Nu renunța, te rog!

O parte din adevăr

—Hai intră, nu te sfii! Noi avem o discuție neterminată. Îi fac semn bărbatului ce stă în ușă. Parcă nici nu ar vrea să intre.

—Acum, doar că... Bărbatul ăsta e ciudat rău. Nu îi înțeleg deloc atitudinea, dar nu am de gând să îl presez.

—Mateo, nu știu ce s-a întâmplat cu tine, dar sunt aici să te ascult. Dacă nu vrei să vorbești cu mine despre ce ai pe suflet, te înțeleg! Îl fixez cu privirea atunci când se așează pe pat. Îmi ia ambele mâini în palmele sale mari și oftează. Sunt calmă, deci nu mă grăbesc nicăieri. Până se trezește Nick, mai sunt exact 45 de minute. Deci am timp berechet.

      Îmi mut privirea undeva pe perete și privesc spre acel punct, pare de-a dreptul interesant. Micuța mea doarme, s-a mai liniștit, dar asta din cauza că și eu m-am mai calmat, deocamdată. Ziua încă nu e gata și nu știu ce surprize mă mai așteaptă. Așa că tot răul spre bine...

      Își ridică capul de jos și mă privește atât de trist, că nu mă pot abține.

—Mateo ar fi bine să începi să vorbești, în caz că ai uitat sunt gravidă, iar răbdarea mea oscilează. Nu vrei să știi, dar deja încep să mă satur. Acum fii amabil și cruță-mi suferința.

      Se fofilează, așa că decid să îl întreb cu totul și cu totul altceva, poate așa își mai revine. Tristețea asta a lui nu îmi face deloc bine. Mă deprimă!

—Ce mai face doamna Flavia, tot cu florile se ocupă? Rup tăcerea și îi caut privirea. Vreau să îi văd reacția. Când își ridică capul de jos, ochii îi sunt plini de lacrimi. Îi ridic capul să fim la același nivel și când privesc în ochii lui, nu pot vedea decât suferință.

—Mama... Trage adânc aer în piept și atunci când îi dă drumul am impresia că îi iese și sufletul. Dau să zic ceva, dar îmi face semn cum că e bine și mă opresc. Are nevoie să se descarce, iar eu îi voi da tot timpul din lume ca să o facă.

—Știi de afacerea cu flori pe care o dețineau părinții mei? Mă întreabă cu atâta sfială de parcă viața lui depinde de răspunsul meu. Încuviințez din cap și parcă îmi pare rău că am făcut-o. Am un sentiment nu tocmai plăcut.

—Aveau de făcut într-o seară un aranjament floral pentru o nuntă. Așa că au rămas până târziu să termine, știi cât erau de punctuali! Le plăcea la nebunie munca care o făceau. Blestemată zi.. Izbește atât de puternic palma în saltea că tresar.

      Îmi așez ambele palme pe umerii lui și aș vrea să îi zic ceva, ceva care să îl liniștească. Dar nu știu ce aș putea spune.

— O Doamne! Îmi duc o mână la gură și îmi scapă o lacrimă. Te rog Mateo nu îmi spune că..

— Au fost atacați de doi puștani! Voiau bani, erau drogați și florăria părinților mei a fost o pradă ușoară. Are capul în pământ și văd cum lacrimă după lacrimă își face loc pe podea.

      Îl iau în brațe și îmi așez capul pe umărul lui: Sunt aici, plângi, descărcă-te. Eliberează-ți sufletul și nu ține în tine.

— Lola, de ce nu au luat banii și nu au plecat pur și simplu? Vocea îi era revoltată și plină de tristețe. Durerea lui îmi ajungea direct în inimă, pentru că știu cum e să pierzi pe cineva drag. Viața e crudă și te lovește când te aștepți mai puțin. Dar câteodată e prea dură și te pune la pământ.

— Blestemații! Naiba să îi ia.. să putrezească în închisoare, acolo le e locul. Se depărtează ușor de mine și privirea lui mă îngrozește atunci când ochii lui îi întâlnesc pe ai mei. Sunt plini de ură și nu e bine. Nu e deloc bine să se lase condus de resentimente.

— Nu e ușor, dar trebuie să mergi mai departe. Dacă te lași pradă ranchiunii, nu e bine. Încerc pe cât posibil să îi zic ceva care sa îl liniștească. Nu vreau să îl supăr dar nici nu pot să îl perii. Trebuie să fie puternic!

— Știu că o să sune aiurea, dar te rog gândește-te la părinții tăi! Sigur nu și-ar fi dorit ca fiul lor să trăiască cu resentimente. Trebuie să fii puternic, pentru ei, dar și pentru tine. Nu renunța, nu încă! Îl privesc adânc în ochii, dar nu pot să înțeleg multe. Privirea-i este confuză, iar buzele aliniate într-o linie fină nu descrie niciun fel de mimică.

