Răzbunarea Iluziei - În labirintul spre reușită

Cap 44

Capitol scris cu PatyLoveBooks

Pe această planetă, viața poate fi asemuită cu o piesă de teatru uriașă, ce meține audiența și participanții într-o stare de surprindere și uluire în vederea complexității sale. Dar această piesă de teatru a vieții are un scenariu ce acoperă o gamă largă de experiențe. De la cele mai amuzante și ușoare întâmplări, până la cele mai dramatice și pline de suspans, dar indiferent de cum ar fi acestea, punerea lor în scenă este uluitoare.

Urma, foarte curând, încheierea unui război fondat pe lumină și întuneric care se bat cap în cap, dreptate și nedreptate ce își întorc spatele, adevăruri și minciuni aflate în conflict.
Morgana a reușit, într-un final, să mobilizeze toți agenții. Dar reușise nu pe motiv de ultimă misiune EYE. Nu. Pe ei nici nu îi interesa neapărat acest lucru, deoarece știau că vor fi repartizați și-și vor continua desfășurarea în alte Agenții. A reușit printr-un atac adus, personal, ego-ului pe care aceștia îl au. „Dacă nu vreți să veniți alături de mine în această luptă, înseamnă că nu ați fost antrenați bine pentru a duce o astfel de luptă și pentru că vă este frică. Sunteți niște fricoși patetici. Sistemul vă va elimina cât ai pocni din degete pentru că ei nu au nevoie de operatori fricoși. Nu are nevoie de uscături ca voi".

Ceea ce nu știau ei este că Morgana este cea fricoasă și nu dispune de abilitățile de lider, ea nu ar putea conduce misiunea prea bine, dar ei nu trebuie să știe asta. Abia i-a convins să o urmeze pe front. Nu avea să dea cu piciorul în baltă fix acum.

Orele au trecut, minutele s-au scurs, iar secundele s-au evaporat venind, în sfârșit, ziua pe care ea o tot aștepta. Era momentul pentru a face dreptate printre cei nedrepți, de îi distruge pe cei fără un țel cinstit și a îi elibera pe cei fără șansă de scăpare. Era momentul pentru a se elibera pe sine, a se elibera de tot, a fi liberă.

Cerul e plin de nori fumurii, dar nu sunt nori de furtună. Nu. Doar acopereau cerul precum o perdea ce blochează lumina traversată prin fereastră. Era o zi fără șanse. Operatorii sunt în dubițele care gonesc pe șoseaua cenușie, pregătindu-și fiecare, în modul lor propriu, armele.

Pe drum, Morgana se gândea că doar puterea și voința ei a adus-o până aici și era șansa ei de a pune capăt răboiului, răboi purtat atâta timp. O șansă pe care ea nu voia să o rateze nici în ruptul capului.

În acel moment nu se mai gândea la ajutorul primit pentru a încheia această etapă. Uitase de sprijinul dat de Iris, de ajutorul din partea lui Elijah, chiar și de faptul că dacă Soul nu o simpatizase și nu voia să o scoată din mizeria în care Simon o băgase, probabil că nu ar fi ajuns atât de departe și era deja moartă. Nu se gândea nici măcar la sprijinul oferit de Sarah și Jacques, sau la promisiunea cum că orice s-ar întâmpla, ei vor fi acolo pentru ea. Trebuia doar să îi sune.

Dorința ei de răzbunare e mai puternică decât moartea însăși. Nu o mai interesa că oamenii care țin la ea îi vor plânge numele, nu o mai interesa că l-ar putea revedea pe Dennis, dragostea ei. Vede negru în fața ochilor, răzbunarea întunecându-i rațiunea. E în acea fază în care preferă să moară cu sângele acelor mizerabili care i-au distrus viața, pe mâini, decât să trăiască și să știe că nu a făcut tot ceea ce putea pentru a îi distruge definitiv.

Prin minte îi traversă gândul cum că dacă dacă va supraviețuit, va fi transferată în Agențiile Sistemului, poate chiar în A.S.I. putând astfel să îi revadă pe Sarah, Jacques și Dennis. Zâmbi nostalgic în timp ce încărca cartușul cu gloanțe.

Operatorii au coborât din mașini, mergând în pas alert pe locurile marcate pentru intervenție. Afară e o căldură insuportabilă, mai ales pentru stafiile în negru. Pe sârmele de electricitate se mai zăresc din când în când păsări cu ochi sticloși ce îi privesc pe operatori, curioase și gata să își ia zborul în orice clipă. Din depărtare se aud ușor croncănituri de ciori, formând un zgomot asemeni unui plâns înăbușit. Pielea roșcatei se zbârli, iar o rafală de vând o făcu să simtă aerul mai rece decât acum câteva secunde. „E un semn", și-a spus în minte când auzi țipătul înaripatelor. Și-a mușcat buza de jos obsesiv așteptând ca timpul să treacă mai repede, dar secundele parcă îi fac în ciudă, mișcându-se lent în direcția lor obișnuită.