Nu renunța, te rog!

Nu e de bine!

       

     E frumos să vezi o familie așa de frumoasă ca a Mariei. Se simte în aer iubirea dintre ei. Ador să văd priveliștea ce se desfășoară în fața mea.

        Stau la masă cu David pe picioarele mele. Mâna stângă o am pe masă și îmi rezem fața în ea. Ochii îi am ațintiți spre cuplul care pregătește cina. Toți trei fac câte ceva.
Fetița așează farfuriile și tacâmurile pe masă. Tatăl scoate pahare și o sticlă de vin și cred că împăturește niște șervețele. Ăsta da bărbat! Chiar îi place să fie util, bravo!
Iar Maria, Maria pur și simplu valsează prin bucătărie. Îi place ceea ce face și se simte în largul ei.

     Ființa asta e minunată și mă bucur că e prietena mea. Dar cel mai mult mă bucur că soarta mi-a scos-o în cale, acum că am cea mai mare nevoie de sprijin.

      — Îngeraș, ce s-a întâmplat, ești bine? Mă încrunt instantaneu spre bruneta ce mă privea uimită.

      — Sunt, chiar sunt! Și o cuprind în brațele mele. Se retrage încet din strânsoarea brațelor mele și-mi șterge obrazul.

        — Chiar sunt bine! E o lacrimă de fericire că te-am regăsit. Îi spun brunetei din fața mea care îmi sărută fruntea când aude ce i-am zis.

          — Așa mai face și cu mine... plânge uneoli! E mami meu, de asta cled că face așa. Își face simțită prezența și micul meu fiu, care cred că se săturase de atâtea dulcegării.

    
        — Astea fiind spuse și cină aproape gata, vă poftesc domnițele mele să luați loc! Le zâmbește Raul subtil, Belei și soției lui.

        — Totul  e gata, doar împielițatul ăla nu are de gând să își facă apariția! Strâmbă Maria din nas și o văd că se încruntă, semn că nu îi convine deloc situația de față.

        — Hai dragoste, știi că așa face mereu doar ca să te scoată din sărite. Sare Raul și îi ia apărarea bărbatului misterios care chiar m-a făcut curioasă să văd cine e.

       — Exact , dragoste! Se aude de undeva din living vocea unui bărbat ce îmi sună chiar un pic cunoscută.

      Să fie oare? Nu cred! Asta chiar că ar fii ceva. Zâmbesc și mă gândesc dacă chiar e posibil.

           Văd că ușa glisantă se deschide ușor către noi și pe ușă" intră" un buchet de crini albi. Sunt florile preferate ale Mariei și cred  că doar un apropiat ar cunoaște acest mic detaliu.

      Dacă ai crini albi ești pe jumătate iertat orice ai fi făcut anterior.

        — Tu... o văd pe Maria că se ridică de pe scaun și se îndreaptă spre ușă. Ia florile și își îndeasă nasul, la propriu, în petalele florilor pentru a le simți mirosul mai bine.

      —  Bine! Poți intra și tu, dar tot nu te iert. Nu dai cu zilele pe la noi și crezi că dacă îmi aduci crini, te iert așa de ușor? Hai ia zi!

      — Dar nu asta a fost intenția mea! Intră bărbatul de după ușă și rămân cu gura căscată când văd cine intră.
   
      — În apărarea mea, declar pe propria răspundere că am avut foarte multă treabă. După cum îți amintești, tu -si arată cu degetul spre ea-  m-ai trimis după Irina să o aduc înapoi din excursia în care i s-a stricat mașina. Îți amintești? Face pe interesantul și chiar cred că îi reușește pentru că toții ochii sunt ațintiți asupra lui.

      — Din acea cauză, eu  - își îndeasă arătătorul în piept-  am rămas în urmă cu treaba de la birou. Cineva trebuie să muncească, ca să recupereze timpul pierdut, nu crezi? Se apără acesta în fața brunetei care se așezase pe scaun la masă, cu brațele încrucișate.