Nu renunța, te rog!

Revederea

         Eram foarte curioasă cum avea să se prezinte toată situația asta! Ca să nu mai prelungesc prea mult agonia, apăs ferm soneria de la ușă.
Nu durează mult și ușa se deschide larg. Am impresia că fata asta a stat numai lângă ușă și ne-a așteptat.

      Îi văd fața rotundă și ochii primitori care mă privesc de parcă m-ar mânca. E frumoasă! Prima dată nu am putut să îi admir frumusețea.
Acum că mă uit mai bine, ochilor nu le vine a crede.

      Maria cea slabă acum are niște forme bine definite. Îmbrăcămintea este una ce i se potrivește de minune. Părul brunet și buclat îi este lăsat pe spate, iar piesa de rezistență îi sunt ochelarii de culoarea albastră ce îi scoate ochii în evidență.

    Ochii îmi fug spre mâna acesteia și nu observ nici o verighetă. Dar nu pot să cred că fata asta e singură. E inadmisibil!

        — Dacă ai terminat cu analizatul, pune mâna stângă în șold, sprânceana o are ușor ridicată iar degetul arătător mi-l flutură prin față, poți să îmi faci și mie cunoștință cu acest bărbățel minunat? Și arată spre micul meu prinț.

        — El e fiul meu , David! Mă aplec ușor spre el și îi sărut fruntea micuță.
Maria mă copiază și ea în gestul meu , doar că ea îl cuprinde în brațe și se ridică.

       — Tu ești foarte frumos, ți-a mai spus cineva? Se pisicește frumoasa brunetă la fiul meu.

       — Cled că da! Răspunde sigur pe el și chiar mă uimește. Mami o face tot timpul, uneori e chiar enelvantă, continua acesta în brațele Mariei.

       — De asta nu ai vrut să vii mai repede să ne întâlnim? Maria chicotește și fac și eu același lucru. Ce ai crezut, că îți voi fura mica comoară? Continuă ea pe același ton.

      — Nu! Doamne ferește! Doar că...

      — Știi ce, hai să intrăm în casă. Și eu vreau să vă prezint pe cineva. Ce zici David? Și deja se îndreaptă în interiorul locuinței cu David în brațe.

       — Ulaa.. micul meu prinț aplauda de zor în brațele Mariei.

       Mă uit cu lacrimi în ochi la cei doi din fața mea. Oare cum ar fi fost viața mea dacă aș fi crescut alături de Maria? Dacă mama nu ar fii murit în accidentul ăla stupid? Scutur rapid din cap și chiar mi-aș trage o palmă.

       Dacă situația nu era așa, și nu ajungeam la bunici, categoric nu l-aș fi cunoscut pe Nick și David nici nu exista. Ce gând sumbru! Eu fără David? Nu e posibil așa ceva!

       — Alo, Frumoasa din Pădurea adormită, ai de gând să intri sau tu rămâi la ușă? Sunt scoasă din gândurile mele de către o ființă ușor nervoasă și care bătea din picior.

       — Hai intri sau ce faci? Insistă Maria cu hotărâre în glas.

       — Bine, bine! Și ridic mâinile în semn de pace. Mă predau, doar las-o mai moale că ai să faci riduri. Și nu cred că îți dorești una că asta! Zâmbesc și mă uit spre Maria care își pipăie fruntea semn că ar căuta ceva.

        — Neah.. nu ai să vezi așa ceva la mine! Și pornește fără să mă mai invite.

       Cred că am atins o coardă sensibilă.

       Nu mai zic nimic și o urmez tăcută. Maria era mai în față cu David și cred că șușoteau ceva, căci micuțul era cu gura până la urechi.

       Din holul în care am intrat pe ușa principală, am dat în living. Era foarte mare și frumos. Maria are gusturi bune, totul este frumos aranjat, iar culorile sunt într-o ambientală superbă. Îți fură ochii de cum pășești prima oara pe ușă.