuța are 2,500 de grame, craniul se află în parametrii normali și bătăile inimii îi sunt regulate.

       — Vrei să o auzi? Încuviințez și acesta dă drumul la sonor. Bătăile inimioarei fetiței sunt o adevărată simfonie pentru urechile mele. Nu mă pot abține și mici lacrimi își croiesc drum pe obraz în jos.

        — Lola, mămică, din cauza stărilor tale, micuța e agitată și îți provoacă disconfort. Tot ce simți, simte și ea. Mă mustră doctorul din fața mea și știu bine că are dreptate.

         — Acum zi-mi, ce te-a făcut de ai venit azi la spital? Închide monitorul și îmi dă hârtie să-mi șterg burtica. Se poziționează cu fața la mine și așteaptă răspunsul meu.

        Îi povestesc cu lux de amănunte tot ce s-a întâmplat azi. Și imediat cum termin, scoate repede telefonul și sună. Nu am habar unde sună, pentru că se ridică de pe scaun și se îndepărtează puțin de mine.

       — Lola, vin imediat! Este cineva acum cu tine? Lasă telefonul într-o parte și își îndreaptă privirea asupra mea. Aprob din cap și îl văd că se îndreaptă spre ușă.

       — Veronica, cheamă te rog înăuntru persoana care o însoțește pe Lola. Zice unei asistente atunci când iese pe ușă.

        — Revin imediat! Închide ușa în urma lui și rămân cu gândurile mele.

      Acum e momentul să îl întreb pe Mateo ce se întâmplă cu el!

       După 5 minute petrecute în liniște, văd că se deschide ușa și bagă capul pe ea, Mateo.
  
         — Pot intra?

         — Hai, chiar te așteptam! De data asta nu mai scapă.