Răzbunarea Iluziei - În labirintul spre reușită

Cap 1

Dacă am putea să alegem pentru noi și pentru propriile noastre acțiuni, poate că am fi cei mai bogați oameni din univers, dar pentru că trăim prin alegerile pe care le luăm pentru ceilalți nu ne vom cunoaște niciodată identitatea. E simplu să alegi pentru viețile altor persoane și e și mai simplu să te joci cu ei. Tu îi pui în scenă, le dai lumina de care au nevoie pentru a străluci, tu le dai scenariul și tu îi elimini când crezi că nu și-au jucat bine rolul. Tu ești regizorul, iar pe scena ta e doar un actor. Sau poate doar pe acel actor îl lași să creadă asta.

E ora 16:01. Ea stă la masă, fumează o țigară și își bea liniștită cafeaua. Ea e unul dintre acei actori. A fost trimisă departe de locuința ei. Și avea un rol de jucat. O misiune. Închise ochii. Nu-și mai amintea ce înseamnă să trăiești. Prin cap îi trecea doar ceea ce avea de făcut. Scurt și la obiect. Greșelile nu erau permise. Plătise odată pentru o greșeală minoră și de atunci se învățase minte. Încerca din greu să dea tot ce are mai bun din ea. Uneori îi ieșea, alteori nu. Dar nu avea de ales. Nu mai putea alege de mult timp, chiar dacă anumite lucruri nu îi conveneau, nu se putea opune. Consecințele erau tragice și înfăpuite cu sânge rece.

Un domn se apropie de masa la care stătea ea. Un domn înalt. Chipul îi e blând, dar ochii îl trădează căci ascund o ură știută numai de el.

- Pot să mă așez? Întreabă acesta relaxat.

Ea își aruncă privirea spre el și ridică ușor unul dintre colțurile gurii. Semăna cu un zâmbet.

- Sigur. Ia loc.

Omul care s-a așezat lângă ea poartă un costum negru cu o cravată albastră. Are părul aranjat și e dat cu un parfum sofosticat, dar care miroase foarte bine. Ea e îmbrăcată într-o rochie neagră mulată ce-i vine ca turnată pe corp, evidențiindu-i formele. La gât are un lanț finuț cu o aripă de înger mică.

- Este o seară foarte frumoasă, nu credeți?

- Este o seară foarte...misterioasă, dacă pot spune.

- Într-adevăr. Un oraș așa mare și totuși atât de multe lucruri încă necunoscute.

- Și atât de mulți oameni noi care vin și pleacă mai repede ca vântul. Dacă nu vă deranjează, pot să vă întreb ce vă aduce în această zonă? Locul este mai mereu pustiu.

Ea afișează unul dintre zâmbetele ei naive, dar totuși foarte năucitoare.

- Am auzit că este o petrecere în seara asta. O parte din oameni s-au adunat deja. Am venit să aflu despre ce este vorba. O simplă petrecere? Sau un eveniment caritabil, poate. Cine știe, se face o donație sau ceva de genul. Sinceră să fiu curiozitatea m-a adus aici.

- Petreceri de genul se țin foarte rar, mai ales la această adresă. Cred că e vorba de un eveniment puțin mai special. O zi de naștere probabil, sau vizita din partea unei persoane importante.

- Ai dreptate. Parcă auzisem ceva despre o persoană care ar trebui să vină.

- Am auzit că unul dintre membrii Clanului Yakuza ar face o vizită minunatului nostru Danver, dar nu mă așteptam să aleagă această locație. Credeam că va opta pentru ceva puțin mai privat. Cei din Clanul Yakuza nu au o reputație chiar așa de frumoasă...dacă mă înțelegi.

Ea îl privește ușor suspicios. A spus foarte direct propoziția. E posibil să fie unul dintre oamenii care sunt de aceeași parte cu ea?

- Clanul Yakuza zici...Interesant. În cazul acesta știu cine...

Fata nu terminase de spus propoziția căci în fața hotelului apăruse o limuzină neagră.

- Oh? Să fie el?