— Sunt prietena ta și îți vreau binele. Nu îți zic să îi ierți, dar te rog descărcă-te și eliberează-ți sufletul. Îl scutur de două ori și parcă revine cumva lângă mine. Era cu gândul departe și privirea i se tot întuneca. Nu pot permite asta, e prietenul meu și trebuie să îi fiu sprijin, unul dur dar e mai bine să îl trezesc la realitate. Nu vreau să cadă într-un abis din care nu va mai ieși niciodată.

— Poți să mergi? Te simți bine? Se uită hotărât la mine și mii de fiori mă trec prin tot corpul. Oare ce vrea să facă? Îmi șterg repede orice gând și decid că trebuie să îi fiu alături. Asta ar face și el pentru mine.

— Sunt! Îi răspund la fel de hotărât. Mă ajută să mă ridic din pat, ne împreunăm mâinile și mă îndeamnă să îl urmez. Nu știu dacă e o idee bună, însă instinctul îmi spune să îl urmez.

      Plecăm din ginecologie, ajungem la urgențe și intrăm în salonul unde se află Nick. Când pășim înăuntru, mama lui e în dreapta sa și când se uită spre noi, privirea îi cade pe mâinile noastre. Nick stă în șezut și când ne vede, privirea i se umple de.. Nu știu, e ciudată rău privirea lui: e o combinație între mulțumire și compătimire.

— Tu ești pe patul de spital și curv..

      Rămân stană de piatră când aud vorbele zgripțuroaicei și mai că inima îmi sare o bătaie. Mateo mă strânge ferm de mână, ca să nu uit că este lângă mine. Înaintăm ușor spre Nick și când ajungem în dreptul lui, Mateo da mâna bărbătește cu Nick. Își înclină ambii capul unul în direcția celuilalt, în semn de respect.

      Nu mai înțeleg nimic!

— I-ai spus? Nick mă privește agale și privirea lui îmi încălzește inima. Ăsta e bărbatul de care m-am îndrăgostit. Întinde mâna spre mine și mă îndeamnă să mă așez lângă el.

— Iubire, tu știai? Sunt confuză de toată situația asta. Atunci când mă așez lângă el, mă trage într-o îmbrățișare caldă și eu nu fac decât să îi răspund în același mod.

      Zgripțuroaica privește stupefiată la imaginea din fața ei. La ce se aștepta atunci când am intrat, să facă Nick scandal? E uite că nu îi mai merge. Sufletul îmi râde și cred că se vede clar pe chipul meu. Dar totuși și eu sunt confuză de atitudinea lui Nick. Nu mă așteptam la o astfel de primire.

— Iubire, bagă-i mințile în cap, idiotului din fața mea! Am încercat și nu am reușit, e încăpățânat ca un catâr. Pufnește bărbatul de lângă mine, iar cel din spate oftează înfundat. Nu mai înțeleg nimic, acum chiar că mă aflu în ceață.

— Iar tu mamă, dacă mai vrei să mă vezi vreodată, ar fi bine să îți vezi de treabă. S-a terminat cu șantajul emoțional. Mă înțelegi? Sunt șocată să aud vorbele care îi ies pe gură lui Nick.

— Poftim? Șocul suferit de femeia asta ia cam luat din piuit. Probabil crede că visează și scutură de câteva ori din cap pentru a fi singură că ce se întâmplă în fața ei e adevărat. Și eu sunt la fel de confuză că ea, dar nu trebuie să o arăt. Nick a luat o decizie bună și mă bucur pentru noi doi.

— Pot? Se adresează Mateo lui Nick. Bărbații ăștia se înțeleg doar din priviri. Îmi face semn din cap că pot pleca. Își pune mâna pe piept și dă ușor din cap, că și cum el e bine, să nu îmi face griji pentru el.

— Nick, ești un fătălău! Ești jalnic și chiar mi-e rușine să zic că ești fiul meu. Pufnește scorpia de mă-sa și rămân cu gura căscată când aud ce poate sa scoată pe gură.

— Poți să pleci, cine te reține aici? Ți-am zis eu să stai cumva? O înfruntă și sunt mândră de soțul meu. Cu toate că trebuie să discutăm despre ce s-a întâmplat azi, dar rămâne pe altădată, căci Mateo mă ține strâns de mine și îl simt foarte nerăbdător. Nu mai aștept reacția scorpiei și ies mândră din salon.

          De acum sunt sigură! Nu voi mai renunța niciodată la ce e al meu!